Archive for the ‘PSD se grăbește’ Category

PSD se grăbește

octombrie 19, 2016

A vrut să aducă alegerile mai aproape, dar Constituția și colegii parlamentari s-au opus. Acum forțează o promisiune din partea președintelui pentru a numi pe Dragnea / Ponta prim-ministru după 11 decembrie, că de majoritate oricum sunt siguri. Abia așteaptă să apuce puterea și se pot ușor bănui motivele. Din păcate, mulți jurnaliști spun că aceste motive nu prea au legătură cu buna guvernare, ci cu viitorul politic al celor 3 mari foști și actuali conducători de oști: Victor Ponta, fost prim-ministru, cel mai activ și revanșard pe rețelele de socializare și Sebastian Ghiță prinși într-un război acut, pe viață și pe moarte, cu DNA și Laura-Codruța Kövesi, lui Liviu Dragnea fiindu-i rezervat capul lui Iohannis.
Plecând de la faptul că toți contestatarii au mai multe dosare de corupție în curs de cercetare, cică mânia lor crește direct proporțional cu apropierea termenului de judecată, iar magistrații ar putea pune punct carierei lor politice. Întrucât pentru ei este de neadmis, se fac luntre și punte să ne convingă că, de fapt, cei ce pierd suntem noi, poporenii. Ei fiind doar victimele sistemului. Odată credința asta instaurată în mintea lor, se pun cică în slujba noastră ca să ne scape de excesele Justiției, de binomul devenit trinom, DNA, servicii secrete, președinție, cu toții ascultând comanda la multimiliardarul Soros, ambasada SUA și servitorii acestora din presă ori societatea civilă.
Încet-încet, sunt aduse în sprijinul lor manipulări naționaliste scoase din lada istoriei: imperialismul și nocivitatea capitalului străin, subjugarea, aservirea poporului român, trăitor într-o biată colonie a marilor prădători mondiali. Și toate acestea, nu în vremea revoluției proletare din anii ’50 ai secolului trecut, ci în plină eră cibernetică, după 27 ani de democrație și libertate.
După abia câteva ore de lectură a unor astfel de informații, am ajuns să nu-mi mai recunosc țara. Să fi intrat România în altă eră și noi să nu știm? Fiindcă fenomene asemănătoare nu cred că mai au corespondent, nu doar în UE, dar nici în alte democrații unde libertatea abia a fost câștigată. Firește, luăm în calcul apropierea campaniei electorale, înțelegem și graba PSD de a prelua puterea, dar voturile se câștigă nu cu defăimarea României, ci cu programe și proiecte de bună guvernare.
Greșește cine spune că social-democrații și formațiunea lui Băsescu nu au pregătite programe postelectorale, căci după perdelele de vorbe populist-politicianiste analiștii străvăd cu foarte mare claritate intențiile: abia așteaptă desemnarea propriului guvern pentru a face ordine cu DNA și a o mătrăși pe Kövesi, apoi imediat să schimbe legislația, iar respectivii să scape de amenințarea pedepselor și de plagiate. Informația vine de la membrii unor comisii parlamentare, demonstrând susținerile din presă.
A se observa din capul locului că unui astfel de proiect îi lipsește calculul politic: România de după Colectiv și implicit de după guvernarea tehnocrată nu va mai fi aceeași care a permis aroganța unui Adrian Năstase ori Victor Ponta, iar segmentele cele mai active ale societății, prin mult blamatele lor rețele de socializare, ar putea să le măture definitiv formațiunile politice ahtiate după privilegii, imunități și impunități.
Fiindcă, e adevărat, PSD poate câștiga o majoritate parlamentară cu ajutorul bazinului său electoral dependent de stat, dar nu și încrederea celei mai active părți a societății. Iar această parte e aceeași de care s-a speriat Victor Ponta și a demisionat. Acum fostul prim-ministru se face a uita și atribuie schimbarea guvernului său nu propriei demisii, ci slujitorilor lui Soros și serviciilor secrete.
Ba chiar unii consideră că s-a format o coaliție anti-justiție, dar e bine de știut că, mai devreme sau mai târziu, astfel de coaliții au soarta ingrată de a cădea cu foarte mare zgomot, istoria numind acest fenomen evoluție spre democrație și libertate. De aceea cei ce socotesc astfel de acte ca fiind gesturi pline de vitejie vor descoperi îndată că după bătălia cu justiția de suferit au doar poporenii.

Petru Tomegea