Ce greșesc analiștii în privința lui Iohannis

Ca și celelalte popoare europene scăpate de comunism în anul de grație 1989, am privit cu speranță și încredere spre cea mai înaltă funcție din stat, fără să ținem seamă că democrația nu stă într-un singur om, ci într-un sistem politic bazat pe instituții și participarea cetățenilor la rezolvarea treburilor publice. Dacă ceilalți au învățat mai repede că buna guvernare înseamnă instituții puternice care funcționează după legi și reguli stricte, românii încă nu s-au dezbărat de credințe și obiceiuri străvechi, fiind obișnuiți să aștepte binele de la regi și împărați sau de la secretarul general PCR.
Iar schimbările de mentalitate durează uneori mai multe generații. Că este așa o dovedesc păcatele atribuite tuturor președinților României, începând cu Nicolae Ceaușescu, numit de partid în funcție și uzurpator al întregii puteri: nimic nu se mișca fără voința sa și a tovarășilor. Necazul mare e că în cei 45 ani o bună parte a populației s-a adaptat acestui mecanism social. Revoluția însă a schimbat relațiile sociale și frâiele puterii nu au mai încăput într-o singură mână: teoretic, apele s-au despărțit în funcție de cele trei puteri ale statului de drept: Legislativă, Executivă și Judecătorească. De aceea am avut și încă avem un fel de tranziție prelungită spre statul de drept funcțional.
În condițiile în care cultura politică a cetățenilor era doar aceea deprinsă la orele de învățământ politic și socialism științific, evident că am avut parte de toate abuzurile din lume în primii ani de democrație, ca abia din 1996 încoace, din mandatul lui Emil Constantinescu, să putem vorbi de intrarea în tiparele constituționale.
Firește că au existat o anume elită politică și intelectuală și o mare parte a electoratului care a privit cu prea mult optimism posibilitatea ca președintele Constantinescu să rezolve tot ce nu se rezolvase până atunci, motiv pentru care mulți au considerat că mandatul său a eșuat. Înarmat cu aceste învățăminte, Traian Băsescu a dorit cu orice preț să schimbe vechile așezări, numai că, ieșind adesea din prerogativele constituționale, sunt mulți care-l acuză de autoritarism și voluntarism (președinte-jucător).
Între timp, nivelul așteptărilor populare a tot crescut, iar ultimul președinte avea de ales între cele trei variante: 1. controlul informal asupra tuturor centrilor de putere prin mijloacele perpetuate de la Ceaușescu la Ion Iliescu, 2. un președinte democrat, transparent, cu Constituția în brațe, dar abandonat de partid și fără priză la mase (Emil Constantinescu), și 3. un președinte-jucător care face și desface majorități guvernamentale, ține frâiele Executivului și ale serviciilor, guvernează în numele poporului… (Traian Băsescu).
Că formele mentale nu au dispărut se vede din acuzațiile și criticele la adresa lui Klaus Iohannis: președinte slab, fiindcă nu-l azvârle pe Ponta de la Palatul Victoria, nu face și nu drege, tace și nu va pupa al doilea mandat, nu-i aduce pe liberali la Putere, nu sancționează cu vehemență derapajele din Parlament și Guvern… Unii dintre detractori au ajuns la disperare fiindcă predicțiile lor despre scăderea „neamțului” în sondaje nu se adeveresc. Încă.
Se uită că în majoritate (55%) ne-am dorit în 2014 un altfel de președinte și o altfel de politică. Sătui de vorbe și de acuzații sterile, de lipsa de viziune a instituției prezidențiale, ne-am dorit noi un reprezentant drept și cinstit, unul dinafara jocurilor de putere, hotărât să pună la punct o clasă politică hrăpăreață, dar prin mijloace constituționale, un președinte care să mai și tacă, să nu le știe și să nu le facă pe toate.
Stârniți de presa care nu mai are răbdare cu tăcerile lui Iohannis, la nici șase luni de mandat, am dori să-l schimbăm rapid. Nu cu altul, ci pe el însuși. Nu fiindcă ne plictisim repede, ci fiindcă realitatea politică depășește estimările inițiale: majoritatea de guvernământ a intrat în conflict cu Puterea Judecătorească și cu dorințele electoratului de a curăța țara de corupți, minciunile guvernanților sunt mai gogonate ca oricând, crește teama că distrugerile vor fi ireparabile… și ar fi nevoie de mai multă hotărâre, mai mult curaj la Cotroceni.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: