Război fără pace

septembrie 24, 2018

Deși de săptămâni bune cronicile de război (politic) au ținut prima pagină, cu toate că diaspora și-a luat porția de bătăi și gaze de centenar și s-a întors cu vânătăi la muncă în Occidentul democratic și plin de bunăstare, învingătorii pesediști nu intenționează să-și schimbe atitudinea față de cetățeni pentru a-și securiza guvernarea, semn că războiul nu s-a încheiat. Dacă într-o democrație normală se războiește Opoziția cu Puterea, în România Opoziția nici nu contează în ecuația puterii politice, așa că majoritatea de guvernământ a găsit cu cale să se războiască cu ea însăși.
În timp ce într-o democrație normală guvernații luptă pentru progresul societății și bunăstarea tuturora, ai noștri au alte interese: încearcă prin diverse mijloace să-și adjudece toată puterea în stat, apoi să-și răpească ciolanul unii altora. E singurul război pe care știu să-l câștige. Unii îl câștigă mereu, în dauna României care rămâne la coada Europei.
Necazul și mai mare e că totdeauna au nevoie de fraieri, iar victimele cel mai ușor de păcălit sunt poporenii, implicați mereu într-o confruntare care nu le aparține decât o dată la 4 (patru) ani, la alegeri. Din păcate, în toamna aceasta, războiul s-a declanșat după o „țopăială” de un an și jumătate la Palatul Victoria, iar drept casus belli s-a ițit un personaj politic erijat de o bună perioadă de timp în salvator al nației și mântuitor al Justiției, al statului de drept, toate ocupate cică de statul paralel, de binom provenite din curtea lui Soros, dar împrumutate de la Erdogan, niște entități oculte pe care nu le-a văzut și simțit nimeni, în afara liderilor cu dosare penale și condamnări.
Acum i se cere capul lui Liviu Dragnea, supranumit tătucul sau, mai nou, daddy, acuzat de toate relele și nefăcutele: se comportă ca un dictator, nu a urmărit decât propriul interes, a dus partidul la ananghie, ca atare va pierde viitoarele alegeri, a izolat partidul și leadership-ul pesedist urmând să fie exclus din parteneriatele cu celelalte formațiuni social-democrate și socialiste europene. Ba chiar este adusă în discuție iresponsabilitatea față de România, țară pusă la colț în Uniunea Europeană. Despre loviturile date Justiției nu zic nimic, chiar dacă respectivele lovituri au scos sute de mii de protestatari în stradă, că s-a crucit Europa civilizată.
Întrebarea care se pune este dacă nu cumva deciziile proaste au fost luate cu concursul tuturor acuzatorilor de azi, iar răspunsul nu poate fi decât afirmativ: toți le-au susținut atât timp cât liderul maxim a putut să le ofere o rezolvare, iar atunci când „puterile” l-au lăsat, soarta i-a fost pecetluită, căci viața noastră politică încă nu a depășit faza încăierărilor primitive „care pe care”. De aceea demersul puciștilor actuali arată cel puțin inconștiența: cu toții au aplaudat discursul antieuropean și antijustiție al lui Dragnea, cu toții au votat articolele de lege care dezincriminează faptele lor penale, cu toții au tras de bugetele publice până le-au epuizat…
Și acum caută cu disperare un țap ispășitor și un alt tătuc căruia să i se închine. Se vede treaba că nu sunt în stare să stea pe picioarele lor. Numai că daddy a avut grijă, la fel ca toți autocrații, să degajeze terenul de rivali, promovând în funcții mai ales inși vulnerabili, incompetenți, fără personalitate, cu o singură calitate: să fie ascultători, adică să nu-i iasă din cuvânt, iar acum, privind în jur, puciștii nu găsesc personajul salvator.
Dar până la înlocuirea lui Dragnea va mai curge multă apă pe Dunăre: mai întâi trebuie pusă la pământ România, eventual băgată în tolba lui Putin alături de Ungaria, apoi trebuie îngropat partidul care l-a promovat, ca nimeni să nu mai poată pretinde vreodată întâietatea. Apoi poate să plece liniștit în Brazilia, Israel, Costa Rica, Madagascar… să-și consume în tihnă agoniseala alături de aleasa inimii sale. Nu la fel au procedat marii și pretinșii patrioți Elena Udrea și Radu Mazăre și…?
Poporul? E bun doar de muls și de prostit. Și așa îi trebuie! Fiindcă istoria se repetă de aproape 3 (trei) decenii, ba chiar a luat-o la vale: a votat în veselie mulțime de inși incompetenți, câțiva aflați după gratii sau cu condamnări și dosare penale, iar acum aceștia își fac mendrele.

Petru Tomegea

Reclame

Politica fricii

august 20, 2018

Frica e una din componentele de bază ale politicii regimurilor totalitare, iar genul acesta de fapte polițienești generatoare de frică, panică și teroare statul român l-a experimentat pe pielea cetățenilor imediat după venirea bolșevicilor la putere în 1945 și l-a continuat și după revoluția din 1989: protestatarii, demonstranții au fost bătuți cu bestialitate și chiar uciși la mineriade, au fost arestați cu miile și forțați să înțeleagă că a protesta împotriva regimului Iliescu îi poate costa însăși viața. Oficial, se perora zi și noapte că avem democrație originală și libertăți mai multe ca oriunde, dar în practică n-aveam nici măcar dreptul la opinii critice. Din nenorocire, provocările, manipulările mineriadelor s-au repetat pe 10 august, efectele fiind cam aceleași.
A se reține că orice manifestație, protest, orice moțiune parlamentară împotriva puterii politice de stânga(?) au fost catalogate ca încercări de lovitură de stat sau chiar lovituri de stat, acuzații menite să înspăimânte, să îngrozească pe toată lumea. Nu a fost protest împotriva FSN, PDSR, PSD… să nu apară și acuzațiile de puci, de încercare de preluare nelegitimă a puterii, de schimbare prin forță a rezultatului ultimelor alegeri… Nu cred că există formațiune politică mai lașă, iar acest sentiment izvorăște din lipsa de legitimitate a puterii politice. Cum și-a pierdut legitimitatea partidul lui Iliescu-Dragnea?
Acum, pe 10 august, a venit rândul diasporei să primească o lecție aspră: prea se năpustea asupra comandantului suprem, a incompetenței guvernamentale și milita cu prea multă agresivitate împotriva penalilor din funcții publice. Iar această lecție cu gaze, bătaie și tunuri de apă înseamnă: Cine face ca voi ca voi va păți! N-aveți ce căuta în România lui Dragnea. România e afacerea noastră! Să vă piară cheful de a vă răzvrăti împotriva noastră! Se subînțelege că nici ceilalți protestatari nu trebuie să uite cine e stăpânul, cine hotărăște ce e bine și ce e rău pentru supuși.i
Data de 10 august va rămâne vinerea neagră în istoria PSD pentru care s-ar putea să-și schimbe din nou denumirea, sigla, nu și părul, altfel la viitoarele scrutine ar putea reedita soarta PNȚCD. Pentru a se salva din această adevărată nenorocire mediatică internă și internațională, Dragnea Liviu caută țapi ispășitori, încercând să arunce toată vina asupra președintelui Iohannis și a diasporei. Se înțelege că, în loc să treacă urgent la negocieri de pace cu opoziția străzii și să salveze guvernarea, ei vor război până la capăt.
Analiștii fenomenului au observat că planul de mătrășire a mitingului diasporei a fost bine ticluit cu câteva zile înainte de către consilierii și subordonații săi. Nu degeaba am asistat la reluarea intempestivă a ideii de reformare a sistemului național de pensii și dublarea sumelor primite de cei cu pensii mici, dar după 2021, când la putere vor fi cu siguranță alte forțe politice. Știau ce urmează. E clar că strategia a fost bine chitită, iar pedepsirea diasporenilor pentru îndrăzneală le-a reușit cu vârf și îndesat, peste 450 de protestatari având nevoie de spitalizare și îngrijiri medicale din pricina violențelor.
Adevărat, poate să fi reușit înfricoșarea românilor de peste graniță, dar actuala majoritate de guvernământ va avea de gestionat consecințe grave care puteau fi ușor anticipate: pierderea încrederii în actul de guvernare și în majoritatea de guvernământ se va accentua, izolarea internă și internațională deja este evidentă. Liderilor însă nu le-a păsat fiindcă se bazează încă pe un bazin electoral mereu credincios, iar UE și NATO oricum nu le dădeau niciun credit. În plus, după asemenea tratamente aplicate miilor de cetățeni liberi și pașnici, actuala majoritate a ratat definitiv ridicarea MCV și admiterea în spațiul Schengen.
Iar suspiciunile asupra guvernului actualei majorități de guvernământ vor crește: orice pas făcut de aici încolo va fi asimilat dictaturii și puterii personale a lui Dragnea Liviu. Orice intenție de rescriere a legilor penale va fi privită prin prisma dosarelor sale penale. Orice decizie a guvernului Dăncilă va fi suspectată de corupție. Iar la anul vin două rânduri de alegeri și, peste toate, președinția României la Consiliul European.

Petru Tomegea

Ceaușism fără Ceaușescu

august 16, 2018

După alegerile parlamentare de la sfârșitul lui 2016, Senatul și Camera Deputaților au preluat obiceiurile Marii Adunări Naționale, renunțând le regulile și tradiția parlamentarismului clasic. Astfel, partidele de la putere, beneficiind de o majoritate consistentă și docilă, au forțat alcătuirea legilor după pofta președintelui Camerei Deputaților, Dragnea Liviu, și a tovarășilor săi, obstrucționând grosier participarea Opoziției la procesul legislativ.
Practic, șefii comisiilor parlamentare de profil veneau cu lucrările gata elaborate, rolul aleșilor fiind doar acela de a ridica mâna, de cele mai multe ori în necunoștință de cauză. Mereu a fost pumnul în gura vocilor critice, mereu bădărănia, bășcălia, obstrucția și amenințarea au funcționat în locul discuțiilor la obiect. Concomitent, dreptul presei de a asista la lucrările aleșilor a fost restricționat, ajungând la cheremul unor executanți fideli precum triumvirii Iordache-Nicolicea-Nicolae, ca apoi buna informare a cetățenilor despre principalele lucrări ale Parlamentului să aibă de suferit. Cel puțin, asta este părerea cvasiunanimă a presei și asta s-a văzut la televizor. Ca înainte de revoluție sau ca în țările lumii a treia.
Or procesul de elaborare a noilor legi este unul pretențios și foarte complicat: e nevoie de aportul specialiștilor și al practicienilor în respectivele domenii, e nevoie de experți naționali și internaționali, la fel cum e nevoie de simulări și parasimulări care se pot întinde pe ani întregi. Mai luați în calcul perioada de consultare cetățenească, și aceea putând dura câteva luni, perioade întotdeauna sărite în democrația de după ultimele alegeri. De! Grabă mare să se vadă scăpați de condamnări.
A se mai adăuga că sistemul legislativ românesc e catalogat ca unul stufos, făcut pompieristic, cu heirupisme și incompetenți, o mulțime de legi, ordonanțe și hotărâri de guvern bătându-se cap în cap, încât e de mirare că totuși Justiția mai funcționează.
Așadar, nici vorbă de democrație parlamentară, ci de impunerea prin forță și dictat a formei articolelor stabilite la partid. Unele voci susțin că totul s-a făcut cu consultarea avocaților din procesele liderilor corupți! Dar nu ni s-a spus că legile noi ale Justiției trebuie să-i izbăvească pe corifei de pedepse, chiar cu riscul deteriorării situației internaționale a României și îndepărtarea ei de UE, ci că respectivii urmează să elibereze Justiția de abuzurile binomului, ale statului ascuns sau paralel. Manipularea continuă neabătut cu jurnaliștii și televiziunile de casă. Or astfel de lucruri nu puteau trece fără să revolte mulțimile și fără să trezească suspiciuni din partea liderilor UE, a experților GRECO și a Comisiei de la Veneția.
Așa cum se întâmplă întotdeauna, manipularea dă rezultate când e vorba de categorii sociale cu școală puțină și dependente de favorurile puterii politice de stânga sau care vrea să-și prezerve scorul electoral. În situația noastră, manipularea are nevoie de scenarii, unele de o mare naivitate: statul paralel e vinovat de procesele liderilor, nu corupția acestora, dușmani politici nu sunt incompetența, delăsarea, politizarea tuturor funcțiilor și furăciunile, spolierea bugetelor publice, ci președinția, serviciile secrete cu protocoalele lor ilegale, care cică impun procurorilor anumite reguli și decizii, ceea ce până acum nu s-a dovedit; pesta porcină africană nu e din pricina incompetenței, indolenței, inactivității ministerului Agriculturii și agențiilor veterinare, ci a dușmanilor României, a imperialismului mondial, a Germaniei care vor să ne transforme țara în colonie…
Din nou Poliția și Jandarmeria rețin fără mandat, din nou suntem bătuți pe stradă. Din nou Ministerul Justiției ne interzice contactele cu străinii, ca pe vremuri, pe motiv că nu avem calitatea de negociatori precum ministrul de Externe, (ca și cum șefa provizorie a DNA s-ar fi întâlnit cu ambasadorul SUA să pună la cale cine știe ce minuni diplomatice). Să se vadă clar că ne-am întors la dictatură și la regimul ceaușist. Iaca de ce nu se mai termină protestele.

Petru Tomegea

Defazarea politică

august 13, 2018

Defazarea (sau defazajul) este un concept tehnic constând în desincronizarea a două sau mai multe forțe de aceeași frecvență care trebuie să acționeze simultan la aceiași parametri, puterea și randamentul maxime fiind posibile numai în aceste condiții. În politica unui stat pot exista mai multe tipuri de defazare: între formațiuni politice, ceea ce e normal, între Parlament și Executiv, între majoritatea de guvernământ, guvern și parlament, între guvernanți și guvernați…, ceea ce nu mai e normal. Toate sunt foarte importante, dar pe noi, muritorii de rând, ne doare în primul rând defazarea între guvernanți și guvernați. Despre aceasta va fi vorba mai departe.
Subiectul nu e deloc ușor din pricină că particularitățile actualei guvernări nu sunt cuprinse în manualele de științe politice din nicio democrație: România are guvern, are prim-ministru, are miniștri, dar pe cartea de identitate a fiecăruia scrie Dragnea Liviu, președintele partidului de guvernământ, adică un fel de secretar general căruia tovarășii i-au delegat toate puterile după modelul partidului unic dinainte de ’89. El i-a ales mai cu seamă dintre vasalii baronatului de Teleorman, el i-a numit, el le spune ce și cum să facă și, cum îi iese cineva din cuvânt, cum zboară din schemă. Nu așa au zburat două guverne întregi, Grindeanu și Tudose, de s-a crucit Europa civilizată?
De aceea, când vorbim de defazare politică ne referim de fapt nu la guvernul Dăncilă, existent doar pe hârtie, ci la guvernul Dragnea. Odată înțelese aceste lucruri, să vedem care sunt principalele părți defazate ale activității de guvernare:
1. Defazare puternică, de fapt un adevărat recul, între idealurile populare de întărire a democrației în toate sferele activității social-politice și de satisfacere deplină a dreptului la libertate, la liberă inițiativă, pe de o parte, și realitatea tot mai evidentă a alunecării spre dictatură, anarhie a majorității și bunul plac al liderilor. Ceea ce face ca România să fie cu un pas în afara UE.
2. Defazare între teorie și practică: actuala activitate guvernamentală este fixată strict printr-un program (capodoperă a populismului românesc!) de guvernare devenit lege după însușirea sa de către Parlamentul României, dar rămas la prăfuit prin cele sertare ale Palatului Victoria. În practică guvernul se ghidează numai și numai după interesele iubitului conducător: acesta vrea toată puterea pentru sine și nu poate suporta Justiția independentă, nici Președinția, oricât de constituționale ar fi. De aceea ori le mută în propria ogradă, ori le mătrășește cu ajutorul Curții Constituționale și a celui mai tare ministru al Justiției, Tudorel Toader.
3. Defazare între necesitățile poporului și activitatea guvernului: din pricina incompetenței celor numiți în funcții, în general, clienți politici, rude, nepoți, amante, n-a fost în stare nimeni să prevadă că greșelile economice ale guvernului pot genera inflație, creșterea dobânzilor la credite, creșterea prețurilor la bunurile de consum, ceea ce a făcut ca noua lege a salarizării să nu aducă un minim profit lucrătorilor. Din contra. Întrucât feedback-ul nu funcționează în guvernele Dragnea, nu sunt posibile nici corecțiile rapide necesare ca în orice țară cu regim democratic. În consecință, deficitul bugetar și împrumuturile guvernamentale masive devin amenințătoare pentru România.
4. Defazare între anunțatele politici publice de dezvoltare economică, de construcții de autostrăzi și căi ferate (de mare viteză!), de construirea a 8 spitale regionale și școli, pe de o parte, și activitatea cvasiinexistentă în aceste domenii, ceea ce a provocat rămânerea în urma tuturor celorlalte țări europene.
5. Defazare între normalitatea promovării în posturi a oamenilor competenți și merituoși și realitatea primitivă a promovării clientelei politice, a rudelor, fiilor, amantelor în funcții de mare răspundere, împiedicați nu numai în gestionarea profesiei, ci și în gramatica limbii române, ceea ce a dus la încetinirea dezvoltării economice și plecarea din țară a milioane și milioane de cetățeni apți de muncă.
Mai sunt și altele…

Petru Tomegea

Parabola orbilor

august 9, 2018

Despre actualitatea lui Pieter Bruegel cel Bătrân, marele pictor al Renașterii flamande, și celebra sa pictură „Parabola orbilor” a mai scris și filosoful Andrei Cornea în 2014. Or mai fi scris și alții. Firește, multe parabole biblice au mesaje întotdeauna potrivite pentru cele ce ni se întâmplă, atâta doar că în 2014 situația României nu era le fel de disperată ca azi. Măcar atunci erau niște opozanți credibili, unii vocali, dar cei mai mulți tăcuți, la ofensiva găștii Elenei Udrea, exista o contrapondere, o alternativă politică serioasă, iar instituțiile statului nu intraseră încă în derivă. Din păcate, azi necazurile sunt mult mai mari.
Nu voi intra în detalii despre capodopera bruegeliană, ci voi enunța doar narativul acesteia: șase orbi ținându-se unii de alții, conduși tot de un orb, sunt pe punctul de a se prăvăli într-o prăpastie, chiar dacă pipăie realitatea terenului cu toiegele… Ca întotdeauna, pilda cere identificarea simbolurilor și învățătura: orbii lui Bruegel sunt cei ce nu vor să deschidă bine propriii ochi, adică un partid majoritar, câștigător al recentelor alegeri, o majoritate parlamentară încurcată în interese proprii, blocată mai mereu în incompetență și trecut și o masă mare de cetățeni cu drept de vot care așteaptă în zadar ca respectivul partid să le reprezinte interesele. În fruntea tuturora se află un alt orb ridicat din cenușa fostului geniu carpatin, care nu înțelege nimic din suferințele unui întreg popor, care este convins că votul îi dă dreptul să facă ce vrea cu semenii săi, cu patria, care nu este numai a lui, ci și a tuturor locuitorilor, indiferent de culoare politică. El se socotește mai presus de semeni, e convins că patria îi este datoare cu recunoștință veșnică, iar cetățenii nu trebuie să-i iasă din cuvânt. Încet-încet, istoria a ajuns în fața unui alt 22 decembrie 1989.
Poporul nostru a mai trăit 45 ani într-un astfel de regim discreționar în care voința populară era formal la baza politicii PCR, numai că în fapt atunci contau doar voința și interesele liderilor, ale șefilor de partid. Masele populare erau duse cu zăhărelul, ținute la distanță, inclusiv cu garduri din sârmă ghimpată, iar marii mahări duceau o viață de huzur pe banii poporului în vilele și palatele de protocol confiscate de la burghezo-moșierimea reacționară. Aveau servitori numai pentru ei, aveau și circuite separate de cabane, restaurante, magazine cu mărfuri de import, ca să nu se amestece cu prostimea, nu dădeau seamă pentru faptele lor, iar talpa țării trebuia mereu să le aducă omagii. Tinerii nu cunosc istoria recentă, iar generația noastră nu e în stare să le explice fiindcă încă se jenează de respectivele vremuri.
Ei, bine, aceasta e prăpastia spre care se și ne îndreaptă conducătorii noștri orbi de astăzi. Însă, spre deosebire de pilda creștină și imaginea tragică a lui Bruegel cel Bătrân, diriguitorii noștri vor să se salveze pe ei înșiși și pentru asta ne împing pe noi, amărăștenii, talpa țării în râpă. Fiindcă nu altceva vrea să însemne bătălia asta perversă pentru privilegii în fața Justiției: de moment ce în toate democrațiile și în Constituția noastră scrie că nimeni nu este mai presus de lege, atunci e musai ca fiecare să răspundă pentru faptele sale, așa cum va răspunde și în fața legii divine.
Pentru a-și duce la îndeplinire planul au o singură cale: să facă dispărute faptele, probele, evident nu și averile, palatele, conturile, afacerile, pe care trebuie să și le legitimeze, cu alte cuvinte să se legitimeze dreptul de a fura, de a abuza, de a corupe. Or toate acestea se află la vedere. Își închipuie cineva că vecinii, cunoscuții… nu știu cum le-au răsărit în curte palatele, piscinele și terenurile de sport cu nocturnă, concediile și vilele din țări exotice, bolizii de sute de mii de €?
La fel erau convinși și ceaușeștii: păziți de cerberii securiști și milițieni, nici nu te puteai apropia de casele lor. Erau blocate drumurile, șoselele, se circula numai cu gărzi, escorte numeroase, ceea ce se repetă și azi. Spre asta ne îndreptăm din nou: spre o superclasă de privilegiați, care-și perpetuează existența la vârf aducându-și lângă ei odraslele, nepoții, amantele, ceea ce a făcut ca incompetența celor din frunte să răsară pretutindeni și calitatea actului de guvernare să tot slăbească. Ceea ce a făcut ca tinerii capabili și talentați să ia calea străinătății.

Petru Tomegea

Ultima fază a unei aventuri politice

august 6, 2018

Actuala majoritate de guvernământ aflată sub comanda autoritară a lui Dragnea Liviu a ajuns de batjocură în spațiul public, iar încercările succesive de a ieși din această stare mai mizerabilă ca oricând se soldează cu eșecuri care o îngroapă și mai adânc. Sunt semne clare că realitatea acestor guvernări improvizate nu poate fi păcălită la nesfârșit, iar adevărul, mai devreme ori mai târziu, se răzbună. Acum e abia începutul. De demonstrat.
Fiindcă nu e zi în care liderii să aibă liniște: s-au bucurat cu naivitate de subțierea și chiar dispariția protestelor îndreptățite ale unor mari mulțimi de opozanți, numai că sloganele, contestările din stradă s-au mutat în zone publice, mediatice și mai vizibile, pe stadioane, la spectacole cu zeci, sute de mii de participanți, la televizor și pe rețele de socializare. A fost destul ca un diasporean din Suedia să intre în țară cu o mașină al cărei număr preferențial era M..e PSD ca în mass-media să explodeze știrea, iar imaginea să devină virală. Ba pe deasupra, s-au găsit imediat numeroase replici, inclusiv pe dealuri, garduri, cupe de excavatoare și… harbuji nu numai în România, dar și pe mai toate coordonatele geografice, care să multiplice mesajul.
Iar pe rețelele sociale, la televiziunile de știri și reportaje, în presă, pe stradă…, cum deschide gura prim-ministrul „neconflictual” al lui Dragnea Liviu, cum ne ciupesc auzul greșelile de exprimare și de conținut, că se miră lumea ce va fi căutând biata Viorica Vasilica Dăncilă în fruntea guvernului României. Nici nu mai este nevoie de opoziție ca PSD și Dragnea s-o ia la vale cu astfel de personaje în funcții importante. Căci, spre onoarea ei, presa, mass-media au devenit foarte atente, după mulți ani de politicăreală și bârfă, cu limba română și corectitudinea, cu raționalitatea mesajelor politice.
Mai puneți la socoteală imaginea României în lume când prim-ministrul trebuie dus de mână ca să nu se încurce în regulile de protocol, când greșește capitalele statelor pe care le vizitează, când ministrul Agriculturii pune Holocaustul alături de sacrificarea suinelor infectate din neglijență proprie cu pestă africană, când i se pasează lui Darius Vâlcov conducerea guvernului, deși de față se află „cel mai tare” ministru al Justiției. Care Justiție, că aici e curată uzurpare de calități oficiale? Mai adăugați legile strâmbe care trec de Parlament și provoacă retragerea investitorilor, fiind apoi nevoie de schimbări prin ordonanță de urgență de râd și curcile. La fel stau lucrurile și cu celelalte legi întoarse din drum fie de Curtea Constituțională, fie de Comisia de la Veneția. Ori alte momente penibile: când se schimbă azi ce-a hotărât ministrul Finanțelor ieri, când șeful de partid cheamă Executivul la el în birou să-l muștruluiască… Iar faptele de mai sus sunt zilnic etalate de marile agenții de presă din toată lumea. Mai rău de atât nu se poate.
Despre ce fel de credibilitate a României și a Guvernului său se mai poate vorbi în această situație? S-a ajuns până acolo, încât Dragnea Liviu și actuala majoritate de guvernământ să-și păstreze puterea cu prețul sacrificării viitorului nostru și al copiilor noștri? Nu mai vibrează nicio coardă patriotică în mintea acestor diriguitori? Iar această întrebare se află pe buzele mai tuturora.
Reacția PSD la numerele auto poznașe însă exprimă esența comunistoidă a acestei formațiuni: în loc să schimbe ce este absolut urgent de schimbat în politica de guvernare, a fost scoasă la înaintare ca pe vremuri poliția și pusă să încalce legea în văzul Europei civilizate. Priviți cât de ușor au renunțat căpeteniile și ofițerii la onoarea uniformei și la profesionalism! Au făcut-o la ordin? Își închipuie cineva că nu vor fi consecințe?
Ce să fi provocat un asemenea val de ură populară dacă nu proasta guvernare, minciunile zilnice, nerușinarea creării unei superclase de îmbogățiți imuni în fața legii? Adevărat este că mesajul argotic auto frizează batjocura, dar politica acestui partid care a uitat ce caută la Palatul Victoria și la Casa Poporului nu cumva a luat-o razna? Ei, bine, toate faptele de mai sus arată că decontul se apropie mai repede decât alegerile din 2020 căci timpul nu mai are răbdare.

Petru Tomegea

Abuzul de putere și dreptul la libertate

august 2, 2018

Puterea politică actuală nu guvernează după legi și reguli legitimate în primii 28 ani de democrație românească, ci, în virtutea câștigării alegerilor, după voința liderului suprem, iar ideologiile și doctrinele, științele politice aflate la baza guvernărilor democratice nu constituie nicidecum preocupări serioase, neconjuncturale pentru actuala majoritate de guvernământ, ceea ce înseamnă că România a ajuns un fel de nebuloasă în care predictibilitatea, planificarea devin imposibile. Semn că statul devine tot mai slab. De demonstrat.
În țările dezvoltate, pe care le admirăm, drepturile cetățenești sunt respectate, iar partidele majorității de guvernământ știu și țin seama că abuzul de putere generează întotdeauna opoziții categorice ale societății și bătălii grele pentru libertate care pot duce la eșec și schimbare a regimului. Nu se știe însă și în politica noastră, unde excesele actualei majorități dau naștere revoltelor și protestelor fără sfârșit. Pe moment diriguitorii joacă inconștient cartea nepăsării, numai că urmează doi ani de alegeri pe care cetățenii le-ar dori din toată inima corecte. Intenționează actuala putere să renunțe la alegeri libere?
Fiindcă respectarea legilor, a Constituției îi apără și pe politicienii de la Putere, și pe aceia din Opoziție, dar și pe cetățeni. Iar atunci când însuși Parlamentul, făcătorul legilor și al Constituției, forțează corpusul legislativ ori îi schimbă sensul, să nu se aștepte domnii de la putere ca populația, cetățenii contribuabili și cu drept de vot să nu reacționeze, fie și prin tăcere, prin inscripții pe dealuri și ironii caustice ca acum, fiindcă protestele lor devin astfel legitime.
De mai bine de un an și jumătate, actuala majoritate forțează, uneori pe față, alteori pe sub mese, concomitent cu abaterea atenției, sistemul legislativ pentru a-și crea avantaje nu numai personale, ci și de partid, în defavoarea drepturilor și a libertăților tuturor celorlalți cetățeni egali în fața legii. Iar aceste lucruri sar prima dată în ochii organismelor internaționale dedicate apărării drepturilor omului, ca urmare intervin prin vocea înalților comisari europeni, a guvernelor (aliate) și a ambasadelor, la fel cum o făceau și înainte de 1989, deși regimul se declara și atunci, și acum democratic. Nu alta e semnificația reluării emisiunilor postului de radio Europa Liberă.
Anormalitatea vine împreună cu manipularea precum că schimbările de legislație în defavoarea drepturilor omului se fac în numele libertății, al democrației: de exemplu, așa-zisa reformă în Justiție este dedicată cică abuzurilor juridice, abuzuri care nu se referă însă la majoritatea cetățenilor, ci la câteva zeci de lideri care sunt bănuiți că s-au jucat cu focul corupției. Firește că normal ar fi ca justiția să nu aibă nici un rateu, ca în țările cu regimuri dictatoriale, dar procentajul greșelilor, al neconfirmării acuzațiilor din dosarele procurorilor este de trei ori mai mic în România decât media europeană.
La fel cum, din necesități electorale și de partid, au apărut clase, categorii de cetățeni privilegiați, favorizați prin salarii și pensii speciale și suplimentare. E vorba de aleșii locali și naționali, de unele categorii de funcționari. Iar asta tocmai când în țările Uniunii Europene privilegiile și imunitățile tind spre 0 (zero). E foarte clar pentru toată lumea că privilegiaților li se vor da misiuni importante la viitoarele alegeri și, în nici un caz, nu e vorba de pregătirea unor scrutine cinstite, democratice în care cei mai buni, mai merituoși să fie aleși, ci de menținerea la putere a actualilor corupți, manipulatori, cu mâinile până la cot în bugetele publice.
Nu exclud faptul că tocmai de frica mâniei populare, Gabriela Firea, „primarul general al României”, și-a schimbat hotărârea de nu permite organizarea marelui miting al diasporei pe 10 august. Nu exclud nici pierderea rușinoasă a suveranității statului român, îngenuncheat de transfugi ca Sebastian Ghiță, Radu Mazăre, Elena Udrea…, cetățeni români care nu vor să se supună legilor patriei lor. Iar dacă un stat nu poate înfăptui legea, acela nu mai e stat de drept. Abia aici se vede ce tare ministru al Justiției avem.

Petru Tomegea

Dragnea sună goarna

iulie 30, 2018

Nici bine nu s-a încheiat prima fază a bătăliei parlamentare a PSD cu legile justiției, că iată marele comandir sună adunarea oștirii sale răzlețită prin cele colțuri exotice ale planetei și face apelul (bocancilor) de seara la una din televiziunile de casă. Se vede treaba că și-a planificat treburi care nu suferă amânare pentru următoarea parte a vacanței parlamentare și are nevoie pe lângă sine de toți soldații conștiincioși ai partidului, de nu cumva îl va fi năpădit frica de gol, așa cum jurnaliștii, evident, ai statului paralel, cobesc.
Adevărat se zice că frica păzește bostănăria și, cum în Teleorman sunt multe bostănării, nu exclud o punere la lucru a zicătorii străbune. Firește, politicienii sunt oameni cu o mulțime de specialiști, consilieri pe subiecte, teme, probleme dintre cele mai diverse, dar în ziua de azi parcă poți să mai ai încredere în barba lor?
Ar fi interesant de aflat sursa acestei frici, așa că ne vom da cu presupusul. Judecând după ultimele evenimente politico-juridice, ar cam avea de ce să-i fie frică. Nu e vorba numai de închisoare. De altfel această frică și-a pus amprenta asupra ultimului an și jumătate din istoria României, lăsând urme greu de șters, lucru cu care sunt de acord și aplaudacii, și opozanții. Ca să nu mai zic de nelucrare a treburilor publice sau că vreo câteva sute de mii de protestatari și-au lăsat deoparte alte îndeletniciri și au stat cu ochii ca pe butelie pe guvernele lui Dragnea și comisia lui Iordache. Să nu facă vreo nefăcută. Stres social, nu glumă!
Din păcate, nefăcuta dă deja „rezultate”: abia Comisia de la Veneția ne-a arătat dimensiunea dezastrului legislativ. Și tocmai aici e problema fricii: legile Justiției trebuie trecute din nou prin Parlament și, la ultimul apel la Casa Poporului, au ieșit numai două voturi în plus, între care unul al lui Dragnea Liviu însuși, iar afară plouă și oștirea dă semne de neascultare.
Avem și dovezile: UDMR declară că nu va „marșa”(?), ALDE pune condiții ori – ori, minoritățile nu se vor mai arde a doua oară la degete, grupul Ponta a depășit 11 voturi cică, dar nu se poate ponta sigur pe ele, grupul Mihai Tudose tace, dar e tot după perdele căutând încă ocazia, grupul de la Cluj mustăcește prin Ardeal…, așa că viitorul se complică, iar legile vor trece cu foarte mare greutate, fie nu vor trece. Iar de nu vor trece, marele comandir devine micul comandant. Grea misie, misia de șef la PSD.
În al doilea rând, dacă ne luăm după ultimele strigături, presinguri, manipulări, dosarele penale ale comandantului se dovedesc adevărate pietre de moară, iar roata morii se învârte într-un singur sens, nu se dezvârte, cum ar pofti el. Pe deasupra, alungarea Laurei-Codruța Kövesi arată că s-au strofocat atâția amar de ani degeaba: cu tot războiul împotrivă-i, DNA nu intenționează să slăbească lupta anticorupție, iar sprijinul străzii, al președintelui și al organismelor euroatlantice e și mai și ca înainte.
Așadar, ce e de făcut? E clar că numai apelul de seară al liderului maxim și vaietele jurnaliștilor fideli – mari luptători pentru „eliberarea” Justiției de binom și statul paralel, nu sunt de ajuns. Așa că a fost pregătită din timp, evident, pe din dos, o altă variantă a OUG 13, celebra „noaptea ca hoții”, prin care să-i dea scăpați pe toți cei agățați în mrejele justiției. Dar vai! O iscoadă din comanda oștirii a scăpat porumbelul în piață, iar guvernanților cică le-a fost și lor frică să semneze ordonanța-minune. De! Oameni sunt și ei! Iar până la toamnă, cu Parlamentul în vacanță, ordonanța făcătoare de libertate care să-i scape de belele trebuie să stea dosită.
Și de la toamnă, altă făină se va măcina la moara politică (speranța moare ultima!): majoritatea parlamentară va trebui reconstruită și mortarul e pe sfârșite. Ce să li se mai ofere în condițiile în care partidul e înglodat în datorii, guvernul trăiește pe credit, multinaționalele s-au sorosit, sectorul nostru de stat produce numai pierderi, iar Teodorovici se ceartă cu Mișa?
Deci viitor de aur nu prea mai are actuala majoritate de guvernământ, cu toate că goarna comandirului sună de dimineața până noaptea târziu.

Petru Tomegea

Și cu demnitatea cum rămâne?

iulie 26, 2018

„Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept” de la Veneția și-a publicat raportul preliminar asupra noilor legi ale Justiției din România și pe 30 de pagini desființează pur și simplu demersul „reformator” al ministrului Justiției, Tudorel Toader, precum și activitatea Comisiei parlamentare pentru justiție a Parlamentului României condusă de Florin Iordache. Dar n-am auzit pe forțoșii legislatori să-și recunoască eșecul, incompetența, să-și asume responsabilitatea și să-și dea demisia. Nu e vorba de demisia de onoare, floare rară între politicienii noștri, ci de rea intenție și incompetență, fiindcă modificările propuse de „grozavii” specialiști în științe juridice, Tudorel Toader și troica Iordache-Nicolicea-Nicolae, în loc să ajute, să reformeze, pun piedici Justiției, o politizează trecând-o în subordinea ministrului și a partidului de guvernământ, iar de independență a magistraților și stat de drept urmează să vorbim doar în șoaptă, ca pe vremea tovarășilor.
Deși în spațiul public se cunoaște adevărul, chiar dacă acum o dă la întors: proiectul de reformare a legilor Justiției a fost pregătit de Tudorel Toader și ministerul său(?), iar apoi a ajuns la comisia parlamentară a lui Florin Iordache care împreună cu majoritatea parlamentară și l-a însușit, așa că responsabilitatea le revine integral, inclusiv ministrului care avea obligația să lucreze alături de respectiva comisie la legile Justiției. N-a făcut-o, după cum el însuși declară, și a ieșit o improvizație criticată din toate părțile.
Unde și ce s-a greșit? Ce trebuie îndreptat? S-a greșit în încercarea de a subordona justiția puterii politice. S-a greșit încercând să se facă din Tudorel Toader mai-mult-ca-ministrul Justiției care să-i dicteze președintelui, cel ce reprezintă simbolic suveranitatea patriei. S-a greșit lipsindu-i pe magistrați de independență. S-a greșit obstrucționându-se lupta anticorupție. Exact ce strigă strada, exact ce contestă Klaus Iohannis la noile legi ale Justiției, exact ce ne reproșează organismele europene: pumnul în gura Opoziției, lipsa colaborării cu celelalte forțe politice, cu ceilalți actori din sistem. Fără manipulare, fără ordine de la partid. Toate trebuie îndreptate, în caz contrar, apartenența noastră la UE și la Consiliul Europei e pusă sub semnul întrebării. Iar dacă aceste demersuri nu sunt stopate, urmează ca România să schimbe statutul euroatlantic cu o ipotetică axă Istanbul-București-Moscova.
A se remarca din capul locului că demnitatea politicienilor noștri nu se află la loc de cinste în panoplia virtuților(?) politice românești. De la venirea la putere a PSD, ba chiar ceva de mai multișor, o mulțime de politicieni își calcă în picioare demnitatea păstrând funcțiile chiar și după condamnări penale rușinoase. Tocmai de aceea fac atâta scandal apropo de cuvântul „penal” și prezumția de nevinovăție, ca să aibă în spatele cui se ascunde.
Prin această nedemnă atitudine, actuala majoritate de guvernământ consfințește revenirea la cutumele de dinainte de 1989 și la politica propriului interes, accentuând îndepărtarea de idealurile populare și izolarea de propriul popor. Popor care, în îndelunga sa existență, a învățat că România nu are altă cale decât să se afle mereu alături de Occidentul civilizat și democratic, ceea ce înseamnă că apartenența la Uniunea Europeană și la Consiliul Europei sunt condiții sine qua non. În fond acesta a fost principalul mesaj al sângeroasei revoluții din decembrie 1989 de care nu are voie nimeni să-și bată joc.
Ce poate fi mai lipsit de demnitate pentru un guvern ca încropirea altei ordonanțe de urgență „noaptea ca hoții”? Ordonanță care să-i facă scăpați pe liderii cu dosare și condamnări penale, pe cei ce au spoliat bugetele publice pentru a-și aduna averi imense și ilicite? Nu i-au speriat nici protestele pașnice a sute de mii de cetățeni, așa cum nu-i sperie acum posibilitatea ca, din pricina modificărilor legilor justiției în interesul personal al câtorva corupți bine înfipți în funcții importante, România să fie din nou aruncată la marginea Europei civilizate. Ceea ce nu li se va ierta niciodată.

Petru Tomegea

PSD a ajuns la capăt

iulie 23, 2018

Să recunoaștem de la prima literă că PSD și Dragnea și-au satisfăcut toate poftele și au ajuns la capăt, așa cum și-a propus de la început mărețul lider. Doar că la capăt a dat cu oiștea în gard și nu și-a aflat izbăvirea de păcate, ci sabia lui Damocles, mai amenințătoare ca oricând. Că a dat cu oiștea în gard ne-a anunțat Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept de la Veneția care a cam anulat toată lucrătura Comisiei Iordache cu Justiția, ceea ce înseamnă că de fapt capătul nu mai înseamnă sfârșit, ci reluarea întregului proces de la… capăt.
Și asta deoarece PSD a dat o lovitură nu numai catastrofică, ci și inutilă Justiției, chipurile spre a o elibera de statul paralel și binom, dar în fapt cu intenția clară de a-i scăpa de dosare penale pe comandantul suprem și pe tovarășii săi de drum. Și-a subordonat între timp toate instituțiile statului prin ajustarea legilor și prin oamenii plantați acolo ori prin fidelizarea celorlalți, așa că Dragnea Liviu „are” nu numai Guvernul și Parlamentul României la degetul cel mic, ci și instituțiile publice. Dacă i-ar fi reușit pînă „la capăt” și lovitura cu Justiția, ar fi fost mai tare de zece ori ca Ceaușescu (cacofonia o subliniază!) și ar fi avut absolut toată puterea peste țară și sufletele noastre.
Numai că, în iureșul bătăliei, n-a observat că-i dau dosul oamenii de pe câmpul de luptă și a rămas cu vreo 28% față de 46% cu cât pornise, iar poziția internațională a partidului a fost făcută vraiște. Adică nici nu mai contează pentru ceilalți socialiști și social-democrați. Ba mai mult, foștii tovarăși din Parlamentul European vor să scape de problemele create de PSDragnea devenit oaia neagră a grupului socialist european PES.
Și ca drept dovadă că a ajuns la capăt, partidul a lansat o imensă provocare prin vocea nimănui altuia decât a eminenței cenușii, Darius Vâlcov, cel ce conduce în fapt ședințele de guvern, autorul celebrului program-capodoperă de guvernare a lui Dragnea Liviu. Ei, bine, eminența sa a propus de Centenar(!) un moment T 0(zero) al României, adică o amnistie fiscală + o amnistie penală și o grațiere, prin care cică să uităm toate dușmăniile, rivalitățile politice și să fim iarăși ca frații pe vremea tovarășilor. Cică „țara asta” ar avea numai de câștigat, ar ajunge în 2 (doi!) ani fruntașă pe ramură, întrecând ca PIB Finlanda! Ce atâta ură și patimă!
A se citi: cei ce-și plătesc regulat datoriile la stat și la bănci sunt niște fraieri, așa le trebuie, fiindcă, iată, statul PSDragnea, în mărinimia lui, îi iartă pe datornici; Justiția, UE, ambasadorii și Iohannis să închidă și ei ochii ca să se legalizeze furtul și corupția și să se poată tovarășii înfrupta mai departe, iar corupții, hoții, delapidatorii… să se împace cu victimele, ei să rămână cu palatele, conturile…, averile și onoarea intacte, iar poporul român să cânte din drâmbă după bugetele naționale jumulite și ieri, și azi, și mâine, în vecii vecilor, amin. Cât despre Finlanda, PIB-ul pe cap de locuitor este de 4 (patru!) ori mai mare ca al românilor. Nu mai bine tăcea?
După toate acestea, să avem posibilitatea să strigăm toți, uniți, într-un singur glas, Dragnea președinte! Eventual pe viață! Să cântăm apoi cu voioșie „Un partid avem și-o țară…”, ca pe vremurile pe care urmașii PCR nu le pot uita. Asta da politică națională adevărată și nu știu dacă, înafara basmelor de adormit copiii, așa ceva a mai avut loc pe undeva.
Vă veți întreba dacă activitățile de mai sus caracterizează un guvern reprezentativ pentru o țară ca România și cetățenii săi, o țară campioană la sărăcie, analfabetism funcțional și mortalitate infantilă, asta ca să nu mai zic de autostrăzi și… eficiență politic-administrativă. Din păcate, da, îl caracterizează. Se vede că nu e în stare de altceva.
Așadar, uite capătul, nu-e capătul! Cum va ieși partidul de guvernământ din această dilemă? Fiindcă guvernarea se termină peste doi ani și ceva, dacă nu cumva până atunci căruța PSD rămâne fără roți. Va găsi, cum a făcut mereu, un acar Păun în căruța căruia să adune toate oalele sparte din legile justiției de moment ce vinovații sunt arătați cu degetul de toată lumea? Sau va încerca să dreagă numai busuiocul?

Petru Tomegea