Unde erau salvatorii României!

Iunie 27, 2017

Unde erau salvatorii României!

De mai bine de un sfert de veac s-a pripășit în fruntea României o liotă de salvatori care de care mai brav și mai hotărât. Dai unde dai și te trezești cu pretinși mari politicieni care au de salvat fie România, fie poporul român, fie comuna, județul, capitala, fie „românii”, fie democrația și libertățile noastre, fie social-democrația, liberalismul ori conservatorismul, fie școala, spitalul sau finanțele și comunicațiile…, iar lista e departe de a fi epuizată. Ultima găselniță? Salvarea de Justiția-stat în stat, de sistem, binom, servicii secrete sau de guvernul incompetent Grindeanu.
Din păcate, însuși faptul că își arogă rolul de Mesia trezește atenția și speranța electoratului, iar voturile curg fără să facă cine știe ce pentru ele. Caut cu disperare un personaj politic postdecembrist cu oarece notorietate care nu și-a arogat misiunea de a salva democrația și statul de drept și nu găsesc, or domeniile care suferă cel mai mult sunt tocmai democrația și statul de drept.
E clar. Arogarea rolului de salvator este o strategie manipulatoare, nu numai electorală, de care se face în continuare abuz din varii motive: aduce avantaj la urne, lumea te privește cu bunăvoință, iar programul electoral propriu-zis nici nu mai contează, bașca imaginea publică și notorietatea. Ceea ce mi-e greu de înțeles este că salvatorii vor să ne salveze și după ce ne-au mai „salvat” o dată. Sunt vizionari – vor să se vadă realeși și în viitoarea legislatură.
Cum funcționează strategia salvatorului? Cum o vedem de 27 ani: întâi a fost dezastruoasa moștenire ceaușistă, iar România trebuia salvată din ghearele tovarășilor și ale securiștilor. Ca să nu se vadă manipularea, tovarășii securiști s-au declarat ei înșiși salvatori, continuând promovarea foștilor activiști PCR și însușirea securismului. Vreo 14 ani ni s-a promis salvarea de salvatorii FSN și Iliescu, în timp ce FSN s-a metamorfozat în PDSR, apoi în PSD, iar salvatorii Traian Băsescu și PDL ajunseseră să aibă ei înșiși nevoie de salvatori.
Dar să vii să salvezi România din ghearele propriului guvern și a propriului prim-ministru, legitimați de parlament prin vot de învestitură, guvern care până deunăzi era tămâiat zi de zi, ceas de ceas la televiziunile de casă și de către măreții lideri PSD, așa ceva depășește tot ce s-a întâmplat mizerabil până acum în politica românească.
Strategia a fost dublată mediatic printr-o manipulare groasă, făcându-se apel la întregul arsenal de minciuni de care sunt în stare: cică PSD se află sub asediul statului paralel, iar, scuzați tautologia! statul paralel urmărește capturarea statului și a partidului. Se vrea cu orice preț anularea alegerilor din decembrie 2016 și confiscarea PSD-ului de către sistem. Statul paralel nu dorește ca România să prospere, sistemul, binomul nu vor nici Justiție „independentă și egală pentru toți”, de aceea se împotrivesc cu toate puterile aplicării programului de guvernare al lui Dragnea. Se lovește în PSD deoarece nu este partid ascultător… Parcă s-ar adresa unui electorat de grădiniță și pentru prima dată mi-a căzut greu să mai scriu despre o astfel de politică!
O singură explicație mai am: PSD înțelege prin „justiție independentă, eficientă și egală pentru toți” altceva decât omul de rând ca mine: să fie independență și eficientă față de alții, nu față de liderii PSD, să fie egală pentru toți ceilalți, căci ai noștri trebuie protejați, doar nu degeaba au fost aleși. Și apoi au imunitate …pentru declarații politice. Când justiția se ia de PSD și ai lor, gata, avem cică justiție abuzivă și politizată, sistem, binom, stat paralel… Așadar justiția e bună doar când le dă decizii favorabile.
Abia din ultima zvâcnire de orgoliu a salvatorului Dragnea am înțeles strategia: a pus la cale salvarea „românismului” transilvănean prin aprobarea tuturor cererilor UDMR apropo de 15 martie, limbă, steag, universitate maghiară numai să se salveze mărețul lider la moțiunea împotriva propriului guvern. A fost clară fenta: se lauda peste tot că vin să ne salveze pe noi, dar în fapt nu voiau decât să se salveze pe ei înșiși. Țara devenise monedă de schimb.

Petru Tomegea

Ce mai înseamnă să fii politician azi?

Iunie 23, 2017

Din păcate nu mai înseamnă mare lucru. S-au „străduit” destui să înjosească, să facă de rușine și chiar de ocară o activitate nobilă care ar fi trebuit de la început pusă în serviciul poporenilor. Au desfigurat-o în nici trei decenii, motiv pentru care a fi politician azi nu mai e mare scofală. În consecință, politica românească nu mai atrage profesioniști onești, nici intelectuali de marcă, aflându-se la ora actuală într-o acută criză de personal calificat și de management. Atrage în schimb aventurieri dornici de gâlceavă, putere și avere. De demonstrat.
Cum s-a ajuns aici? Iureșul spre putere a început în zilele revoluției când un șofer se cocoțase pe post de ministru al Educației, iar alți inși analfabeți coordonau sectoare importante ale noii democrații. De sus până jos. Nu am nimic împotriva oamenilor simpli, a muncitorilor și a țăranilor care, spre deosebire de pletora noii puteri, aveau măcar bună creștere și respect pentru muncă.
Așa a început asaltul parveniților și al șmecherilor asupra statului, prin înșelarea bunei credințe a cetățenilor care s-au grăbit să le dea votul. Și totuși s-au întâmplat câteva lucruri și mai murdare: destui politicieni au fost prinși cu mâinile până la cot în bani publici, cu încălcări grave ale legii și cu abuzuri groase, ajungând după gratii: un prim-ministru, Adrian Năstase, o mulțime foști de miniștri, Miron Mitrea, Sorin Pantiș, Relu Fenechiu, Monica Iacob Ridzi…, destui deputați și senatori, primari de mari municipii precum Iulian Bădescu… Condamnați sunt și marii combinatori politici, alde Voiculescu și Hrebenciuc. Condamnat a fost și liderul actualei majorități de guvernământ și șef al celui mai puternic partid, PSD, Liviu Dragnea… Cine să mai creadă în astfel de politicieni?
Unele cazuri sunt ieșite din comun: deși membru al Legislativului, deputatul Mihail Boldea a fugit de justiție ascunzându-se tocmai în Kenya, Marko Attila, deputat – pitit în Ungaria, iar statul vecin nu-l extrădează, Sebastian Ghiţă, deputat, ditai șeful Comisiei de control parlamentar al SRI, fuge de sub control judiciar și se ascunde la prieteni în Serbia, fiind sprijinit de personaje de vază din România, o mulțime de oameni mari de afaceri din cercul fruntașilor politici au dat dosul după ce și-au securizat banii prin conturi offshore și nimeni nu-i caută.
Tupeul unor astfel de politicieni e fără margini, sfidând opinia publică: își amenință dușmanii cu capete în gură, că le umplu botul de sânge, cum zice fostul președinte Traian Băsescu, altul, Cristian Boureanu, scandalagiu vechi, dar tată de copil mare, sare la bătaie la polițistul care-l oprește în trafic, amenințându-și amanta că-i sparge dinții. În același timp, acoliții lor din studiouri TV împreună cu politicieni de duzină atacă justiția, acuză procurorii de poliție politică și nu pățesc nimic. Și ca să avem tot tacâmul, Parlamentul blochează desfășurarea cercetărilor în cazul unor parlamentari cu dosare pe motivul imunității pentru …declarații politice.
Cum e posibil ca în România obstrucționarea justiției să nu fie sancționată, iar în SUA Donald Trump să-și piardă fotoliul de președinte pentru acte mult mai simple? Cum e posibil ca tocmai împricinații să acuze justiția de dosare politice, dar abia după ce sunt ei înșiși acuzați? Cum e posibil ca ei și ai lor să ticluiască legi ca OUG 13 și altele ca să scape de pedepse?
Cum e posibil ca în cele mai sărace țări de pe continentul european, România și Republica(?) Moldova, nivelul jafului să fie cel mai ridicat, iar politicienii să-și caute de lucru cu certuri pentru pielea ursului din pădure și exerciții de imagine? Cum e posibil ca o serie de ziare și televiziuni să prostească lumea în față, iar CNA, special făcut pentru aceasta, să nu zică nici pâs?
Iată de ce nu mai înseamnă aproape nimic să fii politician în ziua de azi. Și o spun cu mare amărăciune fiindcă de suferit au de suferit România și toți cetățenii, de la copiii de grădiniță până la vârstnicii fără dinți. Și nici viitorul nu sună grozav: politicienii cu dosare penale, cu aversiune față de știință și carte, față de cinste și onoare vor continua asaltul asupra statului.

Petru Tomegea

Cum pierde PSD alegerile

Iunie 20, 2017

Pe cât de mare a fost bucuria câștigării alegerilor, pe atât de mare este mâhnirea pierderii lor acum, la nici 6 luni de guvernare. Și nu e vorba de pierderea propriu-zisă a alegerilor, ci de gestionarea mai proastă ca oricând a organizării de după: a selectării și a pregătirii echipei miniștrilor, a unei bune comunicări (nu a mințirii populației!), a susținerii inteligente de către partid, fără ingerințe în activitatea de decizie a Executivului, fără echipe de aplaudaci.
După ce PSD și liderul său Liviu Dragnea au acuzat președinția, opoziția și ambasadele străine că vor să le fure votul și nu-i lasă să guverneze pentru prosperitatea „românilor”, iată că s-au apucat ei înșiși să-și demoleze propriul guvern, să-și demotiveze propriul partid și să-și dezamăgească propriul electorat, făcând imposibilă punerea în operă a „mărețului” program de guvernare.
Ce să fi determinat o asemenea schimbare radicală de atitudine care spulberă în doar câteva zile zeci de ani de democrație? A se observa din capul locului că împrejurările au fost hotărâtoare: cearta a izbucnit imediat după întoarcerea din SUA a președintelui cu sprijin necondiționat pentru lupta împotriva corupției („Știm tot ce se întâmplă în România!” spune Trump) și insuccesul Legii salarizării unitare, fiindcă de un insucces este vorba: după declarația lui Iohannis că va promulga legea chiar așa cu cifrele umflate, toată răspunderea a rămas pe umerii PSD și, neavând pe cine da vina, calculele au trebuit refăcute. Amânarea cu 6 luni a aplicării nu le-a picat deloc bine.
Așadar principala cauză a gâlcevii actuale vine de la sprijinul american pentru anticorupție și lipsa banilor pentru măriri de salarii. Se caută un acar Păun, dar manipularea nu ține loc de bună guvernare și legalitate, nici de încasări. Pe deasupra, cred că împrumuturile guvernamentale masive din ultimele luni i-au speriat, iar amenințarea incapacității de plată ca în Grecia a pus punct iluziilor Olguței Vasilescu. Nu erau conștienți liderii de semnalele trase de finanțiști serioși că aventura creșterilor nesăbuite de salarii și cheltuieli publice poate sfârși prost? Se pare că nu, iar adevărul li se va arăta gol-goluț după moțiune.
Sprijinul lui Donald Trump pentru lupta lui Iohannis cu corupția înseamnă că justiția nu va mai putea fi ținută sub papuc ca pe vremea lui Iliescu-Năstase, iar măreții lideri au dosare penale care mai de care. E clar că nu se mai poate face nimic. Vinovat? Prim-ministrul Sorin Grindeanu! Teama de consecințele juridice i-a încăierat, iar majoritatea actuală de guvernământ a ajuns în pragul dezmembrării. Viitorul le e sumbru. Indiferent de rezultatul moțiunii de cenzură împotriva propriului guvern. Indiferent deoarece, odată cu atacul asupra guvernului Grindeanu, a mai apărut un centru de putere, la fel de plin de ambiții politice, iar gruparea Ponta-Grindeanu-Constantin pare să câștige forță în bătălia cu Liviu Dragnea pe care adevărul nu-l va face liber.
Din păcate, ambele facțiuni sunt la fel de compromise, iar rămânerea uneia sau a alteia la Palatul Victoria nu poate nicidecum constitui o alternativă favorabilă României, motiv pentru care toți ochii se vor îndrepta spre președintele Iohannis. Iar președintele va căuta cu siguranță o altă variantă în caz de trecerea moțiunii de cenzură. Iată de ce e previzibilă pierderea alegerilor pe mână proprie de către actuala majoritate.
Caz în care se va pune punct unui stil falimentar de a face politică, un stil moștenit de la tovarăși, iar jocul se va relua de la capăt. Nu este exclus ca acesta să fi fost motivul Cotrocenilor de a dori de la început o altă majoritate de guvernământ decât una condusă cu mână (pumn) de fier de către aventurierul Liviu Dragnea, cel ce și-a înlăturat fără milă rivalii în drumul său spre cea mai înaltă poziție în partid și în stat.
Firește că am așteptat ca PSD, cel mai mare partid, să-și respecte promisiunile, numai că în gena sa pe primul loc stă conflictul pentru putere: fără democrație internă și transparență, gașca social-democraților nu poate deveni niciodată formațiune politică europeană.

Petru Tomegea

Pragul ca dictat politic

Iunie 16, 2017

Ideea majorității de guvernământ, a CCR și a ministrului Justiției de a introduce un prag valoric la „abuzul în serviciu” ridică două probleme constituționale de o gravitate ieșită din comun de care nici CCR, nici Legislativ, nici Guvern nu vor să țină seama: 1. furtul e tot infracțiune și hoțul tot infractor indiferent dacă fură 1 (un) leu sau 200 000 de lei; 2. introducerea pragului valoric discriminează 20 de milioane de locuitori care trăiesc din muncă cinstită fără a primi nicio favoare de la stat și produce impunitate pentru câțiva mahări politici cărora li se dă dreptul să fure până la prag. De demonstrat.
Practic, pragul valoric legitimează nedreptatea, împărțind societatea românească în două clase antagonice, în două Românii: marea majoritate a cetățenilor care-și plătesc cinstit dările la stat și clasa profitorilor care urmează să beneficieze de prag și să-și legitimeze prada. De când Constituția permite așa ceva? A nu se uita că, mai devreme ori mai târziu, de mineriada pragului vor răspunde nu doar politic împricinații, așa cum de celelalte mineriade au răspuns și vor răspunde vinovații care și atunci, ca și acum, s-au ascuns în spatele unor decizii instituționale și colective.
Nu cred că autorii dezincriminării abuzului în serviciu își închipuie că prin introducerea pragului valoric va scădea nivelul corupției, din contra, numai că în această situație este legitimă întrebarea de ce o fac. Fiindcă nu o fac nici de amorul artei, nici al dreptului… Așa cum sunt convins că nici susținătorii din mass-media nu-și închipuie, deși se strofocă să ne convingă de contrariul. Dar nu-mi fac iluzii că după spargerea buboiului și schimbarea actualei puteri își vor turna cenușă în cap. N-au făcut-o nici altădată în situații asemănătoare, ba, colac peste pupăză, tupeul le va crește proporțional cu mărimea manipulării.
Introducerea pragului survine însă în plină bătălie împotriva corupției când toate forțele ar fi trebuit direcționate către asanarea administrației publice și a mediului de afaceri, cu conexiuni strânse în sfera deciziei politice. Cu atât mai mult cu cât jaful banului public se situează la cote amețitoare, ca niciunde în Uniunea Europeană, ținându-ne în sărăcie.
De ce se tem marii investitori, partenerii noștri NATO și europeni de „hidra” corupției? Fiindcă o țară cu lideri corupți nu poate fi puternică, nu prezintă încredere pentru proiecte serioase, cu atât mai mult cu cât exemple sunt cu nemiluita: lideri politici și înalți demnitari sau funcționari din alte țări au vândut secrete de stat pe bani buni, au furat miliarde, ba chiar au lăsat armata fără muniție, pradă ușoară în mâna inamicului așteptând la hotar.
Or UE și NATO au investit și vor investi zeci de miliarde de Euro în România, iar conducătorii noștri, în loc să stârpească molima corupției, îi dau apă la moară limitând puterea Justiției. Și lucrul acesta se vede tocmai de la Casa Albă și fără să fii cine știe ce specialist.
Firește, au fost și alte puteri politice corupte, dar niciodată până acum nu ni s-a vândut cioara drept porumbel. Fiindcă aceasta campanie de intoxicare cu justițiari care fac jocuri politice arestând mari bărbați de stat cinstiți și integri, deși nu s-a dovedit nici măcar un singur caz de poliție politică, are un singur scop: prostirea în față a propriului electorat. Însă acuzațiile repetate pe toate posturile de televiziune nu țin loc nici de probe, nici de argumente, iar minciuna are picioare scurte.
Ceea ce mă miră este că nu învățăm nimic din istoria recentă: nici trei decenii de când și Guvern, și Mare Adunare Națională, și Justiție, deci cele trei puteri ale statului de drept, toate se ploconeau în fața unui singur om, nici rege, nici împărat, nici mare înțelept și virtuos, un om cu nimic superior altora, iar România ajunsese la coada Europei, una dintre cele mai sărace țări, sărăcie de care văd că politicienilor nu le pasă nici azi. Nu cumva sindromul acesta se repetă, iar societatea românească face din nou greșeala de a se închina la idoli falși, încropiți la îngrămădeală de câteva posturi de televiziune interesate nu de buna informare a publicului, ci doar de contracte mituitoare?

Petru Tomegea

PSD – faza care pe care

Iunie 13, 2017

Încă din perioada pregătirii alegerilor de anul trecut, social-democrații au jucat totul pe o singură carte – Liviu Dragnea, așa cum au făcut-o încă de pe vremea FSN, moștenitorul PCR, iar norocul și securizarea parcursului i-au favorizat până acum. Astfel, până în 2004, nici Ion Iliescu, nici Adrian Năstase, nici alte proeminențe nu au fost deranjați de justițiari cu întrebări indiscrete. Firește, erau bâzâiturile din presă și de pe scena politică, dar cine le lua în seamă?
De ce trebuia securizat cel mai mare și mai tare partid? Ei, bine, aici e aici. Oriunde în lume, regimurile de stânga („caviar”), fie social-democrate, fie socialiste, sunt consumatoare de mari resurse, iar banul public nu merge spre investiții, ci spre crearea bunăstării proprii, mai întâi, și ce rămâne se împarte „echitabil” celor nevoiași, de care au mereu nevoie pentru a câștiga alegerile. Dacă banii pentru săraci sunt folosiți oarecum legal pentru fidelizarea bazinului electoral, banii pentru propriile interese au un circuit aparte, cel mai adesea infracțional, iar PSD nu a făcut excepție.
Odată cu Mircea Geoană și Victor Ponta, prea slabi ca să-și creeze statut intangibil de tătuc atotputernic, Justiția a început să-i întrebe pe politicieni, nu doar pesediști, de sănătate, iar unii dintre ei au primit cartonaș roșu, în loc de lauri. Așa se face că securizarea carierei politice n-a mai fost posibilă în aceeași măsură de moment ce Justiția a devenit independentă. Doar nu altceva înseamnă actualmente scandalul arhivei SIPA.
Acum când cartea lui Liviu Dragnea nu s-a dovedit câștigătoare, PSD se află în faza care pe care, iar leadershipul, la ananghie. Cauzele sunt multiple: la umbra liderilor puternici nu crește fir de iarbă, iar pepiniera de cadre e mereu pipernicită. Ca dovadă, n-au avut de unde scoate un prim-ministru puternic, în stare să țină în frâu păsările de pradă ale actualei majorități și stufosul guvern căruia i s-a pus în cârcă un program de guvernare mai degrabă ipotetic-iluzoriu decât rațional.
Dacă pe vremea lui Iliescu, Năstase, Roman… s-a permis ițirea unor Geoană, Ponta, Corina Crețu, odată cu Geoană-Ponta-Dragnea, promovarea cadrelor de partid și-a pierdut cu totul firescul și valoarea. Meritul a fost totalmente înlocuit de loialitate, de credința nestrămutată în liderul suprem, iar acum trag ponoasele propriei politici. Se pare că meritocrația nu prezintă interes nici pentru alte formațiuni, așa că să nu-i plângem doar pe social-democrați.
N-am crezut de la început în varianta Sevil Shhaideh, așa cum n-am crezut nici în Sorin Grindeanu, oameni capabili, de altfel, dar situați înafara jocului politic. La monopolul căruia liderul suprem „daddy” Dragnea n-a vrut și încă nu vrea să renunțe, chiar dacă rezulta din start un premier marionetă. Sau poate tocmai de aceea.
Cu toate încercările mediilor de casă de a-l impune pe plan intern și extern, tentativa nu a dat cine știe ce rezultate, iar acum nu știu cum să scape de el. Au trei alternative, una mai proastă ca alta: să demisioneze el însuși, să fie obligat de demisia unei treimi din guvern sau să fie demis prin moțiune de cenzură de propria majoritate. În oricare dintre situații ajung însă la mâna președintelui, ceea ce nu le convine în ruptul capului. Așa că nu este exclusă continuarea unei guvernări cu hârdăul de lături în loc de sabia lui Damocles deasupra capului. Asta da alternativă!
Analiștii susțin că lucrurile nu erau în ordine din capul locului: un guvern serios nu poate avea comanda decât la Palatul Victoria, nu la partid și orice ingerință până acum a dus la eșec. De moment ce toate hotărârile erau luate de Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu era pus în situația jenantă de a fi simplu executant, iar imaginea lui s-a deteriorat cu totul. Dacă lui Dragnea i-a convenit să-și arate mușchii, acum va trebui să răspundă. Măcar în fața partidului.
Din păcate criza partinică de leadership a lovit necruțător pe scena noastră politică, firește, cu excepția UDMR. Nu doar PSD se zbate ca peștele pe uscat fără personalități marcante, ci și PNL, USR… Poate s-or învăța minte.

Petru Tomegea

Reacții șablon ale liderului PSD

Iunie 10, 2017

După ce au preluat puterea la sfârșitul anului trecut, social-democrații au considerat că votul masiv le-a dat dreptul să facă ce vor, fără a da seamă nimănui. De aceea răspund cu mânie și sfidare oricărei critici, oricărui atac venit din spațiul public, numai că replicile lor oțărâte vin după același șablon sau calapod. De demonstrat.
De explicat, însă, trebuie să ne explice nu numai comportamentul politic duplicitar față de electoratul propriu, ci și greșelile majorității de guvernământ ori neputințele guvernului Grindeanu apropo de punerea în operă a programului de guvernare. Program care până acum se dovedește o piatră de moară. Din păcate, orice atenționare sau critică la adresa acestora primește de fiecare dată răspunsuri-șablon ca: dușmanii nu ne lasă să guvernăm pentru români, nu vor ca românii să trăiască mai bine, nici ca România să prospere, de aceea critică ei „cel mai modern și revoluționar program de guvernare”, meșterit de însuși Liviu Dragnea.
Ba pe deasupra, opoziția în frunte cu Iohannis ar dori ca România să aibă pe mai departe statut de țară cu capul plecat, de colonie în UE, ducând trena SUA și a Germaniei, acuzație cu trimitere directă la naționalitatea președintelui. Ce te faci însă când criticile și atenționările vin tocmai de la Jean-Claude Juncker, președintele CE, de la alți comisari europeni, inclusiv a noastră Corina Crețu, de la FMI și alte organisme în care România este parte? Atenționări care, – curată dandana! – coincid cu acelea ale Băncii Naționale și ale economiștilor cu capul pe umeri.
Ei, bine, în cazul acesta țâfna dă pe dinafară, nici măcar nu mai catadicsesc să răspundă cu cifre și argumente, ci amenință de-a dreptul că vor cere socoteală lui Juncker și respectivelor organisme internaționale, iar reacția aceasta de oameni mânioși vine tocmai de la vârful actualei majorități, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu. Că prim-ministrul stă bine pitit în spatele lor.
Ba, uneori, apărătorii din oficiu ai actualei majorități ne dau ca exemple de democrație autentică și bărbăție politică state ca Ungaria și Polonia, unde măsurile anti-UE și anti-justiție au lăsat impresia că se pregătesc de ieșirea din blocul comunitar. Din fericire, au fost treziți la realitate. Aceeași viziune stă la baza dorinței lui Ponta de a ne băga în grupul de la Vișegrad, un fel de disidență europeană.
Cu legea salarizării intrăm pe-o pantă și mai alunecoasă: de aproape jumătate de an suntem bombardați cu promisiuni de creștere a salariilor și a pensiilor cu procente care de care mai deocheate: de la 30% la dublare, triplare, încât nu mai știi ce să crezi. Mulți își închipuie că PSD va fi găsit comorile lui Dromihete, Burebista și Decebal la un loc cu care să ridice supușilor nivelul de trai. Dar intenția ministrei Olguței Vasilescu e clară: vrea ea să avem și noi salariile lucrătorilor nemți, francezi…
Ceea ce n-ar fi deloc rău… Numai că aceste creșteri astronomice ascund o mare manipulare: nici vorbă nici vorbă de creșteri astronomice, ci de introducerea în grila de salarizare a taxelor plătite până acum de către angajatori, nici vorbă de lege unitară de moment ce sindicatele amenință cu greve. Așa că tevatura continuă…
Abia acum am înțeles de ce o lungesc atâta cu salarizarea: lipsesc banii din buget, iar bazinul electoral al stângii trebuie ținut cald, căci vin vremuri grele. Lui Dragnea i s-a pus pata pe incolorul și inodorul prim-ministru Grindeanu cum că nu s-ar ocupa el cum trebuie de sarcinile primite de la tătuca PSD. Așa că trag de timp cât de mult pot cu legea până i-a pica lui bine să-i facă vânt. Vinovat e și Iohannis care nu le-a dat o dată pentru totdeauna guvernarea și s-ar putea răzgândi.
De altfel, urmărindu-le replicile, oricine poate observa sfidarea liderilor actualei majorități nu doar la adresa criticilor interni ori externi, ci și a nivelului înalt de așteptare creat de numeroasele promisiuni populiste cu care au câștigat alegerile, iar sfidarea, îmbățoșarea, fudulia vor duce la pierderea propriului electorat, așa cum i s-a întâmplat lui Victor Ponta la alegerile din 2014. Q.e.d.

Petru Tomegea

Salvați-l pe …Dan Andronic!

Iunie 6, 2017

De câteva luni bune, Dan Andronic s-a decis să intre într-o luptă inegală mai întâi cu Binomul și apoi cu Sistemul după ce a descoperit subit că Binomul botezat de Cristoiu se înregimentase în junta militară „Noi suntem statul!” Tocmai când eroul nostru a fost agățat de justiție, s-a hotărât să-i salveze pe „români” din ghearele statului mafiot, preluând armele de la Sebastian Ghiță care dăduse dosul după ce a aruncat o mulțime de săgeți și cucuvele mov asupra DNA și a șefei acesteia, Laura Codruța Kovesi. Nu ne-a spus despre care „români” este vorba, lăsându-ne să înțelegem că ar fi vorba de toți, chiar dacă nici 1‰ dintre ei n-au avut niciodată de a face cu procurorii.
Nici bine nu dăduse dosul Ghiță, că Dan Andronic, ridicând sabia dreptății, i-a și luat locul în fruntea aceleiași brave oștiri, gata să-și dea viața pentru eliberarea noastră de sub jugul Sistemului. Îi avea de-a dreapta pe fostul cârmaci Traian Băsescu și de-a stânga pe demiurgul puilor fătați vii de mama-găină, Ion Cristoiu. De când a preluat comanda Andronic, România nu mai are guvern, nici parlament, nici partide politice, ci un adevărat salvator care face zilnic agenda publică, punând ditai Senatul și Camera deputaților la lucru: o comisie care să dezgroape morții de la scrutinul din 2009 și alta care să desferece lacătele groase ale arhivei SIPA, de unde să scoată la lumină Sfântul Graal al urmașilor Secu cu care mahării Binomului îi vrăjeau pe magistrați.
Acum lupta e în toi, țara e paralizată de ditai războiul, mai hibrid decât oricare altul, iar televiziunile, presa, internetul nu-și dau rând să ne aducă vești proaspete de pe front. Din păcate, ni se livrează numai știri din tabăra lui Andronic: comisiile parlamentare mai sus amintite avansează cică vertiginos în cercetarea faptelor invitând foști combatanți, rezerviști, mai ales ofițeri acoperiți…, de la care nu reușesc să știricească nimic nou. Dar nici nu știi de unde sare iepurele.
De tabăra cealaltă nu aflăm nimic și totuși pare încă în viață. Poate de aceea Elena Udrea, Ioana Băsescu și salvatorul Andronic însuși s-au procopsit cu un nou dosar penal, culmea! tocmai pentru finanțarea cu miros de infracțiune a campaniei electorale din 2009, câștigată, cu cântec, e adevărat, chiar de Traian Băsescu. Iaca așa se-mpreună spiritele mari!
Măcar că fusese neglijat de războinici, noul dosar penal a pus gaz pe foc, iar pălălaia riscă să cuprindă nu doar televiziunile de casă, pardon, de război, ci și pe cele de artă, film, muzică, desene animate, pescuit… Așa că mă fac mesagerul împătimiților, al telespectatorilor acestora: salvați-l, oameni buni, pe Dan Andronic! Salvați-le și pe Elena Udrea și Ioana Băsescu! Salvați-i, oameni buni, din ghearele justiției, că doar nu va fiind un capăt de țară! Ori măcar dați-ne un leac să scăpăm de Breaking News-uri!
Au fost țepuite ele Bancorex, Credit Bank, Bankcoop, Albina, Banca Religiilor…, au dispărut industria ceaușistă cu tot cu flotă, au plecat spre Golf codrii noștri seculari…, plus vreo 4 (patru) milioane de români în Occident și nimeni n-a pățit nimic. Tocmai acum le-a venit așa din senin procurorilor să se ia de măreții noștri salvatori? Sau au uitat de câte ori ne-a salvat de la necaz Elena Udrea, de Năstase, de Mitrea…?
Nu de alta, dar Dan Andronic e în stare să continue războiul deschizând noi fronturi ca…, deși mai bine nu i-aș da sugestii: 1. Ce rol au jucat serviciile secrete și mai ales Florian Coldea în alegerea culorii albastre a cravatei lui Iohannis? 2. Câți bani a costat și care a fost amestecul intelligence-lui și al lui Băsescu în scoaterea din cursa prezidențială a lui Marian Petre Miluț și pe ce mâini a ajuns averea țărăniștilor?
Pe deasupra, vine vacanța parlamentară și-i prinde pe aleși cu norma nefăcută… Care normă? Apoi aprobarea și dezaprobarea OUG 13, Legea grațierii pusă la dospit, Legea salarizării unitare, dar care nu e unitară deloc… Lasă că și-au făcut planul la acordat zile libere și la făcut sărbători naționale precum ziua copilului, a doua zi de Rusalii, 1, 2, 9 și 10 Mai… Subsemnatul vă roagă: salvați-i, oameni buni, pe salvatorii neamului ca să putem și noi trăi!

Petru Tomegea

Politica de crapă și sfadă

Iunie 2, 2017

În acest articol nu va fi vorba despre bună guvernare fiindcă, …ghinion! În loc de bună guvernare ni se servește zilnic politică de crapă și sfadă. (Paronime croite după tema celebrelor romane medievale de „capă și spadă” citite mai demult clandestin, dar cu sufletul la gură, de către elevii și elevele școlilor confesionale ori de pension. Dar nu numai. N.a.)
Așadar, cronică de război: PSD se ceartă cu PNL, PNL se ceartă cu PSD și ALDE, ALDE se ceartă cu fostul PC, toți se ceartă cu USR… Grindeanu se sfădește cu Dragnea și Tăriceanu, Dragnea se sfădește cu Șerban Nicolae și cu Ponta, Ponta se sfădește cu Iohannis și Tăriceanu și cine i-a mai ieși în cale, Tăriceanu se sfădește cu Constantin, Firea se sfădește cu bucureștenii și cu episcopul, Olguța se sfădește cu sindicaliștii și cu ministrul finanțelor… Ș.a.m.d.
Care să fie miza atâtor gâlcevi, nu doar azi, ci din ’90 încoace? Aceeași: bărbații (și femeile) de stat(?), cel mai adesea în direct la TV, se fac că lucrează abraș, după „programul de guvernare” lansat printre gloanțe de Ion Caramitru: Mircea (Dinescu), fă-te că lucrezi! Tocmai asta fac mai toți politicienii noștri: se fac că lucrează pentru binele comun, dar în același timp se pândesc unii pe alții, se înjură berechet și apoi vin cu pâra în fața telespectatorilor. Astfel își fac rost de imagine arătându-ne cât de tari și patrioți sunt ei, cum se sacrifică ei de dragul „românilor” cu deviza: Totul pentru voturi! Totul pentru victorie!
Deși industria, administrația, școala și spitalul au nevoie de reforme, deși aleșii s-au angajat în campanii electorale să reprezinte interesele cetățenilor, ei, bine, degeaba! Nu le pasă, iar politica lor trăiește numai din scandaluri, ca și mass-media, de altfel, al căror unic ideal e să urmărească sfada și cearta chiar și acolo unde se ițește o simplă încontrare verbală. Este și motivul pentru care presa printată aproape a sucombat.
Să spunem totuși că cearta și sfada sunt nocive, dar lasă impresia unei politici active și vioaie, atât de vioaie că uneori dă în dramă, iar drama înseamnă spectacol care ne ține captivi în fața televizoarelor, pe unii de-o parte, pe alții de alta. Unii cu partidul de la Putere, cei mai mulți, că acolo sunt banii și pomenile, alții cu Opoziția, la care singura avere e speranța. Care nu ține de foame.
Fiindcă, să nu ne facem iluzii, în România ideologiile n-au fost niciodată punctul tare, de aceea n-au existat nicicând mai mult de două facțiuni politice, Putere / Opoziție, indiferent câte partide erau, tertium non datur. S-a și numit „politica de lift”, „pleacă ai voștri/ vin ai noștri”… Ba s-a încercat și se va mai încerca o a treia cale, una rușinos de oportunist-fripturistă, cu un picior la Putere și cu altul în Opoziție, însă electoratul n-a prea gustat „inovația” asta. Până acum.
Dar pentru ce se sfădesc și se ceartă politicienii, partidele și instituțiile conduse de aceștia? Pentru ce-și pun mereu contre și se beștelesc? Fiindcă dacă s-ar sfădi și s-ar certa care să guverneze mai bine, care să facă cele mai grozave reforme, care să creeze bunăstare… România era demult în rândul celor mai înaintate democrații, iar românii cei mai fericiți locuitori ai planetei. Se ceartă și se sfădesc pentru lucruri de doi bai, importante doar pentru ei și ai lor, lucruri trecute demult, care nu mai pot fi schimbate, așadar o bătălie de sumă nulă.
Doar nu de altceva se anchetează alegerile din 2009, deși, orice ar face, mandatele câștigate atunci nu mai pot fi întoarse, la fel cum se ocupă și de arhiva SIPA, măcar că, cu excepția Turianu, plecat în lumea celor drepți, nimeni nu a declarat, nici nu s-a plâns organelor de urmărire penală că ar fi fost șantajat cu informații stocate acolo. Veți spune că descoperirea adevărului faptic ar putea face bine politicienilor de azi care ar învăța din greșelile trecutului, ca și când au mai învățat ei vreodată ceva important din istorie.
Mi-ar plăcea, – de, defect profesional! – s-o facă pentru a crăpa dușmanii de ciudă, dar, la o privire mai atentă nu reușesc să individualizez chipul dușmanului. Fiindcă cei ce se bat pentru țara și poporul lor nu pot avea dușmani între semeni! E clar că articolul de față nu este despre politicieni.

Petru Tomegea

PSD vrea toată puterea

Mai 29, 2017

Pe principiul că tot ce se întâmplă pe scena politică trebuie să aibă o logică și un scop, mi-e foarte greu să înțeleg de ce analiștii și comentatorii politici se lasă angrenați într-o bătălie cu miză nulă și se fac a nu observa că Liviu Dragnea și PSD nu vor să împartă puterea cu nimeni, că visează la epoca glorioasă a partidului unic. De aceea, toate acțiunile lor sunt dedicate legitimării acestei pofte de putere. Nu contează că suntem în UE, NATO, că emisarii curților europene ne mai bat din când în când obrazul, ofensiva împotriva statului de drept și a democrației continuă.
Veți spune că strădaniile lor sunt inutile de moment ce Constituția statuează clar existența celor trei Puteri ale Statului de drept, Legislativă, Executivă și Judecătorească, dar a nu se uita că am trăit zeci de ani într-o Românie cu cel mai democratic și uman regim din lume, socialismul atotbiruitor, însă tovarășii guvernau ca pe moșia proprie, beneficiind de drepturi și avantaje pe care nici regii și împărații nu le aveau. Într-o liniște desăvârșită, funcționa dreptul celui mai tare în partid, de care depindeau viața și libertatea fiecărui supus. Nu degeaba astăzi suntem mereu îndemnați să uităm.
Cum a ajuns un partid democratic într-o societate cu norme și reguli să poftească toată puterea? Întrucât întrebarea nu e doar retorică, priviți situația guvernului Sorin Grindeanu și veți înțelege îndată că puterea executivă nu e la Palatul Victoria, ci la Liviu Dragnea, nici măcar la PSD: el a făcut programul de guvernare, el evaluează miniștrii, el decide remanierile, el stabilește legile care trebuie aprobate, ba chiar și conținutul acestora, știind că Legislativul printr-o majoritate obedientă vine și consfințește hotărârile sale.
La rândul său, și Guvernul, al cărui prim-ministru e mai mult de decor, și Parlamentul au dat o mână de ajutor ideii de partid unic: pentru ca nu cumva Justiția să se mai atingă nu numai de vreunul din liderii săi, ci și de-ai altora, a scos „noaptea ca hoții” OUG 13 că a fost nevoită strada să protesteze în ger pentru anularea efectelor ei dezastruoase pentru statul de drept. PSD a pus umărul apoi la dezincriminarea abuzului în serviciu și la legea grațierii corupților. De neridicarea imunității parlamentarilor acuzați de corupție nu mai zic. Că oricum e degeaba.
Dar lupta pentru legitimarea PSD ca partid unic și atotstăpân e și mai vizibilă în cel puțin două scandaluri politice:
1. desfigurarea adversarilor politici prin ancheta asupra corectitudinii alegerilor din 2009 fie pentru a-i reduce la tăcere, fie pentru a-i șantaja. Luați în vizor sunt nu numai foștii lideri PDL, azi PNL, în frunte cu Traian Băsescu, dar și intenția clară de a se descotorosi de o serie de pietre de moară din propria formațiune ca Ponta… Nu e de ici-colea nici încercarea de a scăpa de șefa DNA ori de spălare a unor politicieni corupți care au călcat pe becul penal. Oricum de după perdele privește atent Adrian Năstase și-i mai trage de urechi.
2. nici scandalul SIPA nu are altă miză: deși trebuia să se ocupe de culegerea informațiilor din penitenciare, obiectul urmăririi deveniseră procurorii și judecătorii. Prin desecretizare, este decredibilizată Justiția însăși, în plus li se arată pisica Monicăi Macovei și echipei sale, dar și magistraților imparțiali și prea curajoși când e vorba de marii mahări. Dar de folosit serviciul secret a fost folosit mai cu seamă pe vremea guvernării Năstase, numai fosta ministră a Justiției, Rodica Stănoiu, știe de ce. N-am înțeles de ce nu a fost invitată și ea în fața comisiei parlamentare de anchetă, pardon, de analiză.
Un lucru devine clar: obiectivul principal al scandalului SIPA rămâne salvarea liderilor cu dosare provenind din arhiva secretă. Se speră ca acuza de poliție politică și folosire ilegală a serviciilor secrete în instanțe să le aducă măcar un recurs căci toată gâlceava e menită să facă posibilă redeschiderea dosarelor și, se subînțelege, scăparea de pedeapsă.

Petru Tomegea

Haiducul Dragnea

Mai 26, 2017

Nu pot să nu apreciez atitudinea liderului PSD față de costumul popular și apariția sa în fața camerelor de luat vederi îmbrăcat într-un mândru costum țărănesc moștenit de la înaintași, chiar și fără opincile de rigoare. Costum autentic, cu excepția laibărului, demn de muzeul kitschului. Dar a transforma costumul național în cârlig politic mi se pare deplasat.
Cât despre haiducie, pentru care a făcut o pasiune, a se observa că legendele haiducești sunt înălțătoare, numai că a le folosi în politica celui de-al XXI-lea secol înseamnă a înlocui legea cu fărădelegea și cu bunul plac al jupânului. În fond hoțomănia contemporană și corupția vin tocmai din fondul acela hoțesc, din încercarea de a lua de la statul „asupritor” și de a băga în propriile buzunare, de a pune statul numai la cheremul unora, nu la dispoziția tuturora.
Înțelegem că PSD vrea să-și descotorosească imaginea publică de recentele inițiative păguboase precum OUG 13, Legea Grațierii… și să o orneze cu niscaiva motive populare, că tot afirmă sus și tare că social-democrații sunt unicii reprezentanți legitimi ai interesului național și deci ai poporului, că guvernează numai și numai în favoarea acestuia, măcar că până acum a primat interesul personal.
Mai e și o neînțelegere la mijloc: haiducii adevărați, de care românii nu prea au avut parte, nu erau, cu mici și nesemnificative excepții, oameni bogați, căci proveneau din rândurile clăcașilor, ai țărănimii obijduite, nedreptățite de moșieri și arendași, pe când liderul nostru este unul dintre cei mai bogați politicieni, iar dorința de a-și împărți averea celor săraci lipsește cu desăvârșire. Așa cum lipsește și din obișnuințele altor mari mahări. Și apoi, una este să dai celor mulți din propriul chimir și alta să faci milostenie cu banii contribuabililor.
Evident că discuția de mai sus nu e posibilă în nicio democrație așezată, dar e posibilă în la noi unde respectul față de lege și reguli e după umorile liderilor tari. Iar Liviu Dragnea se înscrie într-un lung șir alcătuit din astfel de lideri. Câteva argumente: deși avem și recunoaștem că aven stat de drept, că există separația puterilor în stat, șeful PSD conduce cu mână de fier și activitatea Legislativului, și pe aceea a Executivului, unul căruia i se spune pe nedrept bicefal. Pe nedrept bicefal deoarece niciodată decizia prim-ministrului Grindeanu nu a fost la fel de …decisivă ca a lui Dragnea. Nu degeaba se întreabă unii la ce mai trebuie și premier.
Dar lucrurile acestea le-am mai văzut și pe vremea guvernărilor Văcăroiu, Năstase, Boc… Ceea ce e mai greu de înțeles este de ce se fudulește mereu Dragnea cu programul „de guvernare eficientă”, fiindcă în loc să-l pună în aplicare „din scoarță în scoarță” se preocupă când de costume naționale, când de partide de pescuit la știucă în deltă sau la pește oceanic în Dubai, când de remaniere, când de Justiție. Cât despre programul economic de guvernare, el este foarte frumos, pe hârtie. Iar înafara unor corecții salariale și bugetare, nicio altă inițiativă nu prinde contur.
Abia acum înțeleg de ce programul de guvernare e trecut în planul al doilea: atât au făcut caz de el Dragnea și televiziunile de casă, că seamănă tot mai mult cu fata morgana. Și atunci când neîncrederea le dă ghes liderilor pesediști, aplică planul de rezervă: ne îmbrăcăm frumos în costum național, ridicăm în slăvi virtuțile și tradițiile populare, făcând din aceasta program politic. Așa că toți devin mari patrioți, iar patriotismul de paradă e fără termene, fără obiective reformatoare, numai bun pentru campaniile electorale.
După ce i s-au spulberat visele de prim-ministru și amnistie, un președinte-haiduc îmbrăcat în costum național e ultima iluzie pe care încearcă s-o transforme în vehicul politic. Și nu că i-ar sta rău. Dar pentru cei ce cunosc modul de lucru al PSD e clar că s-a dat semnalul unei campanii electorale la fel de sufocante ca aceea de anul trecut, de forjare a noii sale viziuni și de impunere a ideii Dragnea-președinte în spațiul public. Abia apoi își va face un program din scoarță în scoarță, tocmai bun de pus în ramă.
Și iaca așa m-a luat iar gura pe dinainte și cobesc. Dar când pedala naționalismului e apăsată cu sete sunt sigur că nu ne așteaptă ceva bun.
Petru Tomegea