Ideea că statul român nu mai este unul democratic a prins contur în percepţia publică. Astfel, se spune că fostul partid unic a renăscut şi trăieşte o nouă viaţă, că nimic nu funcţionează fără aprobarea sa, de la iscălitura primarului la mătura femeii de serviciu. Nu mai are coloratură purpurie, ci una dictată de împrejurări, alcătuită din mai toate nuanţele curcubeului. Este un partid sui-generis, format din oamenii Puterii, funcţionari, demnitari, aleşi ori numiţi, de sus până jos, care pun în operă nu neapărat programul câştigător al alegerilor, cât voinţa unui singur decident… E nevoie de argumente.
Mass-media aduc mereu dovezi despre nerespectarea Constituţiei şi a legilor în litera şi spiritul lor, încălcarea principiului separaţiei puterilor, creşterea disproporţionată a rolului Executivului, amestecul făţiş în treburile Justiţiei etc. La rândul ei, presa se plânge că este strâmtorată prin diverse mijloace ca ameninţarea jurnaliştilor incomozi, falimentarea fabricilor de hârtie şi, în consecinţă, creşterea exorbitantă a costurilor, controale financiare abuzive, obstrucţionarea distribuţiei.
O analiză a Fundaţiei Horia Rusu dă la iveală dedesubturile revizuirii Constituţiei şi ale referendumului pentru legitimarea ei exact în ziua alegerilor din 2012. Or actul fundamental al democraţiei româneşti nu poate fi „după chipul şi asemănarea lui Traian Băsescu”, nici „un levier electoral” al unui singur partid, ci trebuie să servească întregul popor. De aceea, Noua Constituţie trebuie să fie un act conştient de voinţă suverană a acestuia. În consecinţă, nu o comisie prezidenţială partizană constituită la ordin, ci elitele naţionale, societatea civilă, Academia, catedrele de specialitate din universităţi sunt chemate să elaboreze Carta de bază a unui stat liber, aparţinând tuturor cetăţenilor săi. Pentru măcar o generaţie.
Situaţia celor trei puteri este confuză. E adevărat că avem un cadru instituţional democratic, dar Parlamentul e ineficient, măcinat de dispute, interese politicianiste, tulburări grave ale procesului legislativ. Acte normative capitale trec fără cvorum şi majorităţi legal constituite. Plângerile depuse la Curtea Constituţională, integral politizată, nu rezolvă nimic, deşi o ţară întreagă a văzut cum s-a votat Legea Pensiilor.
Executivul a uzurpat locul Legislativului, iar principalele legi trec prin angajarea răspunderii deoarece Puterea nu-şi mai poate mobiliza aleşii de mai bine de un an. Opoziţia încă nu dispune de majoritate. În compensaţie, ţara e condusă prin hotărâri şi ordonanţe de urgenţă, vizându-se preponderent campania electorală a propriului partid. Prioritizarea bugetului şi legiferarea sunt în funcţie de interese clientelare, apetenţa şi nesăbuinţa cu care se încalcă propriile legi şi decizii ţinând de politica bunului plac.
Ca atare, Parlamentul şi-a pierdut prerogativele şi reprezentativitatea, nemaifiind depozitarul suveranităţii şi al integrităţii, ceea ce încurajează pofta de autonomie teritorială a UDMR. Rolul său s-a diminuat periculos şi din perspectiva renunţării la bicameralism.
Cealaltă putere, Justiţia, are două compartimente, unul de imagine cu regizori şi actori de prime-time la TV, fără alte rezultate decât filme cu arestări şi cătuşe pe înserate, plus o tevatură mediatică în slujba ratingului şi a Puterii, şi altul cu magistraţi îngropaţi în dosare, unele pe rol de două decenii. Continuă practica stalinistă de a-ţi apăra nevinovăţia în faţa judecătorului.
În schimb, apar destule condamnări pentru încălcarea grosolană a secretului corespondenţei şi a convorbirilor telefonice. Or supravegherea populaţiei n-are a face cu democraţia, drepturile şi libertăţile noastre, ci cu regimurile totalitare şi Big Brother. De aceea România are cele mai multe servicii secrete pe cap de locuitor, fiindcă actualii conducători îşi tem viitorul. Că prezentul oricum l-au ratat.
Ţinând cont de cele spuse, răspunsul la întrebare vă aparţine.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 