Semnalele dlui Băsescu

E evident că pe fostul președinte îl trage ața nu spre activitatea marinărească, deși a fost comandant de vas, nici spre agricultură, cu toate că a reușit, cum-necum, să-și achiziționeze moșia Nana, ci spre politică. Și nu spre oarece politică, ci doar spre politica mare. Firește, ca oricare cetățean major, e liber să (re)intre în politică, atâta doar că, acum câteva luni, declarase că nu o va face și pornise foarte hotărât în apărarea propriilor mandate prezidențiale, iar azi a uitat cu desăvârșire.
Căci într-o țară în care democrația a câștigat bătălia cu dictatura roșie un mandat prezidențial nu poate fi apărat altfel decât prin raportarea la prevederile constituționale. Numai că Traian Băsescu nu se raportează la acele prevederi și se trezește vorbind despre cum făcea el totul la Cotroceni: „De regulă, când primeam astfel de sesizări nu mă limitam să le bag în sertar… De regulă, într-un fel sau altul, îi dădeam un semnal. Ori puneam mâna pe telefon, dacă era un ministru, și îi spuneam: domnule ministru, fii atent că ai probleme în zona asta…, dacă nu eram la nivelul de relație la care să pun mâna pe telefon, măcar public îi dădeam un semnal”.
Apropo de acele semnale, îmi trec prin minte câteva întrebări grele al căror răspuns ar putea să confirme mare parte din criticile detractorilor săi: 1. De când președintele este și comisar de poliție și procuror șef, că primește astfel de sesizări? 2. Și, dacă le primește, de pildă, de la serviciile secrete, în ce calitate a luat măsuri prevenindu-i pe împricinați? 3. Plecând de la cele de mai sus, în ce măsură Justiția a ținut cont sau nu de intervențiile președintelui? 4. Nu cumva președintele chiar și-a depășit competențele constituționale repetând experiențe autoritare, așa cum îl acuză inamicii săi? (Nu insist asupra răspunsurilor deoarece seară de seară le primiți de-a gata din studiourile unor televiziuni și din paginile unor ziare care au rămas calate de câțiva ani buni pe ideea că Băsescu e dictator, simbolul răului, dușmanul etern, pericolul public nr. 1.)
Fiindcă atribuțiile constituționale ale președintelui n-au nici în clin, nici în mânecă cu isprăvile de care face caz Traian Băsescu, imaginându-și că este și acum un lup de mare trecut prin furtuni ca acelea și lupte cu pirații. Cred mai degrabă că, în dorința de a se reîntoarce în politica mare, și nu oricum, ci cu șanse serioase, fostul președinte își arogă roluri și merite pe care să le creadă întâi colegii de partid și apoi electoratul. Adevărul? Dar cine mai vorbește azi de adevăr în politica românească?
Pe deasupra, și-a luat rolul de demolator al propriilor mandate, intenționat sau nu, în condițiile în care în spațiul public mandatele sale sunt „apărate” de o tăcere cvasigenerală, iar activitatea sa actuală nu mai e demult una centrală și spectaculoasă. Or, pierzând capacitatea de a genera evenimente și știri numai bune de dat în prime-time, viața politicianului român e terminată. Iar Traian Băsescu știe asta. Noroc că se pricepe de minune să-și mai facă loc din când în când centrul atenției. Mai cu seamă când lipsesc actorii principali, Iohannis și Ponta.
Iată de ce fostul președinte vine cu tot soiul de idei și constatări, cu cât mai năstrușnice, cu atât mai de impact: Elena Udrea, primar al Capitalei, PMP, alianță cu M10 (Monica Macovei), UNPR și ce se va mai găsi. Li se mai adaugă și altele pentru care declară că luptă, deocamdată prin studiourile care-l mai invită: România cică trebuie să se opună primirii de refugiați căci Constituția actuală nu permite, iar singurul proiect de țară posibil acum este unirea cu Republica Moldova. Iată cine nega populismul!
E clar: noul-vechiul politician Traian Băsescu își re-stabilește teritoriul, însușindu-și două elemente politicianiste de impact, cu atât mai mult cu cât în spațiul virtual chestiunea refugiaților dă în clocot, arătându-ne lumii o față hâdă, chiar nerușinată (Alina Mungiu-Pippidi). Că oamenii politici, pragmatici lipsiți de compasiune și omenie, au o foarte mare vină, că se transmit informații mincinoase și tendențioase, că se manipulează mult mai primitiv ca altădată nici nu mai trebuie demonstrat.
Nu cred că Traian Băsescu poate ajunge prea departe reamintindu-și astfel de „semnale”. Ceea ce îl privește doar pe el. Pe noi ne privește în măsura în care sunt adevărate și i-am putea cere socoteală.

Petru Tomegea

Etichete: Băsescu, compasiune, democraţie, patriot, Ponta, populism, PSD, refugiat, rușine națională, stat de drept, Unire Moldova