SOS Limba română!

Ca și alți jurnaliști, scriitori și lingviști, privesc cu îndurerată îngrijorare evoluția limbii române literare după revoluție, evoluție care a devenit dramatică după apariția Internetului și, mai ales, a telefoniei mobile. Din păcate îngrijorarea noastră nu a trezit din letargie nici Academia, nici Ministerul Educației și nici Parlamentul României, iar situația se înrăutățește pe zi ce trece.
Mai întâi descrierea faptelor:
1. Mizeria financiară în care se zbate cea mai mare parte a presei românești care nu mai permite angajarea unui corector, lipsa de competențe lingvistice ale oamenilor de televiziune și radio au făcut ca starea limbii române să se degradeze continuu. Nu este ziar, nu este emisiune vorbită la radio și televiziune care să nu se confrunte cu greșeli de pronunțare, de ortoepie-ortografie și de exprimare. De proprietatea termenilor nici nu mai vorbesc.
2. Odată cu pătrunderea și răspândirea Internetului, limba română a primit lovitura de grație, foarte puțini fiind operatorii care mai folosesc limba română corectă. În plus, lucrările normative editate de Academie, Gramatica Limbii Române, DEX și DOOM, nu mai sunt respectate. De aceea, în acest caz, se înregistrează două situații critice:
a. Un mare număr de jurnaliști, autori de cărți, inclusiv de lingvistică, scriitori, editori nu au recunoscut ultima reformă ortografică, scriind mai departe cu î din i și sînt în loc de sunt.
b. Dar nenorocirea cea mai mare este acceptarea de către presa scrisă și electronică, internet și telefonie mobilă, a scrierii fără diacritice, ceea ce pune în imposibilitate folosirea eficientă a traducătorului și a transcriptorului automate. Cum poate cineva să înțeleagă un context în care apare cuv. fata, când acesta se poate citi: fata scrie, o fată scrie, cățelușa făta sau fătă, am prins fâța ori o fâță (un pește), are fața senină ori are o față senină? Așadar 8 (opt) lexeme diferite, dar scrise la fel.
De ce a devenit o povară limba română? Iată de ce: imediat ce învață literele la școală, ba chiar înainte, micuții și cei ce acum învață românește au dificultăți în a înțelege corect un text fără diacritice, iar mulți renunță. Vi se pare normal? Se mai întâmplă așa ceva undeva pe mapamond? Nu cred.
S-a motivat că limba română trebuie simplificată ca să poată fi deprinsă mai ușor, dar, la o analiză atentă, învățarea devine și mai dificilă. În plus, am observat că limba maghiară și limba poloneză, ca să iau exemplele cele mai apropiate, au mai multe diacritice decât limba română și nu i-a trecut prin cap niciunui savant maghiar sau polonez să renunțe la ele, fie și pe Internet. E clar că e vorba de altceva: neștiință, comoditate, rea-voință, de nu cumva, atentat la limba română, ca să aibă justificarea că limba română nu poate sta alături de celelalte limbi europene.
Priviți ce luptă surdă se dă pe tărâm lexical: limba franceză care ne-a relatinizat două secole vocabularul, cedează încet-încet în fața limbii engleze, iar neologismele de origine engleză sunt preferate chiar dacă în locul lor avem cuvinte românești arhicunoscute: task – sarcină, obligație, market – magazin, center – centru, group – grup, system – sistem, star – stea, black – negru, glow – strălucire, safe – sigur, ship – vapor, iar lista pare nesfârșită.
Odată stricată, măcelărită limba română, ea nu mai constituie un mijloc de comunicare valabil pentru tot mai mulți organizatori români de congrese, simpozioane și conferințe, preferându-se, de obicei, limba engleză. E primul semn că noile elite românești strâmbă din nas, lepădându-se de limba maternă, limba strămoșilor, aceea care ne-a ținut uniți, salvându-ne de la pieire 2000 de ani. Încet-încet, limba română devine o limbă de mâna a doua: priviți cât de repede se înmulțesc grădinițele, școlile generale și liceele cu predare-învățare în limba engleză și germană!
În 25 ani, limba română a ajuns la un statut secundar, fiind lipsită complet de promovare și cultivare. In afara școlii și a facultății de profil, nimeni nu se mai îngrijește să avem un mijloc performant de comunicare, de aceea viitorul nostru ca popor e pus sub semnul întrebării. Iar acestea nu sunt deloc coșmaruri personale, nici sforării populist-patriotarde, ci exprimă o îngrijorătoare stare de spirit.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: