Un Guvern sub ascultare

Expresia „sub ascultare” e împrumutată din dreptul canonic, fiind un principiu de bază al vieții monahale și exprimă natura relațiilor între călugărul (ucenic) și superiorul său. Și fiindcă politica românească e mereu surprinzătoare, regula ascultării a fost repusă în drepturi în anul de grație 2015 de președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea: „Ministrul Eugen Teodorovici a avut un singur mandat de la mine, sa asculte…, să asculte si sa furnizeze toate datele care-i sunt cerute, din partea lui ca ministru de finanțe” (Citez nu din transcript, ci din discursul live al liderului social-democrat). De demonstrat.
Reluăm ipoteza, aplicând un simplu silogism: dacă ministrul finanțelor se află sub ascultarea șefului de partid, e foarte posibil ca în aceeași situație să se afle și alți miniștri, inclusiv prim-ministrul Guvernului, ceea ce ne face să deducem că putem avea un întreg Executiv sub ascultare. Nu a Parlamentului, cum statuează Constituția, ci a lui Liviu Dragnea. Iar aceasta e consecința unei îndelungate perioade de personalizare a actului politic, eufemistic vorbind.
Pentru demonstrație, vom apela la fapte: în afara episodului cu ministrul Teodorovici, trebuie să spunem că până la întoarcerea liderului PSD din concediu, partidul său se chinuia să demonstreze că președintele Iohannis e dușmanul României fiindcă se opune bunăstării propriului popor, iar Victor Ponta spumega împotriva Opoziției repetând un șir de cifre care ar justifica și Codul Fiscal, și măririle salariale, și scăderile de taxe și impozite, iar după revenirea lui Liviu Dragnea, dintr-odată corul gălăgios a amuțit. Firește că e prea puțin pentru a justifica titlul, de aceea insistăm.
Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, poate era cumva de înțeles, dar continuarea ne arată stadiul nu doar precar al democrației românești. Deși Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară luni 25 august pentru aprobarea Codului Fiscal, Liviu Dragnea a anulat-o dintr-o vorbă, cu de la sine putere, iar președinții celor două camere nu au zis nici pâs, parlamentarii așijderea, presa făcându-se că nu vede. Ba s-au găsit destui să aprecieze decizia „în forță” a liderului social-democrat.
De ce a fost amintit în ipoteză anul de grație 2015? Fiindcă la mai bine de două secole de la Revoluția Franceză România se declară în acte o democrație europeană și stat de drept, dar din fapte rezultă cu totul altceva: nu are niciun rost să facem caz de separația puterilor în stat, nu are nicio haznă să aducem în discuție decizia parlamentară bazată pe consens sau majoritate calificată, cum scrie în Legea Supremă, voința liderului e mai presus, din nou partidul fiind în toate cele ce sunt și…
Desigur, ar trebui să amintim și de democrația internă de partid, fiindcă totuși Liviu Dragnea e șeful celui mai mare și mai puternic partid al eșichierului național. În fond liderul ar trebui să exprime voința și punctul de vedere al partidului exprimate prin organismele interne de conducere. Prima întrebare care îmi vine în minte e: care democrație? Unde s-a mai văzut în activitatea de partid ca organele de conducere, șefii mai mici să aibă alt punct de vedere decât al liderului suprem și să mai și conteze în respectiva formațiune? Iar în PSD liderii tari n-au lipsit niciodată, cum nu prea au lipsit nici la alte partide.
Sunt convins că faptele de mai sus n-au stârnit absolut niciun comentariu din pricină că nu e nimic nou. Privind (cu mânie) în urmă, observ că tipul politicianului Dragnea coincide cu al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase: nu-mi aduc aminte niciun moment când subordonații pe linie de partid să fi ieșit din cuvântul șefului și să-și continue activitatea după ce au exprimat un alt punct de vedere. Firește, Oliviu Gherman, Mircea Geoană și chiar Victor Ponta, socotiți ca lideri slabi, le-au permis membrilor și alte păreri, dar costurile au fost imense.
În concluzie, democrația internă de partid, democrația parlamentară și statul de drept continuă să lâncezească atât timp cât Executivul se va afla sub ascultare, iar Parlamentul, prin majoritatea de guvernământ, nu va fi în stare să stea pe picioarele proprii. Așa că democrația poate să mai aștepte până la calendele grecești. Q.E.D.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: