România, țara conflictelor politice înghețate

Politica românească e tot mai greu de înțeles și de practicat. Cât despre studii care să surprindă realitatea acestor ani, să recunoaștem că politologii noștri n-au reușit mare lucru. O spun ei înșiși. Însă nici n-ar fi avut cum să reușească fiindcă realitatea prezentului depășește mereu imaginația, concluziile științifice fiind imediat contrazise și chiar anulate de fapte, fenomene și evoluții greu de încadrat între practicile politice normale.
Privind în urmă, a se observa că în 25 ani de management al statului român și al societății, niciunul dintre conflictele sociale de anvergură n-a putut fi rezolvat până la capăt. Astfel, bătălia între vechiul sistem creat de tovarăși și democrația postdecembristă este încă de actualitate, ceea ce n-au luat în calcul analiștii fiind continuitatea prin noile vlăstare politice plămădite din același aluat. Că e vorba de continuitate se vede din percepția generală că la noi nimic nu poate fi schimbat. De aceea, nici tendințele reformatoare enunțate în campanii electorale nu se materializează în curente puternice de opinie, fiind înăbușite de fiecare dată după alegeri.
Mă veți contrazice că, în fond, aceasta este bătălia politică între nou și vechi, obișnuită în toate democrațiile occidentale, numai acolo formele învechite fie dispar prin ele înseși, fie sunt înlăturate prin acțiuni ferme ale partidelor și ale instituțiilor publice. Ei, bine, la noi acest principiu funcționează anapoda: obișnuințele și formele mentale sunt adânc înrădăcinate, în consecință promovarea cadrelor de partid nu se face de regulă după merite și competențe, ci după criteriul loialității, al rudeniei, al clanului sau al găștii și al puterii financiare.
În subsidiar, conflictul între sistemul ceaușist și cei ce și-ar dori democrație până la capăt e generat și de instituția represivă a Securității, de eșalonul al II-lea al PCR, ambele metamorfozându-se sub ochii noștri de 25 ani: foști securiști au devenit ofițeri acoperiți și alături de garda nouă au contaminat toate sferele societății, dacă ne luăm după dezvăluirile și destăinuirile apărute în spațiul public, iar odraslele foștilor activiști, „tinerele vlăstare”, constituie azi speranța capitalului autohton. Acoperiții preferă, se spune, mass-media, Justiția, Parlamentul și consiliile locale, organele de forță ale statului, societatea civilă și chiar formațiunile politice. Teoria de mai sus e foarte dragă scenariștilor de tot soiul și populației puțin școlite, dar ea ascunde un adevăr pervers: campionii luptei anticomuniste și antisecuriste au fost adesea tocmai aceia cu musca pe căciulă.
Un conflict surd, dar nesfârșit, între cetățeni și stat, de data aceasta, este acela legat de averea întregului popor de dinainte de revoluție: privatizările, lichidările întreprinderilor, fondurile bancare au constituit subiectul unui jaf național fără precedent în vreo țară democratică, iar bunurile întregului popor au trecut cum-necum în proprietatea îmbogățiților peste noapte, clasă care constituie baza politicii și a economiei noastre, fără vreun interes să revoluționeze economia și societatea, nici să compară în fața Justiției.
Alt conflict înghețat este unul extern: ca și alte țări din vecinătatea imediată, România este prinsă în plasa intereselor Federației Ruse: neputându-și realiza visul de unitate națională imediat după decembrie 1989, regimul Iliescu având alte preocupări atunci, lucrurile s-au complicat: întărită, Rusia dorește acum să controleze vecinătatea apropiată, inclusiv Gurile Dunării, la fel cum controlează astăzi Transnistria, partea de dincolo de Nistru a Republicii Moldova.
De ce n-au fost tranșate definitiv aceste conflicte? Fiindcă n-au intrat decât de formă în vizorul aleșilor, al formațiunilor politice, bătălia eternă a politicienilor fiind pe defalcarea avantajoasă a bugetelor publice și împărțirea funcțiilor bănoase, eventual reprezentative.
Din păcate, în timp, conflictele acestea înghețate au devenit sursa puterii politice, toate campaniile electorale fiind câștigate ori pierdute în principal pe seama lor. Este și motivul pentru care candidații antisistem fac în continuare cariere fulminante.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: