De ce nu funcționează concurența politică?

iulie 2, 2020

De ce nu funcționează concurența politică?

Una din cauzele eșecurilor noastre politice o constituie absența concurenței loiale și a fairplay-ului între partide, formațiuni politice și, în consecință, imposibilitatea selecției unei clase politice valoroase. În locul concurenței și al fairplay-ului, au fost promovate bătălia oarbă, bășcălia degradantă, discreditarea celorlalți competitori, procese mizerabile de intenție, manipularea grosieră și atacul imund la persoană, iar evoluția așteptată a democrației și a statului de drept bate pasul pe loc, sau, mai grav, face pași îndărăt.

Firește, astfel de fenomene se întâmplă și în democrațiile occidentale, dar acolo sunt excepția, nu regula. De obicei, partidele apusene se află într-o perpetuă competiție: dacă o formațiune politică sau alta adună mai multe voturi, mai multe adeziuni, partidele concurente nu le trag covorul de sub picioare, ci își îmbunătățesc oferta electorală, vin cu elemente ideologice superioare pentru a reuși să-și surclaseze competitorii. Atacurile lipsite de fairplay nu aduc voturi, ci blam public, iar discreditarea, desfigurarea adversarilor prin mijloace dezonorante sunt condamnate de întreg spectrul mediatic, politic și electoral.

De ce la noi nu se poate sau, mai exact, de ce concurența loială și fairplay-ul nu sunt regula? De ce există uriașa discrepanță între ce scrie în programele partidelor și practica social-politică? Fiindcă, dacă citești dosarul de înregistrare ca partid politic, ai impresia că te afli în fața celei mai moderne și democratice formațiuni, or între teoria și practica de partid, ca de la cer la pământ. 

Partidele noastre au un alt tip de organizare, unul împrumutat nu din teoria universală a politicii, ci din mijloacele necinstite ale lumii interlope și mafiote, din lumea bișnițarilor și a coțcarilor care fac avere prin înșelăciune și corupție, din lumea celor ce consideră că profesionalismul, competența indubitabilă, expertiza, onoarea și demnitatea nu le aduc voturi, zic ei, nici avere și nici poziții sociale imediate. 

Înțeleg că nu se poate fără bătălie politică, dar nu înțeleg și pace ce vină au poporenii care trebuie să tolereze astfel de partide în fruntea țării, să le plătească imensele note de plată, iar rezultatul să fie o criză continuă de valori și proiecte reformatoare, o mlaștină politică urât mirositoare cu execuții mediatice și nesfârșite certuri, o contrareacție fudulă și neroadă împotriva celor ce se încăpățânează să facă totuși ceva pentru poporeni și țară.

Politica aceasta a bețelor puse în roate, a bețelor băgate prin gard pentru a hărăți câinii între ei s-a declanșat după ce PSD a pierdut guvernarea astă-toamnă. De atunci avem numai astfel de evenimente: deși a sărăcit țara prin guvernările amatoristice Ponta, Grindeanu, Tudose și Dăncilă, deși ei înșiși nu aveau de unde scoate bani pentru dublarea alocațiilor și mărirea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie, obligă acum prin majoritatea parlamentară guvernul Orban să aprobe respectivele creșteri, neținând seama de intrarea necondiționată într-o criză care ar putea duce la situația Greciei de mai an.

Cu toate că pandemia de coronavirus a omorât peste 1600 de cetățeni, PSD și sateliții săi din parlament se fac luntre și punte să torpileze acțiunile guvernamentale de salvare a populației. Ba chiar instigă populația la nerespectarea distanțării sociale, iau la mișto purtarea măștii, participând fără mască la acțiuni alături de mulțimi neprotejate. 

Ca urmare, numărul infectaților a început să crească din nou, iar eu aștept ca justițiarii să se trezească din amorțire: ideile activiștilor antidistanțare sunt nocive, provoacă decese, iar instigarea la crimă trebuie pedepsită. O observație la ultima decizie a CCR: cum e posibil ca oameni de drept să susțină libertatea unora de a-i infecta pe ceilalți cu virusul ucigaș? Nu toți cetățenii au dreptul la libertate, la viață, numai penalii și infectații? Așadar se legiferează încet-încet libertatea de a ucide fără a suferi nicio pedeapsă? În ce țară vor să le trăiască nepoții marilor judecători ai CCR? Ce s-ar întâmpla dacă toți rudele decedaților și ale celor infectați ar deschide proces împotriva statului din pricina deciziei CCR?

Eu mă așteptam ca social-democrații să aibă și spirit umanitar, nu numai dorința de a-i prosti pe oameni și a le șterpeli votul.

Petru Tomegea

Circuitul minciunii în natură

iunie 29, 2020

Circuitul minciunii în natură

Curios din fire, am vrut să știu de ce și cum apar minciunile în mass-media,  în spațiul public, cine sunt mincinoșii și ce scop au minciunile lor. Dacă veți citi până la capăt, s-ar putea să găsiți răspunsurile. Dacă nu, veți trăi cu minciunile.

Vom lua un caz-școală, ultimul: cazul Marcel Pavel care împreună cu o mulțime de alți actori și cântăreți s-a infectat cu COVID – 19 în studioul unei televiziuni, în consecință a ajuns la spital unde medicii au reușit cu greu să-l stabilizeze. Deși M. P. a fost testat pozitiv, vine dl Cosmin Gușă și lansează ideea că nici vorbă de coronavirus, ci de o simplă pneumonie. S-a declarat totuși infecția cu COVID-19 cică pentru a justifica prelungirea sării de alertă și a face jocurile guvernului Orban și ale lui Iohannis. 

După lansarea minciunii, s-a declanșat mecanismul de răspândire și de credibilizare: minciuna a fost preluată de revista Sputnik și de Ortodoxinfo, a fost „comentată“ imediat ca știre și eveniment-bombă de către jurnaliștii Victor Ciutacu la România TV și de către Ion Cristoiu & co. pe la alte televiziuni mari amatoare de trasul sforilor. De aici, s-a ajuns în televiziunile, ziarele și blogurile controlate de Dan Voiculescu și multele sale Antene, astfel că minciuna a devenit casus belli național și motiv în plus de atac împotriva guvernului, a președintelui, a ministrului Sănătății…

Apoi s-a apelat la principiul picăturii chinezești: „Gutta cavat lapidem“ (Picuruș cu picuruș, se face gaură în piatră. N.a.). Ideea că nu s-a infectat cu COVIT -19 s-a tot repetat, s-a comentat până la saturație, iar după terminarea combustibilului mediatic au scos alta și mai creață: cică Marcel Pavel a fost plătit (de cine?) să declare că s-a infectat cu coronavirus! Întrebarea e dacă și ceilalți 14-15, de nu cumva vor fi fiind mai mulți, au fost plătiți și ei să se declare pozitivi. Inclusiv Ozana Barabancea și Adriana Trandafir? Acum câteva săptămâni aceiași susțineau că membrii familiilor cu decedați erau mituiți să declare că au fost infectați cu coronavirus, dar ei muriseră de moarte bună sau de alte boli…  Atenție! Nimeni nu a prezentat niciodată vreo dovadă a plății, iar justițiarii au tăcut mâlc.

De ce se contestă în România existența contagiozității, a periculozității acestei pandemii cu sute de mii de morți și milioane de infectați pe plan mondial? Atenție: se contestă părerea unanimă a celor mai mari somități medicale și institute de sănătate mondiale de către politruci manipulatori, analfabeți științific! De menționat că în ultimii 30 de ani nu a fost idee politică mai cinică, mai ticăloasă, chiar criminală, decât aceasta care anulează realitatea victimelor și a contaminaților în scopuri mercantile… Se contestă existența a 1600(!) de morți de COVID – 19 deoarece clientela politică a stângii românești a rămas fără parale: hotelurile, restaurantele, cafenelele, terasele închise nu aduc profit patronilor, iar respectivele posturi TV, ziare… au rămas fără publicitate de la Ho-Re-Ca. De aceea, mincinoșii și escrocii ne spun că nu e nici un pericol să renunțăm la distanțare fizic-socială, iar rezultatele se văd: au apărut noi și noi decese și mii de contaminați. (Să-i mulțumim și dlui Cataramă!) În capcană au căzut și numeroși reprezentanți ai cultelor religioase, iar de răspuns nu răspunde nimeni. Câte victime vor avea pe conștiință?

De mirare nu este numai circuitul minciunii la anumite televiziuni, site-uri și ziare, cât tăcerea justițiarilor: cum e posibil ca nimeni să nu se sesizeze, fie și din oficiu, că acest tip de minciuni este nu numai infracțional, ci de-a dreptul criminal?Chiar nu ne poate nimeni apăra de ticăloși și sforari?

O altă minciună este lansată de una din instituțiile statului, Avocatul Poporului: cică în spitale se practică tortura și ca atare unii medici ar fi adevărați torționari. Ideea e că respectivii medici ar trebui anchetați pentru tortură și abuzuri criminale asupra pacienților. Iar acuzația vine în momentul în care o bună parte din personalul medical a fost infectat cu COVIT – 19, iar mulți medici, asistenți, brancardieri, îngrijitori au murit eroic la datorie. 

Cine își închipuie că prin acest cinism criminal se vor câștiga voturi, va avea o surpriză dramatică în 2020. Populația nu mai e aceeași din zilele fierbinți ale revoluției când se speria de teroriștii inventați de Iliescu care otrăveau apa și omorau din orice poziție. 

Petru Tomegea

Alianțele politice – între dorință și putință

iunie 25, 2020

Alianțele politice – între dorință și putință

Pe prima scenă politică formațiunile românești încep să se adune în jurul celor doi poli tradiționali, evoluția fiind determinată de apropierea alegerilor locale și generale. Fără să fi trecut pandemia, apele politice încep să fie agitate, deocamdată doar ca exercițiu de antrenament. Stânga vrea să se refacă după dezastrul de imagine provocat de încarcerarea voievodului de Teleorman și pregătește o alianță cu facțiunea PRO România a lui Victor Ponta, a cărui stea apusese după omorul de la Colectiv, cu rămășițele (provinciale) din ALDE lipite de mantaua lui Călin Popescu-Tăriceanu, cu Partidul Popular Umanist (Social-Liberal) al lui Dan Voiculescu, cel ce își vinde scump de zeci de ani publicitatea Antenelor, și cu ce se va mai găsi prin sertarele social-democrației și ale conservatorismului românesc. Lac să fie, că broaște politice rămase „fără coledzi“ sunt destule.

Dreapta se adună și ea în jurul Partidului Național Liberal, aflat într-o guvernare de sacrificiu, fără susținere parlamentară, dar cu susținerea președintelui, însă celelalte formațiuni, USR (Uniunea Salvați România), PLUS (Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate) și PMP (Partidul Mișcarea Populară) nu s-au adunat pe bune deocamdată decât la nivelul Capitalei. Însă și acolo mai sunt tatonări, mai apar atacuri, contradicții venite dinspre USR și mai ales dinspre cei câțiva lideri gureși pentru care unitatea, disciplina de partid sunt ceva ce nu există. E clar că tinerii useriști au alt stil de a face politică, unul care le diminuează voturile.

De mai mulți ani, polarizarea opțiunilor partinice se face tot mai evident în  sensul sistemului politic american bazat pe două partide puternice, republican și democrat, și pe alternanța la guvernare. Noi vorbim deocamdată de domeniile Stângii și al Dreptei, dar, să nu ne lăsăm înșelați, nu este vorba de o limpezire ideologic-doctrinară, cât de o regrupare a forțelor politice în jurul celor două centre actuale de putere: majoritatea parlamentară a PSD, lipsită deocamdată de un lider omnipotent precum jupânul Liviu Dragnea, și președintele Klaus Iohannis alături de liberali. Tabloul trebuie completat cu nestatornica USR, dispusă să accepte și să promoveze  politici de stânga și egalitariste. De aici eticheta prost famată de formațiune neomarxistă. Viitorul congres de unificare cu PLUS va decide orientarea, din cât se vede, spre partea dreaptă. De aceea câțiva lideri încearcă fără mare succes să degajeze terenul de liberali, creând confuzii și turbulențe greu de asimilat într-o ipotetică alianță. E nevoie de eforturi, timp și răbdare, ceea ce e mai dificil pentru tineri.

Așadar, avem un sistem bipolar în devenire, ceea ce va limpezi mai curând opțiunile electoratului, cu atât mai mult cu cât liderii, și ai stângii și ai dreptei, nu vor putea juca în aceeași măsură cartea proprie, ci a coalițiilor care se nasc sub ochii noștri. Altfel, șansele sunt mici. Oricum spectacolul politic al alegerilor va fi unul captivant.

PSD a anticipat că alianțele, uniunile de partide ale dreptei se vor naște cu greutate, așa cum s-a întâmplat în ultimele trei decenii, și nu a acceptat Legea alegerii primarilor și a președinților de Consilii Județene în două tururi de scrutin, lege susținută de PNL împreună cu partidele mici, fiindcă oricum PSD are mai mulți primari și șefi de județe decât toate celelalte partide la un loc, ceea ce e un avantaj electoral demn de luat în seamă.

De aici decurge adevăratul motiv al grăbirii alianțelor: pentru că nu mai pot negocia cu alte formațiuni în turul al doilea, vor negocia înainte de alegeri și vor mai salva ceva din pierderi. De aceea nu vor ierta lipsa de fairplay a social-democraților noștri, abuz specific unor stadii din copilăria democrației. Nu s-a pomenit în lumea civilizată ca unele partide, formațiuni să fie dezavantajate din start în campania electorală, iar responsabil de această situație nedemnă pentru un partid al UE este lacomul PSD, cel ce are majoritatea parlamentară și dorește să și-o păstreze prin orice mijloace, eventual să câștige și viitoarea guvernare.

Până una alta, bătălia politică se încinge, dar nu pe proiecte și ideologii, ci pe personaje-candidați, de aceea acum li se caută reciproc nod în papură și schelete în dulap. Pentru că unele alianțe politice sunt doar alcătuiri de oști și găști pentru a le asigura partidelor succesul electoral. Nimic altceva.

Petru Tomegea.

Din ciclul: idei politice crețe

iunie 22, 2020

Din ciclul: idei politice crețe

Vă întrebați adesea ce se întâmplă cu politica noastră la vârf că nivelul de încredere în Parlament, în politicieni tot scade, fiind acum la cota de avarie, iar unul dintre răspunsuri îl veți afla mai jos.

Un important lider PSD avansează ideea unui referendum despre creșterea pensiilor cu întrebarea „Vreți să vi se mărească pensia?“ Exact ca în zicătoarea: „Calule, mănânci ovăz?“ Este evident că răspunsul nu poate fi decât unul categoric: Da! Iar de aici se va trage concluzia că PSD e singurul partid adevărat din România, celelalte fiind doar cu numele, și ca atare numai social-democrații au dreptul să „conducă destinele patriei“. Ceea ce le creează nu neapărat un avantaj imens, cum cred ei, cât iluzii goale de orice conținut în viitoarea campanie electorală. Doar nu     v-ați fi închipuit că o asemenea idee creață are alt scop!

Sugerez importantului lider și alte întrebări de același tip: Vreți să trăiți mai bine? Vreți să se reducă taxele și impozitele la 0 (zero)? Vreți să se interzică orice tip de examen și concurs? Vreți să facem economie la buget prin desființarea Parlamentului, a Guvernului, a Președinției? Toate răspunsurile vor fi 100% Da! Mai ceva ca înainte de 1989 când PCR câștiga alegerile negreșit cu 99,99%.

După șocul acestor idei crețe, lucrurile s-au mai domolit, iar întrebarea cică ar putea fi ușor modificată: „Puteți trăi cu pensia actuală?“ Răspunsul, evident, nu va mai fi DA!, ci NU!, dar proporția va fi aceeași. Să nu credeți cumva că posesorii de pensii mari și speciale de ‘j de mii de €uro nu vor vota la fel cu „sărăntocii“, „ciumpalacii“, „talpa țării“, termeni folosiți de „marii“ lor analiști și comentatori TV. Nimănui nu-i ajunge pensia, oricât de grasă ar fi.

Dar să revenim la ideile crețe ale politicienilor: de 30 de ani partidele majoritare și-au creat imense avantaje bănești pentru propriii membri parlamentari, consilieri, primari, dar și pentru cei numiți în Armată, Justiție, Poliție, Curte de Conturi, Curte Constituțională… Că acolo stau pe bani buni măreții foști politruci, activiști, urmașii lui Ion Iliescu. FSN-PDSR-PSD i-au numit, foarte puțin opoziția liberală. 

Dar îți stă graiul când vezi că atunci când s-au creat discriminările cele mai grețoase cu salarii și pensii nesimțite, CCR, ÎCCJR, CSM, Avocatul Poporului… au tăcut mâlc, iar acum, când respectivele discriminări ar putea fi corectate, au sărit toate ca arse. Au uitat că nu au contribuit cu nimic pentru pensiile speciale de zeci de mii de €uro, că sumele uriașe încasate provin de la majoritatea cetățenilor care se descurcă greu cu pensiile aranjate pe întuneric de faimoasa fostă primăriță a Craiovei, la ordinul jupânului Dragnea. În legile respective, pensiile speciale au crescut din nou cu foarte multă nerușinare, în timp ce 95% din pensionari au rămas să bată în drâmbă mult și bine.

Acum vor bate din nou din drâmbă și nu pentru că guvernul Orban ori președintele nu ar vrea să le mărească cu 40%, ci fiindcă fosta guvernare pesedistă a paradit bugetul public, lăsând visteria statului goală, iar pandemia i-a pus capac. Criza economică bate la ușa nu numai a noastră, dar și a economiilor tari și performante din toată lumea. De unde se poate face rost de bani când e nevoie de fonduri uriașe pentru spitale și relansare economică?

Și dacă nu vor crește pensiile cu 40%, și nu vor crește, atunci cică PSD va dărâma guvernul Orban, iar eu de abia aștept să o facă – fiindcă vom scăpa de partidul lui Dragnea-Iordache-Nicolicea-Nicolae-Vasilescu-Dăncilă-Ciolacu… în ambele variante: dacă vor crește pensiile, urmează inflația galopantă, criza economică își va arăta chipul hâd, iar dacă nu le vor crește, dând dovadă de ceva înțelepciune, PSD își va pierde bazinul electoral, ajungând o epavă politică. Că tot trebuia să se întâmple odată și odată.

În loc de aceste idei politice crețe, mă așteptam ca actuala majoritate parlamentară să caute soluții pentru ieșirea din criza economică, pentru dezvoltarea sectoarelor sănătății și al educației, puse la pământ de pandemie, pandemie care își arată iarăși colții. Or, nu se întâmplă nimic din toate acestea: din contra, s-a declanșat cu mult înainte de alegeri campania electorală… De aici inflația de idei crețe. Ca niște cuie în sicriul credibilității lor politice.

Petru Tomegea

Dă-i înainte cu tupeu!

iunie 18, 2020

       Dă-i înainte cu tupeu!

Nu mă pricep la manele și la muzica gen Bosquito de la care am luat versul din titlu, în schimb mi-a captat atenția un fapt deloc înduioșător pentru calitatea celor ce aspiră la titlul de politician, nu într-o țară bananieră, ci în România anului 2020, țară membră a Uniunii Europene și stat membru al NATO: doi inși, Ilan Laufer și Alexandru Coita (unii scriu cu diacritice: Coiță),  aflați acum în SUA, au pus anul trecut la cale înființarea unui nou partid politic în România, Platforma Social-Liberală. Firește, dacă sunt cetățeni români, au tot dreptul să o facă, numai că nu am înțeles prea bine ce legătură au ei din SUA cu Țara și cu politica românească. 

Cu atât mai mult cu cât unul dintre cei doi, Ilan Laufer, fusese jumătate de an ministru pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat în guvernul Mihai Tudose unde nu s-a evidențiat decât prin prezența zi de zi pe ecranele televizoarelor. Nu e cazul să comentez rezultatele ministeriatului său pe care analiștii pricepuți le-au considerat proaste, nici calificarea profesională fără absolut nicio legătură cu domeniul în cauză, ci tupeul de a veni să ne ceară din nou adeziunea pentru un proiect politic personal. Celălalt, Alexandru Coiță(?), nu a avut carieră politică propriu-zisă, fiind și el comentator invitat seară de seară la televiziunile lui Voiculescu.

În aceste condiții, cât tupeu să ai ca să înființezi un partid pentru țara ta aflându-te în SUA? Au vrut să ne arate că sunt acolo cu treburi de stat importante? Care să fie acelea? Și apoi este România chiar țara tuturor posibilităților și a tuturor sforarilor? Firește că au fost mii de astfel de experiențe în acești 30 de ani de politicăreală, dar mă gândeam că noii politicieni vin cu expertiză proaspătă, cu științele politice și economice învățate, că sociologia, psihologia… le sunt la îndemână și când colo descopăr doar tupeu, aroganță și amatorism. Ca să nu zicem mai mult.

Și mai este un aspect bătător la ochi: ideologia Platformei Social-Liberale nu aduce nimic nou, iar social-democrația și liberalismul constituie doctrinele celor două principale partide din România, PSD și PNL. Cum e posibil să aduni Stânga și Dreapta, Opoziția și Puterea,  în aceeași formațiune politică? Miroase a Caragiale, a Agamiță Dandanache, cel ce votase cu toate partidele ca să nu rămână „fără coledzi“.

Pe deasupra, ca ridicolul să ne îngroape definitiv, terenul acesta ideologic „catch all“ (captează tot!), în fapt, un melanj „multivalent“, cu toate elementele ideologice și doctrinare posibile, e ocupat de Dan Voiculescu, proprietarul Antenelor cu al său Partid al Puterii Umaniste (Social-Liberal) în care se amestecă Stânga cu Centrul conservator umanist și cu Dreapta. Iar dacă televiziunile susnumitului refuză sprijinul noii formațiuni, ceea ce este nu numai previzibil, ci sigur, respectiva construcție politică n-are nicio șansă să adune alți prozeliți în afara deputatului Sorin Bota, după ce a fost trecut pe linie moartă în PSD.

Dar, surpriză! Nici bine nu s-a lansat importanta inițiativă a Platformei Social-Liberale, că tandemul din frunte, Laufer + Coita(?), nu a mai rezistat ispitei de putere totalitară și surprizei mediatice prezentată ca „extraordinară“ și s-a dezagregat, împricinații amenințându-se fiecare cu înființarea unui partid propriu, pe principiile „Un om și un partid! În partide să ne luptăm!“, nu în săbii ca în basmele copilăriei. E clar că mai toate bolile se pot vindeca, numai tupeul nu.

Cât despre tupeu, să mai observăm că e un atu foarte important în politica românească: spuneți de cât tupeu e nevoie ca să schimbi de 7 (șapte) ori partidul, inclusiv de la stânga la dreapta și cu întoarcere de câteva ori la centru? De cât tupeu ai nevoie tu, clasă politică, să ai mai bine de jumătate din membri traseiști? Pe cine mai reprezintă astfel de politicieni în afară de propria persoană, de propriul interes? Oare cum poți deveni peste noapte conservator din comunist fără să te doară mintea?

Iar tupeul nu are legătură cu responsabilitatea, nici cu adevărul. Când ai atâtea victime cu COVID-19, mai cu seamă dintre părinții și bunicii tăi, când ai mii de medici și asistenți contaminați și chiar decedați, nu poți susține în Parlamentul României și ca Avocat al Poporului că distanțarea socială a fost o crimă împotriva economiei și că medicii le-au impus bolnavilor teroarea și tortura… Până unde poate merge tupeul?

Așa că nu e de mirare ce vedem că vine din urmă, alde Laufer și Coiță(?).

Petru Tomegea

COVID-ul a infestat politica românească?

iunie 15, 2020

COVID-ul a infestat politica românească?

Semne erau și înainte că ceva nu e în regulă cu politica noastră, dar, după primele cazuri de îmbolnăvire a populației cu COVID-19, simptomele de boală nu au mai putut fi ascunse: politica avea accese de pierdere a memoriei, dădea din gard în gard, anunța decizii politice șocante, unele lipsite complet de realism și rațiune, altele anulate după scurtă vreme, se făceau alianțe politice pe sub mese, se certau liderii și partidele (între ele) de mama focului ca să vadă lumea câtă preocupare au pentru viitorul „scumpei țărișoare“, se ițeau și se ițesc în frunte foști bidivii politici ajunși azi simple mârțoage… Vor mereu în fruntea bucatelor. 

Cu toate că piesa asta neroadă și absurdă se joacă de 30 de ani cu rezultatele pe care le simțim pe pielea noastră, acum parcă actorii principali au îmbuiecit cu totul. Or altceva ne-am fi dorit de la reprezentanții noștri plătiți boierește, prea gras,  prea mulți, din bănuțul contribuabilului, din munca lucrătorului cinstit și a sărmanului.

Pe ce mă bazez: pe declarații fără noimă date la debutul pandemiei și anulate acum când se întrevede(?) posibilitatea ca pandemia să se domolească ori să dispară: cică guvernul și președintele nu sunt în stare să ne apere de boală, vor fi milioane de morți, nu s-au pregătit din vreme pentru explozia infectărilor, lăsând peste un milion de stranieri să se întoarcă acasă și să aducă moartea printre „români“.

Firește, înțelegem bătălia politică, dar într-o țară democratică adevărul și responsabilitatea politică sunt mai presus de toate, inclusiv de voturi: nu putea nimeni să interzică întoarcerea acasă, în România, a cetățenilor români, însă au fost luate măsuri de carantinare a suspecților și de izolare la domiciliu a celorlalți, ca drept dovadă, numărul deceselor și al infectărilor cu coronavirusul e mult mai mic decât în țările cu sisteme medicale bine puse la punct. Da, se poate reproșa că nu întotdeauna și nu peste tot regulile au fost aplicate corect, eventual până la capăt, că nu au fost suficiente fonduri, materiale și aparate, nici condiții create de la început în spitale, că nu doar în Suceava și în alte câteva locuri numărul deceselor e înspăimântător, iar aceste reproșuri sunt îndrituite, devenind chiar o armă politică redutabilă împotriva liberalilor, a deciziilor guvernamentale și prezidențiale.

Numai că, după spaima din primele săptămâni, ce să vezi? Politicienii   social-democrați și aliații lor au întors-o ca la Ploiești: neagă măsurile restrictive, neagă rolul distanțării sociale, care ne-au salvat totuși de nenorocire, susținând sus și tare că de fapt guvernul lui Iohannis a urmărit să distrugă economia, turismul, viitorul „patriei noastre dragi“ și să supravegheze populația, să o oprească să protesteze în stradă împotriva „măsurilor arbitrare“ precum starea de urgență, de alertă, furând datele personale cu termometrul… 

Percepția mea este că Opoziția parlamentară și-a dorit o confruntare pe viață și pe moarte cu pandemia, ca în Suedia, sau ca în America de Sud unde groparii nu mai fac față: cine rezistă, bine, cine nu, adio și-un praz verde, și-așa erau bătrâni și bolnavi, iar cafenelele, restaurantele să lucreze „full time“. Așadar Opoziția avea numaidecât nevoie de hecatombe de cadavre, singura cale de a accede la putere după alegeri… Nu-mi dau seama cum oameni politici care vor să conducă țara pot susține măsuri criminale, chiar genocidare, fără frică de pedeapsă. 

Pe deasupra, apar și alte anomalii: deși guvernanții și România se confruntă cu o criză financiară teribilă, ca și celelalte state, fie foarte dezvoltate economic, fie nu, inclusiv SUA, Franța, Germania…, majoritatea parlamentară actuală a legiferat creșterea pensiilor cu 40%, dublarea alocațiilor copiilor și ar mai vrea să trimită către fiecare cetățean un plic cu bani pentru ieșirea din criză… Sunt tare curios de ce nu au aplicat ei respectivele măsuri și ce ar fi făcut acum cu astfel de intenții dacă ar fi fost la Palatul Victoria. De unde ar fi făcut PSD și ALDE rost de bani, după ce la predarea guvernării au lăsat visteria statului goală?

Se face mereu apel la responsabilitatea guvernanților, a Puterii, dar nu se admite nicidecum că Opoziția alcătuită din majoritatea parlamentară actuală trebuie să manifeste aceeași responsabilitate față de destinul României.

Petru Tomegea

Dar oalele sparte din Justiție cine le plătește?

iunie 11, 2020

Dar oalele sparte din Justiție cine le plătește?

Au început certurile între mai-marii PSD, ALDE, PRO România și UDMR care își aruncă unii altora vina pentru greșelile grave față de Justiție în epoca Dragnea, greșeli care cât pe ce de nu ne-au scos din UE. Și, oricât au negat corifeii măcelăririi legilor în favoarea scăpării de pușcărie a voievodului de Teleorman și a altora din aceeași găleată, adevărul este acela strigat de sutele de mii de protestatari: slujitorii lui Dragnea au încercat și, parțial, au reușit să-și subordoneze Justiția, iar acum a sosit vremea decontului.

Nu-mi fac iluzii cu decontul, însă, fiindcă în ultimii 30 de ani tovarășii au făcut și alte măgării la fel de grave: câți ani de viață a pierdut și va pierde România din pricina alungării regelui? Dar din pricina mineriadelor puse la cale de foștii apartcici și securiști? Cu cât ne-au tras înapoi tătucul Iliescu și imposibilitatea vindecării de sindromul Moscova, „centrul puterii mondiale, Noua Romă“? De răspuns n-a răspuns încă nimeni, iar tovarășii își continuă bine-mersi ofensiva de stopare a evoluției statului de drept și a integrării europene, fiindcă o bună parte a formațiunilor politice românești pășește cu încredere pe teren european, iar alta se face luntre și punte să le pună piedici. 

Acum mârșăvia iese la iveală: Florin Iordache, Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea, servitorii credincioși ai lui Liviu Dragnea, nu aveau curajul altei OUG (13) de mătrășire a dosarelor penale ale politicienilor dedulciți la banul public și atunci au căutat oportuniști de teapa lui Tudorel Toader care să scoată castanele din foc pentru ei, iar ditai universitarul ieșean și prim-ministra Viorica Dăncilă au făcut-o în schimbul unor avantaje mizere precum promovări ilegale în funcții ale afinilor, ale apropiaților și extraordinara fericire a concediilor alături de mărețul infractor. Cu asemenea oameni la butoanele Justiției, tovarășii nu aveau nicio spaimă de pedeapsă. Despre ce osatură morală a respectivilor politicieni se mai poate vorbi în acest caz?

Președintele Iohannis își face și el iluzii că va putea schimba legislația  penală mătrășită în ultimii 3-4 ani. Infestarea legilor cu fel de fel de viruși a fost atât de profundă, încât vor fi necesare mai multe legislaturi pentru asanare, iar până la alegeri, din cât se vede, mătrășirile vor continua concomitent cu acoperirea, ascunderea vinovățiilor. 

Jurnaliștii profesioniști, tot mai puțini, și analiștii liberi de contracte cu formațiunile politice au observat că președintele readuce în spațiul public tema Justiției pentru a o impune în campania electorală, mai exact, pentru a o relua din punctul încheierii alegerilor prezidențiale, când încercarea aproape reușită de subordonare politică a Justiției a livrat muniția de bază câștigării unui nou mandat la Cotroceni. Se pare că Referendumul și încarcerarea lui Dragnea au pus punct atât unor tendințe de masacrare a legislației penale cât și alunecării spre iliberalismul vetust promovat de revanșardul Viktor Orban, dar punctul nu-mi pare deloc pus definitiv.

Și apoi, a nu se uita tendințele Curții Constituționale a României de a se substitui puterii legislative, uneori și executive, sprijinind pe față acțiuni de îngrădire a Justiției și de favorizare a unei republici parlamentare, chiar dacă regimul nostru constituțional a fost conceput ca unul semiprezidențial. Acțiunile CCR vin mereu în întâmpinarea dorințelor PSD și ale aliaților de a-l bloca pe președinte și de a face să eșueze programele guvernamentale, inclusiv bugetul și finanțele publice, gândind că numai așa vor putea învinge PNL la alegeri. De pierdut nu vor pierde numai guvernații, ci și cetățenii contribuabili, inclusiv partidele de stânga. Fiindcă în România nu programele de dezvoltare a țării, nu reformele din educație și sănătate au prioritate, ci mijloacele de discreditare, de desfigurare a adversarului politic. Pe asta își consumă toate energiile actuala Opoziție, care dispune de majoritate parlamentară și-și bate joc de guvernul Orban.

Numai că momentul ales nu e deloc propice unor aventuri financiare a României, ținând cont de ieșirea din nenorocita de pandemie și de reluarea activității economice. Iar dacă Opoziției nu-i pasă de viitorul României, amânând la nesfârșit modernizarea statului de drept, a Justiției, atunci ce rol mai are politica asta de confruntare cu orice preț? 

Petru Tomegea

De ce se agită Ungaria?

iunie 8, 2020

De ce se agită Ungaria?

N-am înțeles niciodată atitudinea agresivă a Ungariei și a politicienilor ei față de români, căci au avut și ei vremuri grele: istoria lor glorioasă în perioada migrațiunii a fost frântă de Otto I al Germaniei pe la jumătatea secolului al X-lea. După care nu știu dacă se mai putea vorbi de independență, suveranitate, ci de vasalitate, iar relațiile de vasalitate nu erau cu nimic mai prejos față de relațiile noastre cu puterea suzerană turcească. Apoi, mai bine de un secol, au trăit din jefuirea altor popoare, intrând în conflict cu populațiile vecine Panoniei, inclusiv cele românești din Transilvania, care încă nu devenise Erdely. Iar tragediile nu i-au părăsit niciodată: tătarii lui Batu Han le măcelăresc complet armata și țara la 1242, Ungaria devine pașalâc turcesc (1541 – 1699), Primul Război s-a terminat cu un dezastru ca și al Doilea.  N-ar fi trebuit să fim mai realiști cu toții și să mai lăsăm fanfaronada?

Jocurile de alianțe și vasalități medievale i-au prins în Imperiul Austro-Ungar în care n-au avut niciodată întâietate, nici putere totală asupra multelor popoare și principi vasali, fiindcă așa erau atunci legile relațiilor între state, principate, comitate și ce vor mai fi fost. În schimb, indiferent de necazuri, maghiarilor de rând li s-a cultivat mândria, glorificând moștenirea hunului crud Attila din al V-lea secol, mort cu 4 secole înainte de a ajunge maghiarii în Panonia, fălindu-se cu creștinarea în anul 1000 de către Ștefan I, primul lor rege, (al cărui nume era până la creștinare Vaik, nume slav, pronunțat Voic(u), sau cu militarismul, cu strălucirea uniformelor de husari, honvezi și a harnașamentelor cavalerești.

Au imitat cu repeziciune stilul de viață al nobilimii romano-germane, și-au creat propria clasă nobiliară, dar întâietatea în imperiu o aveau habsburgii, ba chiar și românul Matei Corvin, nu dinastia Arpad. Au avut șansa unor aliați puternici, să zicem, și lideri înțelepți care și-au dezvoltat universități după model apusean, una în Cluj. Dar să-i ții pe românii transilvăneni fără drepturi cetățenești ca pe niște suboameni câteva secole, ei, bine, asta și dispariția imperiului dual austro-ungar le-au adus reducerea „patriei“ lor doar la teritoriul ocupat preponderent de maghiari. Și atunci de ce deplâng „pierderea Ardealului“ pe care nu l-au avut decât prin silnicie? Vor din nou Ungaria Mare în care unguri erau doar 48%? Întrebarea și-o pune și Gáspár Miklós Tamás. De ce nu vor să știe cu câte state din jur sunt în stare de bună vecinătate?

Istoria e istorie, dar sunt lucruri care nu pot fi șterse, chiar dacă românii și maghiarii de rând n-au avut niciodată nimic de împărțit. Ei, bine, faptul că românii au fost națiune abia tolerată pe propriul ei pământ, faptul că din înălțimea lor grofii și urmașii urmașilor acestora nu-i scoteau, nu-i scot din mămăligari și opincari, sunt fapte și atitudini grele care s-ar fi putut și se pot estompa în secole de bună conviețuire. Dar buna conviețuire și vindecarea nu sunt posibile cât timp relațiile nu sunt privite de la egal la egal.

Or acum ce vedem? Liderii maghiari trec peste pagina neagră a trecutului opresiv, ca și cum nici n-ar fi fost, trec din nou peste voința poporului român și-și extind puterea asupra etniei maghiare din Ardeal prin investiții segregaționiste și ar dori ca România să le înghită pe nemestecate actele lor de „mărinimie“. După care nu poate urma decât legalizarea unei Ungarii Mici în inima poporului român. Căci acesta a fost visul UDMR în ultimii 30 de ani. Constant și ultimativ.

Ca să nu ne prindem de șmecherie, și-au reactivat ideea unei națiuni secuiești pe teritoriul celor Trei Scaune, Mureș, Harghita și Covasna, secui pe care i-au maghiarizat acum vreo 4 secole, dar cărora azi le promovează fostele însemne medievale. Au încercat astfel să păcălească și vigilența curților europene, mizând pe uitarea istoriei, însă fără șanse.

În această capcană au căzut și câteva partide românești, mari amatoare de patriotism și suveranitate precum PSD, ALDE, PRO România, partide care repetă până la saturație cuvinte ca român, românitate, tradiții strămoșești, dar, pe din dos, au sprijinit UDMR în realizarea obiectivelor sale. Vezi adoptarea tacită a legii privind autonomia Ținutului Secuiesc și alte decrete privind segregarea învățământului în limba maghiară.

Ce-ar mai fi de spus acum la Centenarul Trianon care a făcut dreptate popoarelor opresate în fostul imperiu chesaro-crăiesc? Doar adevăr și înțelepciune, căci prieteniile între vecini nu sunt întotdeauna ceea ce par.

Petru Tomegea

Sindromul Belina

iunie 4, 2020

Sindromul Belina

Filmulețul despre insula Belina, lacul și brațul Pavel prezentat ca mare victorie a dreptății de una din televiziunile naționale de informații ridică cel puțin două semne de întrebare, ambele retorice: în ce măsură actualii politicieni sunt dispuși să renunțe la privilegiile neschimbate de pe vremea tovarășilor și de ce nu este în stare statul român să recupereze aproape nimic din jaful averii poporului nostru în acești 30 de ani de politică fără cap?

Să se observe mai întâi că afacerea hoțească Belina a voievodului de Teleorman nu a fost descoperită de organele în drept ale statului, ci de câțiva jurnaliști de investigație, iar intervenția procurorilor și a celorlalte autorități s-a făcut ca urmare a scandalului mediatic. Altfel, lacul, insula și brațul dunărene, deși în proprietatea statului român, ar fi fost exploatate în continuare de coruptul suprem în beneficiu propriu, al său, al amantei și al anturajului. Și sunt convins că nu e singurul caz… Trai luxos, neneacă, pe banul contribuabilului român mereu fraierit. 

Ca să faci așa o înșelătorie într-un stat membru al Uniunii Europene, ca lider național, ai nevoie de o motivare superioară, puternică: țara și poporul trebuie să fie recunoscătoare eforturilor „supraomenești“ și „sacrificiilor“ făcute în munca grea de conducător devotat trup și suflet idealurilor naționale, ca atare dreptul ciocoiesc de a se bucura gratuit de binefacerile bogățiilor întregului popor este indiscutabil. Așa era și pe vremea lui Ceaușescu: sutele de palate, cabane cică de vânătoare făcute special pentru relaxarea comandantului suprem și a soției, a suitei sale erau dotate cu un lux exorbitant, ferite de ochii prostimii și păzite strașnic de organe. Mii de lucrători fuseseră scoși din „câmpul muncii“, din fabrici, uzine, de pe ogoare ca să asigure tovarășilor siguranța și confortul maxime. Acolo ajungeau cele mai bune produse românești și străine. Deși comuniștii perorau de dimineață până noaptea egalitatea tuturora, iată că unii erau slugi și alții stăpâni. Erau atâția șefi și șefuleți care îi copiau pe tovarășul și pe tovarășa că România nu mai avea nicio șansă să iasă din sărăcie și din lumea a treia, în schimb politrucii și ai lor o duceau într-un huzur permanent, chefuri ca acelea, promiscuitate cât încape, corupție de sus până jos.

Ce s-a schimbat la 30 de ani? Mai nimic: vreo zece mii de pensii speciale care secătuiesc fondul național, mai toți politicienii și înalții funcționari se ascund în spatele unor privilegii de ei înșiși votate, mii și mii de dosare de corupție și furt din bani publici se prăfuiesc prin sertare, iar dovezile infracțiunilor sunt anulate de CCR. Ce  s-a întâmplat cu celebrele palate și cabane ale tovarășilor? Mai toate au trecut în serviciul urmașilor actuali. Sunt din nou pline de cântece lăutărești, de chiolhanuri și clinchete de pahare. Noii tovarăși au nevoie de relaxare.

Au apărut și palate noi: multe din ele chiar în păduri, lunci, parcuri, lacuri, bălți, ostroave, munți, poiene, tarlale, moșii, care, ce să vezi, au trecut în proprietatea noilor tovarăși, cumpărate cu bani făcuți nu prea se știe cum, multe pe nimic. Ceea ce e curios este că apar tocmai în curțile social-democraților, cei ce plâng mereu pe umărul săracilor, sursa lor de voturi. Unii mai au ceva necazuri cu justiția, dar nimeni nu se mai perpelește de teama pedepsei.

Vă întrebați de ce nu sunt bani pentru educație și sănătate, folosite în acești 30 de ani ca vaci bune de muls? Vă întrebați degeaba: cine are nevoie de educație înaltă de moment ce șmecheria și hoția înlocuiesc orice diplomă? 

Și apoi, să mai observăm ceva specific dâmbovițean: mai toți liderii de partid au fost aleși de colegii lor, iar unii au primit votul nostru pentru a ne reprezenta. Ei, bine, la debutul în politică erau mari speranțe și nimeni nu bănuia ce dezastru moral va provoca puterea în sufletul lor labil. Au învățat corupția la locul de muncă, iar colegii i-au apărat și-i vor apăra până în pânzele albe fiindcă „aduc banii“ la partid. Din care își fac și lor parte căci nu altfel le-au răsărit palatele în curți. Ce curți! Adevărate domenii feudale.

Așa că, fără o presiune extraordinară din partea justițiarilor și din partea alegătorilor, nu cred că moștenitorii lui Ceaușescu și Dragnea vor renunța vreodată la privilegii și la avere. Iar renunțarea la acest mod de a face politică va merge la fel de greu ca recuperarea banilor furați.

Petru Tomegea

Aut Dragnea, aut nihil

iunie 1, 2020

Aut Dragnea, aut nihil

La un an de la intrarea la răcoare a voievodului de Teleorman, PSD nu-și găsește calea. Fenomenul acesta de partid orfan de tată a apărut după plecarea lui Ion Iliescu din fruntea sa în 2005 și apoi a lui Adrian Năstase în 2112. După Mircea Geoană nu s-au înregistrat cine știe ce bocete, nici după Victor Ponta, Grindeanu ori Tudose. După Viorica-Vasilica Dăncilă, împinsă pe scări, nici atâta.

Acum, însă, situația leadership-ului celui mai mare partid românesc seamănă cu dangătul clopotului care bate numai într-o gardină, poporul pesedist jelind lipsa „tătucului“, fără de care nu are curaj să lupte cu dușmanii poporului, tot mai mulți și aproape de beregată.   

E însă evident că de 30 de ani reformele moderne nici că se lipesc de formațiunea social-democrată și nici n-au cum: a fost construit ca partid unic și așa moare, iar politica în frac european nu i se potrivește oricât și-ar dori-o elita mai școlită ori grupul europarlamentarilor. Ceea ce era previzibil: din minciună s-a născut, FSN nefiind partid de la început, ci organizație obștească a tuturor structurilor statului, locale și naționale, plus așa-zișii revoluționari și foști activiști PCR, mai puțin aceia care au stat în calea gloanțelor, cât aceia „chemați“ să-l păzească pe tătucul Iliescu să nu-i fure puterea Coposu, Rațiu și Câmpeanu, care n-au mâncat salam cu soia, că trăiau pe picior mare la Paris, cică.

În timp ce oștirea pesedistă stă cu ochii în soare, liderii din fruntea partidului se cotonogesc în văzul lumii, pe principiul politicii de lift: jos, Grindeanu, sus, Tudose,  jos, Tudose, sus, Viorica, jos Viorica-Vasilica, sus, Ciolacu, jos Securiciul, sus, Codrin și gașca peremistă… Cred că Ion Iliescu a chemat deja ambulanța, că nu mai poate pune geoană pe geană. Și vin alegerile…

Unde să mai găsească ei liderul providențial, măcar un surogat de tătuc din rândul oștenilor credincioși? Să fie acela dat afară și apoi rechemat, fostul prim-ministru Grindeanu, cel hainit, trădătorul lui Dragnea, căruia i-a mușcat mâna în loc să i-o lingă? Pesedeii privesc la el cu un singur ochi și acela neîncrezător. Așa că, fuguța înapoi la Liviu Dragnea, că altul n-au fost în stare să aibă! De, masculul Alpha e numai unul! Dragnea. Cel ce a îngropat definitiv ideea de social-democrație românească, fiindcă de portretul coruptului suprem nu se mai lipesc veci-pururi voturile.

Și apoi, după 27 mai 1919, toată floarea cea vestită a PSD-ului din Justiție, inclusiv Parlament, Guvern Dăncilă, CCR, mai ales activiștii gureși-forțoși din televiziunile credincioase s-au făcut luntre și punte să-și scoată jupânul din pușcărie, ba chiar s-a forțat și se forțează mâna UE, dar degeaba. În schimb, analiștii imparțiali observă cu stupoare că totuși coruptul, așa june-prim încarcerat cum e, se află în continuare la butoanele partidului, că bietul interimar Ciolacu are doar figură de interfață, de interpus, de aceea gașca lui Codrin șterge podelele din Kiseleff cu „leșinatul“.

Partea și mai întunecată a situației este că în Justiție Dragnea mai are vreo câteva dosare și mai dure decât acela în care a fost condamnat anul trecut, iar termenele de judecată se apropie. De aici dilema: au tot aranjat ploile în Justiție până acum, dar, după decizia CEDO referitoare la demiterea ilegală a Laurei-Codruța Kovesi, acum ditai Procurorul European, mârșăvirea proceselor nu va mai fi posibilă ca pe autostradă. Mai ales că SIIJ e cu un picior în groapă după deciziile tuturor organismelor europene.

Dar fiindcă în exterior nu are cine deschide frontul bătăliei, atunci l-au deschis în interior. Și când se cotonogesc social-democrații între ei, spectacolul miroase a circ cu balamuc. Un circ de două parale pe care PSD îl practică de 30 de ani și pe care l-a cultivat cu nonșalanță și pe marea scenă politică a țării: miniștrii săi au lăsat visteria statului pustie, dar după pierderea guvernării se strofocă să-i oblige pe actualii guvernanți să mărească pensiile cu 40% ca să îngroape definitiv ce a mai rămas din „țărișoara noastră“. Nu e zi să nu scornească în parlamentul controlat de ei alte și alte cadouri financiare pentru bazinul lor electoral. Nu contează că gestionarea problemelor legate de coronavirus a secătuit bugetul național. Atâta minte le-a lăsat moștenire voievodul de Teleorman.

Așa că „ori cu Dragnea, ori deloc!“

Petru Tomegea.