Politica noastră își schimbă hainele?

De ce nu și le-a schimbat la fiecare nouă legislatură așa cum promitea? Fiindcă se simțea bine în hainele croite de dinainte de 1989, chiar dacă erau demodate și roase de atâta sluj. Și apoi nici nu-și găsise un croitor potrivit. Acum și-a găsit, în sfârșit, un maestru pe măsură. Nu e vorba, însă, de casa de modă Dolce & Gabbana, nici de celebrele Armani ori Gucci, ci de româneasca DNA, căci, vorba lui Mircia Gutău, care știe el ce știe, „toată clasa politică din România post-decembristă va trece pe la DNA” să capete ținute noi, potrivite cu poziția ei în societate.
Firește că metafora ne duce spre basm și nouă ne cam plac basmele. Iar pe cele de acest tip le urmărim cu bucurie și interes. Dar să nu ne grăbim: lucrurile nu merg cât ai bate din palme. Deocamdată DNA ia măsurile, iar prima dintre ele se referă, cum pare și firesc, la bani: de unde atâția bani pentru luxul debordant din campaniile electorale? Cum s-a ajuns ca politica românească să fie una dintre cele mai scumpe din lume?
Și noi, și justiția ne punem aceste întrebări mereu, dar răspunsurile le-a dat mai demult primul acuzat și condamnat celebru: fostul prim-ministru, Adrian Năstase. Cotizațiile membrilor, dintre care cei mai mulți contează doar ca număr, nu ajung pentru întreținerea luxoaselor sedii, a miilor de mașini de serviciu cu tot cu șoferi, cu reclame TV, cu tot cu viața și mai ales vacanțele liderilor. Cât despre campaniile electorale, dezmățul, cel mai adesea pe bani publici, depășea orice imaginație.
Cum e la alții? Cu totul altfel. O mărturisire șocantă: de zeci de ani umblu prin țări civilizate din nordul și sudul Europei și nu am văzut nici măcar un sediu de partid, e drept că nici nu le-am căutat, iar la noi, pe o singură stradă, sunt trei. Pe deasupra, unele astfel de palate sunt închiriate contra cost, dar mașinile cu sau fără șofer sunt la dispoziția ștabilor zi și noapte.
Acum lațul se cam strânge în jurul organizatorilor de campanii: a început cu Adrian Năstase, a continuat cu Elena Udrea, Liviu Dragnea, Ioana Băsescu și a venit rândul lui Vasile Blaga care va avea multe de povestit: a fost organizatorul care l-a făcut pe Traian Băsescu primar al Capitalei și de două ori președinte, așa cum a fost artizanul alegerii lui Klaus Iohannis în 2014.
Deocamdată cercetările justițiarilor se opresc la anul 2009, numai că respectivul an nu înseamnă și sfârșitul campaniilor „bani pentru partid”. Iată de ce schimbarea garderobei clasei politice cere timp și efort. Începutul însă a fost făcut și iată în campania actuală aruncatul cu bani pare să se fi oprit. Mai trebuie spus că deja partidele și-au diminuat costurile de campanie, prețuiesc mai mult fondurile de la guvern și din cotizații, donații, închirieri de sedii, actele doveditoare fiind păstrate cu sfințenie.
Faptele ne obligă să fim mai realiști: cum putem noi vorbi despre forța, profesionalismul, competența, adică valoarea partidelor, despre importanța lor în actul de gestionare a treburilor publice când cei mai puternici nu au fost cei mai buni, ci aceia care dispuneau de sume mai mari de bani? Privind la câștigătorii alegerilor de până acum, ne dăm seama că au ajuns la putere folosindu-se nu neapărat de calități, ci de servicii scumpe de PR și imagine, iar actul de guvernare a revenit celor ce au acumulat mai multe voturi. Nu în baza unor programe publice valoroase, nu ținându-se cont de eficacitatea politică, ci mereu cu păcăleală și manipulare, cu televizorul și sacoșa.
Acum înțelegem de ce este nevoie de un „croitor” priceput. Fiindcă prin contribuția la desfășurarea activității politice „investitorii” viciau întregul proces de gestionare a banului public: aleșii se făceau luntre și punte să-i răsplătească prin contracte mănoase, în caz contrar, puteau rămâne fără subvenții. De aceea sunt atât de aglomerați procurorii și judecătorii, de aceea nu sunt bani suficienți pentru educație și sănătate, de investiții nu mai amintesc.
Numai că pecinginea a cuprins bună parte a spectrului politic, profitorii și-au dosit averile în insule exotice sau pe numele fostelor soții, amante, copii, unchi și mătuși, statul fiind nevoit iar și iar să bată din buze. Altceva ar fi dacă la alegerile viitoare am deschide mai bine ochii.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: