O coaliție pentru liniștea noastră?

O coaliție pentru liniștea noastră?

E vorba de actuala Coaliție de guvernământ alcătuită din PNL, titularul fostului guvern, PSD, câștigătorul celor mai multe voturi la ultimele alegeri parlamentare și, bineînțeles, UDMR, formațiunea care a făcut parte din majoritatea coalițiilor și a alianțelor guvernamentale după Revoluție. În batjocură a fost numită încă de la început „Coaliția Stânga-Dreapta“, „noua USL“, „Alianța toxică și securistică pentru ciolan“…, iar apelul la modelul coaliției germane a ultimului deceniu stârnește zâmbete unor analiști, dar și rânjete și grimase, de înțeles până la urmă, din partea celorlalte formațiuni rămase pe dinafară, USR și AUR. A căror opoziție nici nu mai contează, iar dacă vor ține-o tot într-un scandal și acuzații catastrofice la adresa actualei majorități fără a construi nimic, nu vor mai conta nici măcar atât. Electoratul românesc nu mai leșină de emoție și nu mai e atât de ușor de prostit ca acum trei decenii.

Nu știu ce calcule își vor fi făcut și unii, și alții, cert este că societatea românească și spațiul public deveniseră imune la certuri între aliați, între opozanți  de fațadă pentru pielea ursului din pădure și, cu tot cu scandalurile politice, nu mai aduceau voturi ca altădată. Pe cetățeni nu-i mai interesează cine e mai frumos, mai bun de gură, mai șmecher, ci cine e mai eficient, mai dedicat reformelor. A tras-o pe propria piele USR care s-a prins(?) prea târziu, abia după ce a scăzut sub 12%, că veșnica sfadă între politruci în moț cu celebrul Drulă nu mai face două parale. Numai să nu fi fost prea târziu.

Cât despre „liniștea“ invocată cândva de fostul președinte, Ion Iliescu, să fim serioși: diriguitorii noștri se împungeau după 2020 ca chiorii pentru voturi, nu pentru bună guvernare, în timp ce la hotare se ițea o conflagrație monstruoasă, vecina noastră Ucraina fiind invadată acum două luni de „Maica Rusia“ țarului Vladimir Putin, spre a o învăța minte și a o readuce în ascultare în țarcul Kremlinului. Or cu războiul nu e de joacă, iar ideea unei astfel de coaliții între PNL și PSD s-a impus peste noapte fără prea multe mofturi, capii fiind liderul liberal Florin Cîțu și liderul social-democrat Marcel Ciolacu, cel ce deschisese ușa Cotrocenilor cu câteva zile înainte, fapt pe care îl trece azi sub tăcere. Deși merită aplaudat.

Pentru asta a fost nevoie de generalul Nicolae Ciucă, liberal și nu prea, luptător ani buni prin diverse teatre de război ale lumii, care a reușit ceea ce aproape nimeni nu credea că e posibil: „când s-a format această coaliție – zice domnia sa – au fost multe semne de întrebare,  puțini au fost cei care s-au așteptat să realizăm un astfel de demers politic, dar iată că astăzi se dovedește a fi fost decizia unor oameni politici maturi, responsabili care au înțeles că avem nevoie de stabilitate politică, avem nevoie de înțelegerea situației concrete prin care trecem şi avem nevoie de decizii şi programe politice coerente prin care să putem să trecem țara prin criză”.

Nu ne spune cui a aparținut inițiativa acestei largi coaliții de guvernământ, președintelui Iohannis sau partidelor responsabile, cert este că eterna gâlceavă între Stânga și Dreapta nu mai putea continua – România se afla în fața unui pericol mortal sfâșiată între amenințarea războiului, mai ales apropo de Republica Moldova, dar și a unei crize economico-sociale provocată de pandemie și de război, cu tot cu escaladarea fără precedent al prețurilor la energie și resurse alimentare. Era imperioasă nevoie de putere de decizie și minte limpede, de modernizare și întărire a forțelor de apărare, de pregătirea economiei pentru a face față amenințărilor.

Să recunoaștem că atât criza cât și războiul nu ne mai prind pe picior greșit: România face parte din cea mai puternică alianță militară, NATO, solidară cu țările din flancul estic, și din Uniunea Europeană cu ajutorul căreia am trecut printr-o pandemie ucigașă. De aceea, atât PSD cât și PNL agreează ideea continuării actualei coaliții și după alegerile parlamentare din 2024, rămânând de stabilit detalii legate de candidatul prezidențial și de liste. Inițiative complet destabilizatoare pentru actuala Opoziție, dornică de revanșă.

Petru Tomegea

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.