Politicienii englezi sunt români?

septembrie 15, 2019

 

Deschid mereu televizorul aici la Londra și de o lună întreagă am senzația că, în afara celebrei clădiri a Parlamentului britanic și a mobilierului foarte modest, mă aflu în Casa Poporului, iar umbra lui Ceaușescu planează nu numai asupra Palatului Westminster și a guvernului din Downing Street 10, reședință privilegiată a celebrului motan, Larry, ci și asupra spațiului public: amenințări deloc voalate din partea unui prim-ministru autoritar, ahtiat după imagine publică și întâietate, parlamentari trădători, excluși din partide, traseiști mai mult ori mai puțin vocali, guvern lipsit de majoritate parlamentară, ceartă cât încape, procese de intenție, jocuri politice de sumă nulă, manipulare de o parte și de alta, miniștri demisionari, decizii politice contradictorii, voturi și legi când de o parte, când de alta…,inexplicabil pentru țara cu cea mai veche constituție din lume, Magna Carta Libertatum, promulgată la 1215 de regele John Lackland (Ioan fără de Țară). Și peste toate, o mulțime de protestatari cu steagurile înstelate ale UE în vânt și ploaie cerându-și drepturile de europeni la ușa Parlamentului britanic. De parcă ne aflăm la București după OUG 13.  

Dar să trecem peste… Bolnav de ziduri și universități vechi, două de peste 8 secole, de biblioteci cu incunabule și scrieri de când lumea, de cărți de politică și lingvistică, aflat în vizită la librăria principală din Oxford, una cu multe etaje și plină ochi de studenți și pensionari asidui, am desoperit că România stă mai bine la capitolul civic: măcar avem reacții publice dure față de excesele de putere și față de încercările de cult al personalității la fapte de mai mică gravitate decăt ale dregătorilor UK, dar stăm cât se poate de prost la cititori, biblioteci, librării și la cumpăratul cărților. Semn rău.

De unde îmi vine nu curiozitatea, ci furia? De pe un singur raft al librăriei pe care se aflau cărțile deloc subțiri: 1. Boris Johnson, „The Churchil Factor” (Sunday Telegraph), 2. „Boris, The making of the Prime Minister” (Andrew Gimson), 3. „The wit and wisdom of Boris Johnson” (Mary Mount)…, moment în care m-am tras deoparte și-am renunțat la căutări în zona istorie & politică, de frică să nu mai dau și de altele. Să fi renunțat UK la democrație și rule of the law (statul de drept) și să fi trecut la politica one man show? Adică pe limba noastră, un tătuc, un salvator, unul care le știe și le face pe toate? După 8 veacuri de democrație descoperă și ei „beneficiile” dictaturii, ceaușismul și comunismul? Nu cumva a dat liderul conservator în damblaua puterii?

Iată una și mai și. Deunăzi, BBC a prezentat un reportaj cu prim-ministrul en titre, Boris Johnson, trăgând de funie un taur de o frumusețe și vigoare rare, dar cu veriga-n nări, iar simbolistica e atât de jenantă pentru cea mai respectabilă televiziune din lume, că mi-e greu s-o pun pe hârtie curată: feriți-vă, Boris cel Puternic e stăpân pe popor, îl duce unde „vrea mușchii lui”, nu vă puneți cu el că „mai bine zace mort într-un șanț” (to lie “dead in a ditch”), decât să respecte hotărârea Parlamentului de a ieși fără acord din UE.

Cum au ajuns cetățenii UK în această situație care-i nemulțumește pe toți? După un referendum cu cântec în care poporul, manipulat, se spune, din interior dar și din afară, a votat cam în grabă și în necunoștință de cauză pentru Brexit, deși din 1972 încoace a atins un nivel de dezvoltare și bunăstare pe care nu-l mai avusese. De remarcat că puternica elită intelectuală engleză nu a susținut niciodată altceva decât deplina unitate între UE și UK, apartenența la cultura și civilizația europeană. Unii n-au uitat, nici subsemnatul, îndelungile și grelele negocieri ale guvernului englez la admiterea în UE din 1972. Ce să se fi schimbat atât de radical între timp?

Cât despre conținutul altercațiilor între Putere (conservatorii) și Opoziție (laburiștii), câteva observații în răspăr cu atotpricepuții analiști români: sunt discuții dure în Camera Comunelor fiindcă acum se joacă soarta Angliei și e firesc ca discursul politic să fie pătimaș. Să sperăm că în final se va lua cea mai bună decizie. În schimb, aici lipsesc motivele etalate de fiecare dată de experții și influencerii noștri manipulatori legate de Soros, Coldea, statul paralel, lipsesc și scenarii goale de orice conținut, dar bune în lipsă de informații, știință de carte și ideologie. Măcar aici politicienii discută pe față, iar BBC dă mai multe puncte de vedere, obligatoriu și al Puterii, și al Opoziției. De ținut minte.

Partea cea mai interesantă a fost, însă, suspendarea parlamentului de aseară (09 09 2019), după încercarea prim-ministrului de a convinge 2 / 3 dintre membrii Camerei Comunelor să accepte alegerile anticipate. N-a reușit. Deja liderul Opoziției laburiste tună și fulgeră… 

O lecție dură din care noi, românii, am putea învăța că politica nu e joacă, nici manipulare odioasă, nici șmechereală atunci când e vorba de viitorul patriei, când există preocupare pentru soarta guvernării în favoarea propriilor cetățeni, când este vizată poziția țării față de Uniunea Europeană.

Petru Tomegea 

Reclame

Ba din contra

septembrie 13, 2019

Ba din contra

Falimentul actualei majorități de guvernământ s-a produs, iar eșuarea guvernării se arată în toată urâțenia ei. Ambele au fost pe larg și documentat anticipate încă din faza de proiectare, dinainte de alegeri, când liderii PSD și mercenarii lor din presă se strofocau să ne demonstreze la tablă, împotriva tuturor evidențelor, că vor ridica România pe culmi de progres și bunăstare aplicând neabătut cel mai grozav program de guvernare, unul marca Dragnea & Vîlcov, “autorități” incontestabile în materie de prognoze. Vocile, părerile critice, argumentele specialiștilor independenți, mediile academice… n-au fost luate în seamă, iar inevitabilul s-a produs.

De reținut că eșecul a survenit cu toate măsurile de subvenționare a bazinului electoral: salarii mărite diferitelor categorii de bugetari, creșteri de pensii și ajutoare pentru defavorizați, toate pe datorie publică și împrumuturi la cele mai mari dobânzi din UE. Creșterea economică nu a fost nici ea una sustenabilă, sănătoasă, apărând ca urmare a stimulării consumului de către guvern. De aici și inflația cea mai mare din UE. Asta e concluzia economiștilor.

Lovitura a venit de unde nici nu se aștepta nimeni: de la populație care, de atâtea nefăcute, schimbări de guverne, lider la închisoare, manipulare groasă… și-a pierdut încrederea, iar partidul de guvernământ a ratat rușinos alegerile europarlamentare, pierderea electoratului tradițional fiind și din pricina numărului mare de cetățeni plecați peste graniță în căutarea unui loc de muncă. Sărăcia a devenit astfel inamicul de temut al social-democrației românești.

Mai sunt și alte cauze. Căci o întoarcere bruscă spre trecutul antedecembrist a fost prima surpriză guvernamentală și a majorității actuale: nu aplicarea “din scoarță în scoarță a cărții” lui Dragnea & Vîlcov era ținta de bază, ba din contra, acapararea justiției, mătrășirea legilor în așa fel ca liderii să beneficieze de impunitate, subordonarea totală a instituțiilor statului și înfeudarea acestora împreună cu firmele rămase în portofoliul guvernului și stoarcerea lor de bani. Iar acum societatea descoperă îngrozită realitatea, prăpastia căscată între ce spuneau măreții lideri și situația actuală: instabilitate politică, majoritate de guvernământ trădată de principalii aliați și colaboratori, inflație, deficite bugetare ascunse, bugete cheltuite discreționar, neîncredere în actul guvernării.

S-a încercat, și parțial s-a reușit, prin oficinele mediatice de partid, presă, televiziuni, site-uri Internet, motivarea acțiunilor prin găselnițe precum statul paralel (deep state), Soros, justiția prea independentă și abuzivă… preluate din recuzita iliberalismului maghiar și polonez, din învățăturile lui Vladimir Putin și Erdogan, ba chiar și din politicianismul american, aducându-se în discuție știri false: cică au suferit abuzurile justiției statului paralel peste 100 000 de mii de cetățeni nevinovați, ca să descoperim cu stupoare că era vorba de vreo 17-18 colegi de partid cu funcții mai importante condamnați pentru acte grave de corupție ca Năstase, Mitrea, Hrebenciuc, Șova… 

Și apoi, ieșirea din această tristă situație cu o datorie publică de peste 103 miliarde € în care ne-au adus inconștiența și incompetența diriguitorilor nu se poate face fără reducerea investițiilor și creșterea taxelor și a impozitelor, căci mai devreme ori mai târziu banii vor trebui returnați. Situația Greciei iertate de zeci de miliarde de €uro nu se va repeta, România neavând din păcate o poziție internațională privilegiată ca a vecinilor din Sud. La ei se punea problema vânzării unor insule. Noi ce vom vinde?

Vorbim de inconștiență și nepăsare fiindcă aceste împrumuturi n-au fost folosite pentru investiții și dezvoltare economică, ci pentru o mulțime de salarii și pensii speciale acordate de guvern clienților politici și unor categorii de aleși precum primari, parlamentari… A nu se uita nici sumele colosale acordate partidelor. 

Ei, bine, adevărul acestor dure consecințe va dinamita orice guvernare viitoare. Aceasta este una dintre moștenirile dezastruoase ale stelei în 5 colțuri Dragnea-Grindeanu-Tudose-Dăncilă-Tăriceanu. Și asta, oricum ai da-o, va însemna o datorie în plus pe umerii fiecărui contribuabil, acum și în viitorii cel puțin 30 de ani.

Dar, dând deoparte bătălia politică și echipele de zgomote, a se observa că încă nu suntem conștienți că nota de plată pentru toți cetățenii acestei țări va fi cu atât mai mare cu cât a fost guvernarea mai proastă, iar ieșirea din această încurcătură financiară nu va fi una agreată deloc de electorat. 

Sfârșitul lamnetabil al actualei majorități parlamentare va fi unul notoriu: va rămâne în istorie ca perioada în care s-a încercat întoarcerea la dictatura ceaușistă prin reșaparea odiosului cult al personalității, printr-o corupție sufocantă gata să gâtuie democrația și așa destul de firavă.

Petru Tomegea, Londra

… și dă-i și luptă

septembrie 11, 2019

… și dă-i și luptă

Cine vrea să înțeleagă cum și de se face de rușine jurnalistul Ion Cristoiu, nu că ar fi singurul, n-are decât să-l urmărească la televizor și să-i citească, atent la argumente, articolele preluate sau nu de pe site-ul propriu și răspândite prin oficinele puterii de guvernământ. Să ne înțelegem din capul locului: Ion Cristoiu este ca și alții un cetățean liber și are dreptul să susțină orice guvern, partid sau politician dorește, așa com o fac mai toți oamenii din mass-media, interesat ori nu, de aceea nu de aici i se trag observațiile de față. Ci de la adevăr, realitate și respect față de cititori, de la ascunzișurile întrebării “unde bate maestrul”, cum îl adulează ciracii și comilitonii. De la faptul că se consideră independent, dar nu ne-a spus de cine niciodată. De ce ne referim azi la Ion Cristoiu? Fiindcă e o mare personalitate a spațiului public românesc, iar generația tânără și-l poate lua ca model. 

Așadar unde bate maestrul? Să-l cităm:  “Pentru că peste tot în lume Opoziția, adevărata Opoziție, e gata în orice moment să preia guvernarea”. Nu este deloc așa, nici măcar în Germania, Italia, Spania, Belgia…  spre care privim cu admirație, unde guvernele se formează după negocieri îndelungi și dificile, adesea cu răsturnări de situații. Unde bate IC? Evident în Opoziție, adică în PNL, USR-PLUS, PMP…, pe care le beștelește pentru că n-au ieșit la interval cu programe politice, cu nume de prim-ministru, miniștri ca să aibă ce desființa maestrul și ciracii. Deși în orice țară cu democrație așezată jurnaliștii serioși și independenți sprijină Opoziția, valoarea, competența, noul, schimbarea, insistând asupra elementelor progresiste, dătătoare de speranțe. Dacă politica românească ar fi plictisit de atâta normalitate, firește că pentru crearea unei mase critice ar fi fost nevoie și de programe, proiecte guvernamentale susținute cu argumente valide de personaje integre, ca într-un adevărat shadow government (guvern din umbră), numai că până acolo va mai curge multă apă pe Dunăre. Apropo: dar despre nefăcutele PSD care pierde în aceste zile, săptămâni guvernarea, “maestrul” o lasă cam moale. 

Cităm mai departe: “PNL e un fel de curățător al haznalei de la Cotroceni” –  nu știu la care hazna se referă maestrul, dar am fost educat ca atunci când vine vorba de o instituție importantă a statului din care facem parte cuvintele să fie alese mai cu grijă. Fiindcă orice ar putea intra în haznaua… maestrului, dar nu și întâlnirea de la Casa Albă cu Donald Trump, nici Summit-ul de la Sibiu, nici reprezentarea României la CE de către Klaus Iohannis, care ne-au făcut cinste oricât am forța noi bătălia politică și am susține împotriva tuturor evidențelor altceva. Și apoi ce ar fi trebuit să facă PNL pentru a-i satisface pofta lui IC? Să le cânte osanale alături de domnia sa candidatei PSD ori lui Cumpănașu – pregătit din timp de băieți pricepuți ca un fel de cal troian în aceste alegeri? 

Înțelegem. IC are o obsesie față de justiție pe care o consideră subordonată statului paralel(?) și serviciilor secrete, când românești, când străine, care condamnă politicieni nevinovați (mai ales de la PSD) precum Mitrea, Dragnea, Năstase, Severin… și-l vede pe Iohannis în spatele acestora. Motivul? Ca să scape de rivali. Dar pînă acum n-au făcut nici IC, nici alții dovada. Pe deasupra, instituții internaționale credibile, majoritatea magistraților spun altceva: PSD și liderii săi au încercat să-și subordoneze justiția schimbând legile pentru a nu fi pedepsiți. Și atunci de ce l-aș crede pe “maestru”?

Însă mergem mai departe: “Cosette Chichirău vrea să-i ia locul lui Dan Barna la președinția USR. De așteptat ca ea să nu se lase mai prejos de cel pe care vrea să-l dea cu craci(sic!)-n sus.” Ce este rău că se dispută în transparență totală și cu pasiune leadershipul unui partid? E de preferat politica de clanuri și baroni din social-democrația românească de caviar unde întotdeauna învinge, de obicei în stil hoțesc, cel mai puternic trăgător de sfori, eventual prin șmecherie, mituire și șantaj? Nu cumva independentul IC “intră la rupere” într-o formațiune politică tânără, neexperimentată, dar care periclitează interesele Vioricăi Dăncilă de a intra în al II-lea tur la prezidențiale? Nu cumva, în semn de respect față de cititori, ar fi trebuit să-și declare partizanatul?

Pe deasupra, nu reușesc să încropesc din lunga activitate jurnalistică a “maestrului” baza ideologic-doctrinară a anlizelor, a disursului său, aceea care să-i confere independență și rigoare. Altfel, poate fi ușor alăturat celorlalți mardeiași mediatici încartiruiți cu arme și bagaje în oștirile unor formațiuni politice.

Partea cea mai gravă a discursului său jurnalistic, pe lângă manipularea uneori ordinară și procesele de intenție, este însă limbajul degradant instaurat după revoluție și grație stăruințeor sale de a ocupa mereu centrul scenei, de a se grozăvi și burica lexical pentru a ieși în evidență. Ce altă justificare au, în cazul de față, “curățător al haznalei” și “să-l dea cu cracii-n sus”? Din păcate, stilul său abrupt, buruienos, mahalagesc, bășcălios, injurios… a făcut carieră în presa românească și nu degeaba ziarele printate sunt amenințate cu dispariția. 

Petru Tomegea

 

 

De la Țiganiada la democrația originală

septembrie 8, 2019

De la Țiganiada la democrația originală

De 30 de ani tot așteptăm ca România să se despartă de Ceaușescu, de comunism și de tradiția pilelor, a cunoștințelor și a relațiilor (PCR), numai că se  găsesc mereu și mereu destui politruci pe vechi și urmașii și acoliții acestora care ne prelungesc agonia despărțirii. Paternalismul nerod și primitiv al “epocii de aur” dublat de un cult nesimțit al personalității, unul hidos de slugarnic, este îmbrățișat în momente dificile de către personaje politice dornice să parvină rapid. Indiferent de mijloace. Adevărat este că despre demnitatea, moralitatea politicianului român nu prea avem multe de apreciat. Și nu cred că alții ar sta cu mult mai bine, fiindu-mi de ajuns să privesc circul lui Boris Johnson și al parlamentului englez apropo de BREXIT.

Dar nici în cele mai negre clipe de descurajare nu mi-am închipuit că va mai apărea vreodată încă o “mamă” a României, eroină a națiunii, a tuturor românilor, în afara sinistrei Elena Ceaușescu. Câtă știință de carte și câtă rațiune să fi avut cei câțiva înalți dregători și aleși care au așezat-o pe Viorica Dăncilă, prim-ministra Guvernului României, pe soclul rămas gol după prăbușirea în neantul istoriei și al nimicniciei speciei umane a celeilalte “mame”? Iată groasa lingușire a Marianei Guju, primar: Viorica Dăncilă este “mamă pentru copiii României, mamă între mame”, simbol al “păcii între români, ale(sic!) păcii peste hotare”.

Nu cred că a mai existat altădată un personaj politic mai detestat decât sinistra și nu doar pentru răul imens făcut țării, pentru pofta ei de analfabetă de a acumula titluri științifice, inclusiv cel mai înalt, acela de academician inginer doctor docent, savant de renume mondial și eroină între eroii neamului cu numai câteva clase primare, ci și pentru ideea de mamă, cea mai scumpă pentru fiecare ființă umană. Sunt convins că exprimarea primăriței e la mișto, la plesneală ori la derură, de nu cumva va fi fiind vorba de o lovitură sub centură, deoarece îi va face un mare rău candidatei Dăncilă la alegerile prezidențiale. Deja rețelele de socializare s-au umplut de bancuri și ironii, care de care mai spumoase.

Și apoi ce fel de mamă a copiilor României este Viorica Dăncilă de moment ce mortalitatea infantilă sperie Europa, iar școala românească a fost lăsată de izbeliște, 4 (patru) copii pierzându-și viața în latrinele școlilor, școli între care peste 40% nu au apă curentă, au WC-ul în fundul curții și începutul îi prinde din nou pe școlari fără manuale? Se mai ocupă cineva de abandonul școlar ridicat la cote din ce în ce mai alarmante în ultimii ani, dar ascuns cu grijă de Ministerul Educației? Cu numărul cel mai mic de studenți la mia de locuitori?

Firește, fiecare își concepe campania electorală cum poate, cum știe și cum crede de cuviință, numai că există totuși niște limite ale bunului simț peste care, dacă treci, pui partidul pe drumuri degeaba și omori fondurile acordate cu atâta dărnicie din banul contribuabilului. Își mai închipuie cineva că astfel de găselnițe pot constitui motiv de a ieși azi la vot? Greu de crezut.

În plus, cu apelul la cele sfinte, primărița din comuna Cumpăna dă lovitura, făcând trecerea la mesajul subliminal: Viorica noastră, “făcătoarea de pace”, va fi câștigătoarea “împărăției cerurilor”. Fericirea a VII-a: “Fericiti făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. Și fiind ea “prigonită” (vai de mama ei, săraca!) de preșdinte, de UE, dai de următoarea fericire: “Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor”, adică președinția. Pohta ce-a pohtit.

Dar până și pentru împărăția asta a cerurilor este nevoie nu numai de bunul Dumnezeu, ci și de voturi… Din nefericire, nu am putut afla când a făcut Viorica Dăncilă pace între români, că de 30 de ani,     n-am mai avut noi nici un război, ci numai ciondăneală politicianistă, asta dacă nu cumva războiul la care se referă va fi fiind al Justiției cu voievodul de Teleorman. Ori va fi fiind vorba de zicerea de demult: Pace, pace,/ Între două dobitoace? Cât despre exportul păcii peste hotare, să avem pardon, dar cu așa ceva nu se poate lăuda nici măcar Donald Trump, ba din contra. 

La PSD, însă, astfel de discursuri amestecate cu cele sfinte, cu divinitatea și cu minunile n-au lipsit niciodată: Ion Iliescu era și el când tătucul, când bunica și chiar bunicuța, de bufniță nu mai amintesc, iar două stihuri au rămas de poveste: “Iliescu apare/ Soarele răsare”, inspirate probabil de unul din primii faraoni. Și  noroc că i-a răsărit numai 11 ani!

Așa că poate mai bine primărița s-ar lua după alții și ar scorni niscaiva gogoși electorale care dau bine la electoratul tradițional, după cum ne sfătuia acum două sute și ceva de ani Ion Budai-Deleanu: “Râuri dă lapte dulce pă vale/ Curg colo și de unt pâraie// Țărmuri-s dă mămăligă moale/ Dă pogăci, dă pită și mălaie/ O, ce sântă și bună tocmeală/ Mânci cât vrei și bei făr-osteneală!” Două secole pentru o tărăboanță de democrație cică originală!

Petru Tomegea, Londra

 

Intră în scenă trăgătorii de sfori 

septembrie 4, 2019

         

Președinta PSD a convocat încă un congres săptămâna trecută, deși fiecare membru de partid știa de la congresul anterior, ba chiar și de mai înainte, despre ce era vorba. De altfel, fiecare se aștepta ca lidera partidului să candideze la prezidențiale chiar din momentul când Mihai Fifor, Liviu Pleșoianu, Gabriela Firea etc. își anunțau cu surle și trâmbițe mărețul, epocalul eveniment, adică înscrierea pe lista candidaturilor pesediste la alegerile prezidențiale din noiembrie. Nu se știe în baza căror calcule.

Și atunci de ce a mai fost nevoie de un nou congres, eveniment ce presupune nu numai cheltuirea inutilă(?) a unei importante sume de bani publici, dar și întreruperea vacanțelor prin locuri exotice a peste o mie de participanți și invitați? E clar că staff-ul social-democrat era nemulțumit de situația din sondaje: partidul se află pe un trend descrescător, iar candidata Dăncilă nu reușește să câștige în imagine și notorietate, nici măcar în estimările interne, așa că trebuia să i se ofere electoratului propriu un spectacol înălțător cu Doamna adresându-se “românilor” cu vorbe meșteșugite (din recuzita lui Octavian Paler) și a unor case internaționale de consiliere electorală. Un spectacol din care să se vadă măreția, forța și unitatea “de monolit” a partidului, prefigurând victoria sigură la urme. Măcar în al II-lea tur. În mintea lor. Două situații trebuie reținute:

Situația I: tabloul alegerilor prezidențiale este aproape finalizat, lipsind doar câteva detalii nesemnificative precum aglomerarea inutilă cu veleitari și partide care să ne demonstreze că nu au sucombat în ultimii 5 ani. De nu cumva va fi fiind vorba de subvențiile, deloc de neglijat, primite de la BEC. Bătălia se dă pentru turul al doilea între reprezentanții USR-PLUS și PSD, de aceea au intrat la lucru regizorii din spatele scenei, gata să treacă la >

Situația II: activiștii de partid, televiziunile de casă, analiștii politici și jurnaliștii fideli trebuie să purceadă  urgent la deconstrucția Situației I. Și pentru că pe Klaus Iohannis nu-l pot clinti ușor de pe prima poziție, se intervine masiv pentru disiparea voturilor sale prin caricaturizare, prin batjocură, prin manipulări ca la carte și inventarea perversă a unor teme legate de fasciști și străini de neam și țară. Ceea ce, ca să vezi! îl va ajuta să crească. Nu e de ici-colea nici campania PSD pentru scoaterea lui Dan Barna din cursa pentru locul al II-lea, fiind aduse în discuție ba neomarxismul(?), ba afacerile, ba contestarea dinăuntrul USR-PLUS, ba relațiile tensionate cu liberalii și Dacian Cioloș, ba hărțuirea sexuală…

  În partea stângă se mai pune de-o alianță în siajul defunctului USL între PRO România cu Victor Ponta mare comandir, talentat trăgător de sfori și ALDE, cu Călin Popescu-Tăriceanu rămas mofluz după refuzul doamnei Dăncilă de a-i susține candidatura pentru Cotroceni. Arareori mi-a fost dat să văd un alt mare politician care să se îmbete atât de ușor cu apă rece. Bătălia se încinge, iată, pe ultima sută de metri și este reactivată o fostă legendă actoricească, Mircea Diaconu, folosită cu ceva succes de către social-democrați acum 5 ani la europarlamentare, pentru a rupe voturi de la adversari. Îl vedeți pe Diaconu reeditând figura ucraineanului Zelenski? Nu cumva modestia nu ne dă afară din casă? Și cum dintr-un întreg mandat european nu s-a ales cu aproape nimic pentru țara sa, fiind mai degrabă interesat să-și gâdile idolii cu scufiță roșie, iată-l din nou căutând fraieri să-i dea votul, că numai el, cică, poate înțelege, salva și reprezenta poporul român! Ceea ce, la începutul vremii, era atributul lui Mesia. Vedeți unde se poate ajunge cu ochii închiși?

Tot frisoane pare să aibă și PMP care defila pănă deunăzi ba cu Tomac, ba cu Neamțu, dar nu frisoanele, ci amețeala îl apucă pe sorbonardul fiu al Conului Alecu, ditai filosoful Theodor Paleologu, care se și vede “învățătorul” neamului românesc. Căci numai din pricina amețelii, a răului de înălțimi ilustrul specialist întru Aristotel nu vede pădurea din dosul copacilor: cum să îndrăznești să le ceri votul “românilor” după ce lași să se înțeleagă că sunt cam proști și needucați?

Situația III: intră în scenă brigada Mafalda. Ei, de acum să vezi fake news-uri, calcule, jocuri politice și manipulări: Viorica Dăncilă e convinsă de propriul staff că va ieși prima, Dan Barna se și prezintă ca președinte… Ehei, ce-ar fi făcut el dacă era în locul lui Iohannis! Theodor Paleologu are șanse să iasă pe locul I, zice Băsescu, Cel Bun Filip iese întâiul, susțin două posturi TV, iar ceilalți salvatori înscriși cu ghiotura știu ei că vor fi președinți. Că-ți vine să te și întrebi la ce ne mai trebuie alegeri!

Din păcate, nimeni nu vine să salveze și guvernul de Viorica Dăncilă, gata s-o ia la vale!

Petru Tomegea

Unde ni sunt salvatorii?

august 30, 2019

Unde ni sunt salvatorii?

Parafrazându-l pe Alexandru Vlahuță, care se întreba în secolul clasicismului românesc „Unde ni sunt visătorii?”, nu pot să-mi ascund dezamăgirea: politica românească a celui de-al XIX-lea veac a stat sub semnul autorității intelectuale a unor figuri luminoase ca Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, I. L. Caragiale…, stâlpii României moderne, iar azi stă sub papucul lui Liviu Dragnea, sub scâncetele Vioricăi Dăncilă, sub limbajul peltic al lui Florin Iordache și ideologia frustă a Lui Cătălin Rădulescu – Mitralieră. Sub semnul nimicului fudul și arțăgos.

În secolul românesc al luminii, bazat pe pragmatism (germanic) și onoare, erau la mare căutare visătorii, dar în ultimii 30 de ani societatea românească i-a căutat cu lumânarea nu pe visători, ci pe salvatori, pe mântuitorii neamului, aruncându-se când la picioarele lui Ion Iliescu și Nicolae Văcăroiu + Adrian Năstase, când în brațele lui Emil Constantinescu + Victor Ciorbea, ultimul tare în brațe fiind Traian Băsescu. De salvat, însă, n-au fost în stare, nu să ne salveze pe noi, poporenii, dar nici măcar pe ei înșiși, căzuți în păcatul kantian al negării în sine.

Să nu ne închipuim că mitul salvatorului a pierit după această primă etapă, fiindcă mai sunt destui care s-au crezut și se cred salvatori predestinați. Dorul de salvatori încă mai bântuie prin visele celor ce refuză cu încăpățânare să-și deschidă mintea spre știință, democrație, cultura și civilizația politică, așa cum s-a întâmplat în perioada lui Carol I. Rând pe rând, populația s-a lăsat sedusă ba de „dragă Stolo”, ba de Călin Popescu-Tăriceanu, ba de Crin Antonescu și „cârlanul nărăvaș” Victor Ponta, căzând în prostrație în fața ultimul mântuitor, Liviu Dragnea.

Acesta merită o mențiune specială: a înțeles să-i salveze pe „români” salvându-se mai întâi pe sine de Justiție. Însă nu s-a referit niciodată la salvarea sa, ci doar „a sutelor de mii” de cetățeni nevinovați căzuți în ghearele Justiției „statului paralel”, în fapt, câteva zeci de tovarăși de partide și de guvernare corupți până în măduva oaselor.

Odată cu condamnarea sa, am crezut că se va subția cârdul de doritori să ne mântuiască, dar se vede treaba că iarăși m-am grăbit. S-a ițit un nou lot de salvatori și mai și: Liviu Pleșoianu vrea să ne scape de statul paralel și de străini, Viorel Cataramă ne salvează economia și capitalul de multinaționale, Ramona Bruynseels, în afară de poporul român, vrea să-l salveze pe „varanul” Voiculescu și pe cei asemeni sieși, iar Dan Barna vrea să se salveze de sine… Mai fuseseră înscriși pe listă Șerban Nicolae, Mihai Fifor, Orlando Teodorovici, Gabriela Firea…, dar între timp numărul salvatorilor crescuse și crește în asemenea măsură, că trebuie să mai aducem de pe undeva amărâți ai sorții numai buni de a fi salvați. Să observați că de interlopi, criminali, violatori, de corupție, de hoție și de sărăcie nu se îngrămădește nimeni să ne salveze! Noroc de justițiari.

Să nu vă mâniați pe „români” (și pe autor!), că de salvatori n-au scăpat nici alții, unii ca și noi: Rusia de Vladimir Putin, Moldova de Igor Dodon, Venezuela de Nicolae Maduro…, iar alții (de mirare!) ca „perfidul Albion”, recte poporul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, posesor al primei „Constituții” din lumea asta (Magna Charta Libertatum, 1215!), al cărui tenace Boris Johnson vrea acum cu orice preț să-i salveze pe „supușii” Măriei Sale, Elisabeta a II-a, din ghearele UE. Nici nu mai contează că britanicilor nu le-a mers deloc rău din 1973 încoace, iar City-ul londonez devenise centrul mondial al afacerilor și al finanțelor. 

A se mai observa că mitul salvatorilor merge mână în mână cu cultul personalității, numai că, sătui până peste cap de ceaușism, astăzi acest cult a căzut cu totul în banal și desuetudine, născând imediat critici, contramăsuri și chiar ironii usturătoare. A pățit-o recent liderul USR pe care l-a bântuit respectivul cult până la alegerea drept candidat prezidențial. Poate așa ne vom lecui și vom învăța să facem cu adevărat politică!

Petru Tomegea

 

Politică la derută

august 29, 2019

Politică la derută

E clar că actuala guvernare avea / are nevoie ca de aer de bombe de presă, de subiecte grele, de viață și de moarte, care  să creeze vâlvă mediatică pentru a ascunde în spatele ei incompetența celor ce au de gestionat un buget de criză și să nu se vadă fapte reprobabile legate de imaginea publică a liderilor de partid, acte discutabile ale Guvernului. Ca drepte dovezi, campania aiuritoare de mătrășire a informațiilor despre crimele de la Caracal și introducerea în ecuație a atâtor factori perturbatori.  Pentru Palatul Victoria era și este foarte important ca în mass-media să nu se arunce din nou vina asupra PSD și a unor membri ai Executivului, ci asupra foștilor cai de bătaie de pe vremea lui Dragnea, adică a Justiției statului paralel, a procurorilor și a bandelor de interlopi. Semn că nimic nu s-a schimbat. Pe deasupra, se tem că viitoarea campanie electorală îi prinde complet descoperiți.

Doar nu degeaba se zbat de dimineața până seara un unchi și un avocat al victimei, recte Alexandru Cumpănașu și Tonel Pop, plus televiziunile de partid, fie să desconsidere activitatea de cercetare a cazului, fie să lanseze acuze la adresa autorităților și a celor de altă părere, inventând piste false ori teme parazite precum justițiarii impasibili la durerile cetățenilor sau legăturile dubioase ale acestora cu mediile infracționale, legături bazate mai puțin pe dovezi, cât pe fabulațiile unora și ale altora. Nici vorbă de profesionalism și cumpătare. De asemenea, câteva televiziuni, cică de informații, invită în studiori, pe lângă specialiști autentici, tot felul de “mari / buni cunoscători”, adică păreriști, manipulatori și chiar cititori în stele care de care mai primitiv-inventivi, pentru a abate atenția de la fondul problemei, de parcă vor să facă de rușine breasla jurnalistică.

Firește, înțelegem că e vacanță, iar televiziunile au nevoie de rating, adică de bani, că domnii din fruntea ministerelor se află în concedii de refacere după un an “istovitor”,  an cu alegeri pierdute rușinos și cu liderul maxim corupt pus la păstrare, numai că nu ți se oferă șansa, onoarea de a-ți servi patria orișicând, de aceea se cerea mai multă responsabilitate: n-ar fi trebuit să-și secretizeze deciziile Ministerului Finanțelor Publice, nici să-și ascundă de ochii contribuabililor urgențele, controversele, greșelile și  folosindu-se de serviciile unor influenceri, comunicatori și jurnaliști pentru care adevărul nu contează nici cât o ceapă degerată.

Care erau urgențele? O guvernare coerentă, în folosul tuturor cetățenilor, menținerea avansului economic obținut cu atâta trudă, atragerea capitalului și a investitorilor străini, pregătirea programelor și a proiectelor cu finanțare europeană, inclusiv a infrastructurii, a autostrăzii Moldova – Ardeal, pregătirea unui nou an școlar în care să se rezolve în sfârșit problemele mereu amânate: abandonul școlar, manualele, spațiile și a personalul calificat, autorizițiile de  funcționare, alimentrea cu apă și weceurile din fundul curții, unele ucigașe (4 copii morți). O urgență era și anularea aberațiilor legislative în domeniile anticorupției și ale codurilor penale conform cerințelor MCV și ale Comisiei de la Veneția, dar actuala majoritate se teme să iasă din câmpul tactic stabilit încă de Liviu Dragnea.

La fel de derutantă este și situația majorității de guvernământ: încercarea de a aduce la putere facțiunea “de stânga” a lui Victor Ponta nu a reușit, iar ALDE și Călin Popescu-Tăriceanu pun condiții tot mai greu de digerat pentru prim-ministra Viorica Dăncilă, amenințând ba cu ieșirea din coaliție, ba cu schimbarea programului de guvernare, punctul fierbinte fiind candidatura la președinție… Nemulțumirile sunt legate și de starea critică din sondajele de opinie, toți membrii coaliției de la putere fiind pe trend descrescător, cu toate zbaterile și eforturile de revenire.

A se mai lua în calcul și apropierea campaniei electorale din noiembrie și imposibilitatea ajunderii la un acord în privința candidatului unic, fie măcar al PSD, fie al majorității parlamentare actuale. Sunt și alți doritori din rândurile social-democraților, iar unul, Liviu Pleșoianu, amenință unitatea partidului, și așa zdruncinată de interesele baronilor și ale PRO România. A nu se uita nici cota descurajantă din sondaje a Vioricăi Dăncilă, care nu reușește să-l ajungă din urmă măcar pe liderul ALDE. Din păcate, timpul nu curge deloc în favoarea unei reușite, în sensul de a intra în al doilea tur al alegerilor.

De aceea, singura șansă a fost și rămâne politica la derută, în speranța că propriul bazin eletoral nu se va mai risipi, iar ceilalți alegători se vor ține cât mai departe de urne. Nu degeaba sunt reactivate teme riscant-vetuste ca străinii dușmănoși, punându-se semnul egal între germani și fasciști.

Petru Tomegea

 

  

Politică de papagali

august 24, 2019

Politică de papagali…

Fiecare cetățean contribuabil vrea să știe ce-i fac primarii și ceilalți aleși, ce se întâmplă cu guvernarea și cu patria sa, cum sunt gestionați banii adunați de stat de la populație. Fiecare își închipuie că este în atenția aleșilor, că urmașii îi vor trăi într-un țară europeană, democratică, civilizată, fiind cu toții egali în fața legilor, educați și sănătoși. Dar în România lucrurile stau altfel: importante nu sunt buna guvernare, competențele, sacrificiul pentru semeni, cinstea, onoarea, demnitatea, ci papagalul. Cu papagalul se câștigă alegerile, cu papagalul se guvernează. Politică de vorbe goale. 

Apropo de papagal: mai observați apoi Domniile Voastre că, deși știu bine ce așteaptă poporenii de la ei, politicienii noștri numai la asta nu se gândesc. Ba mai mult, de ceva vreme practică un fel de politică SF: guvernanții se laudă că avem creștere economică fără precedent, cea mai mare din UE, numai că în ultimele 6 luni au împrumutat peste 4 miliarde de €uro și prețurile cresc odată cu inflația, și ea cea mai înaltă din UE; fără excepție, toți candidații la președinție se grozăvesc că vor câștiga alegerile fiindcă numai ei sunt foarte buni, deștepți, patrioți, iar ceilalți nu fac două parale. Deși cei mai mulți știu că nu au absolut nicio șansă, vor totuși să devină mari prezidențiabili, ce mai! oameni de stat, salvatorii nației; un ditai partidul în frunte cu liderul său anunță că iese de la guvernare, dar apoi renunță. După ce a stat bine-mersi la guvernare aproape 3 ani, același lider o declară impotentă, iar programul adoptat și de el însuși merge „din inerție”. Altul anunță că intră la guvernare cu 4 miniștri, dar, ce să vezi, la câteva ore își schimbă decizia… Nu cumva ar trebui să mergem cu acești domni politicieni la psiholog sau chiar la psihiatru? 

Dar să continuăm cu papagalul: au promovat cu tărie și cu fală și cu gras patriotism un referendum pentru sprijinirea familiei tradiționale în care au paradit o sumă uriașă de bani publici, numai buni pentru modernizarea tuturor școlilor, dar la o privire atentă am găsit între măreții și înfocații lideri pro-familiști: unul aflat la a V-a (a cincea!) căsătorie, altul și-a abandonat familia și a mai încercat și mai încearcă vreo câteva amante, care mai demult se numeau țiitoare, în această infamantă situație fiind o mulțime de alți luptători pentru tradiția familiei românești. Nici nu e mirare că lumea nu i-a luat în serios, însă n-am înțeles de ce s-au distrat pe banii contribuabilului român!

Dar să mergem și mai departe tot cu papagalul: toate estimările interne și externe vorbesc despre furtul banilor publici la cifre astronomice, adică între 28 și 40% din PIB, adică între 280 și 400 de miliarde de lei, dacă cifra PIB-ului furnizată anul trecut de ministrul Finanțelor este cea reală. Papagalii: în România nu este mare corupție, ca în Olanda, Germania, Belgia, Spania, Italia…, așa că legile noastre sunt prea aspre, iar apoi le-au îndulcit. Și asta în timp ce țăranul român vinde laptele cu 1 leu litrul și statul vinde apa chioară cu 2 lei!

Văzând că ține șmecheria cu papagalul, partidele își promovează reprezentanții și liderii pe bază de papagal: ești tare în papagal, treci în frunte și fii bătăios! De aceea, și-au pregătit echipe de papagali clonțoși care beștelesc tot ce vine de la adversari politici, care spurcă orice personaj doritor să-și servească semenii, dacă nu e din gașcă. O fac pe ecranele televizoarelor, pe rețelele de socializare și pe alte site-uri de pe Internet. Cu mare greutate mai poți găsi o informație corectă. Din păcate, în aceste condiții cetățenii vor vota luându-se nu după adevăr, ci după papagali.

Mă întorc puțin cu fața spre istorie și descopăr politicieni care și-au dat ori și-au sacrificat viața pentru viitorul României: vi-i puteți închipui pe Barbu și Lascăr Catargiu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, pe Ion C. Brătianu și ceilalți Brătieni, Petre P. Carp, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu și pe atâția alții folosindu-și papagalul și vorbind doar ca să înțelegem noi cât de mult se strofocă ei pentru România? Spunând minciuni că se înroșește astă biată pagină? Ei care au făurit România întregită?

Petru Tomegea

De ce ne-am împotmolit?

august 15, 2019

Îmi aduc și acum aminte cu ce avânt am pornit să ne punem la punct țărișoara imediat după revoluție, să ne-o facem a noastră, a tuturora, civilizată, primitoare, democratică și bine văzută în lume! Cu câte speranțe ne-am dus la primele alegeri libere din Duminica Orbului în 1990! Toți eram convinși că, prin muncă stăruitoare și voință politică, în câțiva ani putem ajunge din urmă Occidentul… Praf și pulbere s-au ales de dorințele noastre, nu într-un an, doi, ci în acești 30.
Emanații revoluției au știut de la început că suntem un popor răbdător, nu și pătimaș, dar visele nerealizate ne-au făcut cu timpul mai conștienți de propria soartă, în același timp nerealizările devenind adevărate pietre de moară de gâtul politicienilor iresponsabili. De aceea, cu mici excepții, instituțiile democrației și-au pierdut credibilitatea, iar carierele la vârf nu au avut viață lungă în România, minciuna și ticăloșia politică fiind instalate pe termen nedefinit.
Acum se vede cu claritate că ne-am împotmolit nu din delăsarea poporenilor, ci din pricina iresponsabilității și a incompetenței diriguitorilor: și-au câștigat prin promisiuni mincinoase mandat după mandat, însă nu ne-au reprezentat cu cinste pe noi, cetățenii acestei țări, ci și-au urmărit mai cu seamă propriile interese. În acești 30 de ani au reușit să se îmbuibe, să-și facă averi imense, jefuind banul public, în timp ce marile proiecte de modernizare a României, a școlii, a sănătății și a infrastructurii au fost și sunt lăsate mereu moștenire, „greaua moștenire”, următorilor guvernanți. Vindecarea de sărăcia endemică n-a fost niciodată un obiectiv asumat altfel decât în vorbe. De aceea progresul României, atât cât a fost, s-a făcut cu foarte mari sacrificii, toate suportate de populație.
Confruntați cu greutăți generate de corupție și incompetență precum decizii proaste, nesiguranța vieții, minciuna ca politică de stat, școală și sănătate abandonate în voia sorții, promovarea slugilor și a șmecherilor în funcții de mare răspundere, singura șansă de realizare personală a cetățenilor a fost fie să fure și să corupă, fie să-și părăsească patria, ajungându-se în situația fără precedent pe timp de pace ca aproape 10 milioane de români să-și încropească viitorul în țări străine unde munca le este apreciată. Urmează, însă, un prag peste care nu se va putea trece: atunci când cei plecați peste granițe vor fi mai mulți decât aceia rămași în țară și nici nu mai e mult până atunci: încă 2-3 milioane de imigrați și vreo 2-3 ani!
Din cât se vede, ne-am împotmolit din pricina încălcării principiilor democratice, poporul fiind înlăturat prin fel de fel de tertipuri de la conducerea treburilor publice: deși votul ar fi trebuit să fie un contract între ales și alegător prin care programul politic al fiecărui candidat să fie dus neabătut la îndeplinire, ei, bine, tocmai baza contractuală a votului a fost sabotată. Consecințele? Cetățeni nemulțumiți, instituții colmatate de incompetență și indolență, iar acum au apărut și crimele bandelor de interlopi ori de mafioți, căci gulerele lor albe s-au asociat cu corupții politici, năzuind spre putere. Se pare că au acaparat-o.
Încet-încet, perspectivele României au devenit sumbre. Deja vedeam în fața ochilor țări eșuate precum Mexicul, căzut pradă cartelurilor mafiote ale drogurilor, sau ca Venezuela, țară bogată în petrol, dar cu cetățeni murind de foame. Cursul acesta pare a fi întrerupt pentru o perioadă de timp de tragedia Alexandrei și a Luizei de la Caracal. Groaza faptului împlinit pare că ne-a trezit la realitate.
Acum s-a născut ideea resetării statului de drept, a repunerii în locul lor firesc a instituțiilor acestuia devenite feude de partid și a înlăturării din funcții a clienților și a sinecuriștilor de partid, a ticăloșilor, a corupților și a leneșilor. Dar până nu va fi o altă majoritate parlamentară nu se poate întâmpla nimic… Și mă tem că până la alegeri ideea aceasta se va topi în ceață. Ca și altădată… S-ar putea ca ieșirea din mocirlă să nu fie atât de simplă.

Petru Tomegea

O guvernare împotriva cetățenilor

august 12, 2019

În marea lor majoritate, Constituția și legile unui stat reglementează relația dintre guvernați, adică cetățenii contribuabili cu familiile lor, și guvernanți grupați în Executiv, în majoritatea parlamentară de guvernământ, inclusiv în majoritățile Consiliilor Locale. România nu face excepție.
Numai că, în timp ce aceste relații sunt bine reglementate de câteva secole în țările cu democrație consolidată, motiv pentru care excesele sunt taxate rapid de instituțiile independente ale statului de drept, de formațiuni politice responsabile și de către cetățenii participanți activi la treburile publice, în România instituțiile sunt subordonate puterii politice și cetățenii nu sunt deloc stimulați să participe la luarea deciziilor. Pe deasupra, (ne)transparența nu a făcut posibilă scoaterea la suprafață a tuturor inițiativelor și a actelor puterii de guvernământ pentru a permite asumarea / neasumarea lor conștiente de către toți membrii societății.
Diriguitorii actuali nu sunt deloc interesați de larga participare democratică la actul de guvernare, dominante fiind hotărârea actantului politic, secretomania, proasta comunicare și manipularea, așa că actele politice sunt adesea personalizate, netransparente, semitransparente în cel mai bun caz, iar populația este ținută la distanță de decizia politică, devenită astfel apanajul unei așa-zise elite, din cât se vede și se spune, necinstite, cleptocratice, „de pradă”.
Ce altă dovadă mai elocventă ne trebuie ca să înțelegem că Executivul, respectiva elită „de pradă” și-au abandonat propriul popor în ghearele mafiilor locale și poate transnaționale și s-au pus în slujba unui preaputernic al zilei aflat acum după gratii? Judecând la rece evenimentele de la Caracal și sutele de crime asemănătoare rămase cu autori necunoscuți, sărăcirea populației și furtul grosier al banului public, viața plină de pericole, nesiguranța cetățeanului român, avem imaginea unei țări cotropite de incompetență și de flagelul corupției, a unui stat de drept devenit instrumentul bunului plac al unor partide și lideri, „fiindcă pot”.
În loc de bună guvernare și reprezentarea intereselor celor mulți, avem de câțiva ani un adevărat război între cetățenii nemulțumiți, frustrați și lipsiți de drepturi, inclusiv de dreptul la viață. Iar acest război a căpătat proporții după incendiul de la Colectiv cu 65 de tineri arși de vii, apoi după OUG 13 menită a-i scăpa pe politicienii corupți de pușcărie și cu averile intacte, culminând cu lecția contondentă administrată de organele de forță, jandarmerie, poliție… la 10 august, anul trecut.
Cum se poate lupta cu o majoritate anarhică asociată cu funcționari corupți, incompetenți și grupele de interlopi care folosește statul ca pe un instrument croit să le protejeze afacerile dubioase, privilegiile, averile făcute cine știe cum și carierele politice pentru care cei mai mulți nu au nicio competență, nicio chemare? Cum se poate lupta cu o formațiune de guvernământ care în loc de realitate folosește minciuna și iluzia prostind în față populația prin purtători de vorbe, formatori odioși de opinie și televiziuni de partid?
În condițiile în care Opoziția politică nu a reușit să găsească un limbaj comun, nici calea spre a stopa abuzurile, cetățenilor nu le-au rămas decât protestele, revoltele, lupta de stradă și, în ultimă instanță, votul. Dar nu e suficient: după alegeri, puterea trebuie determinată să guverneze după legi și să le reprezinte interesele celor ce au votat-o.
Or baza unei bune guvernări o constituie încrederea cetățenilor, încredere care se poate pierde cu mare ușurință prin nesăbuință și incompetență, cum s-a întâmplat după accidentele tragice de la Colectiv și crimele odioase de la Caracal, după actele iresponsabile de slăbire a Justiției. De aici incapacitatea instituțiilor adânc politizate de a lupta cu crima organizată și cu bandele de interlopi înfrățiți cu oameni politici. Încredere pierdută prin lipsa empatiei guvernanților față de necazurile groaznice ale unei populații lăsate de izbeliște în fața ticăloșilor și a escrocilor… Nu se poate guverna împotriva propriului popor fără consecințe tragice.

Petru Tomegea