De respect e vorba, dle Ponta

Nu știu dacă l-a aplaudat cineva pe prim-ministrul român când l-a batjocorit pe președintele Iohannis că se duce la Bruxelles „ca surda la horă”, că habar n-are de guvernare, că nu știe nimic…, la fel cum nu pot spune nici cât de spirituale au fost comparația și zicerile sale, dar sunt sigur că batjocura lui Victor Ponta înseamnă lipsă de respect la adresa unui cetățean, care, de astă dată, este președintele României. Cu alte cuvinte, colegul său de muncă, ambii fiind parte a Executivului. Așa spune Constituția.
În alte ocazii, deloc puține, prim-ministrul a avut ieșiri la fel de fără obraz și față de alți cetățeni, unii membri ai guvernului pe care îl conduce, ai parlamentului, mai cu seamă ai Opoziției și ai presei. Pe de altă parte, l-am auzit adesea vorbind și despre respectul în politică, mai ales atunci când a fost atacat în spațiul public.
Iată de ce am ajuns să mă întreb dacă nu cumva Victor Ponta cere de la alții ceea ce el însuși nu este în stare: respectul față de cetățeni ținând de cei 7 ani de acasă este una din îndatoririle sale, la fel cum fiecare reprezentant al contribuabililor, beneficiar sau nu al votului, este dator cu respect față de aceștia. Iar atunci când nu-ți respecți interlocutorul, colegul sau aproapele nu poți pretinde respect din partea altora.
La o analiză atentă a discursului politic, nu doar al prim-ministrului, descoperim, din păcate, că politicienii noștri nu se dau în vânt să-și respecte colegii, din contră, obțin credit politic prin desfigurarea acestora. Nici vorbă de proiecte și programe, nici de elemente ideologice și doctrinare, așa cum se întâmplă în țările democratice și civilizate, ci își fac loc în politică desființându-și adversarii.
Își ocupă timpul mai ales cu astfel de jigniri ale colegilor sau cu replici oțărâte la adresa celor ce îi jignesc, îi batjocoresc pe ei înșiși. Înjurăturile politicienilor, care de care mai bășcălioase și mai mustoase lexical, în România dau bine pe ecran, aduc voturi, creează personalități puternice, adunând numeroși simpatizanți și aderenți.
Din nenorocire, înjurăturile mitocănești la adresa adversarilor nu țin de profesionalism, nici de competență, motiv pentru care astfel de politicieni nu lasă altă „dâră” în urma lor decât un climat politic infestat de ura colegilor și frustrarea celor ce le-au dat votul, cetățenii neavând absolut nimic de câștigat din asemenea prestații politice. Este una din cauzele pentru care batem pasul pe loc de 25 ani.
Firește, mă veți întreba ce legătură există între respect și politică, iar răspunsul este simplu: politica este o activitate eminamente de echipă, de grup, de partid, de coaliție, acolo unde se pun bazele bunei guvernări, ale bunei chivernisiri a banului public, iar fără respect și considerație față de colegi echipele nu funcționează, rămânând doar cu numele, așa cum se întâmplă îndeobște.
Vremea lupilor singuratici, a masculilor Alpha, a zoon politikon… a trecut demult, ultimul reprezentant al acestei specii politice fiind Traian Băsescu, cel ce acum se face luntre și punte spre a-și încropi o echipă cu care să mai facă niscaiva jocuri politice, căci nu i-au ajuns 10 ani. Firește, e dreptul său. Votul, însă, e al meu.
Și fostul președinte a avut astfel de excese, de nu cumva Victor Ponta vrea cu orice preț să-i semene, măcar la discurs, la vocabular, fiindcă și T.B. era bântuit de ziceri-etichete-porecle-batjocură-injurii. Însă trăsătura comună a masculilor Alpha este inapetența pentru lucrul în echipă, ceea ce înseamnă că rezultatele activității lor politice nu pot fi remarcabile într-o democrație, ci doar într-o dictatură, într-un regim autarhic. Ceea ce nu e cazul la noi.
Dar partea urâtă a acestui tip de spectacol politic este alta: prin definiție liderul trebuie să fie un model. Iar un model autentic presupune bună creștere, modestie și respect față de aproapele său, nicidecum comportament de mahala, fie ea și politică. Partea și mai urâtă este că lipsa respectului îi discreditează nu numai pe preopinenți, ci și pe români și România. Sunt atât de greu de învățat bunele maniere și civilizația?

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: