Oameni mici, speranţe mici. Ne mulţumim mereu cu puţin. De azi pe mâine. Ce să-i faci. N-ar fi rău să fie bine, dar… Discurs de cârciumă, de şanţ, de cumetrie, de asfalt. Ba fiindcă nu prea se înghesuie la carte, apărătorii populişti ai sărăcenilor au contaminat studiouri şi jurnale simandicoase cu văicăreală, motiv să spurce otova clasa politică, văzută ca o mamă de cartier, bună când dă pomană, maşteră când cere muncă. O ocărăsc ca pe o bunică prepuielnică de peste ocean, arţăgoasă şi bogată, care face nazuri când să dea mâna cu foştii vecini.
Aleşii n-au scăpat de vacanţă. Când executivul a văzut criza cu portărelul la uşă, s-a iţit a tăia de ici, de colo, ca să împartă puţinul în mod egal cică la toţi. Numai că puţinul se tot … împuţinează. Până şi moş Costică, idolul din copilărie, cel cu mantaua găurită la Cotu Donului, era mai chibzuit: prevăzuse că n-o să-i ajungă laptele la nepoţi, aşa că a mai crescut o vacă. Iar mama „dlui Emil” are vacă acasă. Musai că nu l-a deprins cu ţesala.
La şcoală nu se mai cultivă cutezanţa, curajul – „o formă de organizare a speranţei”, zicea Titulescu, iar cărţile despre bravură, neînfricare şi bărbăţie zac colbăite pe rafturi. S-au scris degeaba tomuri întregi cu acte de vitejie, învăţături, proverbe despre cei ce şi-au pus în cumpănă soarta pentru semenii lor. Or nimeni n-a câştigat ceva în viaţă fără a-şi asuma vreun risc, de la 99 până la 1 %. Înţelepţii riscă doar până la 50 % şansă de reuşită, ceilalţi se aruncă înainte indiferent de consecinţe. Dacă îşi ating ţinta, devin eroi. Sunt pline de ei odele şi aleile din parcuri. Din păcate, modelele lor ne cam plictisesc.
Pentru că li-e frică să-şi rişte averea şi cariera, politicii se semeţesc în cuvântări şi diatribe, numai să apară la televizor, de zici că sporovăiala asta ţine de foame. La fapte, când nu le lasă în grija altora, se încumetă cu greu. De la Îndreiu lupilor încoace, două luni pe muchie, o ţin într-un praznic, bat mărgica prin şedinţe fără noimă, dar lungi şi dese, stau la taifas aristocratic prin crâşme şi bodegi, că bieţii poporeni au rămas de pripas, salariile deja s-au subţiat cu 20 %, casele li s-au devalorizat cu alte 30 de procente, iar România se apropie de mezat. Într-o lume normală, nu mai rămânea piatră pe piatră din „construcţia” politică, fie ea de 73 %.
De parcă nu era de-ajuns, s-a abătut peste noi şi blestemul Stejarului de Scorniceşti: ne-au pus hoţeşte botniţă mai dihai ca „dobitocul”, aşa că vom fi monitorizaţi minut cu minuţel pe unde umblăm, cine cu cine şi de ce, vom fi ascultaţi fără să ne mai bage gândaci negri prin aparate. Până şi bietele e-mailuri, SMS-uri vor cădea pradă devoratorilor cocoţaţi în jilţuri măreţe, dar temători de propria-le umbră. Ca să nu fie cu bănat, un poet curtean, mare profesionist, nu ca Păunescu şi Vadim, ne-a bătut obrazul bănuindu-ne deja că aven ceva de ascuns. Ne-am vândut agenturilor? În timp ce irlandezii, nemţii, bulgarii etc. au contestat directiva europeană, la noi, în democraţia originală, a prins teren fertil sămânţa otrăvită a spionitei, a violării secretului corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, a vieţii private de la fabrică până sub plapumă. Numai că legea ticăloasă vine să oficializeze practici bolşevice neîntrerupte, de parcă n-ar fi fost nicio revoluţie. Nu era nevoie să fie sacrificat dl Săftoiu spunându-ne că cineva ne iscodeşte ori ne aude când zilnic presa geme de intruşi pe firul comunicării, ori vezi live pe forumuri cum i se cotrobăieşte câte unuia prin calculator după baza de date. Cică se poate face nu doar în stand by, ci şi în turn off. Scule scumpe, nu glumă.
Finanţarea va fi aprobat-o cine a simţit nevoie de ele. Întotdeauna au servit la întărirea regimurilor personale. Însă dinspre partea (ne)legiuitorului vine un iz urât. Cu siguranţă parlamentarii n-au avut curaj să se opună directivei, deja caducă juridic, incompatibilă cu Constituţia. Niciun politician gureş-înfocat prin talk-show-uri n-a îndrăznit să gândească în viitor, să sară ca ars când ni se îngustează libertăţile, căci militanţii cu idei nu sunt agreaţi de putere. Ca şi înainte. Curtea Constituţională i-a barat cu celeritate drumul dnei Norica Neculai spre Ministerul Justiţiei pe baza unei simple mape profesionale, dar n-a fost în stare să-şi apere propriul popor de abuzurile serviciilor secrete şi ale mahărilor dependenţi de ele. Deh, se vede că metehnele n-au leac. Ba mai mult, unii şi-au făcut „securităţi” la purtător. Pe bănuţul văduvei şi al sărmanului. Cică din cauza cumulului pensiei cu salariul amărâţilor de profesori, medici şi artişti pensionari e sărac bugetul, nu a unei suprastructuri ultralăbărţate a atâtor amar de băgători de seamă, noi securişti şi bodyguarzi pe cap de locuitor. Ăştia ce produc? Dacă ni s-ar arăta bugetul alocat cu nesimţită largheţe, am rămâne fără grai. E viaţa noastră mai liniştită şi mai curată? Din contra, dovezile că intervin în jocul politic şi economic se înmulţesc în spaţiul public, iar acum dau în clocot.
Nu înseamnă prudenţă, nici destoinicie să tot strângi şuruburile ca pe vremea lui Takimuri şi a Omagiilor. Urmează să crape iarăşi maşinăria? Fiindcă nu prea există curajul să se apropie de ştiinţele politice, de expertizele celorlalte ţări în materie de reforme, iar intelectualii români de excepţie aduc profit uriaş guvernelor şi companiilor altora. Marii noştri bărbaţi de stat n-au nevoie de „deştepţi”. Deoarece nimeni nu e profet în satul lui, exportul de creiere, brain drain, şi inteligenţă, brain’s trust, e la cote inimaginabile. Politici de doi lei aleargă în Spania şi Italia după o mie-două de voturi, nu şi după eminenţele noastre cenuşii de prin marile universităţi ale lumii.
Nici mass-media nu cultivă curajul, nici pe temerari şi visători, ci flecăreala joasă, ciorovăiala zilnică, claca (factory) televizată, după străvechiul adagiu şi mult prea uzitata metodă: un nebun aruncă o piatră în baltă şi zece înţelepţi se căznesc apoi s-o scoată.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 