Străinul Iohannis / patriotul Ponta

Încă dinainte de declanșarea campaniei electorale prezidențiale, liderii social-democrați și activiștii lor din presă au muncit din greu să realizeze o opoziție tranșantă între candidatul PNL, Klaus Iohannis și candidatul coaliției de guvernământ, Victor Ponta, prim-ministru en titre. Ca într-o analiză SWOT realizată în alb și negru, punctele tari și oportunitățile erau grupate în dreptul liderului social-democrat, iar punctele slabe și amenințările, în dreptul „neamțului”. Că stratagema s-a soldat cu rezultate opuse nu-i împiedică pe autori să o reia. De demonstrat.
Ca în orice țară civilizată, te-ai fi așteptat ca, după campania electorală și victoria categorică a lui Iohannis, dihotomia din titlu să dispară, cu atât mai mult cu cât cele două părți ale Executivului, președinția și guvernul, sunt nevoite să guverneze împreună, fie și într-o coabitare discutabilă. Numai că, surpriză! Motoarele electorale ale PSD au rămas în funcție, ba chiar turația lor a sporit, deși vacanța parlamentară ar fi trebuit să vină cu o pauză și cu idei, planuri bine fundamentate pentru noua sesiune parlamentară.
Care sunt punctele slabe și amenințările atribuite lui Iohannis? Deși cetățean român, domiciliat în Sibiu ca mulți din înaintașii săi, e socotit în continuare străin, fiindcă e etnic german. Nu contează că această caracteristică etnic-lingvistică nu impietează asupra cetățeniei. Motivul? Ca să poată fi acuzat, conform unor credințe, cutume și mituri străvechi, de dușmănie la adresa țării și a românilor, iar acuzația să prindă la poporeni.
E de mirare cum, la început de mileniu al III-lea, jurnaliști și activiști în toată firea se strofocă zi și noapte să ne convingă că „neamțul” e reprezentantul intereselor străine, al capitalului străin, mai cu seamă german și austriac, al ocultei mondiale și al Grupului Bilderberg care nu se lasă până nu distrug România, până nu o storc de bogății.
Și mai de mirare e că în fruntea acestei tendințe se afișează așa-ziși economiști care ne văd țara ca pe o colonie, complet supusă străinilor, mai cu seamă americani. Clasa politică, nefiind în stare să ne apere țara, s-a vândut străinilor care ne-au furat petrolul și aurul, pădurile și pământul, distrugându-ne economia. Occidentul ne momește tineretul capabil și oamenii de știință, mai-marii lumii ne dictează totul, de la buget la finanțe publice, de la armată și servicii secrete la politicile din educație și sănătate. Ei ne mențin săraci, în stare de subdezvoltare și ascultare.
Iar vulgata e cu schepsis: Ceaușescu a fost singurul care s-a opus imperialiștilor, a luptat pentru binele nostru, ne-a făcut fabrici și uzine, ne-a dat case, ne-a lăsat o țară bogată, de aceea a fost asasinat la Târgoviște. Finalul te lasă perplex: Victor Ponta e plasat în continuarea eroismului ceaușist, el fiind singurul care mai apără România de străini, care vrea binele poporului român, care vrea să crească salariile tuturora, să scadă TVA ca să trăim bine, iar Iohannis nu-l lasă.
Dacă nu vă vine a crede, căci realmente e greu de crezut, deschideți televizorul pe canalele de partid și vă veți convinge că propozițiile de mai sus sunt prea blânde. Veți vedea la lucru seară de seară politicieni, oameni de presă, formatori de opinie, toți bine intenționați, toți dornici să ne deschidă ochii. Firește, nu cartelizarea evidentă a mediilor înspăimântă, nu mercenariatul, lucrurile acestea le vedem mereu, ci faptul că unii par convinși de adevărul spuselor.
Așadar, artileria propagandistică a PSD s-a apucat în mod serios de reșaparea personajului principal, Victor Ponta. Nimic nu este lăsat deoparte. Ca să ne demonstreze că foarte bine face că nu demisionează, este adus în discuție cancelarul german, Angela Merkel, căreia, într-un context oarecare, i s-a cerut demisia, dar cel mai important politician european nu le-a dat satisfacție detractorilor.
Pe de altă parte, apar destui jurnaliști și analiști care iau peste picior DNA și Justiția pentru un dosar de câteva mii de euro amărâți al lui Ponta, în timp ce marile dosare de corupție de miliarde de euro zac bine mersi la sertar. Totul, doar-doar îl vor condamna pe actualul prim-ministru, ca să-și pună Iohannis „guvernul său”.
E clar că, în lipsă de programe și politici publice pentru toți cetățenii, Victor Ponta își continuă propria bătălie cu nimicul.
Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: