Lecția unei lovituri de stat anunțate

În politică, dacă negociere nu e, nimic nu e, nici chiar democrație, pentru că democrație înseamnă participarea tuturora la rezolvarea treburilor publice. Iar negociere fără o bună comunicare din partea instituțiilor statului înseamnă pierdere de vreme sau amânarea sine die a rezolvării. De demonstrat.
În esență, aceasta este situația actuală din Turcia: în loc să se așeze la masa negocierilor cu opozanții, despre care știa bine că există și că au destule nemulțumiri, unele de natură constituțională, altele vizând respectarea legilor și a drepturilor cetățenești, președintele Recep Tayyip Erdoğan a considerat că interesele țării sunt altele, iar politica sa e justă; în loc să rezolve situațiile critice, inclusiv de natură politică, scoase la iveală de presă și justiție, a luat măsuri coercitive, eufemistic vorbind, împotriva acestora; deși știa bine că armata este garantul Constituției și al democrației laice, încă de pe vremea fondatorului republicii, Mustafa Kemal Atatürk, decizii importante ale sale n-au mai ținut cont de prevederile constituționale, forțându-le; intervenind de partea președintelui, imamii, muezinii, în numele lui Allah, au scos lumea în stradă, așezând Islamul între puterile statului…
În aceste condiții, nici nu mai era nevoie ca serviciile secrete, inclusiv ale armatei, să-l prevină despre iminența unor încercări de lovitură de stat, căci în Turcia astfel de evenimente dureroase, uneori tragice, ca acum, se succed cu o anume regularitate. Erau doar chestiuni legate de timp și formule strategice.
Însă, odată cu anihilarea loviturii de stat, necazurile leadershipului turcesc nu dispar, ci se înmulțesc și se agravează: justificarea numărului uriaș de victime, arestarea a aproape 3000 de judecători și tot atâția militari, cei mai mulți cu grade și funcții înalte, înlăturarea din posturi foarte importante a funcționarilor neloiali, scăderea bruscă a lirei turcești și a investițiilor străine, paralizarea relațiilor economice și a schimburilor comerciale, diminuarea spre dispariție a turiștilor străini etc.
Sunt îndeajuns de contrariat, însă, de altceva: cu câtă dezinvoltură și political correctness s-au aruncat asupra subiectului destui politicieni și analiști români, unii chiar dintre participanții la evenimente asemănătoare, ca și cum în România socotelile cu perioadele respective ar fi fost demult încheiate. Ceea ce dovedește că ne e mai ușor să privim în curtea vecinului decât să ne apucăm să ne-o asanăm pe a noastră. E clar că astfel de lecții se învață greu.
Veți spune că la noi lucrurile au ajuns într-un punct din care nu se mai pot întoarce, dar uităm că nici după 26 ani crimele revoluției și ale multelor mineriade încă au autori necunoscuți sau nu răspund penal, că jefuitorii unei bune părți din averea țării încă n-au fost toți aduși în fața judecătorilor, că mulți dintre decidenții politici în interes personal își fac mai departe mendrele atacând justiția…
Cât despre cultura negocierii politice, să avem pardon, dar mai toți marii noștri lideri socotesc sub demnitatea lor să se așeze la aceeași masă cu opozanții și să vadă împreună care e cea mai bună soluție. Ce s-ar fi întâmplat dacă Ion Iliescu ar fi negociat cu regele Mihai după revoluție cea mai bună soluție pentru România, dacă s-ar fi așezat la masa discuțiilor cu Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Sergiu Cunescu și cu liderii protestatari din 13-15 iunie ori cu Petre Roman în septembrie 1991? Cu câți ani am fi avansat mai repede?
Cei mai mulți, însă, dispar din politică sau mor cu credința că numai ei dețin adevărul, că numai soluția lor e bună, că toți ceilalți nu sunt de încredere, nici în stare, că habar n-au, sunt dușmani, nu-și iubesc țara, nu-și respectă poporul, electoratul, acuze care ne țin în loc de atât amar de ani.
Or astfel de inși evită cu bună știință buna comunicare, ba din contra, manipulează opinia publică, se folosesc de mercenari mediatici și de oameni de influență pentru a-și păstra sau spori puterea personală și a grupurilor, a clanurilor proprii. Și o fac în numele nostru, al poporului, al României. Q.e.d.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: