Despre două Românii se vorbește demult, dar primul care descrie fenomenul și-i stabilește coordonatele socio-politice, din păcate doar pro domo, este Adrian Năstase, fost prim-ministru al României (Cele Două Românii, 2014, 854 pag.!) Numai că, după apariția tomului uriaș, n-am observat o emulație grozavă a comentatorilor, nici a analiștilor, necum a specialiștilor, așa că nu e cazul să discut justețea punctelor de vedere, nici importanța acestuia pentru știința românească.
În schimb, voi păși pe calea deschisă de autor. Cele două Românii sunt în concepția sa: 1. „o Românie a votului” și 2. „o România a străzii”. Și asta deoarece explică o serie de decizii politice ale partidului moșit împreună cu Ion Iliescu, PSD, fost PDSR, FSN. Ne referim la organizarea unor contramanifestații în fața Palatului Cotroceni și în unele capitale de județ pentru a demonstra că susținătorii Guvernului Grindeanu și ai lui Liviu Dragnea sunt la fel de mulți și de determinați ca „tinerii frumoși și liberi” care manifestează de peste o lună cerând demisia guvernului.
Să nu cumva să credeți că voi pune față în față cele două categorii de cetățeni spre a-i batjocori pe unii prin ochii celorlalți, așa cum fac destui colegi din presă. Cu sau fără dinți, cu studii și specializări specifice societății informaționale ori nu, vârstnici sau tineri, cu toții sunt cetățenii unei singure Românii, iar votul fiecăruia dintre ei este egal cu al oricărui alt cetățean.
Firește, sunt diferențe pe care nu le putem da deoparte, ele constituind subiecte pentru sociologi și scriitori, dar în rândurile de față ne interesează altceva. Componenta umană a celor două grupuri e aceeași: și unii și alții vrem „o țară ca afară”, o țară în care domnește statul de drept, în care hoția, ca pretutindeni, e excepția, nu regula, în care aleșii guvernează pentru cetățeni, nu pentru ei înșiși…
Și atunci de unde vine vrajba dintre cele două grupuri? De unde ideea celor două Românii? Priviți-i cu atenție pe liderii tinerilor din Piața Victoriei și veți observa că niciunul nu iese în față spre a câștiga capital politic din necazul nostru. Vor dreptate, vor justiție puternică și imparțială, dar protestează fără ură, cu zâmbetul pe buze, făcând glume și poante, purtând slogane satirice și cântând melodii devenite virale pe Net. Pe mine însă m-a impresionat imnul, devenit punct fierbinte al fiecărui miting.
De cealaltă „parte” a străzii, lucrurile stau cu totul altfel: doar o mică parte dintre susținători e conștientă de gestul lor, iar ieșirea în stradă se face cu un efort, inclusiv pecuniar, al PSD, căci autocarele cu care sunt aduși costă. Contribuția esențială este a primarilor din localitățile limitrofe și cartierele mărginașe.
Dar să spunem că lucrul acesta nu este relevant. În schimb, priviți mitingul de la Târgoviște: PSD a și început un fel de campanie electorală, iar tipicul nu diferă cu nimic de celebrele mitinguri ale tovarășului Ceaușescu. Trebuia să se vadă ce mari patrioți sunt actualii lideri, mari oratori, cu aceleași gesturi grandilocvent-arogante, exprimând dragostea nețărmurită față de „români”. Cu laude la adresa Guvernului Dragnea condus de Sorin Grindeanu, cu grija majorității de guvernământ pentru bunăstarea noastră…, că se înroșește hârtia.
După care am înțeles: prima Românie, aceea a aleșilor, a reprezentanților noștri votați de noi, poporenii, clasa conducătoare, cum ar veni, se „sacrifică” pentru binele comun, iar a doua, cea a votanților, între care trebuie inclusă și „strada” este datoare cu dragoste nețărmurită față de efortul și înțelepciunea tovarășilor din frunte, pe care trebuie să-i laude mereu și să-i ovaționeze până la delir.
Ei, bine, tomul uriaș apărut la un sfert de secol de libertate, de încercări timide de întemeiere a unui regim democratic, glorifică un model de democrație avortat în decembrie 1989, constituind de fapt „religia” PSD. Și pentru că în acest sfert de secol lumea s-a schimbat, iar votul nu mai aduce altă schimbare decât de personaje, a doua Românie a ieșit în stradă.
Un semn de bun augur: alături de a doua Românie au venit, spre cinstea și onoarea lor, și câțiva aleși. Tot mai mulți.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 