Moștenirea lui Ion Iliescu

Martie 30, 2017

Cică fostul președinte ne-a lăsat o Românie întreagă, pregătită în ultimul său mandat să intre in NATO și UE, ne-a lăsat o Constituție, instituții stabile, stat de drept… De două decenii se chinuie specialiști și politicieni să decripteze o serie de avantaje create atunci pentru activiștii FSN, multe valabile și azi, dar degeaba. Pe deasupra, atât timp cât va exista, PSD se va lăuda cu mărețele realizări fesenist-iliesciene și va beneficia de favorurile respective. Pe unele numai ei le știu.
Însă „realizarea” cea mai perversă a fost discreditarea activității politice a cetățenilor patriei, mai ales dacă nu erau feseniști, interzicerea, scoaterea politicii din fabrici și uzine, din regii, din administrație, instituții, agenții, dar numirea la conducere a unor activiști proprii, de cele mai multe ori oameni de joasă calitate morală, incompetenți, fără alte merite în afara slugărniciei.
Rolul lor era acela de vătafi, de supraveghere și control din partea partidului, de creare a unor baronate și feude de partid, fiindcă stânga nu a avut niciodată încredere în propriul popor, iar teama de trădare i-a orbit atât de tare, încât se suspectează unii pe alții, motiv pentru care guvernarea devine a cincea roată la căruță. Iată de ce instituțiile statului de drept trebuie subordonate, inclusiv justiția, iar atunci când își manifestă independența trebuie neapărat desființate. Vezi cazul DNA.
Ei, bine urmările acestei cutume bolșevice n-au dispărut, România fiind azi la cheremul unei clase politice alcătuite mai ales din astfel de politruci cu gașca, rudele și urmașii lor. Consecințele acestui mod subversiv-conspirativ de a guverna o țară de peste 20 de milioane încă nu pot fi înlăturate, cu toate eforturile justiției, ale unei bune părți a spectrului politic și ale „străzii”, mulțimile protestatarilor reușind totuși de două ori să înlăture un guvern corupt și o OUG destinată salvării corupților din guvern, parlament și consilii locale.
Pentru a câștiga puterea, activiștii social-democrați au fost în stare de orice: să cumpere primarii opoziției prin OUG 55, să facă alianțe urât mirositoare cu alte formațiuni vasale și de sacrificiu, să promită alegătorilor tot ce vor să audă, să guverneze în disprețul legilor economice și să crească datoria publică pentru a crea impresia de eficiență și bunăstare.
Să analizăm puțin ultimele fapte: deși cele mai mari neajunsuri le-au creat subdezvoltarea economică și corupția, guvernanții și majoritatea politică actuală le tratează cu indiferență: banii pentru investiții sunt dirijați către consum, iar Justiția, DNA sunt lăsate singure să rezolve drenajul banilor publici prin fapte de corupție. Se știe că nici procurorii Mani Pulite ai lui Antonio Di Pietro n-au reușit să stârpească singuri hoția, dar a reușit(?) apoi parlamentul italian prin legi mai clare, severe și la obiect. De ce parlamentul nostru nu vrea să facă același lucru, adică ordine în legislația anticorupție și să aducă la buget banii furați? De ce se pun contre justiției prin declarații și neridicarea imunității celor acuzați când nivelul jafului e fără precedent?
La o scurtă privire, observ că absolut toate faptele mari de corupție au loc într-un mediu favorabil: legi cu diverse portițe pentru marii mahări și, mai cu seamă, lipsa transparenței. De ce atribuirea noilor contracte și achizițiile publice nu pot fi transparente este clar: nu se poate fura, nici primi mită cu martori. Nu se pot finanța partide și campanii electorale cu bani negri la vedere la fel cum nu se pot spăla bani în văzul tuturora. Citiți rechizitoriile publicate din dosarele unei foste mari speranțe a politicii românești, Sebastian Ghiță, azi fugar, ca să vă convingeți că numai la bună guvernare nu-i stătea mintea ditai șefului comisiei de control a SRI.
De ceva vreme caut cu lumânarea politicieni modești și săraci, care nu și-au schimbat hainele obișnuite cu costume Armani, care și-au păstrat prietenii și relațiile de altădată, care se ocupă de dimineață până seara de agenda publică primită de la alegători, care nu și-au abandonat soția și nu și-au luat amantă, care nu-și mută masa de lucru la restaurante celebre și în studiouri TV, dar căutarea mea nu are cine știe ce rezultate. Adevărat e că speranța moare ultima.

Petru Tomegea

Politică de frustrați

Martie 27, 2017

Când vezi că puterea actuală se concentrează mai puțin asupra bunei guvernări într-o perioadă când deciziile de politică internă și externă sunt vitale, nu poți să nu te întrebi ce alte obiective politice sunt mai importante decât buna guvernare. Fiindcă dacă vom continua să ne facem că guvernăm, dar pe din dos nu ne urmărim decât propriile interese deficitul bugetar și conflictul cu „strada” se vor acutiza.
Nu poți să nu te miri când de mai bine de două luni sutele de mii de protestatari nu sunt invitați la dialog de diriguitorii noștri, dar găsesc înțelegere la Uniunea Europeană, speriată de amploarea manifestărilor. Nu e posibil ca într-o țară democratică cu Parlament, Executiv și Justiție funcționale, cu Avocat al Poporului să nu reacționeze nimeni la acuzațiile fără precedent aduse de demonstranți. Nu e frustrant pentru actuala Putere ca strada să apere justiția de atacurile politicienilor? Nu cumva s-a mers prea departe cu interesele personale?
La fel cum nu poți rămâne indiferent la explicațiile ministrului Justiției care se face a nu vedea că ținta OUG 13 era scăparea de pedeapsă și albirea dosarelor penale ale câtorva lideri influenți. Să nu fi urmărit ce scrie pe pancartele explicite ale demonstranților, imagini pe care le-a putut vedea o lume întreagă prin intermediul celor peste 100 de care de reportaj? Iar acolo pe lângă „noaptea, ca hoții!” mai erau câteva mii de alte inscripții, între care „DNA să vină să vă ia” se repeta de sute de ori.
După analiza din comisia LIBE văd că liderii majoritari au intrat în silentio stampa și dau din colț în colț, numai că frustrarea îi mână spre explicații pe cât de dezonorante, pe atât de fanteziste: când 600000 de protestatari s-au aflat în stradă n-o acuzi pe Monica Macovei că i-a scos la miting seară de seară. Căci Macovei și partidul ei au avut doar câteva mii de voturi la ultimele alegeri.
De asemenea, nu-l acuzi pe Gabriel Liiceanu că minte când îi atribuie lui Liviu Dragnea intenția de demitere a procurorului general și a șefei DNA. Da, el n-a spus-o cu subiect și predicat, dar subordonații și aliații săi politici, televiziunile de casă o fac până la saturație. Nu putea să le ceară să schimbe placa? Sau se ascunde în dosul libertății de cuvânt.
Când acuzațiile de corupție la adresa actualilor și a foștilor guvernanți au la bază fapte pe care le simțim cu toții, sărăcia de acasă, de la școală și de la spital, chiar dacă cei în cauză se fac că nu le văd, când miliarde și miliarde de € s-au drenat în buzunarele îmbogățiților peste noapte, nu dai vina pe justițiarii care vor să-i prindă pe hoți. Nu poate fi vorba de poliție politică de moment ce dosarele în instanță aparțin întregului spectru politic. Da, pesediștii au mai multe deoarece au fost mai mult la borcanul cu miere.
Pe deasupra nu există vreo dovadă că Soros, unii ambasadori, servicii secrete ale nu știu cui au cerut justițiarilor să-i desfigureze pe anumiți lideri ai majorității actuale. Firește, discuția aceasta continuă deoarece respectivele instituții n-au ieșit la timp cu dreptul la replică dat de lege și nici nu i-au chemat în instanță pe lansatorii de acuzații fără fundament și injurii.
Și acum, iată consecințele discuției din LIBE asupra justiției românești: MCV nu va fi ridicat, din contra, se va întări, iar poziția internațională a PSD, a Guvernului, a Puterii actuale, va fi periclitată pentru multă vreme. N-are rost să aducem în discuție scăderea în sondaje, nesigură, nici pierderea puterii, căci nimeni nu pleacă de la guvernare decât cu o lună înainte de alegeri spre a prosti din nou electoratul.
Dar are totuși rost să vorbim de această politică de frustrați: sunt deranjați de anchetele penale ale DNA care vrea să diminueze corupția, să schimbe modul de a face afaceri mai ales cu banul public, să se poată vorbi și la noi de domnia legii (rule of the law). Și n-ar fi rău dacă Parlamentul, Guvernul i-ar veni în ajutor prin legi simple și clare pentru a stârpi hoția.

Petru Tomegea

Altă păcăleală marca PSD – Noua Stângă

Martie 23, 2017

De la partidul care una a promis în campanie și alta face după ce a ajuns la putere nu mă pot aștepta decât la o păcăleală. Că păcăleala poartă marca Victor Ponta, că altădată se numea Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană ori Liviu Dragnea nu mai are absolut nicio relevanță.
Să mai observăm că de fiecare dată când social-democrații și-au compromis iremediabil imaginea publică iar scorul din sondaje le dădea frisoane și-au schimbat surtucul pătat și numele, din FSN în PDSR, din PDSR în PSD, haina nouă ajutându-i să mai păcălească încă o dată electoratul.
Pe deasupra, aripile desprinse(?) din formațiunea lor, Alianța pentru România (ApR) în 1997 și Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) în 2010 le-au permis să supraviețuiască, parazitând partidele din opoziție. Ba chiar au făcut jocuri urât mirositoare pe scena politică. Doar din vremea acestora nu se mai știe ce e stânga și ce e dreapta. Nu așa a înflorit cel mai scârbavnic mod de a face politică, traseismul? Nu așa au fost reținuți sau readuși la sânul partidului-mamă foștii fii risipitori?
Iată că acum situația se repetă: imaginea PSD e praf și pulbere după două luni de proteste („ciuma roșie!”), pe plan internațional poziția sa e cea mai șubredă din ultimele două decenii, chiar și în sondaje măsluite scăderea continuă și, dacă trendul se menține până la viitoarele alegeri, partidul va pierde puterea. Ce e de făcut sau mai degrabă „что делать?”, vorba lui Lenin?
Iaca una dintre soluții le-o oferă Victor Ponta: Noua Stângă. Anunțată cu surle și trâmbițe (pentru eventualii crârcotași filologi: cele două cuvinte nu sunt sinonime totale, iar locuțiunea e mult mai veche decât li se pare!), formațiunea lui Ponta vrea să-i adune grămadă pe cei nemulțumiți de leadershipul lui Dragnea, de aventurismul guvernului Grindeanu care aruncă cu bani în populație, de continuarea anti-Justiției… Nedumerirea care mă cuprinde e că toate își au originea în guvernarea „pisicului”.
Firește că denumirea Noua Stângă e un moft. Fiindcă însuși fostul prim-ministru recunoaște că nu prea le are cu stânga și că a pus în operă mai ales măsuri de dreapta. Cu ele se laudă mereu, ba chiar se consideră un erou care s-a sacrificat pentru „Românica”. De aceea confuzia devine comică: va fi Noua Stângă un partid de dreapta?
Nici vorbă de doctrină. Va fi un partid de gașcă, gașca lui Victor-Viorel. Cârdășia cu care să facă și el niscaiva jocuri politice fiindcă i s-a acrit de chibițat pe de lături. Vrea să joace și el ca Băsescu, modelul său tutelar, numai că jocul său politic are legătură nu cu Românica, cum zice el, ci cu propriul partid și cu Liviu Dragnea. Motivul? În afara unei figuri de politician expirat nu avea ce să le ofere, așa cum nu avea ce pune pe masa negocierii.
Iată de ce Noua Stângă e deja o formulă veche și, dacă va fi, ei bine, va fi un partid-pâlnie care să adune fugarii și răspopiții din PSD, să dreneze cât mai mulți membri, eventual să readucă sub ascultare fostul UNPR pentru ca social-democrația să nu piară totul odată cu puterea. Doar nu-și închipuie cineva că se poate câștiga războiul cu Justiția. Singurul lor interes este ca „românii” să mai înghită încă o dată gogoașa social-democrată, eventual cu surtuc nou, răscroit, la viitoarele alegeri. Iar Victor-Viorel să fie iar ce-a fost și mai mult decât atât.
Necesitatea Noii Stângi a apărut după apelul de seară al bocancilor făcut de greii PSD care au constat cu durere că, dacă trendul actual se păstrează, în viitoarea legislatură se vor vedea din nou în pustietatea opoziției, fără contracte pentru gașcă, fără aplauze comandate încă din autocare, fără invitații zilnice în studiouri… Iarăși campanie mereie, iarăși gargară, iarăși politicianism, căci cu reformele stânga noastră nu le-a avut niciodată. Doar cu restaurația. Nu se poate despărți de trecutul „glorios” de dinainte de revoluție și gata.
Și pentru că la Palatul Victoria viața e grea și scurtă, o nadă ca Noua Stângă n-are ce să strice.

Petru Tomegea

De vină sunt sistemul și binomul?

Martie 20, 2017

Politicienii care au avut până acum pâinea și cuțitul în mână, însă au împărțit-o după proverbul „Cine-mparte parte-și face”, odată prinși cu mâța-n sac, dau vina pe sistem și binom, (două neologisme deocheate, dar tocmai de aceea), pentru nerealizările ultimilor 27 ani de activitate prin toate organele, comitetele și comițiile naționale ori locale.
Din curiozitate gazetărească, am căutat prin site-urile oficiale, prin ziare și reviste cazuri, situații când sistemul, binomul și ce va mai fi fost s-au opus bunei guvernări, i-au oprit pe aleși să-și pună în operă programele, reformele perorate în campanii electorale, i-au obligat să dea contracte clientelei politice, i-au forțat pe procurori și judecători să dea decizii „politice” împotriva lor… și n-am găsit nicio informație legată de astfel de pricini. Doar acuzații. Poate nu știu eu să citesc. Nici să caut.
De asemeni, stau zile, nopți întregi și mă uit la talk-show-uri unde se combate cu mânie proletară amestecul procurorilor DNA, al serviciilor secrete, al liderilor UE, al ambasadorilor SUA, ai Germaniei… în activitatea politică și administrativă, dar nu vine nimeni cu vreo dovadă că respectivele entități, nu hoții noștri, au pus la cale dispariția, zice presa, a peste 40% din bugetul patriei în conturile îmbogățiților peste noapte. Nu i-a obligat DNA pe aleși, nici pe guvernanți să-și căpătuiască rudele, să-și facă șefi fii și fiice, neveste, mame, nepoți, prieteni…, nici să nu respecte legea, bună, proastă, cum este, dar lege.
Firește că, din pricina jafului întrat în obișnuință, România nu are nicio șansă de dezvoltare durabilă, nici să recupereze uriașele decalaje față de democrațiile occidentale, motiv pentru care nu este oficialitate europeană sau americană să nu laude campania anticorupție, dar asta nu înseamnă, ca pe vremuri, amestec în treburile interne, ci doar încurajarea unei tendințe, căci o Românie prosperă înseamnă și o Europă, un NATO puternice, și bună guvernare. Dar n-am auzit ca respectivii să dicteze șefei DNA, Laura-Codruța Kovesi, cui să facă dosare penale ori să nu facă. Și apoi ceea ce contează e decizia judecătorului, nu a procurorului.
În pus, până acum, nici un magistrat nu s-a plâns, (atenție, în timpul activității de cercetare sau de decizie! n.a.) că s-au făcut presiuni în favoarea sau în defavoarea nu știu cărei „rezolvări”. Că-și „amintesc” după ce sunt dați afară ori după ce vor să acceadă în politică, fără a depune niciun fel de plângere în instanță, nu mai are relevanță. E vorba numai și numai de procese de intenție și de manipulare, tehnici devenite uzuale în politica românească.
Înțelegem frustrarea politicienilor onești, probabil majoritatea, că sunt asimilați unei clase politice corupte, la fel cum înțelegem frustrarea celor ce s-au murdărit în operațiunea „bani pentru partid”, fiindcă răul are rădăcini adânci, încă netăiate total de justițiari de la revoluție încoace. Iar legea a venit tardiv și le-a picat prost „trezorierilor” care s-au făcut a nu o vedea. Dar nu binomul, nu sistemul… i-a forțat să „rupă” din banii veniți de haram pentru a-și face palate invidiate până și de șeicii din Dubai.
Se face mare tam-tam cu protocoalele secrete încheiate de SRI cu diverse alte instituții precum poliție, procuratură, Curte de Conturi, fisc…, dat absolut nicio instituție nu a cerut oficial desecretizarea acestora. O declară însuși președintele. În vreme ce atacurile participanților la talk-show-uri dau în clocot. De ce n-au cerut? Răspunsul nu poate fi altul: deoarece sunt documente oficiale între instituții făcute conform legilor în vigoare. Altfel ar fi fost demult denunțate.
Nu știu exact ce vor fi însemnând „sistem” și binom”, cuvinte devenite emblemă a unui spațiu public răvășit de manipulări, dar începe să fie clar că diriguitorii noștri, lipsiți complet de chef de lucru, caută aiurea țapi ispășitori, numai că alegerile viitoare, sper, nu vor mai fi câștigate cu gogoși și nici nu-l pot scoate președinte pe acarul Păun.

Petru Tomegea

Cu cine luptă PSD?

Martie 16, 2017

Social-democrații au câștigat la scor alegerile parlamentare, cu un program de guvernare mai degrabă iluzoriu decât optimist, dar, surpriză! În loc să și-l pună în aplicare imediat, beneficiind de susținerea unei majorități ultraconfortabile, au ieșit la luptă împotriva propriului popor, inclusiv a celui pesedist. De demonstrat.
Să comparăm obiectivele principale expuse în respectivul program cu țintele bătăliei de după alegeri: electoratul, de fapt, poporul, a votat promisiunile de dezvoltare economică și creșteri salariale, reformarea administrației, a educației și a sănătății, reinstaurarea statului de drept, călcat în picioare de „binom”, și eradicarea corupției, e adevărat, cam cu jumătate de gură.
A uitat repede și, cu toată voința populară, PSD a declanșat o luptă abrașă tocmai împotriva Justiției, încercând să reducă prerogativele și puterea DNA, să legifereze pe șest în favoarea corupților și a condamnaților, să le albească trecutul penal ca să-i scape cu averile neatinse. Printre favorizații OUG 13 se află tocmai aceia cu diverse dosare penale din majoritatea de guvernământ împreună cu UDMR, ei, cei mai vajnici apărători ai drepturilor noastre, ei, criticii exceselor DNA, devenită cică poliție politică.
Pesediștii au mizat pe slăbiciunea și degringolada opoziției, pe instabilitatea și schimbările din interiorul PNL, înfrânt zdrobitor în alegeri, însă opoziția a venit de unde nu se aștepta: din stradă, de la electoratul absent la vot pe 11 decembrie, de la câteva ONG, dintre care România curată a Alinei Mungiu a spălat putina, de la generația actuală de IT-iști, internauți, obișnuiți ai rețelelor de socializare, studenți, intelectuali, designeri, lume educată și hipercalificată, tineri frumoși și liberi, hipsteri…
Cum poate un partid de secol XXI să lupte cu sutele de mii de protestatari înarmați cu slogane inspirate de tehnici vizuale, cu efecte de lumini, cu momente înălțătoare provocate de interpretarea imnului „Deșteaptă-te, române”? Cum să nu te emoționezi văzându-i pe copii împreună cu părinții și bunicii protestând? Cum poți face față sutelor de care de reportaj ale televiziunilor străine care transmiteau live manifestările din Piața Victoriei, mai mult decât o făceau televiziunile noastre?
Nu știu dacă social-democrații vor fi învățat ceva din aceste lecții politice aspre, deoarece nu au învățat absolut nimic din demonstrațiile de după omorul de la Colectiv, dar știu sigur că acest partid și guvernul său vor avea puțină trecere în fața politicienilor occidentali. Iată o vulnerabilitate în plus pentru România într-un moment în care președintele și guvernul Grindeanu trebuie să negocieze viitorul României.
Pentru că pesediștii și-au dat seama că doar slăbind puterea Justiției nu este suficient, au trecut la un asalt fără precedent asupra serviciilor secrete, aflate sub control parlamentar, dar subordonate CSAT al cărui președinte este Klaus Iohannis, deși vice este prim-ministrul Grindeanu. Au reușit debarcarea adjunctului Coldea, au reușit să-și adjudece șefia celor două comisii de control parlamentar al serviciilor, dar totuși atacurile nu se opresc. Acum bătălia s-a mutat în parlamentul dominat de o majoritate tăcută și ascultătoare și la Curtea Constituțională.
La o privire atentă, coroborând atacurile împotriva Justiției cu acelea împotriva SRI și SIE, nu poți să nu realizezi că de fapt ținta este Iohannis. Nu degeaba Parlamentul României a produs un document rușinos în care condamnă amestecul DNA și al președintelui în treburile Legislativului. Iar scopul acestor atacuri, în conivență(?) cu acelea expuse în Sputnik, este deocamdată cețos. Se încearcă demiterea președintelui sau încearcă să i se forțeze mâna pentru a „o lăsa mai moale” cu anticorupția?
De aceea, în opinia noastră, social-democrații par a fi uitat de ce i-au ales cetățenii, încercând fiecare după puterile lui să-și rezolve situațiile încurcate cu justiția, iar atacurile la adresa DNA, SRI, Iohannis au rolul de a descuraja, de a timora. Poporul? El poate să mai aștepte alte promisiuni la viitoarele alegeri.

Petru Tomegea

Ponta iese la atac

Martie 12, 2017

Și nu o face la întâmplare, ci tocmai când corabia PSD ia apă din pricina scandalurilor și erorilor politice de după câștigarea alegerilor. E clar că de această dată bătălia sa poate avea sorți de izbândă. Altfel n-ar fi ieșit din surghiunul autoimpus după omorul de la Colectiv. Ce șanse are planul său de a reveni în fruntea social-democraților, implicit a majorității de guvernământ și a-i lua locul lui Dragnea?
Au încercat în ultimele decenii, e drept, și alți lideri detronați să reia frâiele PSD, numai că tentativele lor au eșuat. Ce atuuri are în plus fostul prim-ministru? Și apoi, strategia sa e una complet nouă sau măcar a învățat ceva din greșelile celorlalți răspopiți? Nici vorbă: odată slăbite puterile liderului suprem, ca în orice construcție politică din mantaua marxist-leninistă, pretendenții sar la gâtul fostului binefăcător. Nimic nou, așadar.
Ba chiar armele și muniția aferentă i-au fost furnizate de criticile opoziției la programul de guvernare și la cheltuielile social-electorale masive, de atenționările repetate ale comisarului european Moscovici, de specialiștii și economiștii neînregimentați în propaganda de partid. În fine, un pesedist de frunte ca Victor-Viorel recunoaște că previziunile negre care, încă din campania electorală, ne reaminteau soarta Greciei, înglodată în datorii, erau reale și fundamentate.
De asemenea, încercarea guvernului de a scoate România din situația actuală a scăderii încasărilor la bugetul de stat crescând masiv salariile și cheltuielile administrative nu va face decât să grăbească ritmul înglodării în datorii publice și al apropierii de o curbă inflaționistă periculoasă. Cât despre entuziasmul inconștient al Olguței Vasilescu, impetuoasa ministră a Muncii, generat de aceste măriri „istorice”, el seamănă perfect cu acela al ministrului Florin Iordache din noaptea de 31 ianuarie când a trecut Rubiconul ce celebra OUG 13.
Dacă perspectivele economice nu-i lasă pe diriguitori să se bucure și ei de beneficiile și deliciile Puterii, situația internă a PSD e și mai încurcată: activiștii nu știu cum s-o mai sucească și răs-sucească pentru a-l scoate pe liderul lor național din deficitul de imagine provocat de jurnaliștii de investigație de la Rise Project. Evident că evoluția cercetărilor poate crea oricând un vid de putere la vârf.
Iaca așa i-a venit apa la moara lui Victor Ponta. Deși după ultimele postări pe rețelele de socializare îl bănuiam de multă naivitate, se pare că de data aceasta și-a calculat corect șansele, numai că, din păcate, varianta sa pentru social-democrație nu este cu nimic superioară celei ce urmează, probabil, să se încheie în curând. Cu atât mai mult cu cât probele îngroașă dosarele penale, și ale sale, și ale altora, iar juriștii tari în gură ca Șerban Nicolae se fac luntre și punte să-i scape de condamnări, uitând totuși că în stradă se află câteva mii bune de protestatari tocmai din această pricină. Ai zice că o fac înadins ca să-i provoace.
Atacul lui Ponta este bine construit: măsurile sociale anunțate continuu de guvernul Grindeanu nu sunt o consecință a dezvoltării economice, căci în ultimul an s-au semnat 0 (zero) contracte, iar investițiile se lasă așteptate. Or, dacă economia nu produce bani la buget…, de unde creșteri salariale? Așa e: nu putem trăi din petrol ca țările din Golf, dar nici pe credit cum crede guvernul actual.
Pe deasupra, nici situația de la Palatul Victoria nu-l mulțumește: principalii lideri se bat între ei cine să stea la manșa avionului. Aluzie la șeful Executivului, Sorin Grindeanu, și la liderul PSD, Liviu Dragnea, or Executiv cu comandă bicefală nu s-a mai văzut de pe vremea tovarășilor… De data asta, însă, săgețile nu mai sunt țintite asupra Palatului Cotroceni, ceea ce poate fi un semn că fostul premier n-ar exclude din start revenirea la „butoanele” guvernării. Dar, să recunoaștem, e prea mult.
Ca și altă dată când au fost bătălii interne pentru putere, principalul semn al schimbării îl dau baronii, vechi și noi, ai PSD: dacă ei înclină balanța spre Ponta, Dragnea va pierde, numai că Victor Viorel are doar traista cu promisiuni, nu cu contracte bănoase…

Petru Tomegea

România lor și România străzii

Martie 9, 2017

Despre două Românii se vorbește demult, dar primul care descrie fenomenul și-i stabilește coordonatele socio-politice, din păcate doar pro domo, este Adrian Năstase, fost prim-ministru al României (Cele Două Românii, 2014, 854 pag.!) Numai că, după apariția tomului uriaș, n-am observat o emulație grozavă a comentatorilor, nici a analiștilor, necum a specialiștilor, așa că nu e cazul să discut justețea punctelor de vedere, nici importanța acestuia pentru știința românească.
În schimb, voi păși pe calea deschisă de autor. Cele două Românii sunt în concepția sa: 1. „o Românie a votului” și 2. „o România a străzii”. Și asta deoarece explică o serie de decizii politice ale partidului moșit împreună cu Ion Iliescu, PSD, fost PDSR, FSN. Ne referim la organizarea unor contramanifestații în fața Palatului Cotroceni și în unele capitale de județ pentru a demonstra că susținătorii Guvernului Grindeanu și ai lui Liviu Dragnea sunt la fel de mulți și de determinați ca „tinerii frumoși și liberi” care manifestează de peste o lună cerând demisia guvernului.
Să nu cumva să credeți că voi pune față în față cele două categorii de cetățeni spre a-i batjocori pe unii prin ochii celorlalți, așa cum fac destui colegi din presă. Cu sau fără dinți, cu studii și specializări specifice societății informaționale ori nu, vârstnici sau tineri, cu toții sunt cetățenii unei singure Românii, iar votul fiecăruia dintre ei este egal cu al oricărui alt cetățean.
Firește, sunt diferențe pe care nu le putem da deoparte, ele constituind subiecte pentru sociologi și scriitori, dar în rândurile de față ne interesează altceva. Componenta umană a celor două grupuri e aceeași: și unii și alții vrem „o țară ca afară”, o țară în care domnește statul de drept, în care hoția, ca pretutindeni, e excepția, nu regula, în care aleșii guvernează pentru cetățeni, nu pentru ei înșiși…
Și atunci de unde vine vrajba dintre cele două grupuri? De unde ideea celor două Românii? Priviți-i cu atenție pe liderii tinerilor din Piața Victoriei și veți observa că niciunul nu iese în față spre a câștiga capital politic din necazul nostru. Vor dreptate, vor justiție puternică și imparțială, dar protestează fără ură, cu zâmbetul pe buze, făcând glume și poante, purtând slogane satirice și cântând melodii devenite virale pe Net. Pe mine însă m-a impresionat imnul, devenit punct fierbinte al fiecărui miting.
De cealaltă „parte” a străzii, lucrurile stau cu totul altfel: doar o mică parte dintre susținători e conștientă de gestul lor, iar ieșirea în stradă se face cu un efort, inclusiv pecuniar, al PSD, căci autocarele cu care sunt aduși costă. Contribuția esențială este a primarilor din localitățile limitrofe și cartierele mărginașe.
Dar să spunem că lucrul acesta nu este relevant. În schimb, priviți mitingul de la Târgoviște: PSD a și început un fel de campanie electorală, iar tipicul nu diferă cu nimic de celebrele mitinguri ale tovarășului Ceaușescu. Trebuia să se vadă ce mari patrioți sunt actualii lideri, mari oratori, cu aceleași gesturi grandilocvent-arogante, exprimând dragostea nețărmurită față de „români”. Cu laude la adresa Guvernului Dragnea condus de Sorin Grindeanu, cu grija majorității de guvernământ pentru bunăstarea noastră…, că se înroșește hârtia.
După care am înțeles: prima Românie, aceea a aleșilor, a reprezentanților noștri votați de noi, poporenii, clasa conducătoare, cum ar veni, se „sacrifică” pentru binele comun, iar a doua, cea a votanților, între care trebuie inclusă și „strada” este datoare cu dragoste nețărmurită față de efortul și înțelepciunea tovarășilor din frunte, pe care trebuie să-i laude mereu și să-i ovaționeze până la delir.
Ei, bine, tomul uriaș apărut la un sfert de secol de libertate, de încercări timide de întemeiere a unui regim democratic, glorifică un model de democrație avortat în decembrie 1989, constituind de fapt „religia” PSD. Și pentru că în acest sfert de secol lumea s-a schimbat, iar votul nu mai aduce altă schimbare decât de personaje, a doua Românie a ieșit în stradă.
Un semn de bun augur: alături de a doua Românie au venit, spre cinstea și onoarea lor, și câțiva aleși. Tot mai mulți.

Petru Tomegea

Moftul politic și circuitul banilor cash

Martie 6, 2017

Privind cu nedisimulată lehamite ultimele evenimente cărora colegii din presă le atribuie epitetul de politice nu mă pot abține să afirm că politichia românească a ajuns un simplu moft, iar Caragiale i-a croit un destin greu de schimbat. Fiindcă, în afara unor decizii funcționărești ale guvernului actual, majoritatea de guvernământ a abandonat ideea bunei guvernări în favoarea chivernisirii proprii, iar excepțiile confirmă regula. Asta fiindcă în loc de oameni competenți și merituoși ne-am ales în frunte de regulă șmecheri și descurcăreți, dar foști elevi mediocri, repetenți, corigenți și chiar fără calificare.
Constatând ei, înalții lideri, ba și cei mici, că în orice țară cu pretenții democratice și stat de drept banii circulă prin bănci, conturi și lasă urme, urme care îi conduc adesea spre pușcărie, au inventat și chiar legiferat un sistem paralel de plăți: cu portbagajul, cu valiza, cu rucsacul sau sacoșa, plicul rămânând doar o amintire din copilăria mitei. Cum l-au legiferat? Ca întotdeauna: prin nebăgarea de seamă și dezinteresul celorlalți. Are cineva altă interpretare pentru ce banii cash nu sunt trecuți în circuitul oficial, nici în declarațiile de avere? Să se fi făcut treaba asta în numele ridicării nivelului nostru de trai?
De zeci de ani justițiarii se chinuiesc să afle sursa banilor din campaniile electorale, mai scumpe decât oriunde pe mapamond, dar cercetarea bate pasul pe loc. Cine se poate hazarda să afle adevărul în condițiile în care funcționează omerta? Chestia și mai hoțească este că mare parte din aceste sume se transformă apoi în palate, vile, mașini scumpe, conturi străine, iar, în final, alimentează corupția, prelungind-o din mandat în mandat. În plus, cu astfel de bani se cumpără partide, parlamentari, consilieri deveniți simplă marfă de negociat ca la tarabă.
Ca să nu aibă necazuri după declarațiile politice mai îndrăznețe, aleșii beneficiază prin constituție de imunitate, dar, ce să vezi și să nu crezi? Niciunul dintre aceia cărora Parlamentul nu le-a ridicat imunitatea nu suferea de consecințe ale unor declarații politice, ci de… dosare penale. I-au salvat totuși colegii acuzând de poliție și procese politice Justiția și SRI. Dovezile însă nu ni se arată. Nu degeaba s-au sesizat MCV și SUA.
Văzând înalții noștri demnitari că legea poate fi interpretat-aplicată după bunul plac, s-au gândit(?) că imunitatea poate la fel de bine să-i salveze și pe membrii Guvernului, chiar dacă acuzațiile penale precum distrugerea, falsificarea de documente, favorizarea infractorului erau nu doar bănuieli, ci de-a dreptul certitudini.
Acum, umbra imunității în fața legii pare să se extindă și asupra altor categorii precum judecătorii Curții Constituționale, aleși și numiți ai unor comitete și comiții mai mult ori mai puțin naționale. Astfel că populația României se va împărți în două categorii: populația care poate înfunda pușcăriile, adică majoritatea cetățenilor, și superclasa conducătorilor imuni la lege. Nu e exclus ca în viitor să se înalțe garduri de sârmă ghimpată între unii și alții, că tot sunt la modă în Apus. Nu e asta definiția regimului mafiot-oligarhic?
Așa că avem voie să privim doar prin gard averile, palatele luxoase cu piscine, terenuri de tenis cu nocturnă, mașinile cu geamuri fumurii securizate și mulțimi de servitori. De zis n-avem voie să zicem nimic, doar să bleștim, să mârâim între noi ca înainte de 1989 și să aplaudăm: „Trăiască și înflorească democrația!” Căci vorba cu existența a două Românii aruncată cu aroganță de fostul prim-ministru Năstase nu este vorbă goală.
Și ca tacâmul să fie complet, iată-i tocmai pe împricinați ieșiți la atac pe mai toate televiziunile de știri: alții sunt vinovați de mătrășirea banilor publici, de sărăcia endemică, de contractele cu dedicație, căci ei, împricinații, sunt mari patrioți, iubitori de români, veniți să ne salveze din ghearele multinaționalelor, de exploatatorii imperialiști precum Soros și nenorociții de tehnocrați.
Nimic despre milioanele de euro cash dispărute din declarațiile de avere, ca și cum nici n-ar fi fost. Nimic despre bugetele prăduite de ani și ani…

Petru Tomegea

Stop și de la capăt!

Martie 2, 2017

Nu m-aș fi gândit vreodată că, în ura lor față de Iohannis, liderii PSD îi vor plagia strategia expusă în campania din 2014. Să se fi schimbat partidul acesta mereu duplicitar și resentimentar? Nici vorbă! Din contra, devine și mai revanșard: a stopat efectele OUG 13-14, dar a și început o nouă ofensivă prin care să-i scoată pe baroni din „starea de paralizie” provocată de anchetele DNA, reducând legalitatea la oportunitate. Practic, primarii, președinții de Consilii Județene, consilierii, funcționarii cu bugetele publice vor deveni imuni la lege și stăpâni discreționari peste banii poporenilor.
Nici că se putea un moment mai „propice”: la o lună de guvernare, din pricina atacurilor concentrate asupra multinaționalelor și a capitalului străin, investitorii sunt în așteptare sau pe picior de plecare, așadar dezvoltare economică și bunăstare – sub semnul întrebării, iar programele guvernamentale de investiții au rămas doar la nivelul de campanie electorală; după loviturile hoțești împotriva justiției și a oamenilor cinstiți, peste 600 0000 de protestatari au manifestat în ger și nămeți, iar prim-ministrul a fost chemat pentru „explicații” la CE. Guvernanților noștri li se închid uși în nas la curțile europene, dar caută și primesc încurajări de la Kremlin.
„Starea de paralizie” invocată de mai-marii PSD este însă una de poveste: primarii invocă frica de a semna contracte fiindcă fie nu știu / nu vor să le facă legale, fie nu-și pot sătura clientela și atunci legalizează oportunitatea. Privitor la eficiența dosarelor DNA, nu pare să fie vorba de invocata hărțuire, de dosare de poliție politică, binom și alte locuri de aruncat vina, ci de condamnări definitive în peste 90% din acuzații, în timp ce la nivel occidental rata abia depășește 70%.
Legalizarea oportunității înseamnă exact ceea ce spune Liviu Dragnea: votul masiv din decembrie cică le-a dat dreptul aleșilor PSD să facă ce vor cu banii publici, iar justițiarii nu mai au bază legală să cerceteze ce și cum fiindcă baronii au fost aleși legal, având susținere populară în demersul lor. Nu știu cât e intimidare și cât infatuare, dar știu că banii vor ajunge exact la cine „trebuie”.
Între timp, încrederea în PSD și în guvern coboară la cote de avarie, strada, opoziția cer mai departe demisia lui Dragnea și a guvernului său, iar mediile internaționale descoperă, cu o mare satisfacție, că România a devenit un model de revitalizare a democrației și a caracterului cetățenesc participativ, unele capitale deja dându-ne ca exemplu.
Ca niciodată până acum, apar din toată lumea aprecieri la care nici nu visam: România este acum „dascăl de onoare”, e o „societate matură” care dă „lecții geniale de democrație”. Nu insist asupra acestui lucru decât pentru a arăta catastrofa de imagine a actualei majorități parlamentare, a guvernului Grindeanu, cu toată remanierea, a social-democraților în frunte cu atotputernicul Liviu Dragnea.
În aceste condiții, sunt legitime câteva întrebări: care lideri, partide, guverne europene vor dori să dezvolte relații politice, economice cu niște guvernanți compromiși, discreționari, gata pentru alte aventuri juridice asemeni nenorocitelor ordonanțe? Ce soartă va avea anticorupția? Cine va mai face lobby pentru investiții străine, pentru extinderea relațiilor noastre economice? Cum se va reface impresia bună despre mediul românesc de afaceri?
În opinia mea, „Stop și de la capăt!” înseamnă altceva: după ce-și recunosc greșelile și-și cer iertare cetățenilor, în caz că fapta nu e penală, decid ei înșiși să pună stop unor inițiative prost sau insuficient gândite, urmând ca un nou început să fie pregătit de data aceasta fără cusur. Or, din ce vedem, Liviu Dragnea și guvernul său sunt prea încrezători în sine spre a-și face mea culpa. Așa că după o ratare ca aceea a ordonanțelor 13-14 poate urma încă o ratare…
Numai că nu știu cine va zice / pune Stop și cine o va lua de la capăt. Pentru că, indiferent de consecințe, „capătul” nu ni se arată încă și timpul pare a curge degeaba.

Petru Tomegea

O guvernare între a fi și a nu fi

Februarie 27, 2017

Din păcate, nici manifestanții din stradă, nici jurnaliștii obiectivi nu consideră că la Palatul Victoria ar fi o guvernare în adevăratul sens al cuvântului. Și nici nu poate fi altfel de moment ce nicio măsură economică serioasă nu a fost luată de la instalarea guvernului Grindeanu, la fel cum sectoare vitale ale societății românești plutesc în ceață, ori și mai rău, singurele „reforme” sunt restaurația vechilor cadriști și încercarea de deturnare a bătăliei cu corupția, în concepția majorității actuale, o simplă „vânătoare de vrăjitoare” a neamțului Klaus Iohannis, șeful poliției politice și al Binomului.
Zic unii jurnaliști că guvernarea se zbate între a fi și a nu fi și, cu toate acestea, triumfalismul și aroganța nu lipsesc nicidecum, așa cum nu au lipsit niciodată din guvernările stângii. Priviți numai ce se întâmplă în domeniul relațiilor externe: după o întâlnire protocolară între Teodor Meleșcanu, ministrul nostru de Externe și ambasadorul Federației Ruse, Valeri Kuzmin, presa de casă a PSD a început să jubileze că, în sfârșit, România își resetează relațiile cu vecinii noștri din Est, așa cum fac cică și alte țări europene, fiind pusă în discuție apartenența la NATO și UE… Pentru care cuvântul „iresponsabilitate” mi se pare prea blând.
În schimb, valul de schimbări tactice la vârful UE și CE nu interesează pe nimeni, ceea ce va face loc unor decizii peste capul României. Deoarece, în afara președintelui Iohannis, preocupat de Brexit, de un răspuns comun la problemele ridicate de alegerea lui Donald Trump, răspuns care nu poate fi decât întărirea coeziunii, a capacității de apărare a țărilor integrate în UE, Executivul nostru nu e capabil de nicio reacție constructivă.
Firește, activiștii actualei majorități de guvernământ vor contrazice realitatea și concluziile de mai sus, aducând vorba despre vizita întreprinsă zilele trecute de prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, la Bruxelles, în care a avut contacte „fructuoase” cu mai multe personaje la vârf, numai că întrevederile sale n-au vizat programe și proiecte românești, ci au încercat să justifice abuzurile legislative ale actualei majorități și să motiveze pro domo amplele proteste din fața Palatului Victoria.
Și numai că este așa deoarece în conferința de presă, alături de oficialul nostru, nu au apărut nici Jean-Claude Juncker, nici Donald Tusk, cum se întâmplă de obicei, semn că derapajele guvernului român n-au putut fi trecute cu vederea, de aceea dl Grindeanu s-a angajat să rezolve rapid situația critică a ordonanțelor buclucașe și a mulțimilor din stradă.
Iar acasă situația nu este deloc roză: niciunul dintre personajele compromise ale actualei puteri nu are absolut nimic să-și reproșeze, nimeni nu face pasul în spate, din contra, atacurile lor asupra justiției și a lui Iohannis s-au întețit, iar mediile care scot la iveală noi și noi dovezi ale vinovăției lor sunt cică mincinoase, sunt văzute ca atacuri împotriva statului de drept și a cetățenilor cinstiți din această țară căzută, iată, sub papucul străinilor și al multinaționalelor.
Poziția prim-ministrului nostru însă a fost subminată chiar de cel ce l-a adus în fruntea Guvernului: ce calitate de șef al Executivului e aceea când trebuie să ceară aprobare de la liderul suprem, Liviu Dragnea? Ce se poate discuta cu un astfel de șef de guvern altceva decât să-i transmită liderului de facto al guvernului ce au cerut mai-marii Europei? Calitatea de locțiitor este și adevăratul motiv pentru care nu a primit un „to do list” scris asemeni înaintașului său, Victor Ponta. Iar aceasta este una dintre cele mai nedemne situații apărute la vârful politicii noastre după revoluție.
Nu este cazul nici să-l compătimim pe Sorin Grindeanu. În fond, știa din capul locului care-i sunt limitele și limitările funcției. Este din același aluat ca și ceilalți: declară la Bruxelles că OUG 13 a fost o greșeală, de aceea a și retras-o, dar, ajuns acasă, consideră că era corectă, numai proasta comunicare fiind la originea protestelor din stradă. Odată cu care speranțele mele apropo de guvernul Grindeanu s-au prăbușit așa cum s-au prăbușit și speranțele străzii.

Petru Tomegea