Aşa glăsuia o zicătoare de pe vremea şobolanilor roşii. Deşi probat atunci cu vârf şi îndesat, dictonul îşi arată din nou actualitatea. În loc să ţină cont de greşelile trecutului, partidele de guvernământ caută o victorie facilă şi rapidă împotriva străzii răsculate, încercând diverse paliative, toate spulberate de mulţimi. Până acum.
N-a mers nici cu manipularea prin televiziuni şi ziare controlate de Putere, nici prin ameninţări ale jandarmilor, n-a ţinut nici cu arestările şi listele lui Funeriu cu profesori proscrişi din cauza participării la huiduieli, nici cu alte provocări vrednice de milă şi dispreţ. În această situaţie-limită, Puterii nu-i rămâne decât să recurgă la subterfugii şi păcăleli pentru a trage de timp ca să nu fie nevoită să accepte demisia întregului Executiv şi alegerile anticipate.
Recesiunea a creat un trend politic în 2009
Nu ştiu cui i-a venit ideea că trendul de criză şi recesiune început după alegerile prezidenţiale din 2009 poate fi schimbat prin şmecherii de tipul: ies oamenii să protesteze? Îi arestăm noi pe Becali, pe DDD şi lumea, naivă cum e, admiră spectacolul, uitând de proteste. Se pregătesc sindicatele de greve? Le înhăţăm ceva lideri corupţi şi-i băgăm la zdup. De aceea grevele s-au tot amânat, iar energiile sociale au rămas fără supape de defulare. Tensiunile s-au acumulat continuu, iar la prima scânteie au explodat.
Paralizat de sindromul Moţoc, preşedintele a început să sacrifice capete. A căzut capul lui Baconschi, şi-aşa străin complet de misiunea nobilă de reprezentare a intereselor României peste graniţe, iar guvernul dă înapoi într-o serie de măsuri ca tăierea stipendiilor acordate revoluţionarilor, al căror număr sfida bunul simţ, mai ales că în localităţile lor nu se trăsese un foc de armă. S-au refăcut pensiile nesimţite ale celor din servicii secrete, speciale şi alte sectoare loiale Puterii, dar nu ale tuturor purtătorilor de uniformă militară, ceea ce a făcut să crească masa nemulţumiţilor din stradă.
Ţara arde şi baba se piaptănă
Deşi recesiunea îşi arată din nou colţii, dl Băsescu prezintă ambasadorilor ravagiile crizei din Grecia, Spania, apoi ameninţă Opoziţia, televiziunile „securiştilor”, ca şi cum la Putere n-ar fi destui, iar dl Boc îşi adună guvernul şi partidul la sfat nu pentru a găsi strategii de impulsionare a economiei şi a pieţei libere, ca să putem trăi odată mai bine, nu pentru a stârpi clientelismul sau pentru a stopa drenarea banului public, ci pentru a contracara vocea tot mai puternică a străzii.
Acum asudă din greu să pregătească un mare miting în sprijinul actualei protipendade dedulcite la mierea demnităţilor publice, ca al naţionalistului fruntaş Viktor Orban. Numai că la noi, ţinând seamă de furia maselor şi de particularităţile strămoşeşti de a ne sări muştarul din orice, e posibil ca lucrurile să scape de sub control. Să nu ne trezim iarăşi cu scuza: „am fost un dobitoc”.
O demisie, două demisii
Între timp lucrurile evoluează uimitor de repede, iar demisia Executivului nu mai poate nici măcar ea pacifica mulţimile. Luate la cald, deciziile reîncadrării lui Raed Arafat şi a decomasării alegerilor ar fi putut stinge conflictul. Din păcate lucrurile au tărăgănat, iar tumora s-a tot întins şi spre alte zone. A trecut şi faza guvernului de uniune naţională.
Ultima şmecherie auzită în târg ar fi să se organizeze un referendum. Unul prin care să se hotărască schimbarea regimului constituţional din republică în monarhie. Referendumul însă nu va primi confirmarea Curţii Constituţionale deoarece art. 152 din Constituţie statuează că „dispoziţiile prezentei Constituţii privind…forma republicană de guvernământ…nu pot forma obiectul revizuirii”.
Monarhia salvează România?
Semn că, oricât de monarhişti am fi noi, chiar 100% de ne mutăm în stradă, până nu schimbăm Constituţia asta care ne înrobeşte unei republici de două ori falimentare, nu avem şanse de schimbare. Şi apoi regele a abdicat sub ameninţarea armatei sovietice de ocupaţie, plecarea sa nefiind niciodată legitimată prin referendum. După unii specialişti în drept constituţional, revenirea pe tron se poate face prin reinstituirea Constituţiei din 1923.
În schimb discuţia bate şaua să priceapă iapa: dacă la referendum iese regele, Băsescu e iarăşi salvatorul naţiei, românii realizându-şi visul de veacuri, iar dacă nu, e mântuitorul.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 