Politicienii vor toată puterea

Or într-o societate democratică puterea se împarte echitabil între Legislativ, adică Parlament și consiliile locale, unde trebuie să-și desfășoare politicienii activitatea, Executiv, deci Guvernul care pune în execuție ceea ce stabilește Legislativul, și Justiția care restabilește echilibrul între cele două. Necazul e că prea mulți politicieni nu se omoară cu fișa postului, însă sunt într-un veșnic război cu Executivul, căruia încearcă mereu să i se substituie, și cu Justiția care n-ar trebui să le iasă din cuvânt.
De aceea sunt mulți cei ce acuză alte centre de putere ca servicii secrete românești și străine, DNA, ÎCCJ, CSM, Banca Națională, ambasade, SUA, UE, companii multinaționale, presa, deși acestea își fac treaba lor. Mai bine ori mai puțin bine, dar și-o fac. Stârnit de un jurnalist care crede că politica românească are alte centre de putere decât cele formale, Liviu Dragnea confirmă că și el are „această senzație”, iar domnia sa nu este un fitecine, ci tocmai șeful celui mai puternic partid românesc.
De unde vine „această senzație” dl Dragnea nu spune deschis, dar nu e greu de înțeles: guvernul Cioloș nu mai vrea să execute ordinele politicienilor „tari” precum domnia sa, președintele, nici atât, iar procurorii anticorupție, cică un fel de stat în stat, deschid dosare după dosare unor figuri care altădată păreau de neatins. Și bine fac, zicem noi.
De ce-or fi vrând atâția politicieni tot mai multă putere? Iată la ce concluzie am ajuns, nu sunt singurul, după aproape 27 ani de bătălii politice:
1. modelul politicianului „tare” este acela care „face totul” de tipul Ceaușescu-Iliescu-Băsescu, de aceea profesorul Constantinescu, Ion Rațiu, Corneliu Coposu… sunt scoși din grilă;
2. politicianul vrea să fie singurul care decide în România, de aceea se ia de procuratură, presă, servicii secrete, fisc, administrație, bănci, firme de asigurări…, neînțelegând că acestea nu lucrează după voința sa, ci după lege. Sau ar trebui.
3. vrea să binemerite de la națiune, chiar și atunci când se bate doar pentru interesul propriu, vrea privilegii și avantaje, crede că statul se află la dispoziția sa, deși politică înseamnă preocupare pentru buna guvernare și bunăstarea tuturora;
4. politicianul român vrea el însuși să împartă dreptatea după cum îi convine, vrea DNA și judecători la dispoziția sa;
5. el nu vrea să răspundă penal de actele sale, iar legile sunt bune numai și numai atunci când îi sunt favorabile;
6. când nu-i convine, atacă serviciile secrete, binomul SRI-DNA, a căror activitate nu ar trebui să iasă din cuvântul său. Serviciile trebuie să se ocupe numai de dușmanii săi. Nici vorbă să se apropie de afacerile personale.
A nu se înțelege că alte categorii de personaje precum oameni de afaceri, demnitari, înalți funcționari, șefi din administrație, poliție, procuratură, justiție, educație, sănătate s-ar deosebi foarte tare de politicianul nostru, drept dovadă, presa ne alimentează zi de zi cu noi fapte reprobabile. E clar că protipendada noastră s-a alcătuit după alte criterii decât în Occident, iar eforturile de a schimba macazul nu dau cine știe ce rezultate. Mai sunt și altele…
Cu așa reprezentanți, clasa politică a devenit odioasă, și-a pierdut demult stima cetățenilor, iar cu 9% cotă de simpatie populară nu se mai poate face mare brânză. Nu degeaba, după demisia de poveste a politicianului Ponta, președintele a preferat un guvern de tehnicieni. Cineva trebuie totuși să facă treabă în țara asta. Măreții noștri lideri politici au acceptat realitatea, crezând că le va fi avantajoasă, numai că degringolada a continuat, iar imaginea politicului se degradează în continuare. Se vede că încă nu s-a atins treapta cea mai de jos.
Acesta este adevăratul motiv pentru care speranțele noastre de mai bine s-au cam evaporat. Meseria de politician este urâtă în România, iar tinerii talentați o ocolesc. De aceea nici șanse de schimbare…

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: