Cine sunt apostolii consensului?

În economia britanică, mai cu seamă în industria computerelor și a construcției de mașini, e uzual termenul „vaporware” (marfă-abur) care desemnează un produs nou, prezentat ca extraordinar, dar niciodată fabricat. Două sunt motivele principale: fie produsul iluzoriu trebuie să mențină interesul grupului țintă, fie așteaptă o finanțare ipotetică, eventual ambele.
Ce este consensul politic? Tot un fel de vaporware, adică o politică de aburi, sau, ca să împrumutăm un termen din argoul nostru politic, foarte răspândit, o abureală politică. Cam așa ceva descoperim în teoria lansată imediat după revoluție de Ion Iliescu, primul apostol al consensului, conform căreia toate formațiunile politice trebuie să constituie un fel de suprapartid dedicat bunei guvernări și realizării idealurilor naționale, dar în fruntea căruia să se afle tocmai apostolul. Altfel n-are niciun rost.
Ideea consensului a revenit și în al doilea(?) mandat al său, 2000-2004, fiind reluată și pusă, parțial, în practică apoi și de Mircea Geoană (cu Ilie Sârbu, mare combinator) și Traian Băsescu doar 9 luni în prima parte a celui de-al doilea mandat, când și-a „visul văzut cu ochii”: o majoritate matusalemică de guvernământ.
Pentru a înțelege mai bine acest fenomen politic, e nevoie să observăm că doar una din formațiunile politice componente și câțiva din liderii acestora au profitat de noua construcție, recte social democrații, apoi democrat liberalii, cu liderii Ion Iliescu și Traian Băsescu. Nicidecum cetățenii și idealurile naționale. Idealuri, care, ca orice idealuri, sunt evocate doar în discursul politicianist.
De ce nu poate exista vreodată un beneficiu pentru toți cetățenii în cazul unui consens politic obișnuit? (Exceptăm situații-limită privind conflagrațiile mondiale și suveranitatea națională, n.a.) Fiindcă proiectele politice născute din consens nu mai beneficiază de dezbateri aprofundate și contradictorii pe subiectele în cauză, fără motorul concurenței politice nefiind posibilă alegerea celor mai bune variante și soluții.
Când apare de obicei necesitatea consensului? Simplu, atunci când partidele de guvernământ intră în dificultate ori când se apropie alegerile și respectivele formațiuni doresc să scape din strânsoarea mediatică, aruncând eșecul pe umerii altora ca să împartă cu Opoziția, aflată pe valul așteptărilor populare, nerealizările guvernării. Până la urmă, adevărata țintă a fost și este așadar perpetuarea la guvernare.
A nu se cădea în eroarea anulării unor proiecte naționale necesare perioadei respective: da, România are nevoie de un nou suflu, de un nou început după realizarea obiectivelor postdecembriste de admitere în NATO și UE, dar găsirea celor mai bune căi și mijloace nu necesită revenirea la partidul unic și renunțarea la bătălia Putere – Opoziție, fiindcă democrație înseamnă până la urmă impunerea și acceptarea unei hotărâri cu majoritate de voturi.
De ce caută acum Liviu Dragnea și al său PSD cu tot cu UNPR și PC consensul cu Opoziția și cu președintele Iohannis? Exact din aceleași considerente de mai sus: social-democrații se simt în pericol cu un prim-ministru contestat în spațiul public și după o guvernare inconsistentă, dar care a fost avantajată de o conjunctură economică favorabilă și ar dori să-i fie evaluat nu rezultatul actului de guvernare, care nu prea se vede clar, ci efortul de dezvoltare economică al mediului de afaceri, încasările mai bune la bugetul de stat. Cu care se laudă, dar fără a contribui cu cine știe ce.
E clar că ideea consensului politic face parte din strategia electorală a PSD. Se speră astfel că atitudinea critică a Opoziției și a presei va slăbi, iar PSD va rămâne la guvernare într-o formulă sau alta și în viitoarea legislatură. Însă doar a ține cont de propunerile Opoziției în alcătuirea unor acte legislative nu înseamnă neapărat consens, ci maturitate politică și caracter reprezentativ.
Așadar nici vorbă de necesitatea stringentă a unui consensualism politic, devreme ce democrația presupune concurență între Putere și Opoziție, alternativa la guvernare fiind una din sursele bunei chivernisiri a țării.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: