Unde ne sunt bărbații politici?

România nu a dus lipsă de bărbați de stat. Vorbim doar de bărbați nu că am fi noi misogini, ci fiindcă, înafara unor luptătoare și militante curajoase precum Ana Ipătescu, Maria Rosetti, Adela Xenopol, Sofia Nădejde, Zoe Sturza… implicate mai puțin direct în politică, nu prea avem cu ce ne lăuda. În schimb, am avut mari bărbați de stat care au câștigat războiul de reîntregire, înfăptuind mărețul ideal de unitate națională în 1918. Vom fi avut și mult noroc, cum spunea Petre Carp, dar, printr-o muncă tenace, clasa politică a acelor vremuri s-a ridicat deasupra patimilor politice mărunte, ducând la îndeplinire voința populară.
Azi lucrurile s-au schimbat. De voință populară nu mai amintește nimeni decât în campanii. Iar de dorul țării și de bunăstarea populației nu dă bine să vorbești, nici de poziția internațională a României. Acum, politicienii noștri nu se pot detașa de interesele lor mărunte, iar degringolada e evidentă. Astfel, unul își bate fiica în direct, altul, nevasta, soacra ori prietenul, câțiva au ajuns la pușcărie pentru corupție, furt și abuzuri, inclusiv un prim-ministru, mulți, odată cocoțați în fruntea țării, își abandonează soția și copiii pentru nurii unor doamne și domnițe apetisante, nu puțini divorțează formal pentru a-și proteja averile, destui, ajunși la ananghie, fac publice relații compromițătoare cu foștii prieteni și prietene… Mai sunt și altele de care ne e rușine să amintim.
Așadar, unde ne sunt bărbații politici? Fiindcă ne e foarte greu să găsim un politician care nu e și mare maestru al minciunii, așa cum avem dificultăți să-i alegem pe cei ce nu și-au trădat, înșelat niciodată colegii. Ei, bine, exemplele negative de mai sus fac parte dintr-o categorie impropriu numită „clasă politică”: nu se ocupă de treburile țării, de buna guvernare, de aceea are cea mai proastă imagine din istoria politicii românești.
A se observa că meseria de politician e singura legată de istorie în mod direct, în rest, istoria reține arareori țărani, muncitori, dascăli, ingineri, medici și doar în împrejurări excepționale. În schimb, președinții, prim-miniștrii, miniștri, liderii de partide, de coaliții, aleșii promotori ai unor tendințe politice revoluționare sau antirevoluționare rămân în istorie.
Ne întrebăm prin ce vor rămâne în istorie cei câțiva politicieni ale căror fapte, ipostaze nu ne vine a le trece cu vederea: tăgârța cu de-ale porcului, caltaboși, cârnați, slană și pălincă, porcul și butelca la portbagaj, plicurile și chiar valizele cu valută, averile făcute peste noapte, conturile bine dosite prin offshore-uri depărtate, beții crunte masculine și feminine, 10, 20, 30, 40% din contracte cu statul, falimentarea fostelor industrii și economii, a agriculturi românești… Sau credeți că istoria nu le va afla ori le va ține secrete! Cum se va simți viitorul României alături de un ministru, prim-ministru, parlamentar, mare primar… condamnat? Dar urmașii respectivilor? Sau nu contează.
Fiindcă una este să te sacrifici ca om politic pentru propriile interese cu riscul de a îngropa viitorul, al tău, al familiei și al țării, și alta, să te dedici binelui public și să binemeriți de la patrie, de la istorie. De aceea, nu putem privi decât cu îngrijorare episoade ca acelea ale cucuvelelor roz, ale „răutăților femeiești” sau ale atacurilor înverșunate împotriva celor ce chiar vor să facă ceva pentru semeni și pentru statul de drept.
Dacă politicienii de demult își asumau prompt și cavalerește greșelile, astăzi cea mai importantă bătălie politică se dă pentru privilegii și impunitate în fața justiției, folosindu-se toate armele din dotare: compromitere și manipulare prin televiziunile aservite, șantaj, amenințare, minciuni și procese de intenție la adresa adversarilor.
Partea urâtă, dezonorantă și ilicită a acuzațiilor asupra adversarilor este lipsa dovezilor, a argumentării veridice, iar partea și mai urâtă este că nicio instituție a statului de drept, poliție, CNA, Justiție, ONG-uri finanțate cu bani publici, societate civilă sau bănuit nu le cere acuzatorilor să-și dovedească afirmațiile. Iar asta viciază complet discursul public. Or, în absența adevărului, nu se va putea construi absolut nimic, cu toate alegerile care se apropie.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: