PSD nu poate exista fără baroni?

Nu știu dacă parlamentarii PSD, UNPR, PC… își dau seama, dar încrâncenarea cu care susțin alegerea primarilor și a președinților de consilii județene într-un singur tur de scrutin înseamnă, de fapt, păstrarea actualului statu quo al baronilor locali, fenomen care, să recunoaștem, dă acum de furcă DNA și judecătorilor.
E cert că această susținere s-ar putea să-i coste electoral, pierderile de voturi fiind mult mai mari decât beneficiile baroniadei. Dar asta e o problemă internă de partid care îi privește pe lideri și pe membri. Pe noi ne interesează fenomenul baronilor întrucât a adus României o mulțime de necazuri.
Necazuri interne: vicierea climatului de afaceri prin mită, fals în acte, trafic de influență pentru contractele cu bani publici, aproape jumătate dintre baroni având a da seamă la DNA, urmează apoi finanțarea la negru a partidelor și a campaniilor electorale, numirile politice în structurile administrației publice, ale învățământului, ale sănătății… E și unul din motivele pentru care reformele în teritoriu n-au nicio șansă cât timp activitatea primordială a baronilor va fi aceea de conservare a funcțiilor și a influenței.
Necazuri externe: amânarea sine die a admiterii în spațiul Schengen și a renunțării la MCV din partea UE, desele atenționări ale comisarilor europeni legate de fenomenele corupției, ca să nu mai amintim și de amestecul parlamentarilor și al baronilor în protejarea unor colegi, afaceriști în fața ofensivei DNA.
Ce legătură există între alegerile locale și baroni? Ei, bine, în acest moment, primarii și președinții consiliilor județene dispun de o foarte mare influență asupra bazinelor de voturi, influență și fidelizare păstrate prin așa-numita „electorată”: finanțările de la guvern sau de la județ se fac de obicei sub culorile unei formațiuni politice, iar ajutoarele sociale se dau cel mai adesea în numele primarului și al președintelui de consiliu județean, eventual cu sigla de partid. Inclusiv cele de la UE. Astfel s-a creat o anume dependență. Pentru că destule fapte asemănătoare au ajuns în presă, nu se poate nega prezenta stare de lucruri.
În consecință, la alegeri, evident că baronii au prima șansă, numai dacă primarii și șefii de județ se aleg într-un singur tur. Așadar e vorba de o lege în interesul lor. Din păcate, această susținere nedemocratică a unui articol strâmb de lege se face cu cinism feroce de către parlamentarii social-democrați, în dispreț față de reprezentativitatea constituțională și de bunul simț.
Îmi veți reproșa că la fel se aleg primarii și în unele democrații consolidate, ceea ce este corect. Numai că în aceste democrații așezate nimeni n-a îndrăznit vreodată să cumpere influențe și voturi dirijând investiții și ajutoare economice în numele propriului partid. În schimb, astfel de mijloace lipsite de fairplay, de cinste și corectitudine au devenit obișnuințe în România.
Este vorba de reprezentarea corectă a intereselor cetățenești și de legitimitatea alesului: una este să ajungi primar cu peste 50% din primul tur, ceea ce mi se pare normal, și alta e să ajungi cu numai 15-20%, rămânând fără reprezentare majoritatea cetățenilor. Iată de ce turul al doilea este o necesitate stringentă: voturile se pot cerne mai bine, adunându-se în tolba celui mai bun candidat dintre primii doi rămași în cursă. Se tem baronii și PSD că nu ai lor vor câștiga și forțează elaborarea unei legi doar în propriul interes?
De obicei se motivează prin economie la bugetul alegerilor, dar confruntarea din al II-lea tur ar putea aduce în frunte un candidat mai bun, cu o mai largă reprezentare, cu proiecte și programe mai bine elaborate, întrerupând starea actuală de lâncezeală administrativă și climatul de permanentă suspiciune. Astfel, democrația și cetățenii ar avea numai de câștigat.
Și mai este un aspect: în opinia mea, aproape toate județele și localitățile cu baroni puternici sunt cu mult mai sărace. Cauzele? Investitorii îi ocolesc, locurile noi de muncă sunt tot mai puține, administrația, școala și sănătatea dau rateuri, iar climatul politic numai democratic nu este.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: