Un congres de pomină

Un congres de pomină 

De mai bine de trei luni, liderii, televiziunile și influencerii USR-PLUS, PSD, AUR lansează tot felul de bombe mediatice și fake-news-uri apropo de congresul PNL cu speranța și intenția deloc ascunse de a-l compromite, de a provoca degringoladă și sciziune la vârful formațiunii liberale. Situația devenise atât de tensionat-caraghioasă că nu mai puteai citi un articol, nu mai puteai urmări o emisiune politică TV fără să dai de injurii, minciuni, ipoteze aiuritoare, scenarii abracadabrante, unele provenind chiar de la echipa de campanie internă a lui Ludovic Orban. Spre rușinea lansatorilor, a „presarilor” atotștiutori și siguri pe minciunile lor, le vom expune în cele ce urmează:

– alegerile în PNL n-au fost libere; Iohannis și serviciile secrete au aranjat în așa fel voturile, încât să câștige Florin Cîțu… Dar nu ni se spune în ce fel au aranjat, nici nu a venit nimeni cu vreo dovadă, cât de cât palpabilă: nu l-a văzut sau auzit nimeni pe președinte cerându-le imperativ participanților la congres să-l aleagă pe „prim-ministrul său”, nu s-a plâns nimeni că ofițerii SRI ori ai altor servicii i-ar fi amenințat sau constrâns pe votanți, iar voturile au fost numărate de o comisie statutar numită și controlată de alți liberali.

– PSD i-a manevrat pe membrii PNL (a se citi: i-a prostit!) ca să fie ales Cîțu, fiindcă îi convine un prim-ministru slab… Nu ni se arată cum a procedat. Să fi influențat decizia electorilor cu ajutorul flăcării mov și al lor domn Aliodor Manole care cică se pricepe la așa ceva?

– ca să fie votat, prim-ministrul i-ar fi răsplătit pe alegători cu sume grele, iar primarii, șefii județelor ar fi fost mituiți cu multe milioane din bugetul  statului… Nu a apărut în spațiul public nicio referire serioasă din partea acuzatorilor, iar poliția, DNA, justițiarii, inspectorii fiscului, Curtea de Conturi, presa… nu au primit nicio secizare în acest sens. Ce țară e aceea în care orice ofuscat te poate acuza de furt și corupție fără să aibă dovezi și fără să suporte rigorile legii? Și, culmea, acuzațiile vin de la lideri importanți, nu numai ai Opoziției, oameni serioși care vor să conducă destinele României!
– încă de la începutul activității sale la Palatul Victoria, aceiași mardeiași și mafalde din presă n-au mai avut liniște, lansând minciuni despre Florin Cîțu: ba că a picat examenul de treaptă, ba că nici vorbă de studii și dipolme la universități celebre americane, ba că era un alcoolic și drogat ordinar, ba că e omul serviciilor secrete, când românești, când americane, care vor să ne fure țărișoara, ba că e un penal, un escroc sadea care a devalizat bănci cu prietenul său Lucian Isar… Dinspre partea justițiarilor noștri, niciuna din acuzații nu a putut fi probată, dar nu contează, caruselul acuzațiilor continuă cu aceeași disperare.
– dacă va fi ales Cîțu, se vor zvârcoli Brătienii în mormânt, fiindcă „individul” sau „insul” „Vasilică al nostru” nu are nimic a face cu tradiția vechilor liberali și cu adevăratul liberalism, iar PNL va fi „îngropat” asemeni PNȚCD în 2000…
Este evident că aproape toate procesele de intenție, minciunile, fake news-urile, manipulările de mai sus vin din tabăra adversă, semn că Ludovic Orban nu-și acceptă înfrângerea și speră să se poziționeze încă de pe acum ca viitor prim-ministru în eventualitatea demiterii / demisiei lui Florin Cîțu. Atacurile la președintele Iohannis, însă, nu dau nicio șansă nominalizării sale, ideea suspendării acestuia fiind simplă gargară a Opoziției.

Prost pregătite, alegerile nu au rezolvat definitiv problema leadershipului liberal, vechea gardă menținându-se pe poziții ireconciliabile cu tabăra Cîțu. Se repetă situația mai tuturor alegerilor anterioare soldate cu războaie interne, aripi, bisericuțe, trădări care de care mai ticăloase… Acest obicei se pare că a intrat în obișnuița liberalilor dintotdeauna. Dacă Ludovic Orban o va face, își va compromite definitiv viitorul politic, intrând pe o linie moartă, iar steaua partidului Brătienilor va deveni mai puțin strălucitoare. La fel au sfârșit în oprobriu Radu Câmpeanu, Niculae Cerveni, Viorel Cataramă, Călin Popescu-Tăriceanu…, toți născându-se cu sceptrul de mare conducător în mână! 

Petru Tomegea

O guvernare între a fi și a nu fi

Din păcate, nici manifestanții din stradă, nici jurnaliștii obiectivi nu consideră că la Palatul Victoria ar fi o guvernare în adevăratul sens al cuvântului. Și nici nu poate fi altfel de moment ce nicio măsură economică serioasă nu a fost luată de la instalarea guvernului Grindeanu, la fel cum sectoare vitale ale societății românești plutesc în ceață, ori și mai rău, singurele „reforme” sunt restaurația vechilor cadriști și încercarea de deturnare a bătăliei cu corupția, în concepția majorității actuale, o simplă „vânătoare de vrăjitoare” a neamțului Klaus Iohannis, șeful poliției politice și al Binomului.
Zic unii jurnaliști că guvernarea se zbate între a fi și a nu fi și, cu toate acestea, triumfalismul și aroganța nu lipsesc nicidecum, așa cum nu au lipsit niciodată din guvernările stângii. Priviți numai ce se întâmplă în domeniul relațiilor externe: după o întâlnire protocolară între Teodor Meleșcanu, ministrul nostru de Externe și ambasadorul Federației Ruse, Valeri Kuzmin, presa de casă a PSD a început să jubileze că, în sfârșit, România își resetează relațiile cu vecinii noștri din Est, așa cum fac cică și alte țări europene, fiind pusă în discuție apartenența la NATO și UE… Pentru care cuvântul „iresponsabilitate” mi se pare prea blând.
În schimb, valul de schimbări tactice la vârful UE și CE nu interesează pe nimeni, ceea ce va face loc unor decizii peste capul României. Deoarece, în afara președintelui Iohannis, preocupat de Brexit, de un răspuns comun la problemele ridicate de alegerea lui Donald Trump, răspuns care nu poate fi decât întărirea coeziunii, a capacității de apărare a țărilor integrate în UE, Executivul nostru nu e capabil de nicio reacție constructivă.
Firește, activiștii actualei majorități de guvernământ vor contrazice realitatea și concluziile de mai sus, aducând vorba despre vizita întreprinsă zilele trecute de prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, la Bruxelles, în care a avut contacte „fructuoase” cu mai multe personaje la vârf, numai că întrevederile sale n-au vizat programe și proiecte românești, ci au încercat să justifice abuzurile legislative ale actualei majorități și să motiveze pro domo amplele proteste din fața Palatului Victoria.
Și numai că este așa deoarece în conferința de presă, alături de oficialul nostru, nu au apărut nici Jean-Claude Juncker, nici Donald Tusk, cum se întâmplă de obicei, semn că derapajele guvernului român n-au putut fi trecute cu vederea, de aceea dl Grindeanu s-a angajat să rezolve rapid situația critică a ordonanțelor buclucașe și a mulțimilor din stradă.
Iar acasă situația nu este deloc roză: niciunul dintre personajele compromise ale actualei puteri nu are absolut nimic să-și reproșeze, nimeni nu face pasul în spate, din contra, atacurile lor asupra justiției și a lui Iohannis s-au întețit, iar mediile care scot la iveală noi și noi dovezi ale vinovăției lor sunt cică mincinoase, sunt văzute ca atacuri împotriva statului de drept și a cetățenilor cinstiți din această țară căzută, iată, sub papucul străinilor și al multinaționalelor.
Poziția prim-ministrului nostru însă a fost subminată chiar de cel ce l-a adus în fruntea Guvernului: ce calitate de șef al Executivului e aceea când trebuie să ceară aprobare de la liderul suprem, Liviu Dragnea? Ce se poate discuta cu un astfel de șef de guvern altceva decât să-i transmită liderului de facto al guvernului ce au cerut mai-marii Europei? Calitatea de locțiitor este și adevăratul motiv pentru care nu a primit un „to do list” scris asemeni înaintașului său, Victor Ponta. Iar aceasta este una dintre cele mai nedemne situații apărute la vârful politicii noastre după revoluție.
Nu este cazul nici să-l compătimim pe Sorin Grindeanu. În fond, știa din capul locului care-i sunt limitele și limitările funcției. Este din același aluat ca și ceilalți: declară la Bruxelles că OUG 13 a fost o greșeală, de aceea a și retras-o, dar, ajuns acasă, consideră că era corectă, numai proasta comunicare fiind la originea protestelor din stradă. Odată cu care speranțele mele apropo de guvernul Grindeanu s-au prăbușit așa cum s-au prăbușit și speranțele străzii.

Petru Tomegea

PSD se grăbește

A vrut să aducă alegerile mai aproape, dar Constituția și colegii parlamentari s-au opus. Acum forțează o promisiune din partea președintelui pentru a numi pe Dragnea / Ponta prim-ministru după 11 decembrie, că de majoritate oricum sunt siguri. Abia așteaptă să apuce puterea și se pot ușor bănui motivele. Din păcate, mulți jurnaliști spun că aceste motive nu prea au legătură cu buna guvernare, ci cu viitorul politic al celor 3 mari foști și actuali conducători de oști: Victor Ponta, fost prim-ministru, cel mai activ și revanșard pe rețelele de socializare și Sebastian Ghiță prinși într-un război acut, pe viață și pe moarte, cu DNA și Laura-Codruța Kövesi, lui Liviu Dragnea fiindu-i rezervat capul lui Iohannis.
Plecând de la faptul că toți contestatarii au mai multe dosare de corupție în curs de cercetare, cică mânia lor crește direct proporțional cu apropierea termenului de judecată, iar magistrații ar putea pune punct carierei lor politice. Întrucât pentru ei este de neadmis, se fac luntre și punte să ne convingă că, de fapt, cei ce pierd suntem noi, poporenii. Ei fiind doar victimele sistemului. Odată credința asta instaurată în mintea lor, se pun cică în slujba noastră ca să ne scape de excesele Justiției, de binomul devenit trinom, DNA, servicii secrete, președinție, cu toții ascultând comanda la multimiliardarul Soros, ambasada SUA și servitorii acestora din presă ori societatea civilă.
Încet-încet, sunt aduse în sprijinul lor manipulări naționaliste scoase din lada istoriei: imperialismul și nocivitatea capitalului străin, subjugarea, aservirea poporului român, trăitor într-o biată colonie a marilor prădători mondiali. Și toate acestea, nu în vremea revoluției proletare din anii ’50 ai secolului trecut, ci în plină eră cibernetică, după 27 ani de democrație și libertate.
După abia câteva ore de lectură a unor astfel de informații, am ajuns să nu-mi mai recunosc țara. Să fi intrat România în altă eră și noi să nu știm? Fiindcă fenomene asemănătoare nu cred că mai au corespondent, nu doar în UE, dar nici în alte democrații unde libertatea abia a fost câștigată. Firește, luăm în calcul apropierea campaniei electorale, înțelegem și graba PSD de a prelua puterea, dar voturile se câștigă nu cu defăimarea României, ci cu programe și proiecte de bună guvernare.
Greșește cine spune că social-democrații și formațiunea lui Băsescu nu au pregătite programe postelectorale, căci după perdelele de vorbe populist-politicianiste analiștii străvăd cu foarte mare claritate intențiile: abia așteaptă desemnarea propriului guvern pentru a face ordine cu DNA și a o mătrăși pe Kövesi, apoi imediat să schimbe legislația, iar respectivii să scape de amenințarea pedepselor și de plagiate. Informația vine de la membrii unor comisii parlamentare, demonstrând susținerile din presă.
A se observa din capul locului că unui astfel de proiect îi lipsește calculul politic: România de după Colectiv și implicit de după guvernarea tehnocrată nu va mai fi aceeași care a permis aroganța unui Adrian Năstase ori Victor Ponta, iar segmentele cele mai active ale societății, prin mult blamatele lor rețele de socializare, ar putea să le măture definitiv formațiunile politice ahtiate după privilegii, imunități și impunități.
Fiindcă, e adevărat, PSD poate câștiga o majoritate parlamentară cu ajutorul bazinului său electoral dependent de stat, dar nu și încrederea celei mai active părți a societății. Iar această parte e aceeași de care s-a speriat Victor Ponta și a demisionat. Acum fostul prim-ministru se face a uita și atribuie schimbarea guvernului său nu propriei demisii, ci slujitorilor lui Soros și serviciilor secrete.
Ba chiar unii consideră că s-a format o coaliție anti-justiție, dar e bine de știut că, mai devreme sau mai târziu, astfel de coaliții au soarta ingrată de a cădea cu foarte mare zgomot, istoria numind acest fenomen evoluție spre democrație și libertate. De aceea cei ce socotesc astfel de acte ca fiind gesturi pline de vitejie vor descoperi îndată că după bătălia cu justiția de suferit au doar poporenii.

Petru Tomegea

O demisie care nu rezolvă nimic

Nu fac parte dintre cei ce apreciază la superlativ nici activitatea lui George Maior în fruntea SRI și nici reformele extraordinare pe care le-ar fi implementat în cei peste 8 ani de management. Și iată de ce: înainte de a-și încheia mandatul, Traian Băsescu declara că „serviciile au devenit extrem de puternice si performante și tentația oricărui serviciu e să acapareze cât mai mult control și influență”. Iar fostul președinte, ca șef al CSAT, știa ce vorbește.

Serviciile au boala puterii

Ei bine, zilele trecute s-a văzut foarte clar că prea multă putere a serviciilor secrete poate fi toxică pentru democrație și statul de drept. Insistența cu care fostul director a susținut cele trei legi din ciclul Big Brother, Legea retenției datelor, Legea cartelelor prepay și Legea securității cibernetice, paraponul și acuzațiile la adresa CCR care le declarase neconstituționale l-au dus în fața demisiei, devenită fapt.
Nu mă cuprinde nicidecum regretul, ca pe atâția formatori de opinii și jurnaliști prinși în caruselul vaietelor după demisia lui George Maior, iar motivele le voi expune în cele ce urmează. În opinia mea, fostul director al SRI a continuat în mare măsură „tradițiile și obiceiurile” celorlalți directori, iar schimbarea percepției publice e datorită celor câteva succese împotriva corupției.

De ce avem atâtea servicii și atâția ofițeri de informații?

Dar, ca să citez părerile unor experți, serviciile românești dispun de o forță redutabilă deoarece numărul ofițerilor pe cap de locuitor este unul dintre cele mai mari din lume, superior unor servicii celebre de aceeași factură, venind imediat după acela al SUA. Ca și cum s-ar continua doctrina militară ceaușistă RIP (Război al Întregului Popor). Or lucrul acesta înseamnă cheltuieli bugetare ieșite din comun pentru o țară săracă.
De asemenea, n-am remarcat ca în mandatul său serviciile secrete să fi renunțat la supravegherea populației, semn că poporenii continuă să fie considerați un pericol la adresa securității naționale, atitudine moștenită de la fosta Securitate, iar presiunile pentru impunerea legilor de tip Big Brother constituie dovada cea mai elocventă.

Control parlamentar de formă

La fel cum n-am descoperit laude în spațiul public la adresa SRI pentru că ar fi renunțat definitiv la controlul asupra Parlamentului, a partidelor politice și a societății civile. Atâta cât mai e societate civilă în România anului 2015. Pe deasupra, controlul parlamentar asupra serviciilor secrete a fost mai degrabă invers, dacă ne luăm după rumorile din presă. Sunt convins însă de rolul important al serviciului intern de informații apropo de lupta anticorupție, ceea ce ar justifica într-o oarecare măsură puterile excesive de care dispune.
Dar principalele amenințări la adresa securității naționale nu vin de la populație, nici de la instituțiile democrației, nici de la activitatea publică a partidelor politice sau a societății civile. Ci vin mai ales din exterior, vezi atacurile asupra Turnurilor Gemene din 2001, atentatele din Spania, Anglia, Franța. Apoi, pericolele vin din corupția la nivel înalt, a confirmat-o de două ori în ultimele vizite subsecretarul de stat, Victoria Nuland, vin din conflictele armate din apropierea granițelor românești.
La fel cum pericolele imediate nu vin din mass-media, una din grijile neostoite ale șefilor de servicii secrete de dinainte de Revoluție, dar și de după. Caz unic în Uniunea Europeană, George Maior a recunoscut în direct infiltrarea presei românești cu ofițeri sub acoperire, atât de mulți, încât încep să se deconspire ei înșiși, vezi cazul Robert Turcescu. Or în țările civilizate și democratice, aceste tipuri de acțiuni sunt interzise prin lege.

Dar cu jocurile politice cum rămâne?

S-au dezis complet serviciile secrete de jocurile politice? Nici vorbă. În acești ani au apărut destul de numeroase luări de poziție, fie din partea politicienilor, fie a presei. Și nu este vorba doar de susținerea președintelui Traian Băsescu, în definitiv, normală, cât de susținerea inițiativelor „jucătorului” Băsescu și a celor apropiați. Unde mai pui că anumite grade de rudenie, anumite relații politice ale lui George Maior au continuat fără opreliști în toată această perioadă.
Zilele acestea va fi numit un nou director, dar în sinea mea rămân circumspect. Nu cred că un singur om va putea revoluționa și reforma din temelii și peste noapte munca atâtor ofițeri și agenți. Și nici că activitatea de control parlamentar va fi mai eficientă. Dar aș dori să mă înșel…

Petru Tomegea