Filosoful Gabriel Liiceanu s-a supărat pe Iohannis

Filosoful Gabriel Liiceanu s-a supărat pe Iohannis

Două sunt motivele supărării d-sale: 1. stă lângă un prim-ministru care a copiat nu se știe cât în teza sa de doctorat, dar „cât“ n-ar avea importanță, și 2. lipsa de rezultate ale reformei educației promovate prin programul „România Educată“, de aici acuzațiile foarte grave la adresa lui Iohannis și a ministrului Educației că nu sunt în stare să scoată țara din marasmul analfabeților funcțional.

Supărați se dau mulți! Sunt pline talk-show-urile, presa, rețelele sociale de invective la adresa analfabeților cu diplomă de doctor, dar cu asta nu se rezolvă nimic: plagiatorii ne vor râde mai departe în nas și-și vor bate joc de cei ce au muncit ani buni pentru realizarea unei teze originale. La fel cum nu se rezolvă cu o mie de legi până când nu se taie nodul gordian al corupției și al incompetenței: școala doctorală care a legitimat un doctorat plagiat trebuie închisă, iar individul plagiator, condamnat pentru furt, fie și intelectual, împreună cu conducătorul său – unul a furat și celălalt a închis ochii! 

Cât privește președinția, dreptul ei la inițiativă legislativă trece prin Parlamentul României, însă parlamentarii cu musca pe căciulă din toate partidele vor menține actualul statu-quo. Ce ar trebui altceva să facă președintele? Poate să le ceară demisia celor ce au plagiat, dar asta nu înseamnă că vor fi obligați să și-o dea. Și atunci ar putea interveni ministrul Educației, numai că și el e obligat să respecte legile în vigoare, căci în spatele lor se ascund numeroase „drepturi ale omului“.

E șubredă, neștiințifică întreaga poziție a președintelui în ceea ce privește programul „România Educată“? N-aș crede de moment ce Adunarea Generală a ONU l-a desemnat să coprezideze discuțiile pe tema „Profesorii, predarea şi cariera didactică” din cadrul secțiunii „Transforming Education Summit-TES“ („Transformarea Educaţiei)“. Deranjează faptul că președintele României a fost desemnat să conferențieze în plenul Adunării Generale a ONU pe teme de educație, resurse umane, economie… în condițiile în care domnii Ion Iliescu, Traian Băsescu, Adrian Năstase… erau simpli figuranți?

Nu mai bine dl Liiceanu scotea la iveală adevăratele cauze și mize ale fenomenului plagierii pe care le cunoaște foarte bine? Îi înțeleg frustrarea că ne mișcăm atât de greoi cu reformele educației, dar atunci ar trebui să analizăm cu sânge rece actuala situație de la vârful învățământului (superior) și să vedem ce se poate și ce nu se poate. Fiindcă două sunt problemele acute: 

1. foarte mulți posesori de diplome universitare doresc să-și încununeze activitatea științifică cu un doctorat, ceea ce pe mine mă bucură nespus. E un semn de vitalitate intelectuală. Numai că sistemul promovării la doctorantură e viciat din start: în U.K. înscrierea la doctorat necesită acumularea unui număr de puncte rezultate în urma evaluării cărților și a lucrărilor publicate în reviste de specialitate, ceea ce la noi e de foaie verde tra-la-la, foarte mulți doritori, dacă nu cumva majoritatea, neavând absolut nimic de evaluat.

2. avem foarte multe școli doctorale precum aceea a lui Gabriel Oprea în care și-a băgat coada politicul, iar acestea au scos doctori pe bandă rulantă, mulți acuzați de plagiat, mai cu seamă dintre politicieni, semn că filtrul anti-copiere nu a funcționat. Aici vina e atât a candidatului cât și conducătorului de doctorate, unul marșând cu tupeu, incompetență și nerușinare, iar altul făcându-se că nu vede. Dar nu am auzit de profesori adevărați să accepte mârșăvia plagiatului.

Există și cauze obiective: mulți profesori celebri din generații mai vechi nu au abilități pentru computer sau nu dispun de softuri antiplagiat, ceea ce pare o scuză falsă: se poate folosi Google cu succes pentru detectarea fragmentelor online copiate. Numai dorință să fie. Necazul cel mare e când fragmentele copiate provin din lucrări tipărite, dar inexistente în format electronic online, unde se cere autoritatea științifică și competența profesorului conducător. De aici apar cele mai multe furăciuni.

Cât despre școala românească, ea se poate baza pe valorile autentice, necompromise, de care nu duce deloc lipsă. Doamne ajută!

Petru Tomegea

Cine s-a îngrășat în pandemie?

Cine s-a îngrășat în pandemie?

S-au îngrășat cei ce au lucrat de acasă la fel cum se îngrașă toți cei ce lucrează „din fund“, vorba lui nea Vasile, buncheristul. Nu s-au îngrășat agricultorii, crescătorii de animale și cei ce și-au continuat lucrul în ateliere, fabrici și uzine. Nici medicii, paramedicii, angajații spitalelor, polițiștii, lucrătorii de la salubritate… aflați zi și noapte la datorie. Toți merită recunoștința noastră. Lor li s-au adăugat posesorii de câini care trebuie plimbați de cel puțin două ori pe zi și cei care, fie iarnă, fie vară, fie soare, fie vânt au ieșit la alergat, la sport, la schi. Dar nu de grași va fi vorba mai departe, ci de formațiunile politice care n-au putut face adunări, mitinguri, proteste, compensând evenimentele de acest tip prin apariții televizate sau prin alte abordări mediatice: rețele sociale, site-urile online ale ziarelor. Favorizate au fost partidele din arcul guvernamental cu reprezentanți în posturi-cheie, fiindcă, vrei nu vrei, aveau de explicat, de anunțat, de comentat la TV diverse acte ale guvernării.

Dacă la început eram convins că necazul COVID va produce cine știe ce răsturnări catastrofale în relația partidelor cu bazinele lor electorale, acum este evident că m-am înșelat și încerc niște explicații, nicidecum scuze. Nici în alte țări nu s-au produs schimbări spectaculoase, semn că societățile s-au așezat, s-au maturizat, iar opțiunile politice nu s-au modificat semnificativ. 

Și nici nu aveau motive temeinice: partidele antisistem, extremiste au punctat în prima fază a pandemiei, reușind să crească în sondaje și să se erijeze în apărători ai antivacciniștilor, ai conspiraționiștilor, dar cu timpul adevărul a reușit să triumfe: vaccinul anti-COVID a salvat milioane de europeni, iar cei ce s-au protejat prin izolare și cu masca au scăpat cu bine, continuându-și la fel ca înainte activitatea. Antivaxerii și conspiraționiștii au tras-o pe propria cocoașă, foarte mulți mutându-se în câmpi cu verdeață ori rămânând cu sechele pentru toată viața. Măcar de s-ar învăța minte.

La alegerile din 2020 rezultatele arătau astfel: PSD – 28,9, PNL – 25,19, USR – 15,37, AUR – 9,09, UDMR – 5,74, iar acum la aproape doi ani singura schimbare notabilă este urcarea AUR pe al treilea loc și căderea USR pe al patrulea. Cifrele din sondaje, însă, variază avantajând manipulator PSD, ca de fiecare dată, și AUR în marja a 5 procente. Partidele mai mici zac tot în irelevanță, chiar dacă se agită de mama focului în spațiul mediatic.

Primele două formațiuni componente alături de UDMR ale coaliției de guvernământ beneficiază de aceeași majoritate parlamentară ultrasuficientă, asigurând legitimitate maximă guvernării la vreme de criză, iar posibilitatea de a o sparge nici măcar nu poate fi luată în discuție. Motivele sunt evidențiate zi de zi: după ce s-a compromis iremediabil prin atacuri nedemne și prin moțiunea de cenzură împotriva colegilor de guvernare, USR pierde continuu procente, parlamentari și consilieri în favoarea noii grupări a lui Dacian Cioloș, REPER, iar asocierea la o guvernare viitoare este în afara oricărei ipoteze. Deocamdată.

O evoluție sinuoasă a avut-o și o are formațiunea devenită extremistă după alegeri, AUR, creditată înainte de scrutin cu peste 15%, dar reușind abia 9%, ceea ce m-a făcut circumspect încă de atunci că sunt manipulate mizerabil cifrele lor în mass-media. Scopurile sunt ticăloase: fie adormirea vigilenței activiștilor auriști, fie plasarea găinii moarte în curtea primelor două formațiuni, pentru a le speria și a le determina să mărească pasul.

Pe vremea Șoșoacăi, în plină pandemie, când echipe de zurbagii auriștii urlau pe sub geamurile spitalelor, iar „voievoada“ îi trăgea la răspundere pe medici, acuzându-i că omoară oameni cu masca de oxigen, ceea ce ar trebui trecut în enciclopedia ticăloșiei umane, AUR trecuse(?) de 20%, amenințând locul primelor două partide, PSD și PNL. După nunta urmașului lui Zelea-Codreanu, auriștii au căzut iarăși sub 10-12%, dacă facem media sondajelor publice. 

Ceea ce înseamnă că bătălia politică va bate pasul pe loc, pescuitorii în ape tulburi așteptând cu înfrigurare apariția unei lebede negre. Care își vede de ale ei.

Petru Tomegea

Ceaușescu și darurile otrăvite ale populiștilor

Ceaușescu și darurile otrăvite ale populiștilor

Zilele trecute am dat peste câteva postări pe rețelele de socializare și pe site-urile unor ziare de pe Net care comparau situația actuală de criză și economisire a resurselor de energie cu situația din vremea ultimilor ani ai comunismului glorios: Ceaușescu strânsese atât de tare menghina consumului, încât traiul nostru devenise un calvar, iar frigul, penuria de hrană, de carburanți, de medicamente și servicii medicale făceau zeci de mii de victime. Acum însă nu e vorba de nostalgici, ci de manipulatori ticăloși. Urmărind cine sunt lansatorii unor astfel de știri și comparații, am observat că emană cam din aceleași zone ale politicului care vor cu orice preț să producă destabilizare, revolte populare, adică „o nouă revoluție“, zic auriștii, ori să bage zâzanie între membrii actualei coaliții de guvernământ.

Coaliție ai cărei destui lideri o scaldă și ei într-un populism sforăitor: cică nu e nevoie să facem economie la gaz și la curent, cum propune Uniunea Europeană, fiindcă le avem pe toate pregătite pentru la iarnă. Așa că nu e cazul să scădem temperatura în case la 19 grade, ca în toată Uniunea Europeană, ci să ne lăfăim prin apartamente în maiou și chiloți.  Nu ni se spune de unde ne vor veni banii. Cât despre propunerea de a face duș câte doi deodată a unui lider elvețian, țară cu cel mai înalt nivel de trai european, ea a fost terfelită cu un mișto grețos prin mai toate jurnalele de pe Net și emisiunile unor posturi TV pentru care adevăratul bine public a devenit bătaia de joc a unor inși pe cât de aroganți pe atât de ignoranți. 

Toți suntem de acord că va veni o perioadă dificilă, cu criză economică, frig, cheltuieli publice și prețuri de consum mai mari ca niciodată. Dar iată-l pe dl Marcel Ciolacu, liderul PSD împreună cu ministrul Muncii Marius Budăi și sindicatele venind tocmai acum cu alte plafonări de prețuri la gaze și electricitate, la alimente, servicii, cu majorări de salarii și pensii, majorări deloc mici. Chiar dacă nu sunt bani la buget, bătălia politică pentru voturile sărăcenilor funcționează cu toate motoarele turate. 

Ideea darurilor otrăvite, însă, s-ar putea să-i coste mult mai mult decât avantajele bietelor procente electorale de acum: până la alegeri mai sunt doi ani, iar resursele din care să poată fi luați banii pentru salarii și pensii mărite, tot mai sărace. Adevărat e că promisiunile sunt pentru fraierii care așteaptă noi pomeni, lor li se vor adresa pesediștii cu scuze te tipul: noi am vrut să le mărim, dar s-au opus ca de obicei liberalii, UE, ministrul Finanțelor… Șmecheria asta o folosesc de foarte mulți ani, dar acum șansa de reușită e minimă. Cine mai crede asemenea bazaconii?

Tot adevărat e și că firmele producătoare de electricitate hidro- și eoliană, de gaze precum și cele de distribuție a lor au făcut profituri de zeci de ori mai mari numai prin creșterea explozivă mondială, generalizată a prețurilor fără a investi aproape nimic, motiv pentru care finanțiștii UE au propus, pe lângă reducerea decentă a consumurilor de energie, și taxe de solidaritate cu consumatorii. Numai că populiștii noștri, mai ales de la partidele de buzunar, au sărit ca arși: guvernații români acceptă slugarnici măsuri demne de Ceaușescu și supun populația din nou unor privațiuni inutile. Degeaba avem noi energie proprie și gaze că nu putem beneficia de ele! Cu o vădită nerușinare, respectivele partide vor să capitalizeze electoral pe seama necazurilor legate de facturi și inflație.

Numai că politica se referă la cetățeni, la economie, școală, sănătate, la rezolvarea necazurilor acestora, nu la zâzania între politicieni. De zeci de ani asistăm la această politicăreală, la această permanentă bătălie pentru voturi. În loc să-și consume energia făcând proiecte și planuri de dezvoltare economică, politrucii stau și bat mărgica prin studiouri TV, certându-se unii cu alții – un spectacol grotesc, fără grija zilei de mâine.

Certurile ca certurile, dar nu înțeleg de ce trebuie să îngrozească populația. Va fi mai frig, vom avea greutăți, dar România nu e singură ca pe vremea odiosului și a sinistrei, ci împreună cu suratele ei din UE. Or asta nu miroase a apocalipsă.

Petru Tomegea

Nu vă atingeți de corupți și hoți!

– Nu vă atingeți de corupți și hoți!

În aceste zile când un reper al politicii mondiale n-a apucat să se pensioneze după 70 de ani de serviciu trecând direct în câmpi de verdeață fără să se înfrupte măcar o zi din pensie, când soldații eroi ai Ucrainei fac pași mari spre eliberarea teritoriului ocupat de țarul Putin, câțiva sforari fac spume la gură pe la televiziuni și prin cele câteva ziare pe Net, „trăgând semnale“ peste semnale că toți conducătorii noștri sunt „de rahat“, „trădători și vânzători de neam și țară“, proști de bubuie, hoți și mincinoși, dar când li se cere să aducă niscai dovezi în sprijinul afirmațiilor și al injuriilor dau din colț în colț. Care sunt „semnalele“ lor?

– Nu vă atingeți de corupți și hoți(1): Elena Udrea nu e vinovată și stă în pușcărie degeaba, Sorin Oprescu a făcut atâta bine bucureștenilor, iar „noi“ l-am alungat din țară, e nevoie de Sorin-Ovidiu Vântu, cel ce a furat banii fraierilor prin schemele lui piramidale, ca să ne învețe cum ieșim din criza asta financiară… La fel și Dan Voiculescu, cel ce nu restituie vreo 40-50 milioane de euro furați, și Radu Mazăre, cel curat. Niciunul din grangurii cu mâinile până la cot în bugetul statului nu e vinovat, numai că banii pe care-i aveau de gestionat au dispărut și doar câte un procuror visător îi mai caută și nu-i găsește. Miliardul lui Ceaușescu? Banii de la Caritas? Zecile de miliarde dispărute prin privatizări dubioase? Zecile de miliarde îngropate în șosele și poduri care se surpă ori în investiții inutile?

– Nu vă atingeți de corupți și hoți(2): nu e nevoie de „avertizori de integritate“ așa cum prevăd noile legi ale Justiției. Cică se vor legaliza din nou informatorii securiști, delatorii spurcați, va reînvia Securitatea. Și apoi în ce țară se mai întâmplă asemenea mizerie cu pâra la stăpânire? Mesajul manipulatorilor e clar: furați, băieți, numai furați! Ca să-l plagiem pe Heliade Rădulescu (1802-1872), cel ce ne sfătuia „scrieți, băieți, numai scrieți!“ Degeaba. Poate să-i prindă oricine cu „rața-n gură“ că n-are justiția ce le face: dacă ești de la SRI ori de la poliție și nu i-ai prevenit pe hoți și corupți, oricâte dovezi ai avea, tot degeaba; „prinde orbul, scoate-i ochii“. Numai că avertizările cetățenilor sunt luate în considerație și li se dă curs de îndată în orice țară civilizată, cu o justiție pusă de secole la punct, ba chiar avertizorilor li se aduc laude, li se manifestă recunoștință. Alteori unii avertizori afurisiți sesizează organul de urmărire penală și asupra rudelor apropiate, chiar a familiei. Și știți de ce? Fiindcă pagubele se recuperează în solidar până la al patrulea neam.

– Nu vă atingeți de corupți și de hoți(3): cât a fost sprijinită politic, Laura-Codruța Kovesi a legat câteva zeci de corupți, delapidatori și hoți cu ștaif, dar jurnaliști, mari „deontologi“ profesional, o acuzau cot la cot cu infractorii că se folosește de statul paralel, de SRI, stârnind proteste și bocete până au reușit s-o alunge, cât pe ce să o încarcereze. Au fost „până acum 44 de verificări disciplinare, toate declanșate împotriva ei, de când a fost demisă din fruntea DNA“! N-au reușit   s-o înfunde și a ajuns șefa procurorilor europeni, de unde a încercat zilele trecute să intervină în favoarea avertizorilor de integritate, amenințând cu blocarea fondurilor UE pentru România. Atât i-a trebuit! S-a stârnit iarăși mușuroiul de furnici, cu acuzații și mai ticăloase. Încât stau și mă întreb: mai există vreo țară în lumea asta în care jurnaliști murind de dragoste față de popor să-i apere pe hoți și pe corupți?

– Nu vă atingeți de corupți și de hoți(4): au ajuns legile Justiției în Parlament, dar treburile par aranjate în favoarea corupților și a hoților – avertizori de integritate cu limbile tăiate, DNA fără atribuții decisive pentru asanarea mediului hoțesc, legi neclare și blânde pentru recuperarea prejudiciilor… De atâta furăciune, e de mirare că mai avem ce pune pe masă copiilor și cu ce ne plăti datoriile la stat. Care stat? Al hoților?

Nu sunt economist, nici expert în drept, dar mă tot întreb oare cu cât ar crește PIB-ul și nivelul de trai al tuturor cetățenilor acestei țări dacă s-ar reuși stârpirea corupției și a hoției?

Petru Tomegea

Victor Ponta se cațără din nou

Victor Ponta se cațără din nou

Fostul prim-ministru al USL și candidat la alegerile prezidențiale al PSD în 2014 și-a păpat cam toată rezerva de încredere din partea cetățenilor după demisia forțată de omorul de la Colectiv. Vinovăția nici nu i-a fost cercetată măcar și, mai ales după pierderea ca fraierul a alegerilor prezidențiale, deși în primul tur avea 10 % în plus față de Iohannis, Ponta și-a pierdut relevanța. L-au tras în râpă șmecheria golănească și trădarea gentlemen’s agreement-lui cu Crin Antonescu, ceea ce l-a scos din orice combinație de putere politică, cu tot mitingul faraonic de pe stadionul 23 August. A mai fost și episodul jalnic cu fostul prim-ministru Sorin Grindeanu în 2017. Deși s-a făcut de rușine, iată că Ponta se agită din nou de mama focului, încercând o nouă  prosteală a electoratului. E adevărat că nu e singurul, de după colț pândind alți mofluzi ca fostul încarcerat Dragnea Liviu și Ludovic Orban. Nu vrea să-i tragă nimeni de mânecă? Sau sunt imuni la realitate.

Acum vine cu altă șmecherie: cică „analiști“ de la bilunarul american The American Conservativ ar aprecia „opiniile lui despre situația din țară… în asentimentul largii majorități a românilor“. Citind mai cu atenție, observ că „analistul“ e de fapt un „jurnalist“ român, fost mardeiaș mediatic din tabăra lui Ponta. De aici și până a considera că „opiniile“ fostului prim-ministru sunt „preluate și comentate (pe larg) în presa americană“ n-a fost decât un pas, unul de la realitate la minciună groasă. Cât despre faptul că „opiniile“ sale sunt „larg împărtășite în acea țară“, recte în România, nu e altă minciună mai gogonată decât aceea a „întâlnirii la nivel înalt“ a lui Dragnea Liviu cu Donald Trump.

Dar care sunt acele „opinii (ale „acestui personaj credibil“) larg împărtășite“ în România? De ce nu poate dormi noaptea fostul lider al PSD? În primul rând îl chinuie faptul că actualii guvernanți nu au grijă de poporul român, nevoit să sufere din pricina scumpirii energiei, a gazelor și a carburanților, a frigului de la iarnă și asta numai și numai din pricina „șefilor de la Bruxelles“ care le-au impus să nu le mai importe de la ruși, iar ei „au luat poziția ghiocelului“. Îi dă ca exemple pe viteazul Erdogan și pe „adevăratul bărbat de stat“ Viktor Orban care și-au păstrat bunele relații și contractele cu Putin și Gazprom. Or asta înseamnă că lui Victor Ponta apartenența la UE și NATO îi pute tot mai rău, cică pe motiv de suveranitate și colonie. De aceea s-ar da bine cu Putin poate ne dă gaz mai ieftin. Nici situarea în tabăra Ucrainei nu e o soluție pentru România, dar nu o spune deschis

Gând la gând cu bătrâna aripă securistică din PSD și cu alde George Simion, Diana Ivanovici Șoșoacă… alături de AUR, formațiunea filorusă din Parlamentul României, împreună cu câțiva jurnaliști și analiști neschimbați de pe vremea Uniunii Sovietice. Înțelegem că, împreună cu ce are mai mocirlos politica românească, Ponta vrea să se insinueze ca lider al Opoziției și să recupereze segmentul electoral filorus,  drastic diminuat (sub 20%) după invadarea Ucrainei de către trupele armate ale lui Putin și a refacerii unității și puterii UE și NATO, mai determinate ca oricând să contracareze șantajul energetic putinist.

Numai că revendicarea de către „cârlan“ a poziției de lider al Opoziției nu are nicio șansă în condițiile în care postul este deja adjudecat de șeful auriștilor, George Simion + Claudiu Târziu + Diana Ivanovici Șoșoacă, cei ce anunță mitinguri uriașe pentru ROMEXIT și dărâmarea actualei majorități parlamentare de peste 70% din preferințele electoratului, același țel tulburându-le mințile și lui Dragnea Liviu, Ludovic Orban, Cătălin Drulă și altor outsideri prezenți seară de seară în studiourile unor televiziuni cu viziuni stângiste.

Veți spune că așa se face politică în  țara noastră dragă de când avem alegeri libere, numai că voturile le câștigă cei ce vin în fața alegătorilor cu reforme și programe credibile în favoarea cetățenilor, și nu cu bătălii de sumă nulă din care să vedem ce mari scule au fost date deoparte pentru un motiv ori altul. Și tocmai când actuala criză ne încurcă viețile fără a vedea luminița de la capătul tunelului.

Petru Tomegea

Notele și democrația școlară

Notele și democrația școlară

Din 1989 încoace, elevii, părinții și o mulțime de ONG-uri se fac luntre și punte pentru eliminarea notelor și a cataloagelor școlare, iar autoritățile didactice au cedat pas cu pas acestui demers, reușindu-se înlăturarea mediilor tri- sau semestriale și obligativitatea tezelor, „o presiune inutilă“ asupra elevilor, zice însuși ministrul Educației. Or evaluarea periodică a evoluției procesului didactic individual și colectiv (pe grupă, clasă, școală, județ…) precum și aplicarea principiilor docimologice constituie o bună parte a activității dascălului bazate pe științe psihologice și pedagogice, iar rolul acestora în succesul educației este unul capital. 

Să mai recunoaștem că a apărut și s-a instalat de-a binelea frica de ierarhizare și de concurență în funcție de note, medii a multor elevi și mai ales a părinților care se tem de un moment al adevărului, considerând că pruncii le vor fi stresați, vor refuza să mai iubească, să respecte instituția școlară, iar consecința va fi insuccesul și ratarea viitorului. Ceea ce bate în tragic. 

Cât despre ierarhii, ele caracterizează viața reală a omului într-o comunitate din perioada intrauterină până în ultima clipă a senectuții, iar o societate bine așezată nu este și nici nu trebuie să fie o construcție egalitaristă între indivizi, oricât și-ar dori-o politicienii de stânga, ci o organizare ierarhică de la capul țării la ultimul cetățean. De aceea ierarhiile ar fi bine să fie înțelese și cultivate de la vârste fragede: în fond, pe copii îi pregătim pentru viață, iar când vor fi mari vor concura mereu pentru poziții mai bune căci acesta e sensul existenței, iar cei performanți vor câștiga. Nu fricoșii, nu cocoliții. Și apoi, educație nu înseamnă doar instrucție, asimilare de cunoștințe, deprinderi, ci și formarea unor caractere puternice dominate de spirit de inițiativă, de importanța lucrului în echipă, de corectitudine, cinste, onoare, demnitate și nu în ultimul rând de rușine.

Firește că părinții și elevii au dreptatea lor, dar situația a fost provocată de diferențele catastrofale de notare la oraș și la țară, între școli de prestigiu și școli de cartier, de abdicarea multor cadre didactice de la principiile psihopedagogice, înfricoșându-și discipolii cu note mici în ideea că astfel vor fi determinați să-și mărească eforturile de învățare. E clar că s-a renunțat cu mare ușurință și inconștiență la rolul notelor și al științelor docimologice: nota trebuie să răsplătească munca elevului, să remonteze încet-încet încrederea în propriile posibilități, iar școala să lucreze în paralel și cu părinții, fiindcă e mare nevoie să-i aibă aliați.

Din fericire, notele și tezele nu vor putea fi eliminate în totalitate. Învățătorii și profesorii își vor muta evaluările în caietul lor cu însemnări pentru fiecare elev sau în fișele psihopedagogice individuale, eventual pe calculatorul clasei, fiindcă totuși notele puține trecute în catalog trebuie să ilustreze o realitate. Numai că părinții vor fi obligați astfel să aibă o relație mai strânsă cu dirigintele și învățătorul. Așa că stresul se mută, parțial, pe capul lor.

În schimb, educatorul va trebui să găsească altă cale decât notele pentru a-l determina pe elev să participe intens la propria formare, să fie conștiincios cu sine însuși, dar, din păcate, asta înseamnă stăpânirea serioasă a datelor oferite de științele psiho-pedagogice, or externalizarea modulului pedagogic din formarea profesorilor nu a generat emulația așteptată, fiind nevoie acută de regândirea întregului proces. Rolul monitorilor mi se pare o glumă, o chestie pur formală care poate fi și este ocolită cu nonșalanță. Dar fără o cunoaștere profundă a psihologiei copilului, a particularităților intelectuale și de vârstă, insuccesul este garantat. De aici și din lipsa de chemare derivă necazurile școlii actuale, iar indicațiile ministrului îmi par pline de naivități. 

Este tot mai evident că orice reformă trebuie să înceapă și să se încheie cu educatorul, iar diminuarea conținutului ariilor curriculare ar fi bine să fie abandonată. Și, dacă veți arunca privirile către arhicunoscutele centre educaționale ale Occidentului, îmi veți da dreptate.

Petru Tomegea

Despre mofluzi și partidele lor

Despre mofluzi și partidele lor

Cine sunt mofluzii politici? Sunt foști lideri dați deoparte de timp, de colegi de partid ori de autorități consfințite prin lege. Motivele eșuării lor sunt cunoscute și înțelese de mai toată lumea, cu excepția lor înșiși. Căci în politica noastră fairplay-ul, asumarea greșelii și pasul în spate ori în lături încă mai au de așteptat, chiar dacă boacănele sunt cât casa. Dar de atâta mizerie morală și troglodeală politică cât au lăsat în urmă mofluzii rostogoliți pe scări e greu să nu-ți strâmbi nasul. Așa că n-ai cum să mai estimezi viitorul unor astfel de inși. Din păcate, mama rataților politici încă rămâne grea mereu și mereu. 

Distanța între statura impozantă, între imaginea de tipi care știu și pot totul din perioada funcțiilor înalte și toloaca pe care mișună mofluzii după șutul în fund naște serioase semne de întrebare: atât de mici la suflet, „mici de zile, mari de patemi“, vorba poetului, erau măreții lideri pe vremea lor de glorie când reporterii, și mai ales reporterițele, le țineau calea așteptând răspunsuri la întrebări capitale despre necazurile curente? Te pomenești că acum li-e rușine de foștii colegi să se întoarcă la postul, la locul de muncă dinainte și de aceea își fac noi partide.

Cel dintâi luat în vizor este fostul prim-ministru Radu Vasile, cel ce s-a dus în bârlogul haiducului Miron Cosma ca să oprească marșul ortacilor asupra Bucureștilor de unde urmau să-l scoată de barbă pe Emil Constantinescu de la Cotroceni, să desființeze guvern, parlament și ce-o mai fi ca să ajungă ortacul șef de țară. După care guvernul Vasile a picat, iar Radu s-a baricadat la Palatul Victoria, că nu mai puteau poporenii de râs. Dar, după ce și-a făcut PNL-ul lui, „de mortibus nihil nisi bene“ (despre morți numai de bine)…

Râdeți voi râdeți, însă a nu se uita că demisionarul Victor Ponta, măreț lider al PSD, pierduse guvernarea după omorul de la Colectiv, deși cu numai doi ani înainte fusese sărbătorit și aclamat ș’de zeci – sute de mii de comilitoni pe stadionul „23 August“ ca faraon prim-ministru al României și viitor prezident. După ce a căzut, Liviu Dragnea i-a luat și partidul. Cum să-l lași pe „cârlan“ fără „jucărie“? Și-a făcut alta, PRO România, ca să dea lovitura cu deviza egolatră: „Eu știu ce trebuie să fac“. Dar n-a știut…

Însă a ajuns secretar general în guvernașul Grindeanu, servitor la servitorul său, cu care s-a încuiat în Palatul Victoria ca să nu-i alunge de pe jilțuri balaurul Dragnea, care nu știa ce să mai scornicească pentru a ajunge el prim-ministru (iar apoi președinte, pohta ce a pohtit haiducul jupân de Belina!). Ca și ceilalți mofluzi, Ponta nu se lasă cu una, cu două, ba chiar privește galeș spre Kremlin.

Vine la rând, viteazul Șică Mandolină, recte Ludovic Orban, liberal cu oarece ștaif, dar care n-a înțeles că România nu poate sta ca o brezaie în bătaia crivățului siberian abătut întâi asupra Ucrainei. Așa că a fost trecut de ai săi pe linie moartă. Dar el nu și nu: și-a făcut o jucărie de partid, Forța Dreptei, cu care să prăpădească totul în cale, uitând că a uni dreapta românească într-o singură formațiune e ca și cum ai ademeni cârduri de iepuri (când varza lipsește). În schimb, challenger-ul său, Florin Câțu, s-a dat deoparte fără multe mofturi, permițând alcătuirea unei majorități solide pentru gestionarea pandemiei și a amenințărilor putiniste cu războiul.

Revine, furios, în prim-plan fostul încarcerat Dragnea Liviu, readus de doi mahări TV ca să spargă aranjamentele politice ale actualei coaliții de guvernământ împreună cu Victor Ponta și Ludovic Orban, cei doi bidivii rămași fără potcoave, intenționând să pescuiască în apele tulburi ale anului electoral 2024. Promovat zi de zi de un post TV drept campion al penibilului, își dă în stambă ca nimeni altul, când cu statul paralel, când pe-alături, crezând că e singurul care deține toate sforile politice și de el depinde viața „românilor“, trecuți acum cu costume naționale în inventarul altui sforar, urmaș de dac, unul aurist, proaspăt încoronat la Măciuca.

Toți se miră ca în Piața Obor și-și zdruncină mintea să afle cum de lor nu le-a ieșit, dar lui Iohannis, da. Răspunsul era: cu modestie și bun simț.

Petru Tomegea

Dilema PSD

Dilema PSD

Ion Iliescu, odată cu crearea FSN-ului, a legat destinul social-democrației românești de bazinul electoral al pensionarilor și al necăjiților, al defavorizaților sorții, însă, ca să beneficieze mereu de voturile acestora, nu a avut niciun interes să le rezolve necazurile o dată pentru totdeauna, ci să-i mențină în starea de sărăcie ca să nu-și piardă votanții și să nu-și diminueze propriile bazine de inși captivi, dependenți de pomenile din campaniile electorale. Acum însă a sosit scadența: criza energetică depășește temerile nu numai pentru România, iar întreținerea, salvarea populației sărace au nevoie de fonduri uriașe, de care bugetul nu dispune decât în mică măsură. Nu știu pe unde va scoate cămașa principalul partid al majorității de guvernământ după ce a tot promis măriri de pensii, salarii, ajutoare… la tot natul.

Cum a ajuns aici? Frica de a pierde alegerile: dacă numărul săracilor și al celor cu pensii mici ar scădea, ar crește proporția clasei de mijloc, iar votul s-ar îndrepta spre partidele de dreapta. Firește, economiștii o spun de când lumea: dacă vreți să trăiți mai bine, munciți mai mult și mai eficient, investiți în economie, dezvoltați-vă industria și agricultura, învățați să administrați mai bine țara. Nu avea PSD specialiști? Ba da, dar  tocmai de aceea n-au acceptat în ruptul capului să facă reforme liberale. Și nici pe alții nu i-au lăsat și nu-i lasă, condamnându-și propriul popor la sărăcie și subdezvoltare de peste trei decenii. Noroc cu intrarea în UE și cu programele ei generoase de sincronizare cu celelalte state europene.

În mod normal, orice partid își crește bazinul electoral prin reforme inteligente, prin  programe de guvernare coerente și fezabile, numai că PSD, încă de la alcătuirea prezentei majorități de guvernământ, iese zilnic în mass-media numai cu declarații promițând în stânga și dreapta măriri de pensii și salarii, mai ales ale celor mici, cu scutiri și reduceri de taxe, fără a preciza și posibilitățile reale, sursele de finanțare, fără a face calcule de sustenabilitate și fără a-și consulta partenerii de coaliție și guvernare, nici măcar pe prim-ministru. Astfel se plasează într-o poziție de forță și șantaj cu scopul de a ieși electoral în evidență și a lua fața celorlalte partide ale majorității de guvernământ. Un fel de politică de puștani colțoși de grădiniță. 

Or stilul acesta abrupt de a pune carul înaintea boilor nu mai poate da rezultate ca altădată: buna guvernare privește toate forțele politice, iar situația economică și politică europeană, strânsă în chingi de criza energetică provocată de tăierea gazului rusesc și de amenințarea războiului, nu trebuie să permită niciun fel de eroare, niciun fel de aventură politicianist-populistă. Așa că PSD nu va putea puncta electoral dacă ar provoca instabilitate politică și ar forța ieșirea de la guvernare. Pe deasupra, va pierde voturi dacă nu preia guvernarea în luna mai, anul viitor, așa cum s-a înțeles cu partenerii la obținerea învestiturii actualului guvern. A nu se uita că PSD va organiza viitoarele alegeri din 2024 când vor avea loc toate: locale, europene,  parlamentare și prezidențiale. Nu va fi credibilă nici aruncarea vinovăției în cârca liberalilor de moment ce liderii social-democrați își abandonează propriile înțelegeri.

Și mai e o chestiune dureroasă: coaliții de guvernământ între PSD și alte partide au mai fost: 2008-2009, coaliția PD-L – PSD – PC n-a rezistat decât 10 luni, Uniunea Social-Liberală (USL) din 2011 până în 2014, când înțelegerea inițială semnată de cei doi lideri Crin Antonescu și Victor Ponta de a fi susținut Crin la președinție și Ponta ca prim-ministru a fost încălcată de „cârlan“ care visa el la postul de președinte. Dacă și actuala coaliție va fi ratată din aceleași calcule politicianiste ca și celelalte, nu e exclusă varianta ca PSD să nu mai prindă niciodată guvernarea, fiind greu de crezut că va obține vreodată peste 50% din sufragii. Și cum președinția n-a mai fost câștigată din 2004, partidul ar putea fi trecut în irelevanță.

 Numai că în vremuri politice tulburi, cu crize multiple, România are nevoie de stabilitate politică și de o majoritate sigură, nu de dilemele PSD.

Petru Tomegea

Atacuri cu știri false și jumătăți de adevăr

Atacuri cu știri false și jumătăți de adevăr

Sunt un mare consumator de presă pentru că vreau să fiu cetățean bine informat, dar posibilitatea să aflu adevărul de la TV, din mass-media se tot reduce, iar știrile false și jumătățile de adevăr se înmulțesc, determinându-l intenționat pe cititor să-și formeze opinii greșite. De demonstrat.

Luăm la întâmplare un ziar pe Net și aflăm că va fi dezastru cu gazul la iarnă, și asta din două motive: oferta va fi săracă, iar prețurile vor crește cu 400%. Privesc cu atenție comunicatele din rețeaua Kremlinului și observ o știre care coincide cu datele prezentate de jurnalistul nostru, căruia doar azi nu-i voi da numele. Pentru că ar putea fi socotit din parte-mi un denunț pentru proferare de minciuni, pentru inducere în eroare a opiniei publice și pentru crearea panicii, asta în caz că s-ar găsi un justițiar să-l întrebe de sănătate. Ei, bine, o asemenea știre nu apare „de amorul artei“, în spatele ei ascunzându-se o campanie pro-Putin, iar cineva plătește manipularea ordinară. Manipulare încercată și în alte țări UE, dar unde a fost deconspirat finanțatorul.

Știrea mi-a sărit în ochi odată cu comunicatul ministerului de resort că stocul de gaze pentru iarnă a depășit ritmul de înmagazinare, iar cetățenii nu vor suferi de frig. Informația vine din mai multe surse guvernamentale, inclusiv de la prim-ministru, iar prețul gazelor și al energiei va fi supravegheat de guvern, majoritatea de guvernământ căzând de acord ca nivelele actuale să fie menținute până în 2027. O declară însuși dl Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Informația despre nenorocirea legată de gaze vine la pachet cu o alta și mai ticăloasă vehiculată prin studiourile TV în direct: cică guvernanții și firmele producătoare au vândut ca proștii altor consumatori străini întreaga producție de curent electric din acest an, uitând că la iarnă vor ține poporul în întuneric și frig. Iar această știre e rostogolită de moderatori îngroziți, de așa-ziși specialiști și ditai politicieni, că stai și te întrebi: ce caută astfel de ipochimeni în fruntea României? Cum au putut fi promovați în funcții atât de înalte acești inși analfabeți și iresponsabili? Fiindcă întreg sistemul (inter)național de rețele electrice funcționează după reguli tehnice și formule precise, iar varianta de mai sus e o tâmpenie: conform legilor cererii și a ofertei, România vinde curent altora când are surplus și cumpără de pe piața internațională, de obicei de la bursă, câți MW îi sunt necesari când e cazul. S-au uitat lecțiile de fizică: nu există baterii atât de mari pentru înmagazinarea curentului electric pentru o țară! Oare cine și de ce încearcă să creeze panică prostind lumea?

Iată altă știre falsă, tot din domeniul viitorului imediat, care vine cică plin de groază: „UE a dat directive să-i oblige pe români să mănânce insecte, greieri, gândaci și lăcuste, interzicându-le carnea de porc și pe cea de vacă” (nu zic nimic despre agramatism!). Nici vorbă de a ne obliga UE sau altcineva să mâncăm lăcuste, greieri, viermi…, ci de o aprobare pentru „comercializarea lor ca alimente“, concluzia oamenilor de știință, a nutriționiștilor fiind că sunt comestibile. Or de aici și până a ne obliga să le mâncăm știrea falsă miroase a infracțiune.

Alteori dezinformarea bate în tragic: bombele lui Putin lovesc un tren de călători, omorând doi copii și câteva zeci de oameni pașnici, dar comunicatul    rușilor susține că trenul era plin de militari ucraineni, asta ca să justifice crima de război. O mulțime de ziare și emisiuni de informație românești publică știrea, dar nu citează și alte agenții de presă unde apar imagini doveditoare, dând gir astfel minciunilor Kremlinului. Cu siguranță nu o fac gratuit, de nu cumva va fiind vorba de idioți utili. Însă astfel de știri despre succesele mărețe ale soldaților ruși, știri care induc lumea în eroare, inundă zilnic spațiul public, chiar dacă ucrainenii își apără eroic țara invadată de cotropitori.

Cu ani în urmă, s-a legiferat înființarea CNA ca să ne ferească de știri false. Pentru că nu o face, în numele adevărului, cer public (îmi fac iluzii!) Parlamentului să-l desființeze, căci România a ajuns țara manipulărilor.

Petru Tomegea