Facebook și generația pierdută

Nu voi intra în poliloghia generată de intervenția nefericită a rectorului Universității clujene UBB, acad. Ioan Aurel Pop, urmată de pledoaria lui Mircea Cărtărescu și explicațiile unor sociologi apropo de „generația pierdută” a facebook-iștilor. Un fel de „Acoló șezum și plânsăm/ La voroavă ce ne strânsăm…,” din Psaltirea lui Dosoftei.
E vorba de neînțelegerea spiritului unei epoci, de un autentic conflict, deocamdată mocnit, între generația actuală legată de Internet, de rețelele de comunicare și generația învățaților care-și duc veleatul între rafturile cărților. Că nostalgicii idealizează epoca respectivă nu mai încape îndoială, la fel cum nu încape îndoială că se pleacă de la o interpretare strâmbă a condițiilor de (in)formare a generației actuale de 3 – 30 de ani. De altfel, am observat că, în afara poetului Cărtărescu, notoriu ca dascăl, acuzatorii și apărătorii se situează într-un fel de turn de fildeș, departe de viața tumultuoasă a tinerilor. De aceea am prins curaj.
Să o spunem pe șleau: înainte de 1989 stăteam în biblioteci ori acasă cu cărțile fiindcă erau singurele surse de informare și cultură rămase aproape libere. Da, citeam cu toții multă literatură, dar nu o făceam de amorul artei beletristice decât într-un număr infim, număr de altfel rămas constant și astăzi. Citeam cu sete ca să aflăm lucruri noi, să vedem cum trăiesc alții, să ne refugiem într-o lume diferită de cenușiul existenței cotidiene.
Ce s-a schimbat între timp? A apărut aproape brusc o lume nouă, aceea a spațiului virtual, a Internetului care ne pune la dispoziție cu costuri acceptabile biblioteci întregi, colecții de arte după gustul fiecăruia, contact direct, noutățile momentului, date, imagini, curiozități din lumea largă.
Dar ceea ce li se reproșează tinerilor este că pierd timpul navigând aiurea pe Net sau pe multele rețele de comunicare. De fapt, cuiul lui Pepelea este tocmai comunicarea, aceea care înainte de revoluție se făcea numai prin presă și televiziune controlate de partid. Mai comunicam, bine supravegheați, prin scrisori, la telefonul cu fir, la ședințe, la școală, pe stradă, la locul de muncă, pe stadion sau reuniuni colegiale și de familie. Atât.
Ei, bine, rețelele de comunicare, dintre care se individualizează Facebook, sunt selectiv-atractive, permițând legături altădată imposibile între oameni aflați inclusiv peste mări și țări. Evident că activitatea de comunicare e mare consumatoare de timp. Se asociază cu o mulțime de alte posibilități: informare instantanee, distracție, jocuri, videoclipuri, publicitate, glume… Unele jocuri cultivă diverse deprinderi, priceperi, cer mișcare, inteligență, colaborare, simț artistic…
Se consideră îndeobște că dependența de Internet, de smartphone ar fi dus la pierderea interesului pentru studiu, pentru lectură, ceea ce este o prostie: se citește literatură pe laptop, tablete, telefon, pe orice. Dar de ce nu vorbim de oferta săracă a școlii tradiționale, școală care nu vrea nicidecum să înțeleagă că această generație e altfel? Fiindcă elevi mai dornici de cunoaștere, mai iuți în gândire, mai mobili decât generația numită nu degeaba „atomică” n-am văzut.
Da, este greu pentru dascălul, fie și bine informat, dar obișnuit să-și predea cu acuratețe lecțiile, să le țină treze atenția și interesul. Priviți însă ce rezultate fantastice au cei ce, integrați în sufletul clasei, își conduc discipolii, prieteni și chiar tovarăși de joacă, spre autocunoaștere, spre descoperirea adevărului, a soluțiilor.
Da, generația actuală este greu de stăpânit, e gălăgioasă, e agitată, dependentă de mobil, dar asta se întâmplă fiindcă școala actuală nu are să-i dea de lucru, nu găsește calea spre personalitatea copilului, nu știe să-și facă atractive conținuturile, nu dispune de mijloace și tehnici actualizate de asimilare a lor. Memorarea pe de rost nu mai înseamnă învățare, însușire automată de deprinderi și priceperi, devenind supliciu.
Da, generația aceasta e hiperkinetică, hiperactivă, vrea repede ceea ce noi am obținut în zeci de ani, dar e generația noastră de mâine. Alta nu avem. Și dacă nu suntem în stare să o înțelegem acum, și dacă nu vom reuși să o atragem într-un sistem de educație pe măsura capacității ei extraordinare, vina va fi a celor împiedicați în pedagogia lui Makarenko și psihologia lui Vygotsky.
Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: