Sfântul Mitică Blajinul – Adio și-un cuvânt la capul presei
„— Hypocrite lecteur, — mon semblable, — mon frère!“ (Baudelaire, Les Fleurs du mal: Cititorule ipocrit, seamăn al meu, frate al meu! ( Nu mă certați! N-am putut accepta traducerile din cărți, grăbite, fără cunoașterea în profunzime a spiritului baudelairean, așa că am interpretat versul după inima mea).
Știu că sunteți niște ipocriți, dragii mei lăudători de ocazie, altfel condeieri serioși, îmblânzitori ai cuvintelor, dar v-am considerat semenii mei, frații mei și, ca să mă laud și eu cu cărturăria, l-am luat de martor pe Baudelaire. Și eu am dat bice boilor și cailor alături de voi desțelenind toloaca Țării de Sus, numai că în ultima vreme aveam pe umeri și crucea lăsată pe încredere de foștii truditori ai Craiului.
Din păcate, ori poate nu, până să mă duc dintre voi, nu m-ați văzut, nu m-ați auzit decât atunci când v-au prichit nevoia și necazul. Ca apoi, odată ieșit din peisaj, să aflu ce mare jurnalist am fost eu, cum se bulucea talentul literar să țâșnească prin penița mea, cum am fost eu, fără să-mi dau seama, mare figură de cărturar, marele om de cultură, „stâlpul drept al presei sucevene“, jurnalistul de excepție, filolog de înaltă… Să leșin, nu alta!
Ca să nu mai zic aici de alte laude și măriri care de care mai groase… Nu mă interesează chiar deloc să știu cât adevăr și amiciție se ascund în ele, însă am înțeles motivul: nu m-ați procopsit cu ele la timp de teamă ori gândind că mă prind repede de ipocrizie și fățărnicie (un pleonasm și nu prea!), cum știați prea bine că se întâmplă.
Uite, nici textul de față n-a fost în stare de ceva original, furând, fără minimă fereală, titlul de la Aurel Baranga. Nu că nu mi s-ar potrivi și mie pe ici, pe colo, dar cu sfințenia, lăsați-o mai moale. Cât de sfânt poți să fii când nu ai de împăcat numai capra cu varza, dar mai trebuie și să ții lupul ferecat la gură ca să nu ne înhațe mălaiul din traistă? (Aici lupul fiind, ia seama! substantiv colectiv).
Ideea cu stâlpul m-a dat gata! Nu m-am cățărat niciodată în vârful lui, iar aluzia repetată la sfințenie mă împiedică să vă mărturisesc ce am pe suflet. Nu mi-a plăcut să fac mare caz de modestie și să fiu altfel decât voi, nici nu mi-am propus să fiu primul, ci am stat alături de voi, mustăcind în sinea mea. Ba mi-a convenit să mă așez la urmă ca să nu pierd nimic din luminile și umbrele scenei. Nu fiți afurisiți! Nu m-am gândit la faza cu cei din urmă care vor fi cei dintâi.
Cică nimeni nu mai putea de dragul meu! Haida de! Ați uitat câte lepșe, câte contre mi-au venit, cele mai multe, de la prieteni! Lasă că nici ceilalți n-au stat degeaba. Și apoi, când mă gândesc de câte ori nu dormeam noaptea că nu aveam hârtie pentru ziar sau cum v-am întors cu ortografia, că ținuta unui ziar tocmai în acuratețea ortografică și corectitudinea informației constă, când vă vedeam fețele încruntat-îngurzite după ce vă ceream să țineți dreaptă cumpăna, îmi vine să vă zic de-a dreptul, abia acum, că nu-mi era deloc la îndemână. De aceea mă uitam la voi cu ochii mici și îmi tăceam vorbele. Însă mi-a trecut…
Acum ascult cântecul mierlei. Niciodată n-a fost mai frumos. Mi-ar pica bine să vă aduceți aminte nu numai de poveri și boacăne, ci și de momentele frumoase împreună noi toți, fiindcă au fost, chiar dacă n-am prea avut timp de ele. Așa cum nu m-am îngrijit nici de-ale mele.
Și fiindcă omul e subt vremi de când lumea, iar vremile n-au mai avut răbdare (uf!) să fim față către față, v-am scris ca să vă pun pe umeri „crucea“ Craiului. S-o purtați cu hărnicie, demnitate și talent, că vremurile sunt aspre, iar ajutor, numai de la Dumnezeu Sfântul! Să fiți sănătoși!
Al vostru seamăn și frate, Dumitru Teodorescu, mai pe scurt, Mitică
(Pentru conformitate, semnez: Petru Tomegea)
Petru Tomegea - ePolitica 