Un model ipocrit: politicianul cu diplome, dar fără școală

Mai exact, fără învățătură și bună-creștere, fiindcă se cunosc destule reușite în plan politic în care actanții n-au mers deloc pe la școală, dar le-au venit profesorii (și încă ce profesori! n.a.) acasă. Firește, nu e cazul la noi unde, general vorbind, părinții nu sunt nici regi, nici duci sau lorzi și nu înțeleg ori nu-și permit un astfel de lux pentru propriii copii. Dar fiindcă școala nu este o soluție sigură și rapidă, urmașii intră în politică, pentru a face carieră și a se îmbogăți rapid indiferent de mijloace. Generalizarea e atât de frecventă, că, dacă aș omite-o, cititorul m-ar acuza de ignoranță.
Ce înseamnă să ai diplome și să nu ai educație și instrucție? Exact ceea ce am scris. Și nu înseamnă să treci prin școală ca gâsca prin apă, nici măcar atât. Înseamnă să faci rost de diplome cât mai dodoloațe, adică să le cumperi, să dai mită pentru ele, să le obții prin fals și furt… iar apoi să te prevalezi de ele în obținerea unor posturi înalte, mai ales de parlamentar, consilier, (prim)ministru, secretar de stat, șef de agenții, șefi de ceva important, inclusiv acela de șef distribuitor de doctorate pentru alți parveniți. De controlat nu a controlat și nu controlează aproape nimeni, înafara „dușmanilor”, eventual a „jurnaliștilor invidioși”, iar de obraz, rușine și demnitate nu e cazul să aducem discuția. Nici vorbă de competență, expertiză, nici vorbă de participarea la vreun concurs, selecție, examen pentru post, ci de numirea, desemnarea politică și de obținerea funcției, a postului prin „negocieri” ori PCR (pile, cunoștințe, relații).
Paradoxul de mai sus n-a fost inventat de români și n-a fost posibil doar în țara noastră, însă asta nu e o scuză. Ba nici nu a apărut prima dată după anii ’90 ai secolului trecut, cum scriu câțiva jurnaliști grăbiți. Căci primele fabrici de doctori în științe, de doctori docenți, de savanți de renume mondial și academicieni au fost câteva universități al căror nume mi-e rușine să-l pronunț și mai ales Academia de Științe Politice Ștefan Gheorghiu, aceea care a umplut țara de doctori fără bacalaureat, de savanți și academicieni numai cu trei-șapte clase. Mă tem că nici atât.
Evident că a fost, în concepția multora, una din mărețele realizări ale comunismului românesc, ca drept dovadă, după revoluție, nici acele obișnuințe ticăloase, nici respectiva ”academie” n-au dispărut, ci s-au metamorfozat: au apărut mulțimi de alte academii care-și continuă la fel de glorios înalta menire de a face din români cel mai cult și titrat popor de pe mapamond.
Masteratele, cele mai frecvente, și doctoratele, nu numai la „fabricile de diplome”, ci și la universități „serioase”, sunt principalele ținte ale parveniților de azi. Dacă vreți să vă convingeți, urmăriți-le CV-urile: în realitate, școlile propriu-zise se opresc undeva după 7-8 clase, după care urmează salturi geniale, liceul scurt, la seral, la distanță ori fără frecvență, facultăți așijderea, culminând cu 1-3 masterate, doctoratul venind să le aureoleze destinul de mari savanți, specialiști în te miri ce.
Să nu cumva să vă lăsați înșelați de aparențe: chiar dacă vreo câteva universități descoperă plagiat după plagiat, cu toate că 2-3 jurnaliști, evident, dușmănoși și invidioși pe carierele fulminante, scriu despre furt și fals, nu se va întâmpla absolut nimic. Ministrul educației amână mereu deciziile, iar Parlamentul se pregătește să le dea lovitura fatală tinerilor studioși și merituoși: ori a fost ori n-a fost student pe bune, orice parlamentar, chiar și fost securist, va deveni prin definiție funcționar public calificat din oficiu pentru orice funcție, de la aceea de prim-ministru, la aceea de diplomat de carieră. La naiba cu examenele și școala, cu competențele și expertiza!
Și culmea! Nici măcar dl Ion Iliescu și ciracii săi nu le bat obrazul de azbest, măcar că pe vremea sa scria pe toate gardurile și zidurile: „Învățați! Învățați! Învățați!” (V.I.Lenin) Pe unele mai scrie și astăzi, spre hazul și batjocura celor în cauză…
Dacă totuși îi votați de 26 ani, n-ar fi cazul să nu vă mai plângeți mereu că-n „cea mai țară proastă” nimic nu merge?

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: