În România, hoția și corupția se învață la școală
Nu știu câți vă mai amintiți de școlile prin care ați trecut, dar eu nu pot uita incidente de tipul: la examene, la teze, la lucrări de control vecinul de bancă a copiat de la colegul său și a luat fără niciun efort aceeași notă. De mândrit nu s-a mândrit colegul care prin munca lui a obținut nota respectivă, ci vecinul care i-a furat munca, iar ceilalți elevi l-au invidiat pe viteazul copiator, punându-și în gând să procedeze și ei la fel data viitoare. Cândva, psihopedagogii numeau acest efect o combinație nefastă între mimetism și minimă rezistență.
Între timp, copiatul a devenit adevărată industrie: scule electronice de transmis de la distanță sau aparate, telefoane, ceasuri inteligente, căci foile rupte din manual, vechea copiuță sau fițuică au ieșit aproape total din uz. În mass-media au apărut și informații despre fenomene infracționale: profesori supraveghetori care închid ochii contra unei sume de bani din cheta făcută de elevi(!) ori când întreaga clasă, uneori întregul liceu copiază pentru a salva cică „onoarea“ școlii. Ceea ce mă înspăimântă, de-a dreptul. Ba au fost cazuri când tocmai atunci a fost întrerupt ori n-a funcționat sistemul de videocamere. Miroase a dezastru, zic criticii.
A nu se uita că profesorii „necooperanți“, „inumani“, „balaurii“, zeloșii turbați împotriva copiatului au o imagine proastă între elevi, ajungând să fie urâți chiar de colegii lor. Sensul valorii educaționale s-a întors cu susul în jos, iar revenirea la normalitate nu se poate face decât printr-o revoluție. Încă nu sunt în stare s-o anticipez.
Și, ca hoția să fie bine deprinsă, au năvălit în școală efecte perverse ale nenumăratelor reforme: nu mai facem teme, exerciții, probleme, compuneri…, ci eseuri, referate, proiecte…, mai toate copiate ca și comentariile învățate cândva pe de rost. Eseuri (?!) la 11-18 ani! Ce mai, filosofi cu copy paste! Toate răsplătite, bineînțeles, cu note maxime. Ne-am pierdut cu totul uzul rațiunii și al noțiunilor de cinste și corectitudine, al principiilor psihopedagogice.
Nu pot exclude varianta, dar îmi dă ghes să afirm, am și exemple, că e foarte posibil ca acești copiatori, deloc puțini, să termine studii, inclusiv doctorale, fără să fi învățat niciodată nimic, fiindcă învățătura cere efort, sacrificiu, cere continuitate sistemică, cere o anumită dotare intelectuală în afară de viclenie și descurcăreală, pe care foarte mulți le numesc istețime, inteligență. E vorba de cinste, demnitate, judecată și pasiune-stăruință. Numai că acestea se educă în familie și la școală, așa că prind foarte greu sau nu prind deloc la isteți și descurcăreți.
La fel cum nu sunt în stare să neg că, șmecheri cum sunt, respectivii să fi abordat cu tupeu cariere politice, universitare, medicale, juridice, militare… cu atât mai mult cu cât marfă de fraieri și creduli avem cu prisosință. De pildă, fabricile de diplome. Exemple nu trebuie să vă dau eu fiindcă aveți și dvs. cu duiumul. Priviți doar lista plagiatorilor politici, făcători de legi, juriști(!), a somităților medicale și chiar universitare… cu teze de doctorat copiate ca să vă faceți o idee. Mă tem să nu se repete situația din clasa în care doar câteva vârfuri învățau, iar ceilalți umblau cu „daica“.
Vă dați seama ce se întâmplă într-o clasă, într-o școală în care majoritatea copiază, iar câțiva se încăpățânează să reușească prin efort intelectual propriu? Că pasionații de carte sunt excluși, devin bășcălia, bătaia de joc a celorlalți și asta după ce le dau să copieze? Ce alte rezultate decât catastrofale așteptăm de la testele PISA? Ei, bine, în această fază s-a aflat și societatea românească până la apariția DNA și a camerelor de supraveghere din clase. Nici azi nu încetează protestele împotriva lor. Motive? V-ați prins: cică ne violează intimitatea, iar serviciile secrete se bagă neautorizat în viața respectivilor și a tuturor „românilor“, dar scopul e clar: vor să rămână nepedepsiți.
Din păcate, nici intențiile noilor autorități nu ne dau speranțe: n-am văzut o preocupare radicală apropo de copiat și corupție. Cum au procedat alții care s-au confruntat cu astfel de fenomene? Au externalizat evaluarea dând-o în seama unor școli, facultăți, universități specializate pe evaluare. Vezi experiențele Oxford, Cambridge… De ce la noi nu se poate?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 