Decesul reginei și legitimarea republicii

Funeraliile reginei Ana au fost un eveniment grav care ne-a reamintit că România are probleme de identitate încă nerezolvate, iar situația aceasta ar putea să dureze încă multe decenii. Este ca și cum la naștere i-ai da pruncului un nume și haine de împrumut. Așa ne este și Țara, cred eu: o republică ilegitimă veșnic ne-gata, o democrație improvizată, clădită parcă pe nisipuri mișcătoare.
Reporterii care au urmărit pe parcursul atâtor zile plecarea între cei drepți a reginei Ana s-au întrecut în a da cuvântul unor oameni mai mult ori mai puțin „simpli”, dar toți cu regretul că nu au apucat să trăiască într-un regim monarhic, iar tabloul regelui Mihai cel Lipsit de Țară și al înțeleptei regine le umplea ochii de lacrimi. Mi s-au părut de-a dreptul tragic-înălțătoare liniștea, decența și devoțiunea mulțimilor, respectul pentru familia regală, semn că românii și-au reluat locul între națiunile europene.
Dar ceea ce este dureros, pe fața tuturora se citea semnul fatalității: nu se mai poate face nimic. Murim pe mâna uzurpatorilor bolșevici. Instaurată cu otuzbirul la 30 decembrie 1947 după alungarea banditească a regelui Mihai, republica și-a reluat cursul la 22 decembrie 1989 ca și cum România ar fi fost republică de când lumea. Degeaba s-au strofocat istoricii și oamenii de drept să demonstreze ilegalitățile legate de forma de guvernământ. Degeaba au militat partidele istorice și câțiva membri ai elitelor intelectuale, degeaba s-au făcut demonstrații! Cei ce au pus mâna pe putere în frunte cu Ion Iliescu s-au temut să organizeze un plebiscit asupra monarhiei. Și apoi, dacă republicile europene au fost instalate în jurul lui 1848, pașoptiștii noștri iubitori de țară nici măcar n-au pomenit numele republicii, preferând Domnia lui Cuza și apoi Monarhia.
Relegitimarea republicii s-a făcut șmecherește la fel cum s-au făcut atâtea lucruri după 1989: s-a considerat că aprobând constituția republicană în 1991 se legitimează și forma de guvernământ, iar rezultatele se văd: hainele străine firii românești nu se potrivesc nicidecum cetățenilor obișnuiți atâtea veacuri cu principi, domni și regi, iar regimul republican cere o implicare conștientă cetățenească mult mai puternică.
La fel cum tot șmecherește s-a trecut în art. 152 din Constituție: „Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.” Ceea ce echivalează cu o cauționare pe vecie a viitorului românesc. Chiar dacă aceasta duce la „suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora” cum stipulează următorul alineat (2).
Privind cu atenție comportamentul popular apropo de celelalte republici europene, nu poți să nu observi că au sărbători naționale dedicate acestei forme de guvernământ, formă pe care popoarele au ales-o în mod conștient într-un anume moment al istoriei lor. În schimb, în România republica nu este sărbătorită de nimeni, ba chiar este hulită nu doar de participanții la funeraliile reginei, ci și de mulți alții, dar nici Parlament, nici Guvern, nici Justiție nu se apleacă cu atenție asupra acestui aspect.
Cu atât mai mult cu cât de la dictatura mareșalului Ion Antonescu încoace constituția a fost încălcată și forțată ori de câte ori s-a dorit: câțiva membri ai Marii Adunări Naționale au anulat monarhia, hotărâre de competența poporului, parlamente alese prin abuz, fraudă și cu un singur candidat în circumscripție, guverne schimbate la ordinul secretarului general, iar așezările „democratice” se aflau la cheremul unei clici de partid, ajunsă stăpână pe uzufructul muncii întregului popor. În fine, activitatea acestei clici cu comportament mafiot s-a numit dictatura proletariatului.
A se mai observa că partidele își văd de ale lor, deși ar trebui să reprezinte interesele cetățenești, iar sentimentele datoriei împlinite, ale onoarei, cinstei, demnității au rămas vorbe de campanie, călcându-le în picioare inși cu dosare și condamnări penale care năzuiesc mereu spre putere… Fără autoritatea morală a unui rege situat înafara jocurilor politice care să le arate obrazul…

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: