Cât de slabă e Opoziția?

Aprilie 23, 2018

Câteva televiziuni de (dez)informare și câteva ziare înregimentate actualei majorități de guvernământ plâng de mama focului pe umerii neputincioasei noastre Opoziții și tocmai de aceea subiectul mi-a trezit curiozitatea. Și nu pentru că partidele din afara arcului guvernamental s-ar fi apucat de răsturnat munții, ci fiindcă inactivitatea Opoziției s-ar putea să aibă la bază un calcul cinic: cum și-o fac cu mâna lor cei de la putere, nimeni nu le-o face, iar noi n-avem decât să-i „ajutăm”. De demonstrat.
Numai că activitatea Opoziției nu este chiar atât de slabă: se lucrează asupra întăririi organizațiilor locale, se pregătesc programe electorale, se mai cârpesc scheme de personal, că nu prea e de unde, se mai lucrează, e drept, cam anemic în circumscripții, iar cei aleși luptă după puterile lor (la vot) în consilii locale și Parlament. Percepția slăbiciunii însă ține de altceva: de prezența la televizor, radio, Internet, rețele de socializare și trebuie să recunoaștem că nici PNL, nici USR nu beneficiază decât arareori de invitații în studiourile TV cu dezbateri politice. În consecință, zilnic vedem aceleași figuri, care de care mai compromise ale actualei majorități de guvernământ, bătând mărgica pe aceleași teme răsuflate. Ceea ce pentru Opoziție înseamnă apă la moară.
Și mai este un aspect care ține de limitele democrației românești: nefiind la putere, partidele de opoziție nu beneficiază de fonduri extralegale, nici de sponsorizări pentru a-și rezerva spații orare la televiziunile cu rating, iar emisiuni de tipul ”Din activitatea partidelor politice”, emisiuni nepartizane, obiective, nu mai sunt după ce televiziunea publică a fost încartiruită actualei majorități.
A apărut „ca din senin” ideea că opozanții „nu trec de ecran”, că Opoziția nu are „oameni” de moment ce nu apar în prime-time, iar jurnaliștii, moderatorii, realizatorii de emisiuni… nu-i caută. E adevărat, nu-i caută, dar au la dispoziție Internetul și rețelele de socializare și aici nu prea se vede hărnicia lor. Se mobilizează doar în campanii electorale, adică atunci când mucul lumânării le frige degetele.
Așa mi-a venit ideea că inactivitatea lor s-ar putea să fie una deliberată, iar Puterea se compromite și se sabotează ea însăși: legea salarizării își dă la iveală amatorismul și incompetența, scoțând lucrătorii în stradă; amenințarea cu greva generală arată din nou greșelile programului de guvernare; păstrându-l în frunte pe Liviu Dragnea căruia i se închină întregul partid, nu există șanse de revenire în sondaje; forțând mai departe Legile Justiției împotriva rațiunii și a protestelor Uniunii Europene alături de Judecători și procurori, actuala majoritate riscă să provoace un protest masiv al cetățenilor, protest care le poate fi fatal. Mai adăugați de la dumneavoastră un prim-ministru fără personalitate și cu o gramatică relativă, creșterea inflației și scăderea puterii de cumpărare, nemulțumirile crescânde legate de sistemele naționale de educație și sănătate, scăderea alarmantă a investițiilor și lipsa autostrăzilor, ca să aveți un tablou sumbru al actului de guvernare.
Partea comic-hazoasă a actualilor diriguitori o aflați în spațiul public, mai cu seamă pe rețelele de socializare unde bancuri, filmulețe, citate ale greșelilor de exprimare ale acestora se înmulțesc de la o zi la alta, provocând un adevărat dezastru de imagine și credibilitate atât partidelor din arcul guvernamental cât și instituțiilor democrației și ale statului de drept, mai cu seamă guvernului și parlamentului.
În aceste condiții e de înțeles strategia Opoziției. Ba chiar te poți întreba dacă mai e nevoie de Opoziție când îi vezi cum își sapă groapa. Știu că Opoziția ar putea să încurajeze această sarabandă a erorilor. Sper să nu o facă deoarece apare o consecință dureroasă: cei ce suferă în urma degringoladei actului de guvernare sunt România și cetățenii, inclusiv cei ce au votat actuala majoritate. Adevărat este și că ne va fi cauționat viitorul european și euroatlantic pentru mulți ani.

Petru Tomegea

Reclame

Niște frustrați…

Aprilie 19, 2018

Câțiva colegi din presă se tot întreabă ce anume îi mână pe actualii majoritari în acțiunile lor politice, care este combustibilul pe care îl consumă formațiunile lor și unde vor să ajungă, fiindcă de bună guvernare, evident, nici nu poate fi vorba. Iar între răspunsuri unul e copleșitor: îi mână frustrarea, iar combustibilul este, din păcate, viitorul României și al copiilor noștri. De demonstrat.
Ce e frustrarea? Savanții spun că e o trăire intensă, un fel de mânie, de răzbunare, de stres… determinate de imposibilitatea satisfacerii unei dorințe, de lipsa mijloacelor pentru realizarea unui scop, a unui plan sau de pierderea neașteptată a unui drept, a unui avantaj. Nu se exclud aspirațiile, visele mult prea înalte ca să poată fi împlinite. Așadar e un fapt omenesc, însă unul cu importante implicații social-juridice, fiindcă cel mai adesea generează stări conflictuale încheiate prin acte revanșarde și violente. Educația, dacă e, joacă un important rol în atenuarea efectelor.
Cea mai amară frustrare o exprimă, probabil involuntar, prim-ministrul Vasilica Viorica Dăncilă: „Chiar şi un prim-ministru să ajungă să fie anchetat?” Adică prim-ministrul nu e un cetățean ca oricare altul și egalitatea în fața legii, principalul drept constituțional într-o democrație, nu se referă și la conducători, ci numai la supuși? Ei, bine, de aici pleacă frustrarea generală a preaputernicilor zilei: legea penală și Constituția îi amestecă cu alde neica Nimeni, îi pune alături de „prostime”, „amărășteni”, „ciumpalaci” și „pu(l)ime” (paranteza îmi aparține), tocmai pe ei, aleșii neamului, rasa superioară, protipendada, privilegiații, cărora ar trebui să le aducem omagii ca lui Ceaușescu…
Că este așa, priviți-i când apar pe ecran: (pe lângă că plesnesc de bunăstare), fiecare se crede buricul pământului, niciunul nu se simte vinovat, chiar dacă dovada furăciunii este evidentă, sunt atotștiutori, n-au nicio îndoială, tot ce fac ei este absolut legal, își sacrifică prețiosul lor timp pentru rromâni și, în loc să le fim veșnic recunoscători, DNA, procurori și judecători le fac dosare, tocmai lor care sunt curați ca lacrima și beneficiază pe deasupra și de imunitate, și de prezumția de nevinovăție… Și, de demni ce sunt, fug din țară!
Cel mai frustrat este Liviu Dragnea: o condamnare cu suspendare nu-i permite să candideze la președinție, nici să fie prim-ministru, iar pentru asta binomul, statul paralel, serviciile secrete, DNA, Justiția, Iohannis, Soros, SUA, UE… își vor primi pedeapsa, deși ca să-și afle dreptatea se putea adresa Curții de Justiție a Uniunii Europene sau CEDO. De ce nu o face? Or fi fiind și acolo binoame, trinoame, state paralele ori n-are nicio șansă?
Și acum priviți cum frustrarea dă foc la țară: justiția e pusă sub papuc politic prin schimbarea legilor și tracasarea judecătorilor și a procurorilor, locatarii penitenciarelor s-au trezit peste noapte mai importanți decât oamenii cinstiți și vor fi răsplătiți cu mii de €, corupții, foștii condamnați sunt numiți și păstrați în funcții ca orice om integru, președintele țării e scos din ecuația statului de drept prin diminuarea rolului său constituțional și transformarea ilegitimă a României în republică parlamentară, la îndemâna actualei majorități, guvernarea României e lăsată de izbeliște, poziția noastră în UE și NATO fiind continuu slăbită…
Iar asemeni lui Liviu Dragnea sunt câteva sute bune de parlamentari, dregători, demnitari și aleși locali, toți frustrați, toți luptători cu statul paralel, cu Justiția, cu Soros, cu SUA și cu Europa, toți suferind de faptul că România suverană a ajuns ditai colonia și piața de desfacere a produselor SUA și a UE, toți mari apărători ai drepturilor omului, nu ai aceluia muncitor și cinstit, ci ai aceluia aflat în conflict cu legea.
Ultima fază a războiului cu statul va fi, după Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, reinstaurarea dictaturii, iar dovezile nu lipsesc, ca și Viktor Orban, Liviu Dragnea acumulând mai toată puterea. Deja are la degetul mic Parlamentul, Executivul îi este ascultător până la punct și virgulă, iar Justiția independentă nu mai are multe zile… Să se fi cuibărit iarăși Lebăda Neagră pe stindardul României?

Petru Tomegea

Partide, mișcări politice sau clanuri?

Aprilie 16, 2018

Cine privește cu atenție viața politică românească nu poate să nu observe că partidele au renunțat la forma și conținutul activității lor clasice și devin simple formațiuni, mișcări, clanuri, clici, găști… ale cutărui mare și important personaj: PMP-ul e al lui Traian Băsescu, PSD-ul are numai ostași conștiincioși sub comanda lui Liviu Dragnea, iar PNL-ul începe și el să renunțe la ideologie în favoarea unor opțiuni legate de oportunități imediate. Cât despre USR și UDMR, ei bine acestea nici măcar nu au optat pentru o anume ideologie, fiind dependente de segmentele lor electorale destul de bine individualizate.
Nici în alte țări partidele nu stau grozav din punct de vedere ideologic și doctrinar. În Franța, ultimele alegeri au fost câștigate de o „mișcare” (mouvement), „La République En Marche!” a actualului președinte, Emmanuel Macron, iar dihotomia dreapta-stânga nu mai funcționează demult, aglomerându-se zona de centru.
Ceea ce îmi pare interesant este că moartea ideologiilor a fost prevăzută încă de prin anii 1960 (D. Bell, The End of Ideology, (Sfârșitul ideologiei) Princeton, Princeton University Press, iar teoria a fost reluată de Francis Fukuyama în „The End of History and the Last Man” (Sfârșitul Istoriei și Ultimul Om), 1992, ceea ce înseamnă că fenomenul este acum în plin avânt. Dacă Occidentul a beneficiat aproape două secole de ideologii, România nu a trecut nici măcar prin faza de bază a conținuturilor ideologic-doctrinare, iar acum le abandonează, încercând să guverneze după rețete și concepte populiste, rupte de realitate. Rețete în care electoratul e bun numai la dat votul.
E clar că bătăliile politice nu se vor mai câștiga cu formule clasice, ci se vor disputa aceleași teme și interese ale liderilor și ale bazinelor electorale, iar de câștigat vor câștiga acele formațiuni, mișcări, clanuri… care vor dispune de credibilitate și eficiență, adică de o bună manipulare, în campaniile electorale. Ceea ce deja se întâmplă.
Așadar trăsătura comună a activităților noastre politice este îngroparea ideologiilor și renunțarea la doctrine. Dar, îngropând ideologiile și doctrinele, partidele se dezbracă de costumația clasică, apărând în fața publicului în toată goliciunea lor, că li se văd hidoșenia și egoismul intereselor de clan sau personale. Este principalul motiv pentru care ele au devenit tot mai neatractive în România, iar selecția valorilor nu mai e posibilă. Mai luați în calcul cealaltă dramă a politicii actuale, scăderea drastică a numărului membrilor de partid cotizanți, de aici încercările de a face rost de bani prin corupție și delapidare, pentru a susține mașinării complicate de partid.
Ceea ce se vede cu ochiul liber este că partidele nu mai dispun de personal competent și calificat pentru a ocupa funcții și demnități publice în caz de reușită la alegeri. Aceasta este de fapt cauza tuturor eșecurilor actualei majorități de guvernământ. Așa că vom asista în continuare la greșeli și bâlbâieli atât ale Executivului cât și ale Legislativului.
Pe acest fond vine Dacian Cioloș cu încercarea sa de a lansa Platforma 100 urmată de transformarea acesteia în Mișcarea „România Împreună”. Mai lipsea „În marș! ca să reediteze modelul francez. Numai că masa electorală românească se „mișcă” mult mai greu decât aceea franceză. Și apoi în Franța n-a îndrăznit nicio putere politică să vină cu pomeni guvernamentale, nici cu găleți roșii cu zahăr și ulei, iar diferența de educație între popoarele francez și român e evidentă. Câți sunt în stare să discearnă între gogoși electorale și realitate?
Din păcate, părăsirea ideologiei și a doctrinelor lasă loc unor aventurieri cinici, care n-au nicio reținere să se folosească de un populism sforăitor, inși în stare să promită orice pentru a ajunge la beneficiile puterii politice. Or lucrul acesta s-a întâmplat deja la alegerile din 2016. Vedeți dumneavoastră vreo forță politică, o mișcare, clan ori gașcă să schimbe macazul? Cred că mai degrabă vom avea o lungă perioadă de agonie în politica românească.

Petru Tomegea

Până nu e prea târziu

Aprilie 12, 2018

Înțeleg că până deunăzi aveam legi prea permisive, că cetățenii sufereau din pricina amestecului serviciilor secrete și al DNA în actul de guvernare, justiție și în alte sectoare ale vieții sociale, chiar dacă înafara politicienilor prinși cu musca pe căciulă niciun cetățean nu s-a plâns. Înțeleg că d-nii Iordache, Nicolicea și Șerban Nicolae vor să lase în urmă opera vieții lor prin ciuntirea puterilor Justiției și a serviciilor secrete, dar vin și întreb: câți dintre actualii promotori ai slăbirii instituțiilor de forță vor fi acuzați de înaltă trădare în cazul unui atac terorist cu urmări grave? Și nu sunt primul care își pune întrebarea.
Poate ar trebui ca reformatorii justiției românești să privească cu atenție spre statele confruntate cu astfel de tragedii, de care până în prezent, slavă Domnului, România a fost ferită. Ar putea descoperi că: în SUA a urmat cea mai mare restructurare a guvernului federal, legea „USA PATRIOT Act” a sporit puterea organelor de forță „pentru a intercepta comunicațiile telefonice și prin e-mail între Statele Unite și străinătate fără mandat”, autorizând „tehnici de interogare avansate”; după atentatele din Franța au urmat demisii grele, asprirea legislației, iar puterea politică a pierdut alegerile, la fel stând lucrurile și în Spania sau în alte țări. La noi chiar nimeni nu vrea să privească dincolo de propriile interese, ba din contra, atacul asupra serviciilor secrete și al justiției continuă.
Deja analiștii serioși, justițiarii și membrii serviciilor secrete consideră că nu-și pot îndeplini misiunile alături de colegii lor din NATO și UE pentru a contracara creșterea amenințării teroriste. Iar contextul internațional dominat de războaie hibride și amestecuri flagrante în intimitatea economică, socială și a proceselor electorale de către unitățile (militare?) special create de Federația Rusă nu permite niciun fel de joc de-a legislația.
Au pățit-o state puternice precum Anglia, SUA, Germania… în care „Ferma de Troli din Sankt Petersburg”, și nu numai, au primit o mână consistentă de ajutor de la Cambridge Analytica. Oare cum va putea face față România unor astfel de atacuri când puterea politică lasă garda jos? Nu cumva heirupismul legislativ actual ar trebui temperat și dublat de spirit preventiv? În fond este vorba de viitorul țării.
Dar apare o problemă și mai gravă: prin acțiunile nesăbuite ale aventurierilor actualei majorități de guvernământ este slăbită poziția României în Uniunea Europeană și NATO, deși în marea lor majoritate cetățenii și-au dorit și își doresc o integrare mai profundă, ba chiar o asociere cu nucleul dur al acestora. Cine și cum va răspunde pentru încălcarea unui principiu sacru al democrației, acela al reprezentativității? Nu cumva politicienii se îndepărtează iresponsabil de idealurile populare?
Și dacă toate acestea nu erau de ajuns, puterea politică actuală pierde suportul populației, iar tot mai mulți cetățeni se dezic de ea, ba chiar și de România, luând calea străinătății. Ceilalți cad pradă manipulărilor politice și economice ale unor lideri mânați de patimi mărunte, în loc să devină conștienți că fac parte dintr-o comunitate unită. Pe cine se va baza actuala putere în caz de Doamne ferește? Pe bazinul lor electoral alcătuit din pensionari și asistați social?
Inconștiența actualilor lideri se vede din acțiunile tot mai agresive de destabilizare a statu-quo-ului social, din distrugerea fibrei moral-civilizatoare a poporului român. Neinvestind în pilonii de bază ai dezvoltării naționale, educația și sănătatea, acționând destructiv asupra democrației și a libertăților, asupra drepturilor tuturor cetățenilor, nu numai a politicienilor și a condamnaților, participarea lor la rezolvarea treburilor publice va fi tot mai slabă, pregătind terenul pentru instaurarea unui regim asemănător celui de dinainte de 1989.
Mai adăugați guvernarea dezlânată care schimbă azi noile reguli fiscale hotărâte ieri, în care inflația s-a reaprins ajungând la 4,7%, cu scumpiri zilnice de produse alimentare și energie, gaze… Nu uitați de destructurarea finanțelor, de faptul că statul nu-și poate încasa taxele și impozitele, că s-au contractat împrumuturi de peste 20 de mld € în ultimii ani.
Mă tem că deja este prea târziu…
Petru Tomegea

Te apucă urâtul…

Aprilie 9, 2018

Că tot se vorbește iar și iar de defăimarea țării… Dar, dacă un străin dorește să afle ceva despre România, e suficient să deschidă ziarele și televizorul ori să acceseze câteva site-uri pe Net. Iar dacă le deschide la vremea aceasta va da peste adevărații defăimători ai patriei noastre dragi: parlamentarii se fac luntre și punte să scape de pedepse masacrând legile corupției, prim-ministrul trage la răspundere Comisia Europeană apropo de așa numita „listă neagră”, un inculpat îl amenință pe ministrul Justiției că-l dă afară, amenință și pe șefa DNA care trimite corupți în fața instanței, amenință și SRI-ul și tot ce vrea el fără să-i zică nimeni nici pâs. La rândul său, ministrul Justiției vrea să-i premieze pe pușcăriași cu mii de €, cei doi președinți ai Parlamentului luptă pe viață și pe moarte cu statul paralel și Soros, liderul celui mai tare partid își aduce mândra la Congres și-o așază lângă prim-ministru, iar câțiva aleși aflați la a N-a căsătorie fac spume la gură pentru familia tradițional-strămoșească…
Or faptele de mai sus nu au nicio legătură cu buna guvernare, nici cu viitorul poporului român, ci doar cu fricile și interesele impropriu numite politice. Poporul merge la lucru, tinerii se duc la școală, țara a avut anul trecut creștere economică de 7%, cea mai mare în UE, exportul s-a dublat în ultimii ani, o mulțime de sportivi și elevi aduc medalii de aur de la concursurile internaționale, filme românești obțin Palme d’Or și Ursul de Aur, foarte multe inovații românești primesc medalii de aur la Geneva…, dar lucrurile astea nu-i interesează pe politicieni, așa cum nu-i interesează România. Pe ei îi interesează doar ce zic și fac ei în interesul lor.
Așadar cine face agenda publică în România? Cumva vreun mare intelectual, scriitor, artist, filosof, specialist în medicină, cercetător științific, student sau profesor eminent? Ori vreun meseriaș extraordinar? Întreb deoarece am observat că televiziunile din Occident, fie ele de stat / publice, fie „particulare”, au zilnic emisiuni de cultură și știință, ziarele lor, site-urile de știri pe Net… au mereu știri, imagini cu astfel de evenimente naționale, multe în prime-time.
În România, politicienii, și nu acei câțiva dedicați reprezentării corecte a poporenilor, a României, sunt preocupați de averile lor și ale familiilor, de imaginea lor publică. Iar televiziunile promovează politicăreala continuă și prostul gust, gagurile de mahala, entertainementul cu fete dezgolite… ca să abată atenția. La fel cum au trecere știri precum: un cetățean cere instanței să recunoască faptul că e viu, cutare vedetă s-a încăibărat cu cutare, alta are un cucui vizibil în frunte, un manelist s-a pilit, și-a abandonat familia și a mâncat bătaie de la rivalul său….Managerii din media, în goana lor după bani din publicitate, calcă în picioare tot ce este valoare autentică fiindcă nu aduce profit. Și nu creează rating nu din pricina lipsei de interes a publicului, ci a incompetenței realizatorilor de programe și emisiuni.
Dar să revenim la oile noastre: agenda publică, spațiul public, televiziuni, radio, presă printată și online au fost acaparate nu de modele umane de la care avem ce învăța, mass-media având și un caracter educativ, ci de tot felul de personaje cel puțin dubioase. Iar în ultima vreme s-a creat obișnuința ca invitații din studiouri, participanții la talk-show-uri să fie foști condamnați penal, inși inculpați pentru diverse infracțiuni și amestecați în tot soiul de malversațiuni. Ei bine, astfel de personaje precum Sebastian Ghiță, Elena Udrea, Radu Mazăre, Mircea Cosma și Vlad Cosma, Dan Grigore Adamescu (decedat) și Alexander Adamescu, Dan Andronic, Nicolae Bădălău, Nicușor Constantinescu…, lista fiind nesfârșită, ne fac de peste un an agenda publică. Chiar și decedați. Aceasta nu înseamnă denigrarea cu bună știință a țării?
De aceea nu înțeleg de ce politicienii de la putere nu declară aceste lucruri defăimătoare pentru țară. Fiindcă eu cred că nu există alte fapte mai defăimătoare pentru țară ca acestea de mai sus. Însă legea nu se va referi la așa ceva. Legiuitorii noștri plini de moralitate au o problemă doar cu cei ce aduc faptele defăimătoare la cunoștința întregii lumi. Lor trebuie să li se pună pumnul în gură prin intermediul Justiției. Așa că mai lăsați-ne cu statul de drept și democrația! Ciocul mic!

Petru Tomegea

Bătălia pentru injustiție

Aprilie 5, 2018

Abia când ministrul Tudorel Toader s-a dus după Sebastian Ghiță la Belgrad am înțeles cum trebuie să funcționeze noile legi ale Justiției. O zice însuși Ghiță, personajul care era cât pe ce să ajungă marele conducător, liderul PSD, prim-ministru…, că și așa devenise în doar câțiva ani principalul om de afaceri cu statul, inclusiv cu serviciile secrete și instituțiile de forță. Zicere după care nici nu mai are nici un rost să mă întreb dacă statul nostru de drept și-a dat sau nu și-a dat obștescul sfârșit. De demonstrat.
Despre ce este vorba? Despre probele din dosarele sale penale și nu numai, despre dovezile corupției cuprinse acolo, despre faptele incriminante. Toate trebuie scoase din probatoriu deoarece sunt cică false, ilegal obținute. Așadar, chiar dacă acolo sunt dovezi irefutabile, chiar dacă furăciunea, hoția sunt evidente pentru toată lumea, ei, bine, dovezile nu trebuie să conteze în instanță!
Și numai că sunt evidente pentru că banii din bugetele naționale și locale au dispărut nu se știe unde(?), vezi rapoartele Curții de Conturi și ale altor instituții. Așadar nu faptele, furtul, corupția… sunt ilegale, ci dovezile. Cică respectivele dovezi sunt „false” deoarece au venit de la SRI sau pe alte căi pe care ei înșiși le socotesc „neconforme”. Noile legi tocmai asta vor să facă: să-l oblige pe judecător să nu le folosească pentru a da o sentință dreaptă. Nu știu cine poate demonstra în afară de judecător că o probă este falsă, la fel cum nu știu dacă mai este vreo țară în care se întâmplă așa ceva!
De aceea am spus că abia acum am înțeles mecanismul prin care toți corupții politici, cei ce au resurse bănești să se bată în instanțe cu adevărul, vor putea scăpa basma curată având de partea lor legile moșite cu atâta grijă de către actuala majoritate pe drumul către injustiție. Iar lucrul acesta strada l-a înțeles demult, încă de la nenorocita de OUG 13.
Numai mie nu mi-a venit a crede și am tot sperat că nu poate fi posibil ca vreun reprezentant al cetățenilor să nu fie de partea adevărului și a dreptății, de partea celor cinstiți, dar iată că m-am înșelat: e posibil. Nimic nu vor să vadă: nici averile făcute peste noapte, conturile colosale, multe la vedere, altele ascunse pe unde a putut fiecare, nici bogăția afișată cinic în pofida a peste 40% dintre locuitorii României sărăciți de politici cleptomane, așa cum nu contează proba indubitabilă în fața aleșilor grăbiți să-și salveze tovarășii corupți.
Iar șanse ca situația să se schimbe nu mai sunt. Liderii tari se situează deasupra legii, fiind mai egali decât noi toți. Nici ANI nu va mai avea incompatibilități de cercetat, o întreagă instituție rămânând fără obiectul muncii în urma modificării legii de către comisia Iordache. Practic ne-am întors la situația de dinainte de 1989 când un întreg „popor muncitor”, „eroica noastră clasă muncitoare” nu precupețeau nici un efort pentru ca nomenclatura să trăiască în huzur. Nici atunci neam de polițist, procuror ori judecător nu avea voie să se apropie de tovarăși, destui dintre ei cu crime și alte infracțiuni la activ.
Tupeul de azi al acuzaților cu bani însă e nemărginit: prin posturile TV controlate de ei amenință instituții ale statului de drept, îl amenință în față pe însuși ministrul Justiției. Sebastian Ghiță: „Să le explice sârbilor că el, Tudorel Toader, a venit cu probe false să extrădaţi(sic!) un cetăţean… Ştiţi ceva şi cu Tudorel Toader? Ori în căruţă, ori în teleguţă, că aşa duplicitar, nu mai merge”. Îl dă afară Sebastian Ghiță pe ministrul Justiției? E clar că personajul acesta consideră că Parlament, Guvern, ministru al Justiției, toți trebuie să-i dea ascultare, iar dacă îndrăznește la acest nivel e de la sine înțeles că autoritatea statului român este praf și pulbere. Nu-mi vin pe moment argumente pentru a susține că statul mai păstrează toate prerogativele-i constituționale.
Mai am o singură neliniște: ca oamenii cinstiți să fie declarați hoți și corupți, apoi băgați la zdup de noile legi, iar infractorilor, hoților, corupților, violatorilor, incompatibililor… să li se dea premii și diplome, inclusiv de doctorat, să fie răsplătiți pentru serviciu de credință în slujba poporului român. Ca să se pună definitiv cruce statului de drept.

Petru Tomegea

PSD nu mai vrea să fie partid de mase?

Aprilie 2, 2018

O importantă schimbare politică are loc sub ochii noștri fără ca „poporul pesedist”, „clasa muncitoare”, „românii”, să reacționeze, iar această schimbare va avea urmări serioase: sărăcimea, mulțimile pensionarilor amărâți, masele populare, cuvinte cu care ne rușinăm acum, rămân fără reprezentare politică în Parlament întrucât PSD nu mai este un partid de mase. Nu o declară însă fățiș, temându-se să nu-și risipească bazinul electoral, dar adevărul nu poate fi altul. De demonstrat.
Firește, schimbarea nu se produce brusc. Social-democrații continuă să subvenționeze păturile sărace prin ajutoare sociale, e drept, de 4-5 ori mai puțin, proporțional vorbind, decât în țările dezvoltate. Continuă, de asemenea, subvenționarea mascată sau pe față a multor întreprinderi de stat cu probleme de management și eficiență economică, mai ales din domeniile mineritului, energiei, dar susține și varianta opoziției de a-i pune pe stipendiați la muncă. Mass-media sunt pline de imagini în care jandarmii participă la deszăpezire, la înlăturarea efectelor generate de intemperii, în timp ce asistații sociali stau cu paharul în mână la crâșmă.
Care sunt dovezile ca PSD s-a săturat să fie perceput ca partid al clasei muncitoare, al maselor, un partid de esență socialistă?
1. Actuala majoritate intervine în dinamica relațiilor de producție de partea capitalului și a patronatelor, mutând povara fiscală pe umerii angajaților. Ba mai mult, de fiecare dată ieșirea din crizele de ei înșiși provocate se face tot pe spinarea clasei muncitoare, căci în România munca este drastic impozitată.
2. PSD politizează tot sectorul bugetar, inclusiv justiția, cu scopul de a beneficia de imunități și privilegii, în timp ce poporenii vor o clasă politică harnică, cinstită, curată, iar corupții, hoții, jefuitorii banului public să fie pedepsiți conform legilor în vigoare asemeni tuturor celorlalți cetățeni cu drepturi egale.
3. Poporenii vor să fie în Uniunea Europeană în marea lor majoritate, au încredere că fondurile UE pot scoate România din sărăcie, iar liderii actualei majorități o cotesc fără să anunțe spre trilaterala de la Visegrad la remorca Ungariei și a Poloniei care contestă aproape tot ce vine de la CE. Deja s-au făcut primii doi pași spre Romexit: Curtea Constituțională se dezice de UE, iar Guvernul acuză Comisia europeană de ingerințe în justiție, deși legea UE bate constituțional legea românească. Așadar până la activarea art. 7 nu mai e mult.
4. Mulțimile vor libertate și democrație, vor corectitudine și responsabilitate, iar PSD ne trage spre autoritarism și iliberalism ca în Ungaria și Polonia. Puterea actuală e mare admiratoare a sultanului turc Erdogan.
5. Noi vrem educație, sănătate, autostrăzi, iar liderii actualei majorități nu sunt în stare să ni le ofere, nu au niciun interes („Țara te vrea prost!”) sau vin cu paliative, aruncând vina pe acarul Păun și dezastruoasa moștenire.
6. Bazinul electoral de stânga vrea să fie reprezentat de un partid meritocratic și transparent, în care să troneze principiul egalității de șanse, iar liderii oferă un partid construit piramidal, singurul decident fiind liderul suprem, cel ce îl și conduce doar cu oamenii măriei sale. Poporenii nu au nevoie de un partid secretos care-și negociază interesele pe la colțuri, pe sub mese cu oricine, corupt, necorupt, nu contează.
Toate cele șase puncte de mai sus dovedesc faptul că scena politică românească, eșichierul politic s-au dezechilibrat totalmente, lăsând fără reprezentare electoratul de stânga, încă majoritar, moment ideal pentru apariția unui adevărat partid socialist. Privind la personajele gata de start, am o uriașă strângere de inimă. În fond, nu așa a câștigat Emanuel Maron alegerile din Franța?
Nu este exclus ca tocmai din această pricină să asistăm la atâta manipulare în spațiul public, la abaterea atenției de la adevăratele probleme ale societății românești, tocmai ca să împiedice coagularea unei mișcări sănătoase de stânga, căci PSD, oricum ai da-o, a eșuat.

Petru Tomegea

PSD nu mai vrea să fie partid de mase?

Martie 29, 2018

O importantă schimbare politică are loc sub ochii noștri fără ca „poporul pesedist”, „clasa muncitoare”, „românii”, să reacționeze, iar această schimbare va avea urmări serioase: sărăcimea, mulțimile pensionarilor amărâți, masele populare, cuvinte cu care ne rușinăm acum, rămân fără reprezentare politică în Parlament întrucât PSD nu mai este un partid de mase. Nu o declară însă fățiș, temându-se să nu-și risipească bazinul electoral, dar adevărul nu poate fi altul. De demonstrat.
Firește, schimbarea nu se produce brusc. Social-democrații continuă să subvenționeze păturile sărace prin ajutoare sociale, e drept, de 4-5 ori mai puțin, proporțional vorbind, decât în țările dezvoltate. Continuă, de asemenea, subvenționarea mascată sau pe față a multor întreprinderi de stat cu probleme de management și eficiență economică, mai ales din domeniile mineritului, energiei, dar susține și varianta opoziției de a-i pune pe stipendiați la muncă. Mass-media sunt pline de imagini în care jandarmii participă la deszăpezire, la înlăturarea efectelor generate de intemperii, în timp ce asistații sociali stau cu paharul în mână la crâșmă.
Care sunt dovezile ca PSD s-a săturat să fie perceput ca partid al clasei muncitoare, al maselor, un partid de esență socialistă?
1. Actuala majoritate intervine în dinamica relațiilor de producție de partea capitalului și a patronatelor, mutând povara fiscală pe umerii angajaților. Ba mai mult, de fiecare dată ieșirea din crizele de ei înșiși provocate se face tot pe spinarea clasei muncitoare, căci în România munca este drastic impozitată.
2. PSD politizează tot sectorul bugetar, inclusiv justiția, cu scopul de a beneficia de imunități și privilegii, în timp ce poporenii vor o clasă politică harnică, cinstită, curată, iar corupții, hoții, jefuitorii banului public să fie pedepsiți conform legilor în vigoare asemeni tuturor celorlalți cetățeni cu drepturi egale.
3. Poporenii vor să fie în Uniunea Europeană în marea lor majoritate, au încredere că fondurile UE pot scoate România din sărăcie, iar liderii actualei majorități o cotesc fără să anunțe spre trilaterala de la Visegrad la remorca Ungariei și a Poloniei care contestă aproape tot ce vine de la CE. Deja s-au făcut primii doi pași spre Romexit: Curtea Constituțională se dezice de UE, iar Guvernul acuză Comisia europeană de ingerințe în justiție, deși legea UE bate constituțional legea românească. Așadar până la activarea art. 7 nu mai e mult.
4. Mulțimile vor libertate și democrație, vor corectitudine și responsabilitate, iar PSD ne trage spre autoritarism și iliberalism ca în Ungaria și Polonia. Puterea actuală e mare admiratoare a sultanului turc Erdogan.
5. Noi vrem educație, sănătate, autostrăzi, iar liderii actualei majorități nu sunt în stare să ni le ofere, nu au niciun interes („Țara te vrea prost!”) sau vin cu paliative, aruncând vina pe acarul Păun și dezastruoasa moștenire.
6. Bazinul electoral de stânga vrea să fie reprezentat de un partid meritocratic și transparent, în care să troneze principiul egalității de șanse, iar liderii oferă un partid construit piramidal, singurul decident fiind liderul suprem, cel ce îl și conduce doar cu oamenii măriei sale. Poporenii nu au nevoie de un partid secretos care-și negociază interesele pe la colțuri, pe sub mese cu oricine, corupt, necorupt, nu contează.
Toate cele șase puncte de mai sus dovedesc faptul că scena politică românească, eșichierul politic s-au dezechilibrat totalmente, lăsând fără reprezentare electoratul de stânga, încă majoritar, moment ideal pentru apariția unui adevărat partid socialist. Privind la personajele gata de start, am o uriașă strângere de inimă. În fond, nu așa a câștigat Emanuel Maron alegerile din Franța?
Nu este exclus ca tocmai din această pricină să asistăm la atâta manipulare în spațiul public, la abaterea atenției de la adevăratele probleme ale societății românești, tocmai ca să împiedice coagularea unei mișcări sănătoase de stânga, căci PSD, oricum ai da-o, a eșuat.

Petru Tomegea

Desecretizarea protocoalelor SRI – o gogoașă electorală

Martie 26, 2018

Este o fumigenă interesantă și o manipulare plină de naivități: cică desecretizarea asta vine în numele recâștigării democrației și a libertăților poporului român, democrație și libertăți furate de către statul paralel și DNA. Gogoașa ca gogoașa, dar nu pot accepta populismul sforăitor: DNA nu anchetează găinării, nici plicul, mita pentru tratament favorizant ici-colo, ci cazuri de mare corupție în care sunt implicați politicieni, funcționari de rang înalt, oameni de afaceri grei, deveniți bișnițari. De când înseamnă aceștia poporul român? De când caracteristica reprezentativă a românilor este corupția, hoția, nu ospitalitatea, cinstea, hărnicia? Și apoi, ce caută politicienii în această ecuație dacă sentința trebuie s-o dea judecătorul?
Mass-media, în special televiziunile cu carnet de membru PSD țintesc prin manipulările de mai sus nu doar publicul nostru mare amator de bârfe cu politicieni la vârf plus scenarită, dar și rating-ul tot mai mizerabil al scălămbăielilor politicianiste. Însă dedesubturile desecretizării nu sunt decât două:
1. Posesorii de dosare penale speră că datele din respectivele protocoale desecretizate îi vor ajuta să scape de pedeapsă, s-o diminueze sau măcar să amâne pronunțarea, caz în care ne punem întrebarea: ce se va întâmpla cu dovezile furăciunii și ale corupției din dosare, cu dispariția banului public? Fiindcă totuși părți importante din bugetele publice au fost transferate în conturile acuzaților. Dovada? Priviți palatele, piscinele, mașinile, averile lor și ale familiei, făcute dintr-un amărât salariu de bugetar!
2. Desecretizarea aceasta trebuie să preîntâmpine alte desecretizări, care, în concepția liderilor tari de azi, nu trebuie să ajungă la urechile alegătorilor: dosarele marilor afaceri cu statul, ale privatizărilor în interes personal, ale deciziilor politice, încrengătura legilor și a ordonanțelor aducătoare de profit imens politicienilor tari care nu mai pot trăi azi fără „independența justiției”. Gândiți-vă doar la afacerea salariilor nesimțite acordate tovarășilor de nebunii politice și a pensiilor speciale și e de ajuns. Mai adăugați legalizarea comisioanelor și surparea autostrăzilor abia terminate…
Ce avantaj are cetățeanul simplu ca mine și ca d-voastră din desecretizarea acestor protocoale? Nici unul. Căci demult contribuabilii sunt scoși din ecuația puterilor politice, devenind simple procente electorale, simplă masă de manevră. Nu sunt astfel de protocoale în țările cu democrație consolidată? Ba bine că nu: fiecare stat de drept este interesat ca propriii cetățeni să nu fie furați de nimeni, să nu fie jecmăniți prin fel de fel de tertipuri politice precum corupția la nivel înalt. Iar dacă respectivele protocoale au și ingerințe în justiție, atunci autorii lor își merită pedeapsa. Nu de la partid, ci de la judecător, de la lege.
Firește că posesorii de dosare își fac iluzii: chiar dacă vor schimba legile, ordonanțele, hotărârile de guvern… precum ciorapii, procesele lor își vor urma cursul normal deoarece nicio lege nu poate avea caracter retroactiv. Implacabil, toate dosarele grele, mai devreme ori mai târziu, se vor încheia cu o sentință definitivă.
Războiul cu DNA și procurorii, în schimb, are alt scop: timorarea celor ce fac dosare și încercarea de a obține un NUP (Neînceperea Urmăririi Penale), înfricoșarea judecătorilor pentru îndulcirea pedepselor, eventual salvarea averilor făcute numai ei știu cum. Ați privit vreodată în ochii unui țăran bătrân care știe valoarea muncii de o viață atunci când trece (pe jos) pe lângă palatele îmbogățiților peste noapte? Crede cineva că până la urmă nu vor fi descoperite delapidarea, furtișagul, corupția?
Mai sunt și în alte țări anchetați miniștri, șefi de partide și chiar șefi de stat precum Nicolas Sarkozy, al Franței, dar n-am văzut să se întrerupă pentru asta activitatea guvernului și a parlamentului, să se răstoarne tot sistemul legislativ pentru salvarea lor. De ce se întâmplă doar în România? Fiindcă partidul de guvernământ poate. Fiindcă justiția de câțiva ani suferă lovituri cumplite.

Petru Tomegea

Cine ne sunt luptătorii pentru familia tradițională?

Martie 22, 2018

Referendumul asupra schimbării art. 48 din Constituție referitor la familia tradițională românească scoate la suprafață ipocrizia actualilor politicieni ai majorității de guvernământ și dorința lor de a păcăli atât pe cetățenii onești, cât și electoratul la viitoarele alegeri prezidențiale.
Ce anume vor să schimbe? Alineatul (1): „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Și nu integral, ci doar „căsătoria liber consimţită între soţi”, care trebuie să devină în esență „căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie”. Numai că ultima precizare este statuată nu numai prin alte legi ale familiei, dar și în mentalitatea unui popor creștin-ortodox pentru care astfel de lucruri sunt sfinte. E clar că cineva se leagă la cap fără să-l doară.
Așadar cam care ar fi motivația că nu se mai poate trăi fără aceste schimbări? Una absolut derizorie: nu cred că avem între cetățenii noștri prea multe încercări de a realiza familii monosexuate, ci doar câteva cazuri de inși în general străini. E clar că schimbarea art. 48 ascunde altceva. Ce anume? O manipulare mizerabilă: cetățenii cu drept de vot vor fi chemați anul viitor la urne să se pronunțe concomitent și asupra candidatului prezidențial, și asupra familiei compuse din bărbat și femeie, iar propunătorii speră ca referendumul să-l favorizeze pe candidatul lor, fiindcă trebușoara asta cu familia tradițională nu poate fi negată de aproape nimeni. Iar în ceea ce privește câștigarea alegerilor „specialistul” Liviu Dragnea ne-a oferit deja o mostră de „democrație”.
La o privire atentă, se poate observa cu ușurință că necazurile familiei tradiționale nu vin nicidecum din respectivul articol constituțional, ci din cu totul alte cauze, cele mai multe sociale, psihologice, omenești precum sărăcie, educație, sănătate… Dar ceea ce mă îngrozește pe mine este un alt aspect: cine ne sunt puritanii care se strofocă să ne apere viitorul familiei tradiționale? Să-i luăm pe rând:
1. Liviu Dragnea, liderul celui mai mare și mai tare partid românesc și ditai președinte al Camerei Deputaților s-a despărțit de fosta soție și și-a băgat fiul într-o afacere murdară cu dosar penal, iar acum trăiește în concubinaj cu o tânără de 25 ani, băgată în față la Congresul PSD; partidul tace.
2. Călin Popescu-Tăriceanu, aflat la al cincilea mariaj. ALDE tace.
3. Codrin Ștefănescu – nu știu dacă și-a legalizat noua relație.
4 – 5. Claudiu Manda, divorțat, aflat acum într-o relație cu Olguța Vasilescu…
6. Marian Oprișan, baron de baron, are și el o iubită sau amantă… Mă opresc aici fiindcă lista, nesimțit de lungă, nu este un bun exemplu onoarea clasei politice, iar lista îi cuprinde pe primii bărbați și femei de stat din România.
Nu pe toți, slavă Domnului! Dar, din păcate, iată, profitorii, parveniții, mai toți liderii ajunși peste noapte în poziții politice importante refuză să mai conviețuiască cu fostele neveste, își abandonează vechiul cămin conjugal și copiii, își schimbă urgent mașină, casă, prieteni, nu mai răspund la telefon foștilor cunoscuți…, considerându-se prea importanți pentru plebe, pentru prostime. De atâta aroganță, nu-și mai încap în propria piele, nu mai dau cu lunile pe la cabinetele lor din fostele circumscripții electorale, îngropându-și proiectele cu care au câștigat alegerile. Țara? Care țară?
Ceea ce nu știu însă proteguitorii ipocriți ai familiei tradiționale este că în lumea civilizată o astfel de schimbare constituțională este socotită discriminare foarte gravă, iar organizațiile civice internaționale, nu cele românești, politizate de la vârf la bază, sunt foarte active și, pe lângă demonstrațiile împotriva gâtuirii legislației anticorupție, vom avea și manifestări anti-guvern Dragnea în toate marile capitale europene, așa cum au fost la încercări similare ale altor state doritoare de manipulare familistă.
Ce face guvernul Dragnea III care n-are chef să rezolve probleme cu adevărat presante ale societății românești? Își caută de lucru încercând să câștige electoratul cu fel de fel de gogorițe ieftine precum schimbarea art. 48 din Constituție și înființarea unui minister care să-i pedepsească pe cei ce nu au aceeași opinie cu conducătorul suprem.
Petru Tomegea