Dreptatea se face la televizor?

Discursul justițiar a devenit predominant în mass-media, iar televiziunile nu fac excepție: oricare post TV „de informație”, mai cu seamă în orele de vârf ale audienței, are emisiune de analize și dezbateri pe teme legate de justiție, iar modelul de bază îl constituie sala de judecată. Atâta doar că în fața judecătorului se confruntă acuzarea și apărarea, iar judecătorul dă într-un final sentința. La TV, însă, în locul judecătorului, al procurorului și al avocatului se află un moderator, jurnaliști, politicieni, acuzatul nu e de față, iar sentințele se știu de la început.
Ținând cont de efortul național pentru stârpirea fenomenelor infracționale, a corupției endemice, realizatori, moderatori și redactori-șefi vin în întâmpinarea dorinței telespectatorilor și aduc în studiouri jurnaliști (de investigație), avocați celebri, politicieni ai diverselor formațiuni și analiști bătăioși care acuză deciziile proaste ale guvernanților, ale politicienilor și mai ales ale liderilor, de obicei, membri ai unor partide, formațiuni, clanuri, grupuri adversare.
Ei bine, la TV și în presă, sentința nu este doar anticipată, sugerată, ci și pronunțată răspicat, totdeauna fără dubii, de către moderatori, analiști improvizați, jurnaliști mercenari și politicieni ahtiați după imagine și notorietate. Invitații sunt aleși cu grijă, eventual și de la putere, și din opoziție, cu condiția să respecte parcursul „demonstrației”. Cu cât sunt mai notorii și mai mânioși, cu atât mai bine pentru rating. Despre participanți integri și responsabili arareori se poate vorbi. A se mai observa că de obicei sentințele date în studiouri nu coincid cu cele ale instanțelor de judecată, ceea ce ridică o mulțime de întrebări.
Sunt destule argumente că realizatorii emisiunilor, moderatorii, teoretic în slujba adevărului și a dreptății, dar aflați în solda patronatelor, fac propagandă clară și categorică formațiunilor, personajelor preferate, concomitent cu desființarea, desfigurarea inamicilor acestora. Nici vorbă de imparțialitate, demnitate, justețe, cinste, profesionalism… Cu „interpretările” date articolelor de lege e și mai grav.
Până aici demersul meu ar fi de înțeles, numai că apar câteva elemente perturbatoare: aceleași fapte analizate în alte studiouri TV sau în articole de ziar primesc sentințe diferite, cel mai adesea opuse. Or faptul discutat e același. Să fie vorba de viziuni aparte, de legi diferite, de fațete necunoscute ale aceluiași eveniment? Nici pomeneală! E suficient să compari demersul justițiar al unora și al altora ca să-ți dai seama că de fapt adevărul este un moft, că argumentația trebuie să conducă discuția spre ținta propusă, întotdeauna politică și politicianistă. Mai mult: ce spuneți de cazurile unor jurnaliști și analiști invitați pentru același eveniment la televiziuni diferite, mai cu seamă când respectivii își schimbă percepția în funcție de moderator și de colegi de platou? Cazuri deloc rare.
Prin astfel de procedee, un partid, o coaliție, un lider, un înalt demnitar, președinte, prim-ministru, ministru, înalt funcționar etc., mai nou țintele pot fi și șefi din justiție, procuratură, poliție, armată, educație, sănătate, biserică…, este luat la refec, eventual până poziția sa devine critică, iar altcineva, partid, personaj celebru, de obicei aflat în spatele demersului jurnalistic, așteaptă să beneficieze de pe urma campaniei mediatice. Căci nici partide, nici politicieni n-ar exista fără televizor.
Ei, bine, justiția asta televizată a ajutat unele posturi să-și sporească audiența, iar pe altele le-a scos din joc, cauza fiind simplă: politizarea. Destui politicieni și pescuitori în ape tulburi și-au văzut visul cu ochii: ei ne sunt diriguitorii. Dar realizatorii nu-și închipuie că telespectatorii pot urmări aceeași temă, cu alți moderatori, invitați, la alt post, comparația putând fi demolatoare. Ceea ce le distruge credibilitatea. Și totuși televiziunile respective supraviețuiesc, semn că nu trăiesc numai din publicitate.
Acuzația frecventă că instanțele pot fi influențate de sentințele date în studiouri TV, însă, nu poate fi demonstrată: judecătorul aplica legea cu sabia lui Damocles deasupra capului, iar această sabie este instanța superioară. Pot exista greșeli, dar arareori în cazul deciziei finale. În schimb, televiziunile nu oferă posibilitatea recursului.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: