Dragnea ne declară război

Noiembrie 21, 2017

Cele peste 3 milioane de votanți le-au dat votul candidaților PSD în parlament și consilii locale pentru a le reprezenta interesele, numai că, odată ajunși la guvernare, aleșii social-democrați au uitat de alegători și au început să-și rezolve fiecare interesele proprii. Și cum în PSD funcționează „ordnung und disziplin”, doar de asta membrii săi își zic ostași conștiincioși ai partidului, au început cu împlinirea poftei celui mai tare, liderul suprem, Liviu Dragnea.
Interesul care poartă fesul liderului suprem, acela de a fi imun la lege, nu are absolut nicio legătură cu „românii” și România, așa cum ne lingușește mereu, ci cu trei dosare penale aflate deocamdată la DNA, dosare în care acuzațiile de corupție și abuz sunt cu subiect și predicat. Necazul e că, dacă mai primește o condamnare, cât de mică, ea va fi cu executare.
Ei, bine, dovezile nu contează, așa că în această eventualitate „va fi război”, declară mărețul și neînfricatul lider. Război cu cine? Cu Justiția, cu poporul, cu cele 20 de milioane de cetățeni care își plătesc cinstit taxele și impozitele la stat, care nu au probleme cu justiția, nu au furat nimic, nici nu s-au îmbogățit peste noapte din contracte bănoase cu statul, oameni care nu mint, care sunt în stare să-și ajute aproapele la nevoie, nu să-l jecmănească.
Motivul pentru care ne declară război? Liviu Dragnea se socotește nevinovat, dar arareori am auzit inculpați care își recunosc vinovăția, doar aceia care mai păstrează o urmă de demnitate și onoare. Și apoi singura cale de a se dovedi vinovăția-nevinovăția este Justiția. Or Justiția nu s-a pronunțat decât într-un dosar de corupție electorală în care l-a găsit vinovat.
E clar. Abia acum am înțeles. Fiind el din stirpea „marilor bărbați de stat”, are pretenția să fie crezut pe cuvânt că e nevinovat, deși în astfel de situații ceilalți cetățeni egali cu Liviu Dragnea în fața legii apelează la un judecător. Este un afront la adresa măriei sale, iar paraponul său acesta este: el spune și repetă de câțiva ani că nu este vinovat, dar de crezut îl cred doar ai săi(?), nu și justițiarii, nu și opozanții, nu și „strada”. Grozav afront!
Hotărârea sa este nestrămutată însă. Și fiind el mai-marele partidului, i-au sărit în dreapta și în stânga nu numai majoritatea de guvernământ, ci și guvernul, și ministrul Justiției, așadar războiul nu mai poate fi oprit nici prin rugăciuni la bunul Dumnezeu. Iar pornirea războiului înseamnă clar ieșirea României din UE și pierderea dreptului de vot în CE. Adio finanțări, adio locuri de muncă în Occident. Întrebarea mea e unde se va ascunde PSD atunci când 5 milioane de „stranieri” vor mărșălui spre Palatul Kiseleff.
Din cât se vede, propriul electorat se lasă ademenit de minciuni cu statul paralel, sistemul ocult și noua securitate, dar nu se întreabă de unde le-au răsărit liderilor acuzați imensele averi și palate în România și Brazilia, în Teleorman și Monaco. La fel cum nu se întreabă cine altcineva fură bună parte din bugetul comun că nu sunt bani pentru sănătate și educație, ba nici pentru apărare. Că de furat sigur se fură și, dacă se fură, sigur că sunt și hoți. Ei, bine, dacă ei sunt cei cinstiși, atunci unde sunt hoții?
Din păcate, Justiția pare neputincioasă, căci legile sunt făcute după proverbul „Corb la corb nu-și scoate ochii”, caz în care nu ne rămâne decât credința în bunul Dumnezeu. Dar bunul Dumnezeu nu bate cu ciomagul, ci se va îngriji de cei nedreptățiți, umiliți și ofensați, de văduvă și sărman, al căror bănuț le stă în ochi corupților, dar și de cei drepți și cinstiți. Deja a trăsnit vreo mie și ceva.
Semn rău: nici în viitor nu va fi altfel: legile noi ale Justiției sunt făcute netransparent, ba chiar în lipsa avizelor CSM și a organizațiilor profesionale aparținând judecătorilor și procurorilor, acțiunile la purtător și dosirea banilor câștigați necinstit în conturi offshore, în paradisuri fiscale nu au fost scoase înafara legii…, așadar se poate fura și mai abitir cu acte în regulă! Până când?

Petru Tomegea

Anunțuri

O stafie bântuie prin Palatul Kiseleff

Noiembrie 18, 2017

O stafie bântuie prin Palatul Kiseleff

Și, ca orice stafie, trebuie să provoace vâlvă, teamă, ceea ce nu e posibil fără scenarii fantasmagorice. Stafia a fost readusă în prim-planul mediatic de liderii majorității de guvernământ și propagată prin vuvuzelele lor din presă și televiziuni. Au nevoie să dea vina nereușitelor pe un dușman înspăimântător, unul necunoscut, ascuns, odios chiar, acționând împreună cu un străin, evreu (Soros), ca astfel să distragă atenția de la eșecul celei de-a doua guvernări după ce pe prima și-au îngropat-o ei înșiși de vie numai să scape de ea.
În fapt, Securitatea ca instituție și-a dat duhul în zilele revoluției din 1989, iar ofițerii temutului serviciu s-au pitit pe unde-și pregătiseră din vreme, beneficiind, contra loialității și a serviciilor efectuate, de protecția noului regim Iliescu. Firește că au primit și sarcini: să se afle mereu în slujba noii puteri politice să nu pună alții „străini de cauză” mâna pe ea, să alcătuiască noua clasă a capitaliștilor autohtoni pentru a nu deveni noi cică servitorii imperialiștilor, să pună bazele unei industrii românești moderne, dar a lor, să țină în frâu economia și instituțiile statului, să se facă membri marcanți ai partidelor de opoziție și ai organizațiilor civile…
Normal(?) că își continuă și azi activitatea foarte conștiincios fiecare la locul lui, dar haide să recunoaștem fără dram de cinism și manipulare că nimeni niciodată nu a reușit să le schimbe statu-quo-ul fesenisto-iliescian pe care l-au păstrat și îl păstrează cu sfințenie. Așadar despre ce vorbim, domnilor pesediști? Nu cumva ne referim la ai noștri ca și cum ar fi ai lor, manipulând de râd și pruncii?
Tocmai de aceea, ca să se piardă urma compromișilor securiști și să le servească mai bine interesul, au rebotezat-o „noua securitate” și au pus-o în slujba cică a „binomului”, a „sistemului”, a DNA-ului, a lui Iohannis și a dușmanilor străini. Au făcut-o pentru a putea băga în aceeași oală alături de „bătrânii securiști” și pe actualii lucrători ai SRI conduși până mai deunăzi de generalul Florian Coldea, pe procurorii, jurnaliștii și pe politicienii incontrolabili, toți numiți ofițeri sub acoperire.
Scopul? Ca să aibă asupra cui arăta cu degetul de fiecare dată când le ies la iveală nefăcutele, adică jaful și corupția, iar poporenii să creadă că dosarele penale ale vârfurilor lor politice sunt făcute la comandă de mai sus zișii securiști, ca și cum ei toți sunt curați ca lacrima. Și atunci de ce mare parte din bugetul guvernamental dispare în neant și averea lor crește proporțional? Iar poporenii devin tot mai săraci?
Și iaca așa ne-am procopsit acum cu o armată de pesediști viteji care „se luptă” din greu, zi și noapte, prin studiouri TV cu noii securiști și cu ofițerii lor sub acoperire, că nu mai știe cetățeanul de rând de partea cui sunt adevărul și dreptatea. Au uitat de buna guvernare, de gogoșile din campanie. În cârca noilor securiști sunt puse toate nerealizările guvernului și ale coaliției de guvernământ: binomul vinde țara străinilor, făcând din România o colonie, sistemul vrea să le fure votul din 2016 ca să le șterpelească guvernarea, Iohannis le pune piedici ca să nu le reușească nimic, iar DNA și ambasadorii străini le fac dosare penale ca să schimbe rezultatul alegerilor și să pună pe cine vor la conducerea țării în locul aleșilor, toți politicieni integri, mari iubitori de „români”, mari patrioți.
Toți „luptătorii” aceștia sunt însuflețiți de idealuri mărețe și nobile, numai că toți au o problemă de rezolvat cu Justiția, de aceea toți luptă pentru eliberarea „românilor” din sclavia DNA și a Codruței Kovesi. Din pricina lor nu merg treburile în România!
În ultima vreme li s-au alăturat noilor securiști străinii, ambasadorii statelor din UE și NATO, miliardarul evreu Soros, multinaționalele și băncile străine care „sug sângele poporului” și din pricina cărora „Țara noastră” nu se poate dezvolta. Deci nu din pricina corupției și a furtului a 28-40% din bugetul național! Însă nimeni nu poate explica de ce multinaționalele lucrează pe profit, iar toate întreprinderile de stat între care CFR, TAROM…, toate gestionate de „ai noștri”, pe pierderi. Și ce pierderi!

Petru Tomegea

Cine sabotează guvernarea PSD?

Noiembrie 14, 2017

Inițial am vrut să scriu că însuși PSD, dar mi-am dat seama că de fapt social-democrații nu mai contează în fața impetuozității liderului lor, comportându-se acum ca o masă amorfă după cum li se dictează. Pe vremea tătucului Iliescu se mai auzeau voci cârtitoare, singulare, ce e drept, împotriva unor măsuri arbitrare, permițându-se chiar apariția facțiunilor Petre Roman, Theodor Meleșcanu etc.
Azi se practică un fel de ”Joc al Ielelor”: îmbătat de propria putere, Liviu Dragnea a impus partidului mai întâi un program electoral plin de iluzii, apoi, neputând fi pus în aplicare, a cerut demisia propriului guvern, știind foarte bine că nu are de unde scoate alți miniștri mai loiali și mai competenți, iar partidul l-a ascultat orbește și și-a mătrășit propriul guvern. Izolează sau pur și simplu alungă orice voce critică din partid, sprijinit cu supușenie de „oamenii măriei sale” și televiziunile de casă, fără de care formațiunea sa ar fi închinat steagul demult.
Crezând că puterea îi e nelimitată, se gândește el că nu i-ar sta rău ca viitor prim-ministru și, de ce nu? chiar președinte, cu toate că are o condamnare și a mai fost refuzat o dată, dar ce mai contează. Poate dărâma pentru aceasta întregul eșafodaj juridic-constituțional. A încercat cu OUG 13, dar „strada” cu cei peste 600.000 de protestatari l-a prins asupra faptului și a dat înapoi. S-a făcut apoi a renunța la ideea de mărire, a așteptat să se atenueze starea conflictuală cu propriul popor, iar lumea să uite și a încercat din nou cu mâna ministrului Toader să-și ducă planul la îndeplinire printr-o ordonanță de urgență cu cele 4 (patru) legi de „reformă” adânc personalizată a Justiției.
Dar stratagema „noaptea ca hoții” n-a ținut nici a doua oară. De data asta au intrat în scenă ambasadorii străini, parlamentul european, comisari europeni, vicepreședintele CE, care i-au chemat la respectarea ordinii de drept pe prim-ministrul Tudose și pe ministrul Justiției. Realizând pericolul, guvernul a trimis Parlamentului pachetul de legi făcute după pofta liderului suprem de către profesorul și rectorul Tudorel Toader, cel aflat pe scaunul lui Titu Maiorescu, Theodor Rosetti, Take Ionescu… Au mai fost și vocea ceva mai întărită a Opoziției, și teama de reluarea protestelor. Reproșurile erau aceleași: lipsa transparenței procesului de legiferare, avizele negative ale tuturor celor în drept, opoziția majorității magistraților. Și apoi legile nu se fac pentru un singur ins ori 3 – 4, ci pentru toată suflarea, iar suflarea asta nu le are cu furatul, ci își vede cinstit de treabă.
Zilele trecute au încercat ultima variantă: după ce guvernul Tudose n-a vrut să-și asume legile justiției, și le-a „însușit” comisia de specialitate a Parlamentului, dovedind că acele trei puteri ale statului de drept se pot amesteca după pofta liderului de partid. Faptul a trezit din letargie vigilența străzii care, înspăimântată de pierderea independenței Justiției, n-a mai așteptat, ci a redeclanșat protestele cu zecile de mii, provocând o și mai mare brambureală guvernamentală. Plus bulibășeala din coaliția de guvernământ.
Ceva asemănător s-a întâmplat și cu „revoluția fiscală” a ministrului Finanțelor Mișa: lumea nu înțelege și pace care este rostul trecerii taxelor de la angajator la angajat, de moment ce este vorba de aceiași bani. Iar neîncrederea lucrătorilor, arși de fiecare dată prin astfel de mișcări, i-a scos în stradă împreună cu sindicatele. Se încălcase principiul tripartit al negocierilor guvern – patronat – sindicate, iar transparența acestei reforme lipsea complet.
Urmărind rezumatul de mai sus, te poți întreba ca orice contribuabil conștiincios, cui folosește toată tevatura și de ce forțează majoritatea de guvernământ declanșarea revoltelor sindicale. Numai că cineva sabotează din nou activitatea guvernului aceste majorități. La o analiză atentă, se observă că nu binomul, nici sistemul, nici altcineva nu se amestecă în decizia guvernamentală, înafara lui Liviu Dragnea și a majordomilor săi. Așadar cine sabotează activitatea propriului guvern?

Petru Tomegea

Politică mare cu nesimțiți și porci

Noiembrie 11, 2017

De-a lungul celor aproape 28 ani de activitate politică, neîntreruptă nici de concedii, vacanțe, mari sărbători naționale ori religioase, ba nici de intemperii, au fost mult mai multe etichete de acest tip pe care presa le repetă insistent și le caută pentru obținerea unui rating facil. E adevărat că foarte mulți se distrează la auzul lor, numai că, parafrazând un cronicar, mie îmi vine a exclama: Săracă Țara Românească!
Apoi de moment ce ei înde ei politicienii se fac nesimțiți, împuțiți, boi, vaci, oi, porci…, reinventând zoologia domestică, „românii”, care prin tipologie au aversiune față de diriguitori de când se știu, cum ar putea să capete stimă și încredere în oameni politici? Și încrederea, și stima însă sunt foarte importante pentru guvernanți căci în funcție de ele cetățenii acceptă politicile guvernamentale ori nu, iar un popor care nu are convingerea că diriguitorii fac bine ceea ce trebuie să facă e foarte greu de guvernat. Iar asta numai democrație nu se cheamă.
De altfel, încrederea în „clasa politică”, noțiune care îi desemnează și pe cei competenți și pe incompetenți, se află de ani buni la cota de avarie a credibilității (11%), ca drept dovadă prezența sub 40% la urne. Boala nu e nouă, având ca sursă refuzul constant de a promova oameni integri și merituoși. Însă când știi că de atâtea ori ți-ai pus speranțele în reprezentanți „unul și unul”, aleși de tine, și apoi aceștia te-au dezamăgit, au devenit corupți și corup la rândul lor și pe alții, data viitoare cu greu te va scoate cineva din casă indiferent ce promisiuni îți va face.
Dar cine sunt nesimțiții, împuțiții și porcii? Politicieni de frunte, foști și actuali, de la prim-ministru, la președinții camerelor parlamentare, senatori și deputați, activiști de frunte ori jurnaliști, oameni de televiziune înregimentați în diverse formațiuni politice, iar etichetele nu sunt numai individuale, ci și colective. Fenomenul nu este unic românesc, astfel de situații fiind însă excepții în Occidentul civilizat.
Nu-mi face absolut nicio plăcere să citez asemenea mahalagisme, expresii argotice și glodoase, ele exprimând gradul de instrucție și educație ale preopinenților, la fel cum nu mă interesează nici campionii unor astfel de exprimări troglodite. Cu așa ceva România nu are nicio șansă de emancipare. Pe mine m-ar interesa ca golul intelectual din mintea acestor politicieni certați cu buna cuviință să fie umplut cu determinare politică, adică cu pasiune pentru a se pune în serviciul cetățenilor care i-au ales să-i reprezinte.
„Spiritualitatea” de bâlci cu care se fălesc pare să individualizeze personalități cu mari șanse de a capta atenția publică, iar politica românească e plină de astfel de politicieni trăitori doar din ziceri, admonestări. Politicieni care nu au fost în stare să construiască mai nimic, dar care știu să șocheze bunul simț prin butade injurioase pentru a fi realeși. Ce reforme și inițiative extraordinare au rămas în urma unui „înaintemergător” ca Vadim, a unor Vanghelii, Dumitrașci, Piedoni, Codrini, Mirei, Pleșoieni, Șerbani și a atâtor altora care și-au înjosit-desfigurat și spiritul, și dușmanii?
Ei, bine, dacă posesorii unor asemenea „talente” de a batjocori, eticheta și porecli stârnesc admirație unor mulțimi de gură-cască, politica internă, „românii” nu au niciun beneficiu de pe urma lor, iar dimensiunea externă a acestora nici nu poate fi luată în considerare. În Occident fenomenele politice sunt cvasiprofesionalizate, iar indivizi „spurcați„ la gură nu fac carieră la vârf. De aceea, pe gureșii noștri aroganți nu i-a căutat nimeni niciodată (din țările autentic democratice).
A se mai observa că, în general, preocuparea pentru porecle, etichete și batjocură la adresa altora vrea să acopere nu numai deficiențe grave de caracter, dar și precaritatea pregătirii, a gândirii politice, imposibilitatea punerii în serviciul cetățeanului. Evident că politica românească nu are absolut nicio șansă atât timp cât principalele mesaje vor fi lansate de indivizi certați cu buna cuviință care se așază mereu în centrul universului.

Petru Tomegea

De ce riscă PSD?

Noiembrie 7, 2017

Este un foarte mare semn de întrebare deoarece riscul politic actual al PSD este dincolo de limitele înțelegerii. De obicei, oamenii cu capul pe umeri riscă atunci șansele de reușită depășesc 50%. În condițiile în care PSD conduce România, riscul poate afecta situația țării și a celor 20 de milioane de locuitori. E nebunie curată pentru un partid sau o mișcare politică să riște în asemenea poziție deoarece consecințele pot fi decisive pentru viitorul nostru, dar și al partidului și al decidenților.
Care e riscul PSD? Riscul de a pierde puterea politică, vezi cazul Ponta. Consecințele însă pot fi și mai dezastruoase, vizând inclusiv scoaterea partidului înafara legii, așa cum clama strada în iarnă. O astfel de situație atrage după sine și consecințe asupra eșichierului politic românesc.
Care este sursa riscurilor? Mătrășirea legilor justiției pentru a scăpa corupții, sustragerea fondurilor de investiții pentru a plăti salariile și pensiile, declanșarea crizei financiare asemeni celei grecești și creșterea ratei de sărăcie a populației odată cu mărirea diferențelor între bogații făcuți peste noapte și restul populației, scumpirea alarmantă a alimentelor și a energiei, creșterea dobânzilor la credite și reluarea spiralei inflaționiste concomitent cu devalorizarea leului, blocarea parcursului european al României din pricina continuării practicilor corupte…, ca să nu mai pomenim și de riscuri externe, Doamne ferește.
Mai întâi o explicație fără de care va fi greu de înțeles: PSD a fost votat de aprox. 3 milioane de alegători din cele peste 18 milioane trecute pe liste, ceea ce înseamnă că abia 1 din 6 cetățeni l-a legitimat pentru a guverna. Prin asocierea cu ALDE și cu alții plus procentele obținute prin redistribuire majoritatea parlamentară e una foarte consistentă. De aici curajul de a forța democrația și legile statului de drept, deși cifra de 3 milioane pe care poate(?) conta provoacă oricui frisoane numai celor ce trebuie nu. Nu vor să vadă pierderea credibilității după nici un an de guvernare.
Pentru cine riscă PSD? Pentru propriul electorat, acela sărăcit și care așteaptă mereu pomeni guvernamentale? Nicidecum, ci pentru politicienii certați cu legea și prinși în dosare penale. Nici măcar pentru cei 30.000 rămași în arest după recenta „grațiere” mascată, cu atât mai mult cu cât ieșirea din penitenciar a criminalilor, corupților, violatorilor nu produce decât teamă în rândul electoratului. Și pierdere de voturi. În schimb, numărul parlamentarilor cercetați penal e de peste 80 din 558 în fosta legislatură, iar al miniștrilor, adjuncților, secretarilor de stat, cel puțin în aceeași proporție.
Așadar nu pentru cele 45% din 7 200 000 cetățeni prezenți la urne e bătălia pentru „eliberarea” justiției de binom și sistem, ci pentru ei înșiși și ai lor. Un spectacol lamentabil în care sunt puși față în față cetățenii cinstiți aflați în proporție de peste 99% cu câțiva lideri cu dosare penale. De moment ce se consideră nevinovați, de ce le-or fi fiind frică să se prezinte în fața judecătorilor ca toți ceilalți muritori de rând? De ce or fi având nevoie de atragerea populației în acest joc murdar?
Iată de ce. Actualmente social-democrații nu mai funcționează ca o formațiune politică modernă, ci ca o oaste de servitori care se supun orbește comandantului suprem. În interiorul partidului singurul filtru care contează a acela al lui Liviu Dragnea care nici nu se mai ferește să folosească persoana I: „așa am decis (eu) să schimbăm (noi) guvernul…” Or tocmai din această pricină a apărut în spațiul public frica de PSD: un singur om poate greși mult mai mult decât un întreg Comitet executiv ales cinstit.
Partea dezolantă este că niciun manual de științe politice nu indică guvernarea la risc, socotită îndeobște aventură, incompetență, cu atât mai mult cu cât în spatele aleșilor se află „țara” și „românii”, cum le place să se laude toată ziua. Una este să riști când în joc este propria soartă și alta când ai pe umeri un întreg popor. La aceste lucruri nu se mai gândește niciun social-democrat?

Petru Tomegea

De ce se depopulează România?

Noiembrie 4, 2017

Exodul a peste 4 milioane de cetățeni români, al doilea după sirienii răvășiți de război, pare să convină politicienilor de la putere, căci bazinul lor electoral crește odată cu plecarea tinerilor. Deși sunt mereu atenționați de statisticile oficiale ale e(i)migrației europene, deși presa nu slăbește subiectul, pare că nimic nu clintește din loc majoritatea de guvernământ, iar peste politicile guvernamentale din programul de guvernare deja s-a așternut praful. Vor fi reluate în viitoarele campanii.
Parcă-i aud repetând cu lacrimi de crocodil în 2016 că niciun copil, niciun tânăr, niciun cetățean român nu va mai pleca din țară fiindcă vor avea ei grijă, va cădea din cer bunăstarea social-democrată peste noi, locurile de muncă vor fi mai bine plătite, școala românească va fi reformată și modernizată, spitalele, așijderea…, dar bunăstarea nu a căzut din cer, salariile cresc la ai lor, însă nivelul de viață al celorlalți nu crește, educația și sănătatea sunt tot de izbeliște și, între timp, tinerii plecați se întorc, nu pentru a rămâne, ci pentru a-și lua cu ei și părinții, ba chiar și bunicii. Or asta înseamnă, dacă ne ascundem după deget, depopularea României. Cât de orb să fii să nu vezi mulțime de sate fără picior de om și atâtea case, ulițe pustii?
Că diriguitorii nu sunt în stare, nici nu au chef să se ocupe de propriul popor se vede din activitatea Parlamentului, a Guvernului, a Președinției, ultima clamând mereu măsuri pentru emanciparea măcar a educației, a universităților, dar numărul tinerilor care pleacă la studii peste graniță crește de la an la an. S-a ajuns ca 30% din forța de muncă, după datele BNR, să lucreze peste graniță, mai bine de 13% din populația României, dar cifrele nu-i cuprind și pe sezonieri.
Se spun multe povești despre plecarea din țară, înșiși politicienii lansează fel de fel de explicații pentru a-și diminua răspunderea, de aceea voi arăta cum motivează plecarea definitivă din România foștii mei elevi: fiind studenți străluciți, cei mai mulți și-au găsit joburi foarte bune acolo. Alții n-au rezistat chemării părinților și s-au întors acasă, încercând să ocupe posturi conform înaltelor competențe. Mulți s-au lovit de sistemul de pile, relații, cunoștințe, înțelegând în cele din urmă că nu este nevoie de tineri merituoși. Aceștia au fost pierduți definitiv de România.
Câțiva, nu puțini, au fost trimiși cu burse guvernamentale la masterate, doctorate etc. la universități celebre, iar la întoarcere pe postul lor erau bine înfipți politruci semianalfabeți. Și aceștia sunt definitiv pierduți pentru România.
Dar să lăsăm elita deoparte, de care se vede treaba că „țara” nu are nevoie, și să ne ocupăm și de ceilalți foști elevi: ei constituie imigranții economici, părăsindu-și țara în căutarea unui job mai bine plătit în Occident. Cei mai mulți au deja familii acolo, iar copiii, pe care nu i-au lăsat în seama părinților, urmează școli în Italia, Spania… Nicio șansă să se reîntoarcă.
Să nu ne facem iluzii: țara poate fi iubită și de acolo. Niciunul nu-și urăște patria, dar dau vina pe politicieni, iar dacă opțiunile lor electorale au fost în 2016 de doar 10,5% în favoarea PSD, iar restul, în favoarea celorlalți, vă dați seama pe cine acuză.
Iată de ce dezvoltarea României, propășirea ei sunt puse sub semnul întrebării: educația are peste 4000 de necalificați, spitalele nu mai au de unde angaja medici și personal mediu, iar investițiile nu numai cele străine nu găsesc forța de muncă necesară. În schimb povara fiscală a statului crește, iar schema de personal în instituțiile publice s-a umflat peste poate cu clienți politici.
Necazul și mai mare e că numai 38% dintre tineri sunt dispuși să-și apere țara în caz de război, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria noastră. E rezultatul unor politici fără cap și coadă ale tuturor guvernelor postdecembriste, dar mai ales al incertitudinilor legate de viitorul societății românești. Nu în ultimul rând poate fi acuzată lipsa educației moral-patriotice de care nu se mai ocupă nimeni.

Petru Tomegea

PSD se bate cu trecutul

Noiembrie 1, 2017

Bătălii cu trecutul s-au mai dat în România pe vremea tovarășilor, mai toți găsindu-și câte un rol de mare revoluționar în lupta cu burghezia și capitalismul. Își făureau un trecut glorios pentru a-și justifica înalta funcție în partid. Azi, însă, „rescrierea” trecutului recent mai poate avea sens în măsura în care aduce voturi și legitimitate, fiindcă PSD le-a cam irosit după alegerile de la sfârșitul anului trecut. Acesta e motivul pentru care au aruncat în spațiul public scenarii delirante precum bătălia cu sistemul, cu binomul, cu justiția…, toate venind din trecut, pentru a acoperi prezentul deficit de legitimitate și credibilitate. Se inventează mereu dușmani, în speranța că vor avea pe cine da vina pentru nerealizările de azi. Așa se explică demiterea propriului guvern: ca să mascheze printr-un exercițiu de forță lipsa legitimității.
Curios e că, deși a câștigat alegerile la un scor uriaș și, în consecință, legitimitate populară, social-democrații și-au paradit legitimitatea când mare parte a electoratului a înțeles că a fost trasă pe sfoară: programul lor de guvernare se dovedește inaplicabil, propagandistic, iar eșecul e tot mai vizibil. Odată epuizate rezervele bugetare ale guvernelor anterioare, inclusiv ale celui tehnocrat, sacul cu pomeni s-a golit, investițiile au fost strangulate, iar salariile și pensiile nu mai pot crește așa cum s-a promis.
Cine vrea să învețe cum se poate pierde legitimitatea dată de vot poate studia campania electorală mincinoasă, chiar cinică a PSD din 2016: tot ce au dorit alegătorii să audă, tot ce nu s-a rezolvat în 27 ani de democrație chinuită a devenit peste noapte fezabil printr-un iluzoriu program de guvernare. Când li s-a promis alegătorilor marea cu sarea, Liviu Dragnea nu s-a gândit că vine un moment al adevărului. Iar acesta bate la ușă mult mai repede decât se aștepta.
Ca să abată atenția de la astfel de necazuri, au declanșat lupta cu trecutul pe o serie de subiecte sensibile, urmărite demult de presă: alegerile din 2009, ca să demonstreze că PSD a fost furat la urne de PDL, Traian Băsescu, servicii secrete și DNA, că Mircea Geoană ar fi fost adevăratul câștigător, chiar dacă rezultatul alegerilor și victoria lui Traian Băsescu au fost validate de Parlament și CCR. Iar atunci obiecțiile lor au fost puerile, repede estompate. Din fericire, în afara unei agitații sterile a unei comisii parlamentare, actuala dezgropare a mortului nu se bucură de cine știe ce susținere mediatică.
Al doilea subiect e mai pervers decât primul: începând din 2004, cică toate procesele penale în care au fost implicați liderii PSD, lângă care s-au aciuat și alții, au fost procese politice la comanda binomului, a unui Băsescu dornic de răzbunare și a Monicăi Macovei, „trimisa” lui Soros, a străinilor, a ambasadei SUA… De atunci nu e zi să nu se reinterpreteze fel de fel de fapte penale și condamnări ale instanțelor de judecată, mai ales ale procurorilor care au instrumentat cazul, pentru a justifica impunitatea. Până și Ioan Rus, liderul grupului pesedist de la Cluj recunoaște cinstit că toți cei ce vociferează zi și noapte împotriva justiției și a luptei anticorupție au avut sau au dosare penale.
Însă cea mai importantă miză, perla a coroanei în ofensiva împotriva justiției e șefa DNA, Laura-Codruța Kövesi: s-au angajat spioni, s-au creat comandamente speciale, în țară și la Parlamentul European, ca s-o discrediteze, sunt proferate zilnic minciuni și acuzații, inclusiv de către foștii colegi procurori căzuți sub incidența legii, foști sereiști și lideri politici cercetați penal care se vaită zilnic de abuzurile ei și încearcă pe toate căile, inclusiv parlamentare, să o determine să abandoneze, să-și dea demisia, să-i desființeze serviciul…, cu toată susținerea ei internă și externă.
Ei, bine, mari viteji în lupta lor cu trecutul, liderii majorității de guvernământ au abandonat guvernarea, lăsând-o în bătaia vântului, iar vântul bate dinspre Sud și prăvale criza din Grecia asupra României. Lipsit de o viziune clară măcar pe termen mediu, guvernul Tudose orbecăie printre legi și ordonanțe prin care să facă rost de bani la buget. Căci bătălia cu trecutul nu le aduce niciun sfanț în visteria publică.

Petru Tomegea

Ce politică mai e și asta?

Octombrie 26, 2017

Fără excepție, și cetățeni și politicieni ne dorim „o țară ca afară”, adică o viață mai bună, mai dreaptă, care însă nu sunt posibile fără un guvern responsabil, o justiție dreaptă. Dacă le-am avea, ridicarea MCV (Mecanism de cooperare și verificare impus de CE) și admiterea în spațiul Schengen le-am fi bifat demult. Dar nu le avem. În loc să țină cont de asta, parlamentarii votează pe bandă rulantă împotriva începerii urmăririi penale a Rovanei Plumb și a tuturor celorlalți acuzați de DNA în dosare de corupție, cu condiția să facă parte din majoritatea de guvernământ. O fac, deși sunt conștienți că MCV și Schengen rămân în stadiul de veșnică dorință, dar și neputință.
Mergem însă mai departe: 8 milioane de români suferă de sărăcie, concentrată mai ales la țară și în zone precum Moldova și Oltenia. Deși zonele respective sunt sărace și puțin atractive pentru investitori (străini), guvernul le scoate ochii celor necăjiți cu ajutoare sociale pentru a-i fideliza și a le fura din nou votul. Așadar nici vorbă de rezolvarea celei mai acute probleme a cetățenilor.
Toată lumea înțelege că eradicarea sărăciei e legată de nivelul înalt al corupției și de furtul din banii publici, numai că, în afară de DNA și stradă, nimeni nu este interesat de lupta împotriva acestui flagel care ne ține săraci, nici de recuperarea imenselor prejudiții. Din contra, majoritatea de guvernământ legiferează punct cu punct lipsirea de independență a Justiției, cu toate semnalele venite de la UE, CE, PE, NATO, de la ambasadorii SUA, ai Germaniei, Olandei, Angliei… Iar dacă jefuitorii nu vor fi prinși de justiție, paguba va fi tot pe spatele poporenilor.
Se va face eradicarea sărăciei prin trecerea din proprietatea statului în folosința mahărilor politici a unor bucăți de țară precum insula Belina, brațul Pavel, și a altora din Delta Dunării sau din cele mai frumoase locuri? Din contra: odată scoase din circuitul normal, respectivele bucăți de țară vor fi folosite aproape gratuit numai de către marii mahări, deși nu sunt ei proprietari, ci bietul popor român. Nu mai bine guvernul investea în obiective turistice și crea pe deasupra și locuri de muncă?
Să privim două minute situația școlii: în România marii-micii investitori nu mai găsesc forță de muncă bine calificată, în schimb școala nu dă o calificare tinerilor care trec direct de pe bănci în ajutor de șomaj. Din pricina unei proaste orientări școlare, îi plătim din bani publici. Ne plângem apoi de calitatea slabă a educației, a învățării. În loc să se ocupe de asta, ministrul Educației planifică din nou manualul unic, la fel ca pe vremuri… Ca să nu mai spun de școlile în care tavanul le cade copiilor și profesorilor în cap.
V-ați întrebat vreodată cât plătește statul anual din pricina gropilor și a drumurilor stricate? Mult mai mult decât dacă le-ar construi. Mai adăugați cheltuielile legate de accidentele de muncă la care suntem fruntași în Europa, mai luați apoi în calcul deteriorarea stării de sănătate din pricina proastei organizări a locurilor de muncă, a lipsei de igienă, inclusiv din spitale, și veți înțelege de ce nu avem nicio șansă să scăpăm de sărăcie în vecii vecilor.
Două fapte banale: cu câțiva ani în urmă poliția olandeză a descoperit în portul Constanța containere cu o cantitate uriașă de droguri care urma să ajungă în Olanda, numai că, stupoare! S-au pierdut, sau au fost făcute pierdute. Recent, doi olandezi-detectivi au venit în Bacău pe urmele unei biciclete furate din țara lor, dar care avea încorporat un cip ușor de detectat prin GPS, iar poliția noastră s-a făcut că plouă. E clar că veci-pururi Olanda nu va fi de acord cu admiterea României în spațiul Schengen. Cu toate sforțările și promisiunile prim-ministrului Tudose.
Cui servește politica asta fără cap și coadă? În orice caz, nu celor 20 de milioane de locuitori. Jaful banului public și mătrășirea justiției pentru a scăpa corupții de pedeapsă nu este în favoarea „românilor”, a poporenilor, ci a unor grei mahări. Numai lor le servește politica asta. Noi suntem buni doar să le dăm votul!

Petru Tomegea

Resetarea jocului politic

Octombrie 23, 2017

Oricâte s-ar spune despre ultimele evoluții politice la vârf, un lucru este clar: dacă relația Putere – Opoziție (formală) este aceeași, adică aproape inexistentă, relațiile în interiorul partidului de guvernământ nu se mai concentrează în jurul unui singur pol, Liviu Dragnea, ci în jurul unui binom Tudose – Dragnea, iar ordinea nu este aleatorie. De data aceasta „binomul” nu este unul manipulator-fantasmagoric al scenaritei „valahe”, ci unul cât se poate de real. Asta demonstrează că Executivul va încerca să meargă pe picioarele sale, iar controlul liderului și al staff-ului PSD își va diminua forța subversivă?
Vrabia mălai visează, ca și o parte a comentatorilor politici, numai că, tradiția o dovedește, liderii social-democrați români n-au acceptat niciodată de bună voie schimbările, reformele dacă nu sunt în avantajul lor. În concepția lor, guvernarea le aparține, lor le-a dat-o „poporul” și pot face ce vor cu ea, indiferent de opinia publică sau de părerile opozanților. Că este așa se vede din modul cum tratează împotrivirea străzii sau a liderilor Opoziției. În loc de analize comune, negocieri politice, cei de altă părere sunt demonizați și desființați prin acuzații precum: sunt cumpărați de Soros, sunt vânduți străinilor, multinaționalelor și lui Iohannis, care nu vor să lase PSD să guverneze. Apoi protestează virulent, exact ca pe vremuri, împotriva UE și NATO că se amestecă în treburile interne ca să devină România o colonie a lor. Înafara apărătorilor pesediști ai națiunii, cică toți ceilalți iau poziția ghiocelului în fața celor ce jefuiesc avutul național…
Ba, pe deasupra, guvernările lor sunt secretoase, cu întâlniri ascunse noaptea, iar comunicarea, de obicei manipulatorie, este doar unidirecțională, de la ei către ”români”. Degeaba societățile moderne pun accent pe participarea cetățenilor la actul de guvernare, la rezolvarea treburilor publice, degeaba vorbim de transparență… În majoritatea situațiilor critice, ne trezim în fața faptului împlinit.
Deocamdată suntem siguri de un lucru: liderul PSD a cedat în fața prim-ministrului, acceptându-i remanierea guvernamentală, indiferent de numele celor propuși, iar semnalul dat celorlalți miniștri este categoric: „Comanda la Tudose!” Adică o revenire la principiul constituțional al separației puterilor în statul de drept, Executivul fiind independent și responsabil? Nu știm încă până unde și până când ține responsabilitatea sa.
Ceea ce știm, însă, este că de acum înainte controlul politic al guvernului nu se va mai face pe față, iar dârlogii de partid vor fi înlocuiți cu frâie de mătase. S-au primit prea multe atenționări de la Bruxelles și de la principalii ambasadori ca PSD să nu înțeleagă că nu se pot atinge de legile justiției fără consecințe grave, deja prefigurate: fondurile europene, investițiile străine deja în pericol. Cât despre încheierea MCV, admiterea în spațiul Schengen, nici vorbă atât timp cât liderii cu dosare penale sunt apărați de Parlament.
Iar în acest caz, manipularea devine groasă. Pe de o parte împricinații se declară nevinovați, situație în care nu înțeleg de ce se sustrag din fața judecătorilor, iar, pe de altă parte, colegii parlamentari sunt în stare să modifice geografia patriei numai ca insula și lacul Belina cu tot cu brațul Pavel să fie scoase din arealul albiei Dunării, bun al întregului popor. Până și un elev de gimnaziu vede mascarada.
Și apoi, de atâta tevatură politicianistă și lipsă de concentrare asupra subiectelor fierbinți precum polarizarea socială și sărăcia în creștere, asupra scumpirii vieții, sondajele încep să arate o schimbare amenințătoare de percepție pentru atotputernicia PSD: scade sub 40%, în timp ce liberalii urcă amenințător la peste 30%. Așadar ecartul începe să se micșoreze.
Ultimul domeniu al resetării? Președinția. Neapărat trebuie să facă ceva pentru ca Iohannis să nu-i mai preseze cu integritatea funcției publice. De ce o face? Fiindcă unui portar de instituție i se cere să aibă cazier curat, în timp ce banii contribuabilului pot fi gestionați de inși cu dosare penale. Ca și cum n-ar mai avea România oameni cinstiți. Decât așa resetare…

Petru Tomegea

Un experiment eșuat – guvernul bicefal

Octombrie 19, 2017

Bicefalismul este o boală grea și veche a politicienilor noștri, mai mereu găsindu-se personaje ambetate de amocul puterii care să impună prim-ministrului propria voință. Au fost și situații când în fruntea guvernului erau ținuți oameni de paie și chiar cu probleme grave de sănătate, inclusiv deplinătatea facultăților mintale, însă atunci intervenția în decizia la vârf era necesară. De multe ori a fost vorba de consoarte trufașe sau amante firoscoase precum Elena Lupescu, Elena Ceaușescu, unii zic că și Elena Udrea, fenomen numit „blestemul Elenelor”.
Știu că v-ar fi plăcut să merg mai departe pe această variantă, dar încurcăturile recente cer atenție: după Constituție, România e încă o țară democratică în care statul de drept are la bază cele trei puteri independente, una legislativă, alta, executivă și cealaltă, juridică, separate între ele, dar cu posibilitatea controlului reciproc. Înainte de Revoluție, toate erau una, partidul era în toate, iar legea și decizia se aflau la cheremul celui mai tovarăș dintre toți.
Degeaba scrie în Constituție că avem noi separația puterilor dacă Executivul e „evaluat” și controlat nu de Parlament, ci de Liviu Dragnea împreună cu alți membri ai staff-ului PSD, membri care nu-i ies șefului din cuvânt. Ei au decis ca Guvernul Grindeanu să plece, iar Parlamentul doar a oficializat hotărârea de partid, ca pe vremuri Marea Adunare Națională.
Curios este că, până la evaluare, Guvernul Grindeanu era lăudat de toți liderii majorității și prezentat ca excepțional, însă după nici 6 luni a fost dat jos din motive nici azi clare. Chestia cu renunțarea la aplicarea programului de guvernare n-o mai crede nimeni fiindcă programul e ca steaua lui Eminescu: „azi o vedem, și nu e”. Concluzia analiștilor: se hainise față de Liviu Dragnea, liderul autoritar al social-democraților. În discuția de față nu interesează onoarea liderului și a celui mai tare partid, ci pretenția de a impune guvernului propria agendă. Agendă care în fapt nu are nimic a face cu programul de guvernare aprobat de parlament, ci cu propriile interese.
Și tocmai când lumea începea să uite, un scandal asemănător izbucnește în spațiul public: la mijloc pică de data aceasta Mihai Tudose, noul prim-ministru en titre, numit cu aproape 3 luni în urmă: se hainise și el. Dacă la început părea că va fi un prim-ministru ascultător, adică de paie, încetul cu încetul a ieșit la iveală că e din alt aluat decât Grindeanu: nu a fost de acord cu impozitul pe gospodărie, nici cu acela pentru cifra de afaceri sau part-time, nici cu altele la care PSD ținea.
Ultima „ispravă” de acest gen a fost remanierea guvernului, la care conform Constituției avea dreptul, și renunțarea la „membrii cu probleme penale”, în fapt, la oamenii de bază ai liderului suprem. A primit, se spune, semnale clare de la prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, întrucât ministresele în cauză administrau fonduri europene, iar din 2019 vor avea de gestionat probleme financiare ale UE.
Cum a fost tratată de către PSD și instituțiile statului „isprava”? Ca într-un stat în care voința liderilor ține loc de lege. Mai întâi s-a lansat zvonul că Tudose va avea soarta lui Grindeanu, apoi Tudose a ieșit cu demisia, iar faptul că în 9 luni schimbi două guverne și teama că președintele va numi un alt prim-ministru, evident, nu al PSD, a înmuiat spiritele. Apoi, borșul a fost dres, ca de obicei, cu minciuni, în fapt noii numiți fiind și mai baroni, dependenți de Liviu Dragnea.
Acum asistăm la o nouă și decisivă manipulare lansată evident de Ion Cristoiu: Mihai Tudose și „sistemul” vor să îngenuncheze PSD, iar Iohannis va avea iarăși „guvernul său”. Unde dai și unde crapă! Eu nu văd deloc o îngenunchere a lui Liviu Dragnea, ci o pierdere a deliciilor puterii absolute. Dar social-democrații, cum au făcut-o întotdeauna, se vor îndrepta, că vrea ori nu vrea Tudose, spre liderul cel mai puternic, or, în urma ultimei remanieri, acesta este prim-ministrul, nu șeful de partid.
Odată cu care experimentul guvernului bicefal e pe cale să eșueze. Să sperăm că a fost ultima încercare.

Petru Tomegea