PSD joacă teatru

Odată cu demisia lui Victor Ponta din funcția de președinte al social-democraților, s-a văzut cu claritate că partidul a început să joace o piesă de teatru străvezie pentru a se menține în centrul vieții politice, nu prin vectori de dezvoltare social-economică specifice unui partid de guvernământ, ci prin simularea unei bătălii între fostul și actualul lider, prin lansarea a tot felul de declarații forțoase, numai bune de distras atenția electoratului de la problemele cu care se confruntă realmente guvernarea.
Astfel că renunțarea la prerogativele de lider de partid a încă prim-ministrului Ponta miroase a cacealma: tânărul Victor-Viorel, ahtiat după prima poziție în stat și în partid, după modelul Iliescu-Năstase, s-a dat doar aparent deoparte din fruntea partidului, și numai după o înțelegere clară, de tipul win-win, cu Liviu Dragnea. Nu-mi închipui nicidecum că între cei doi vor exista altfel de diferende decât acelea de ochii lumii sau declarative, pentru a menține trează atenția mass-media asupra „tumultului” vieții politice interne, ceea ce înseamnă că PSD se face că lucrează.
Iar PSD cu adevărat că se face că lucrează, și nu de azi, de ieri, ci cam de când Victor Ponta a devenit prim-ministru. Ați auzit d-voastră ca vreodată să fie întrebat partidul asupra construirii bugetului, a numirii și remanierii miniștrilor, a secretarilor de stat și a șefilor de deconcentrate? Le-a făcut liderul suprem așa cum i-au dictat interesele. PSD a tras numai ponoasele guvernării, scăzând drastic în sondaje și limitându-și ca niciodată participarea la activitățile externe.
În fapt, ca și până la pierderea leadershipului, Victor Ponta a simulat o adâncă preocupare pentru exercițiul guvernării și pentru problemele economiei, iar apoi a plecat în concediu la Miami, urmând ca după, să se mai opereze o dată la genunchi. Activitatea sa de prim-ministru se rezumă la mesaje aproape zilnice pe Facebook în care vine cu informații „bombă” că PIB-ul crește ca niciunde în altă parte, că Iohannis nu-i iubește pe români fiindcă nu a promulgat Codul Fiscal, că România e prima țară europeană care… Ceea ce făcea mereu și pe când se afla la Palatul Victoria.
Cam la fel procedează și Liviu Dragnea, folosind același mijloc de comunicare: îl critică suav pe prietenul său mai tânăr că nu a avut grijă de partid, strofocându-se prea mult cu guvernarea, iar ca să-l îndulcească îi face o ditamai declarația de dragoste, declarație care devoalează adevărata stare de lucruri la vârful PSD: „Prietenia mea pentru el este azi intactă. Îl asigur că, oricât de grea i-ar fi povara pe care a ales s-o poarte, eu o să-i stau mereu alături cu vorba şi cu fapta”. De unde vor fi tras analiștii concluzia că Liviu Dragnea a preluat frâiele guvernării și ale partidului? De unde ideea divergențelor între cei doi?
Ca jurnalist mai vechi, îmi aduc foarte bine aminte că un mare necaz al ultimului mandat iliescian la Cotroceni, 2000-2004, era întreținerea în mass-media a ideii unor contradicții între președinte și prim-ministrul Adrian Năstase, făcându-i pe aceiași analiști că considere că cearta între cele două palate va duce la pierderea guvernării de către „arogant”. Pe deasupra, ca și astăzi, se lansau fel de fel de scenarii asupra viitorului șef al guvernului, asupra unei noi coaliții de guvernământ… Se dădeau nume, se dădeau termene…
Evident că nu s-a întâmplat niciuna dintre previziunile date ca certe, iar mandatul s-a încheiat așa cum a început: în liniște, fără ceartă și scandal la vârf. Cât despre așteptările populației, a rămas ca în proverbul: înțeleptul promite și nerodul trage nădejde. Ceea ce e curios e că activiștii social-democrați uzează exact de aceleași procedee și acum, fără ca jurnaliștii să zică nici măcar pâs, iar noi, poporenii, înghițim iarăși pe nemestecate aceleași gogoși.
Doar nu-și închipuie cineva că în situația dată PSD va putea impune o nouă lege a salarizării după ce aproape 4 ani a tot scăldat-o și nici că Victor Ponta va prinde curajul de a demisiona, invitând Opoziția liberală să organizeze alegerile viitoare. Caz în care toată „logistica” actualului președinte social-democrat interimar să rămână de poveste.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: