După câteva șovăieli și întoarceri, politica noastră externă începe să-i preocupe mai mult pe politicieni și guvernanți, nu atât din cauza refuzului recent al Germaniei de a permite României accederea în spațiul Schengen, cât din pricina dorinței oportuniste a majorității actanților noștri politici de a capitaliza imagine și notorietate din orice eveniment.
Se impune o primă observație: schimbul de generații provocat de venirea USL la Putere a fost benefic politicii externe și asta deoarece sunt aduși în discuție doi vectori foarte importanți: demnitate națională și onoare, vectori care, să recunoaștem, nu au fost punctul nostru forte de-a lungul ultimelor 2-3 decenii.
Demnitate și onoare
Dacă la început despre demnitate și onoare se discuta doar în mass-media, acum respectivele concepte își croiesc drum în marea politică. De obicei, noii diriguitori puneau în cârca foștilor nerealizările și deficiențele, numindu-le „dezastruoasa moștenire”, dar, de data aceasta, toate forțele politice care au guvernat după 1989 sunt puse la colț. Principalele capete de acuzare împotrivă-le sunt că poziția României în diverse organizații și organisme internaționale „s-a negociat cu capul plecat”, „în genunchi” sau „pe genunchi”, adică amatoristic, pompieristic.
De asemenea, se aud tot mai multe voci că reprezentanții sau delegații României în diverse forumuri europene și mondiale au avut adesea un comportament lipsit de onoare și demnitate, urmărind să obțină prin cedarea demnității favoruri pentru țara lor. Căci a sta cu capul plecat înseamnă musai și să întinzi mâna, pilduitor în acest sens fiind videoclipul extraordinar de jignitor și chiar frustrant care a rulat pe mai multe posturi de televiziune franceze acum câțiva ani.
Un sector vitregit și frustrări
Abordarea de față vrea să evidențieze lipsa de corectitudine și de profesionalism, de competențe și expertize în domeniile vizate de negocieri, deoarece, iată, rezultatele încep să ne împovăreze cu tot felul de servituți: deși nu tuturor membrilor recent admiși în UE li s-a aplicat vreun MCV, României și Bulgariei le este blocată intrarea în spațiul Schengen pe baza acestuia; deși toate statele membre ale UE au aceleași drepturi, unele au primit bani în plus în bugetul multianual, iar României i s-au tăiat peste 9 miliarde de euro; deși toate guvernele sunt consultate când este vorba de rapoarte asupra Justiției, Guvernului Ponta nu i s-a permis dreptul la apărare…, iar exemplele, din păcate, ar putea continua.
O nouă strategie externă
În aceste condiții apare firească încercarea actualei Puteri politice de a-și asuma „schimbarea strategiei” în gestionarea relațiilor cu UE și CE, așa cum anunță prim ministrul Victor Ponta. Numai că în această situație sunt posibile două, de nu cumva mai multe, scenarii: în lumea negociatorilor internaționali există cutume instaurate de secole, cutume care trebuie respectate.
Există, de asemenea profesioniști de primă clasă, asemeni dlui Bogdan Aurescu, însă numărul lor este, din cât se vede, extrem de mic și deloc diversificat, ca dovadă necazurile pe care le întâmpinăm atât la negocieri, cât mai ales, după. Nu cumva această acțiune de schimbare a statu-quo-ului european vine ea însăși amatoristic și pompieristic, fără o pregătire prealabilă și temeinică absolut obligatorie?
O schimbare de paradigmă sau doar de discurs?
Căci schimbările de paradigmă și de discurs în domeniul politicii externe pot provoca retorsiuni și replici punctuale, asta însemnând că deja trebuie să avem la posturi oameni foarte înalt calificați, cu mandate foarte clare de negociere. Alături de ei e nevoie de experți nu doar în vorbe pe ecranele patriei, ci de funcționari dedicați unor astfel de domenii de top, de care se pare că ducem mare lipsă.
Pentru că numai împăunarea și încordarea mușchilor în fața partenerilor externi nu poate să ne fie de nici un folos, între profesioniștii occidentali ai negocierilor așa ceva lipsind cu desăvârșire. Firește, este vorba deocamdată de declarații de intenție, iar ele trebuie judecate ca atare. În plus, ele transmit un mesaj lipsit de dubiu: data viitoare trebuie să venim pregătiți; faza specifică intrării într-o casă nouă, cu bucuria întâiului foc în sobă, a trecut. A sosit vremea să avem nu doar condiții impuse și obligații, ci să beneficiem de tot ce beneficiază și ceilalți parteneri. Ceea ce nu va fi ușor de pus în practică.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 