Politica românească s-a săturat de ea însăși

După ratarea moțiunii de cenzură de către PNL, în spațiul public s-au revărsat atât lacrimile de crocodil ale celor ce până mai ieri încurajaseră demersul liberal, deși toată lumea îi cunoștea deznodământul, cât și veselia stridentă a guvernaților în frunte cu prim-ministrul Victor Ponta, scăpați, nu se știe dacă până la primăvară, de sabia lui Damocles.
De ce au mai introdus liberalii moțiunea dacă erau conștienți că nu are nicio șansă? Fiindcă atitudinea lor față de politică s-a schimbat, de voie – de nevoie, după venirea lui Klaus Iohannis la Cotroceni: moțiunea trebuia depusă pentru ca majoritatea de guvernământ să-și asume în mod explicit existența în fruntea guvernului a unui prim-ministru cu dosar penal, iar vina majorității de guvernământ să fie bine cunoscută pentru anul electoral viitor. Era nevoie, așadar, de o despărțire clară a apelor și de schimbarea actualei percepții publice.
Conștienți că timpul lucrează deocamdată în favoarea lor, liberalii nu s-au grăbit să preia guvernarea. Ca să ajungă la Palatul Victoria ar fi fost necesară revenirea la metodele practicate până acum, metode unanim blamate în spațiul public: crearea unei majorități ad-hoc prin traseism, „cumpărarea” voturilor, compromisuri murdare și ticăloase… Cu siguranță moțiunea ar fi trecut dacă: 1.liberalii ar fi acceptat ca viitorul prim-ministru să fie tot al PSD, 2. ori să fie Gabriel Oprea, cel ce își făcea încălzirea prin studiouri TV încă de astă-vară, 3. s-ar fi acceptat înscrierea pe viitoarele liste electorale liberale a traseiștilor sau li s-ar fi promis niscaiva avantaje și funcții în viitoarea guvernare. Paradoxal, unii analiști și jurnaliști îi acuză de slăbiciune tocmai pentru că nu au acceptat tranzacțiile dezonorante.
A se mai observa că toate cele trei condiții de mai sus au făcut în acești 25 ani aerul politic irespirabil, ajungându-se în campania electorală prezidențială la ideea că așa nu se mai poate, că avem nevoie de o nouă clasă politică, iar acum politica românească s-a săturat de ea însăși, liberalii făcând pasul spre altceva. Măcar de n-ar renunța.
Din păcate, pasul acesta important, făcut cu atâtea calcule și teamă, ascunde o realitate tristă: după fuziunea PNL și a PDL încă nu s-a născut o formațiune politică omogenă de la vârf la bază. Pe deasupra, noul PNL nu este încă un partid pe deplin curat, fără compromiși, fără membri bănuiți în trecut de incompatibilități și afaceri necurate cu banul public.
Actuala putere și susținătorii ei din presă le aduc liberalilor două acuzații grele: nu e normal să ne ceară demisia foștii membri ai Guvernului Boc, oamenii lui Băsescu, care au promovat în 2010 austeritatea și tăierile de salarii, nici liberalii cu dosare penale, foștii traseiști și incompatibilii. Aceleași acuzații planând de multă vreme preponderent asupra Guvernului Ponta și a altor lideri ai majorității de guvernământ.
Așadar, dacă liberalii înșiși protestează împotriva corupților Puterii, ar fi momentul să privească și în curtea proprie, măcar acum cât sunt în opoziție, obligându-i pe compromiși, pe cei ce trag partidul în jos să facă un pas în spate, chiar dacă ei nu înțeleg și nu vor. În timp, nevinovăția dovedită i-ar putea readuce în prim-plan, în caz că eșalonul al doilea se va dovedi neputincios.
Partea încurcată a schemei nu doar liberale de personal e că noile valori promovate sunt puține și inconsistente: mulți dintre vechii lideri se consideră încă de neînlocuit, nepermițând altora să ocupe poziții fruntașe. Pe deasupra, figurile lor sunt nelipsite în continuare din studiouri TV, încercând să se arate mari reformatori. Din păcate, din pricina pozițiilor înalte ocupate și a influenței în partid, nu-i trage nimeni de mânecă. Se estimează îndeobște, că fiind pe val, oricum electoratul îi va vota. În lipsa unei alternative credibile.
Ceea ce nu se înțelege deocamdată în niciun partid românesc e că de foarte numeroase ori activitatea din planul secund al unei formațiuni politice o depășește în importanță pe aceea a liderilor implicați direct în guvernare sau în relaționarea cu alte partide, din țară sau din străinătate.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: