Un partid cu picioare de lut

Un partid cu picioare de lut

Orice partid mare se mișcă mai greu pe scena politică decât formațiunile mici, dar capabile de schimbări, adaptări rapide la situații anticipate mai mult ori mai puțin. Motiv pentru care formațiunile mari așteaptă uneori zeci de ani până ajung din nou la guvernare. Este cazul social-democraților germani care, după prim-ministeriatul lui Gerhard Schröder, nu au mai fost vioara I în viața social-politică a celui mai puternic stat european. Ca să nu mai vorbim și de laburiștii britanici.

În România, același lucru i s-a întâmplat PSD, care, de pe vremea tătucului Ion Iliescu nu a mai fost capabil să realizeze singur majorități parlamentare, nici să câștige alegerile prezidențiale, de aceea hai să vedem cauzele fără să apelăm la conspirații străine ori românești cum fac analiștii săi de două parale. Fiindcă nu s-a dus Coldea, nici Soros, nici Merkel… la mătușa Frăsina să-i spună pe cine să pună stampila.

Mai întâi o observație: ca urmaș al fostului PCR, PSD a beneficiat mereu de un bazin electoral fidel, în primii 10 ani majoritar, iar acum fluctuând în jurul a 25-35 %, după o medie a sondajelor de opinie de fiecare dată „aranjate“ ori „interesate“. E un bazin în ușoară scădere după intrarea în UE, scădere survenită ca urmare a diminuării numărului celor săraci, a asistaților sociali și a creșterii pensiilor. E clar, așadar, că motivul principal al „picioarelor de lut“ nu este segmentul electoral, mereu aglomerat, de stânga. Și este normal: niciun guvern n-a putut rezolva satisfăcător interesele întregii clase muncitoare, cuiul lui Pepelea fiind salariile insuficiente, mai puțin șomajul, condițiile de muncă și inflația.

Pe deasupra, social-democrații au beneficiat după 2010 de plecarea în Occident a peste 4,5 milioane de cetățeni români în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, iar aceștia nu votau niciodată preponderent stânga, ci dreapta. A se lua în calcul și îmbătrânirea populației odată cu creșterea aproape explozivă a numărului de pensionari care așteaptă măriri de pensii, beneficii și chiar pomeni.

În aceste condiții, cauzele nu pot fi decât interne: dezorganizare și dezideologizare, conducători nepricepuți, dezorientați, fără autoritate… Din 2004 încoace partidul nu a mai contat majoritar în alcătuirea agendei publice, iar politicile de stânga au fost tot mai nerealiste, cu un pas în urma evenimentelor sociale, de aceea suportul popular s-a tot diminuat. Fără dezvoltare economică, fără posibilitatea creșterii exportului, fără upgradarea competențelor și sporirea randamentului muncii, fără tehnologii moderne în industrie, în agricultură, reformele lor anemice au bătut pasul pe loc, neputând ridica nivelul de trai și civilizație.

Așadar, cauza principală pare să fie leadershipul învechit, lipsit de inteligență și coerență, ceea ce presa discută demult. Fără cine știe ce efecte. Astfel, după încercările nereușite ale lui Adrian Năstase de a deveni noul tătuc, boala mai tuturor liderilor socialiști, partidul și-a pierdut aplombul, așteptând o minune să-l scoată din pușcărie și să-l pună iarăși în frunte. Au urmat ani buni pierduți cu Geoană, un lider împrăștiat, lipsit de snagă de conducător, apoi cu Ponta, un simplu aventurier, plin de ifose de mare lider și naivități politice, dar și greșeli impardonabile.

Situația s-a repetat cu Liviu Dragnea, un ins imoral, pus pe căpătuială și profit, șmecher și berbant nevoie mare, bântuit catastrofic de visul celor mai înalte funcții în stat. Odată liderul încarcerat, partidul nu-și mai găsește calea, așteptându-l cu înfrigurare pe fostul voievod. N-am văzut lider PSD să spună clar că Dragnea nu mai are nicio șansă politică, iar partidul, intrat pe mâna lui Ciolacu, nu mai construiește nimic, nu trece de stadiul de reacție la spusa vreunui ministru ori a altcuiva, așteptând să-i pice din cer para mălăiață a viitoarei guvernări.

Fără contacte și activitate externă, marginalizat în UE după OUG 13, cu lideri improvizați de azi pe mâine, inapți a vorbi limbi străine, PSD nu e în stare să construiască un plan, un program de talie europeană cu care să scoată România din pandemie și să câștige alegerile viitoare. 

Petru Tomegea

Etichete: alegeri, amatorism, bazin electoral, Cio;acu, căpătuială, Dragnea, emigrare, Geoană, Iliescu, imoral, improvizații, incoerență, Năstase, OUG 13, PCR, Ponta, PSD, voturi