Când învățătorii neamului își pierd busola

Când învățătorii neamului își pierd busola

Spre deosebire de filosofii și savanții cu studii cuprinzătoare și magiștri renumiți, cu operă valoroasă tradusă în zeci de limbi, în general personalități rezervate, dedicate mai mult introspecției și studiilor asupra lumii decât aparițiilor publice,  „învățătorii neamului“ au lipici la public, de aceea și-au înălțat singuri statui, iar chibiții de pe margine, dornici să se fudulească și ei cu idolii din fruntea cirezii, i-au promovat lustruindu-le soclul de noi cucuzei. Șocând bunul simț și imaginarul colectiv, cei mai mulți dintre ei sunt folosiți de diverse formațiuni politice pe post de pâlnie, cu sau fără acceptul lor. Alții confundă rating-ul propriei notorietăți publice cu calități de om politic și eșuează în partide fără viitor. 

Cazul particular al lui Dan Puric este unul simptomatic: actor, pantomim talentat și apreciat de marele public, a sărit din schema teatrală încercând să se cațere în panteonul filosofiei, fără să mai treacă prin chinurile facerii academice ca discipol al învățaților consacrați. Filosof făcut peste noapte, nu născut, ca să intru în limbajul său bombat de termeni abisali religioși cu care prostește lumea, celebrul pantomim a beneficiat de promovare din partea unor televiziuni și vedete media precum Robert Turcescu. 

Care sunt ideile și susținerile aducătoare de celebritate și notorietate pentru Dan Puric? Aceleași pe care le-au promovat Edgar Papu, protocronistul, Adrian Păunescu, agitatorul ceaușist și, parțial, Corneliu Vadim Tudor, politicianul: românii sunt cei mai inteligenți și talentați de pe Planetă, se trag din dacii nemuritori, sunt buricul pământului, sunt rasă superioară, sunt autorii celor mai mari și frumoase capodopere artistice, descoperiri științifice și invenții epocale, iar România e grădina Maicii Domnului, binecuvântată de Dumnezeu cu toate comorile pământului, numai că dușmani veroși, capitaliști și imperialiști, mai ales americani și nemți, nicidecum ruși, ne-au ținut și ne țin lumânarea.

Ce aduce în plus Dan Puric? Antioccidentalismul de grotă, socialismul naționalist, populismul reacționar și ortodoxismul: Uniunea Europeană, oculta mondială, guvernul mondial, masonii, internaționaliștii și globaliștii, alături de „haimanalele de la Colectiv“ vor să ne distrugă tradițiile, cultura și credința strămoșească, iar acum, cu invazia coronavirusului, „ne-au băgat botniță“, suntem „toţi arestaţi şi deportaţi în propria noastră ţară“ pentru a distruge „imunitatea poporului român“, a se înțelege, și biserica strămoșească. Nimic despre faptul că, nerespectând distanțarea socială, în situația precară a spitalelor noastre, am fi putut avea hecatombe de cadavre, în pricipal, ale celor peste 65 ani, de a căror „discriminare“ se prefac a boci acum înțelepții neamului dând apă la moara oportuniștilor politici.

Nu e nevoie de multă istorie și de științe politice ca să observăm că gurul Dan Puric, împreună cu Traian Ungureanu, parțial Alina Mungiu-Pippidi… susțin idei coincidente cu ale stângii extremiste românești, idei vehiculate în campanii electorale pentru bazinele electorale sărace, ușor de manipulat. Aceste idei coincid și cu teoriile lansate de Sputnik și susținute de o mulțime de site-uri și televiziuni, toate promovând teorii ale conspirației. Și pentru că România nu e sat fără câini, site-urile mincinoase au fost închise de autorități pe motiv de fake news: „marele plan din spatele proiectului COVID-19 ar fi reducerea populației și controlul mulțimilor prin instituirea unui mod nou de viață fără drepturi și libertăți, controlat de un nou guvern unic mondial menit să excludă Rusia și China din prim-planul geopolitic“. Ca să vedeți în slujba cui sunt.

„Infernala mașinărie apocaliptică de distrus națiunea română“ (Ioan Vieru) s-a declanșat, a se înțelege, după încarcerarea voievodului de Teleorman și pierderea puterii de către PSD. De aici bocetul învățaților neamului care vor să ne bage pe gât ideea că, odată cu plecarea stângii de la Palatul Victoria, România a fost lovită de catastrofă, iar pandemia a venit ca pedeapsă pentru pierderea credinței și păcatul alungării de la Putere a „marilor patrioți, iubitori de țară și de neam“, eternii mântuitori feseniști.

Nu contează că emanciparea socială, libertățile și democrația adevărate ne-au venit ca urmare a intrării în cluburile selecte Uniunea Europeană și NATO, că românii au aceleași drepturi ca toți ceilalți cetățeni europeni. Fără PSD și sateliții lor în fruntea bucatelor, cică România piere.

Petru Tomegea

 

Vârstnicii ca marfă electorală

Vârstnicii ca marfă electorală

Chiar dacă cei mai buni și mai curajoși dintre cetățenii noștri își riscă viața, a lor și a familiilor, în bătălia cu molima nemiloasă, mai mulți politicieni, mai cu seamă parlamentari, n-au stare și-și caută de lucru: nici vorbă să dea o mână de ajutor medicilor și spitalelor, cetățenilor în nevoie, nici vorbă să se concentreze pe măsuri și programe pentru revenirea la o viață normală după pandemie, pe ei îi interesează în primul rând să câștige viitoarele alegeri. Mai ales prin șmecherii.

Ca să se vadă cum mor ei de drag de țară și de neam, scandalurile politice, declarațiile belicoase, acuzațiile pline de grozăvii și năduf care inflamează spațiul public se țin lanț, în timp ce climatul social este tulburat de conflicte pentru supremație gentilică, de răzbunări între clanuri în satele, cartierele locuite de romi, cei mai mulți veniți de afară cu bani mulți nu se știe de unde și mare tupeu.

Un scandal artificial este acela legat de carantinarea vârstnicilor. În prima fază a molipsirii cu COVID-19, pe la mijlocul lui februarie, dr. Adrian Streinu-Cercel, șeful spitalului Matei Balș, propune progranul „Vacanța mare“ prin care bătrânii să fie scoși din casele lor și izolați în hoteluri. Nu toți, ci doar cei ce erau singuri, fără sprijin ori care locuiau alături de copii, de maturi ocupați cu serviciul și școala. Ideea nu era deloc originală, ea făcând parte din arsenalul de măsuri prevăzute și de unele state occidentale cu pretenții. Mai erau și alte prevederi sociale și chiar economice preluate aiurea dintre competențele guvernamentale.

Programul a zăcut în sertar până deunăzi când cuiva i-a venit, așa „din senin“, ideea să-l publice. Și pentru că impactul mediatic trebuia să bubuie, s-a lucrat după toate regulile maskirovkăi (diversiune militară rusă): programul „Vacanța mare“ a apărut în Mediafax și, ca la comandă, televiziunile de casă, „marii“ analiști au aprins fitilul: atentat la viața bătrânilor! Nazism! Goebbels! Astfel, liderii PSD și oamenii lor din spațiul public, inclusiv președintele Academiei(!), au sărit să-i apere pe vârstnici acuzându-l nu pe dr. Streinu-Cercel, autorul necontestat al Programului, ci pe prim-ministrul Ludovic Orban și pe ministrul Sănătății, cică ambii puși de Iohannis să-i scoată pe vârstnici din casele și familiile lor și să-i ducă spre pierzanie. 

Deși nu a fost asumat nici de ministrul Sănătății, nici de guvernul Orban, nici de președinte, decidenți legitimi ai perioadei de urgență, deși a fost lansat de un etern simpatizant al PSD, toate acuzațiile au fost îndreptate imediat împotrivă-le: cică vor să-i condamne pe bătrâni la recluziune și moarte și îi închid pentru a-i opri să vină la vot și astfel să câștige liberalii alegerile. Alegeri care nici nu se știe când vor fi.

Ca să dezamorseze bomba mediatică, singura șansă a fost demiterea dr. Streinu-Cercel, o somitate recunoscută în domeniul bolilor infecțioase, din fruntea Comisiei speciale anti-COVID a Ministerului Sănătății, decizie discutabilă. Însă numirea Adrianei Pistol, cea mai titrată specialistă în boli transmisibile, a pus punct tărășeniei.

Pentru a înțelege adevărul din spatele manipulării, să vedem cui a folosit scandalul anume creat: pensionarii au constituit mereu bazinul electoral al social-democraților și al sateliților lor, iar Programul „Vacanța Mare“ avea câteva idei exagerate și prost expuse care puteau fi speculate în avantajul PSD. Îngustându-i-se bazinul electoral din sate, comune, cartiere sărace din pricina plecării la lucru peste graniță, avea nevoie ca de aer de atragerea și fidelizarea pensionarilor.

Nefiind la putere, ca să poată ieși cu ticăloasele pomeni electorale precum creșteri de pensii și salarii în zonele defavorizate ori mărirea ajutoarelor sociale, fiindcă așa a procedat mereu în acești 30 de ani în preajma alegerilor, PSD se vede nevoit acum să schimbe tactica: regizează procese de intenție, unul după altul: ba că guvernanții nu vor să crească pensiile de la 1 septembrie, uitând că celebrul Orlando Teodorovici a lăsat visteria „curată“, ba că i-au transformat pe săracii români în sclavi pe plantațiile nemților, iar acum le-au dat lovitura de grație și vârstnicilor, condamnându-i la moarte. E clar, trebuie suspendat Iohannis, „neromân“, de la el ne vin toate relele…

Așa că nici bine nu se termină un scandal, că începe altul…

Petru Tomegea

 

 

Avem orbul găinii?

Avem orbul găinii?

Toate țările europene se pregătesc mai pe față, mai pe ascuns pentru reluarea activității economice și sociale, iar lumea întreagă, într-o vânzoleală repezită și asudată, încearcă să se salveze, nimeni neștiind bine cum. Marile puteri au capitalul și inițiativa, de aceea încearcă prin orice mijloace să construiască un cap de pod pentru cucerirea unei victorii deloc onorabile asupra competitorilor mai mici și mai slabi. Nu la fel de cinic a fost totdeauna? Deocamdată atrag forța de muncă din țările năpăstuite de sărăcie și de boală, inclusiv din estul continentului european. Bătălia pentru o nouă ordine mondială și hegemonie s-a redeclanșat fără a se trage clopotul. Cine rezistă, bine, cine nu, adio și-un praz verde.

Unele guverne riscă viața propriilor cetățeni pentru a nu pierde startul, astfel că, de săptămâna trecută, nu numai spaniolii și-au reluat cum-necum activitatea economică, sperând că astfel vor trece mai ușor peste criza amenințătoare deja instalată, nu se știe pentru câți ani. Numai că semnele victoriei asupra pandemiei nu se arată grozav de încurajatoare. Nici la ei, nici la alții.

Unde se află România în acest răstimp al confruntării globale care pe care? În aceeași indolent-ticăloasă indecizie, în fapt o cumplită bâlbâială stânga-dreapta care o macină de 3 decenii, sleind-o de puteri. Guvernanții susțin că știu ce au de făcut, că pregătesc un „pachet“ de acțiuni menite să finanțeze repunerea pe picioare a economiei, ba chiar au sprijinul CE de peste 3,5 miliarde €, numai că, față de nevoile noastre, suma pare o glumă. În consecință, Opoziția contraatacă pe tema apartenenței la UE și a legăturilor economice cu Occidentul.

La acest capitol, s-au trezit din adormire politruci vajnici și visători de cai verzi pe pereți care vorbesc de alte zeci și chiar sute de miliarde necesare pentru păstrarea locurilor de muncă. Dar cică nu e cazul să umblăm la subvenții, pensii speciale și salarii babane, din contra, ar trebui mărite, însă nu ne spun de unde pot fi luate miliardele și cine le va restitui, făcându-se a uita că în ultimii trei-patru ani au legat România de gard, aruncând cu bugetele naționale pe fereastră, pentru a-și crea avantaje electorale. Bani după care acum guvernanții umblă cu limba scoasă. Să mai zicem ceva de ipocrizie când focul ne arde sub tălpi?

Cât despre marja de timp, lucrurile nu sunt deloc clare: vârful pandemiei nu a fost încă atins, numărul victimelor îngrozește în continuare lumea, starea medicală a populației trezește mari suspiciuni, iar spitalele, medicii… se zbat contaminați și ei în mare parte de coronavirus. Nici vorbă de măsuri de relaxare.

Să nu vă imaginați că de la ferestrele curților europene nu ni se vede bâlbâiala, că neputința noastră de a da de lucru celor peste un milion de (semi)disponibilizați, nesiguri că vor avea mai repede un salariu, nu le este cunoscută. Așa că au cerut în mod expres autorităților să permită plecarea câtorva zeci de mii de lucrători la cules fructe nu doar în Germania, de care se face atâta caz, dar și în alte părți ale Occidentului. S-au dus bieții români să-și salveze familiile din sărăcie, să câștige un ban pe riscul lor, căci ai noștri n-au fost în stare să-i protejeze.

Este cunoscută aversiunea stângii românești față de „străinezi“. Oricât s-au străduit liderii PSD, n-au reușit să le câștige votul, nici simpatia, nici încrederea, iar fără contribuția celor 4 -5 milioane de poporeni plecați, stânga nu mai poate face o majoritate atât de ușor. De, politicile proaste și atitudinea de până acum trebuie până la urmă asumate.  

Dar să vii cu batjocură și chiar injurii la adresa celor pe care sărăcia îi împinge la gesturi disperate e peste nivelul meu de înțelegere. Nu românii sunt proștii Europei, dle activist PSD Traian Ungureanu, nici sclavii Angelei Merkel, iar imaginile cu sărăcenii noștri bulucindu-se la bărăci, autobuze și avioane cu care ne bombardează stânga sunt de acum mulți ani. De aceea, atacul ticălos la adresa „sărăntocilor“, a „căpșunarilor“… care, în loc să pună umărul la dezvoltarea propriei țări, fug să-i îmbogățească pe nemții „maniaci obsedaţi de bani“ trebuie și el asumat, cu consecințele de rigoare. 

Apoi după atâta bătaie de joc la adresa diasporei, singurul proiect al stângii pare a fi legarea de glie și granițele cu sârmă ghimpată. Nu cumva cei ce promovează astfel de măsuri au orbul găinii?

Petru Tomegea

 

Sfântul Mitică Blajinul – Adio și-un cuvânt la capul presei

Sfântul Mitică Blajinul – Adio și-un cuvânt la capul presei

„— Hypocrite lecteur, — mon semblable, — mon frère!“ (Baudelaire, Les Fleurs du mal: Cititorule ipocrit, seamăn al meu, frate al meu! ( Nu mă certați! N-am putut accepta traducerile din cărți, grăbite, fără cunoașterea în profunzime a spiritului baudelairean, așa că am interpretat versul după inima mea).

Știu că sunteți niște ipocriți, dragii mei lăudători de ocazie, altfel condeieri serioși, îmblânzitori ai cuvintelor, dar v-am considerat semenii mei, frații mei și, ca să mă laud și eu cu cărturăria, l-am luat de martor pe Baudelaire. Și eu am dat bice boilor și cailor alături de voi desțelenind toloaca Țării de Sus, numai că în ultima vreme aveam pe umeri și crucea lăsată pe încredere de foștii truditori ai Craiului. 

Din păcate, ori poate nu, până să mă duc dintre voi, nu m-ați văzut, nu m-ați auzit decât atunci când v-au prichit nevoia și necazul. Ca apoi, odată ieșit din peisaj, să aflu ce mare jurnalist am fost eu, cum se bulucea talentul literar să țâșnească prin penița mea, cum am fost eu, fără să-mi dau seama, mare figură de cărturar, marele om de cultură, „stâlpul drept al presei sucevene“, jurnalistul de excepție, filolog de înaltă… Să leșin, nu alta!

Ca să nu mai zic aici de alte laude și măriri care de care mai groase… Nu mă interesează chiar deloc să știu cât adevăr și amiciție se ascund în ele, însă am înțeles motivul: nu m-ați procopsit cu ele la timp de teamă ori gândind că mă prind repede de ipocrizie și fățărnicie (un pleonasm și nu prea!), cum știați prea bine că se întâmplă.

Uite, nici textul de față n-a fost în stare de ceva original, furând, fără minimă fereală, titlul de la Aurel Baranga. Nu că nu mi s-ar potrivi și mie pe ici, pe colo, dar cu sfințenia, lăsați-o mai moale. Cât de sfânt poți să fii când nu ai de împăcat numai capra cu varza, dar mai trebuie și să ții lupul ferecat la gură ca să nu ne înhațe mălaiul din traistă? (Aici lupul fiind, ia seama! substantiv colectiv).

Ideea cu stâlpul m-a dat gata! Nu m-am cățărat niciodată în vârful lui, iar aluzia repetată la sfințenie mă împiedică să vă mărturisesc ce am pe suflet. Nu mi-a plăcut să fac mare caz de modestie și să fiu altfel decât voi, nici nu mi-am propus să fiu primul, ci am stat alături de voi, mustăcind în sinea mea. Ba mi-a convenit să mă așez la urmă ca să nu pierd nimic din luminile și umbrele scenei. Nu fiți afurisiți! Nu m-am gândit la faza cu cei din urmă care vor fi cei dintâi.

Cică nimeni nu mai putea de dragul meu! Haida de! Ați uitat câte lepșe, câte contre mi-au venit, cele mai multe, de la prieteni! Lasă că nici ceilalți n-au stat degeaba. Și apoi, când mă gândesc de câte ori nu dormeam noaptea că nu aveam hârtie pentru ziar sau cum v-am întors cu ortografia, că ținuta unui ziar tocmai în acuratețea ortografică și corectitudinea informației constă, când vă vedeam fețele încruntat-îngurzite după ce vă ceream să țineți dreaptă cumpăna, îmi vine să vă zic de-a dreptul, abia acum, că nu-mi era deloc la îndemână. De aceea mă uitam la voi cu ochii mici și îmi tăceam vorbele. Însă mi-a trecut… 

Acum ascult cântecul mierlei. Niciodată n-a fost mai frumos. Mi-ar pica bine să vă aduceți aminte nu numai de poveri și boacăne, ci și de momentele frumoase împreună noi toți, fiindcă au fost, chiar dacă n-am prea avut timp de ele. Așa cum nu m-am îngrijit nici de-ale mele. 

Și fiindcă omul e subt vremi de când lumea, iar vremile n-au mai avut răbdare (uf!) să fim față către față, v-am scris ca să vă pun pe umeri „crucea“ Craiului. S-o purtați cu hărnicie, demnitate și talent, că vremurile sunt aspre, iar ajutor, numai de la Dumnezeu Sfântul! Să fiți sănătoși!

Al vostru seamăn și frate, Dumitru Teodorescu, mai pe scurt, Mitică

(Pentru conformitate, semnez: Petru Tomegea)

Erori grave la nivel înalt

Erori grave la nivel înalt

Nu arătați cu degetul numai la conducătorii români fiindcă de zeci de ani și cei mai mari șefi de state au făcut aceleași greșeli: și-au lăsat popoarele descoperite în fața pandemiei, bazându-se pe manufacturierul mondial, China, care produce ieftin în proporție de peste 70% tot ce are lumea nevoie, inclusiv echipamente medicale și substanțe farmaceutice. Or, iată, marele manufacturier mondial a încurcat-o el însuși căzând pradă COVID-19 și lăsând omenirea descoperită în bătaia molimei, fără mijloace de protecție.

Ba mai mult, nici măcar statele mari, de la SUA la Japonia, de la Germania, Franța la Marea Britanie… nu și-au păstrat funcțională logistica obligatorie: spitalele lor moderne nu aveau pregătite secții, medicație și medici specializați pentru virusuri mortale, aparatele de oxigenare și ventilare, aparatele de diagnosticare a infecției erau insuficiente, neeficiente ori stricate, cele bune erau puține și rudimentare, iar posibilitatea de a produce altele rapid, foarte redusă fiindcă fabricile fuseseră desființate de zeci de ani, iar profesioniștii, lucrătorii calificați lipseau. Nici învățământul lor hiperdezvoltat nu-i mai pregătea. Ce fel de servicii de de prognoză, ce strategii de siguranță națională aveau conducerile marilor puteri că nu au prevăzut nenorocirea și nu au luat măsuri din timp pentru salvarea propriilor popoare? A propriilor economii? E clar că au fost induși în eroare pretutindeni contribuabilii. Nu cumva ar trebui acum ca liderii să răspundă nu numai electoral, ci și penal?

Cum s-a ajuns în prag de catastrofă umanitară? S-a ajuns întrucât anticorpii societăților n-au mai fost reactivați, iar democrația funcționa doar în virtutea inerției. Liderii înșiși și-au croit imagini publice de semizei atotputernici, care fac și desfac baierele lumii, figuri de mari salvatori ai omenirii… Imagini festiviste, gonflate din pix și camere de luat vederi, imagini risipite acum precum baloanele de săpun. Nu pot să înțeleg cum jurnaliștii renumiți, experții, cetățenii conștienți și luminați din Occident au tăcut, luând de bune făcăturile electoraliste, fără a mai căuta și părțile ascunse, acceptând manipularea, prostia, fățărnicia.

Din pricina liderilor inconștienți și a experților acestora, omenirea a pierdut startul în bătălia pe viață și pe moarte cu pandemia… După suta de mii de victime, în fața pericolului, statele și popoarele se trezesc neputincioase: sunt căutați cu înfrigurare specialiștii, somitățile medicale, sunt refăcute secțiile spitalelor și reutilate, este reluată producția proprie de tehnică și materiale sanitare de strictă necesitate, lucruri uitate de decenii bune.

Nu altfel au stat lucrurile în România, deși situația noastră era și mai grea: amenințați mereu de spectrul sărăciei alocărilor bugetare pentru sănătate, ne-am așteptat ca toate aparatele existente, mai noi ori mai vechi, să fie menținute în bună stare de funcționare, ca la oamenii gospodari și grijulii. Numai că descoperim lenea și indolența, salariile încasate degeaba de numeroasele servicii tehnice ale spitalelor și ale direcțiilor sanitare: existau câteva sute de aparate de ventilație, dar cele mai multe erau stricate, iar unele conduceri nici nu știau că le au și cum pot fi puse în funcțiune. Ba chiar nu știau că între timp le sosiseră altele noi. S-o spunem pe aceea dreaptă: cu delăsarea tipic dâmbovițeană s-a mers prea departe. Nu cumva astfel de conducători n-aveau ce căuta în funcții de maximă răspundere? Sau pentru ei viața cetățenilor e un moft.

Acum, singura șansă a marilor puteri, dar și a unor țări precum Italia, Spania, Belgia, România, Ungaria… este să-și repatrieze industriile producătoare de echipamente sanitare devenite strategice, pentru a nu mai fi la cheremul Chinei. Vom asista la o reindustrializare rapidă pentru fabricarea bunurilor de strictă necesitate și să sperăm că agricultura și alimentația nu vor fi uitate. Fiindcă foamea poate fi un și mai grav fenomen.

Vedeți ca vreunul din motivele de mai sus să nu-i lase să doarmă în liniște pe mai toți politicienii și înalții noștri funcționari? Haida-de! Singura preocupare a majorității este ca nu cumva să piardă alegerile, ca vreunul dintre ei să le ia fața și să ridice capul mai sus ca al lor. Ar cam fi cazul să se hotărască și să lase politica celor ce știu ce să facă cu ea.

Petru Tomegea

„Stăm acasă!“ naște monștri

„Stăm acasă!“ naște monștri

Măsura de distanțare socială și de izolare la domiciliu nu numai a cetățenilor peste 65 ani s-a dovedit eficientă, numărul contaminaților și al deceselor situându-ne deocamdată lângă state cu logistică medicală bine pusă la punct: Coreea de Sud, Germania, Cehia, Finlanda, Norvegia, Elveția… La fel de eficiente au fost  întreruperea cursurilor școlare și concediul părinților spre a se ocupa de copiii mici, dar și închiderea multor magazine de cartier, a cinematografelor, muzeelor, caselor de cultură, a tuturor afacerilor mici, a meseriilor care se puteau muta acasă.

Cel mai dificil a fost pentru școlari și studenți, uitați de reformele didactice în ultimii 30 de ani și lipsiți în proporție mare de calculatoare pentru învățământ de la distanță. Dar tinerii studioși au de lucru. Îi vezi pe rețelele sociale doar plângându-se că dascălii le dau prea mult de învățat și de scris. Ceea ce nu e rău. E drept că își pun adesea selfies ca pentru un campionat de like-uri și inimioare. Imagini cu tinerii și florile, cu cățeii și pisicile… te binedispun.

Monștrii vin din altă parte fiindcă statul acasă nu ne-a adus mai multă înțelepciune și dragoste pentru aproapele nostru așa cum m-am așteptat. Surprind o discuție a unui înfocat jurnalist de partid, convorbire live dintr-un studio TV: „Hai, dom’le, să facem și noi ceva“ și, fără prea multe vorbe, odată intrat în rol, „domnul“ se dezlănțuie în fața noastră: „vom muri de foame!“, zice cu fața congestionată, încât nu pot să nu-l cred. Ceilalți din dosul microfoanelor atât au așteptat. Așa că studiourile TV au primit marfă proaspătă. Sar toți la gâtul guvernanților pe tema foametei care ne așteaptă, vai!, negreșit. Ca argumente aduc nu lipsa alimentelor, ci exporturile noastre de produse alimentare, „bătaie de joc la adresa românilor“, exporturi care fuseseră întrerupte pe perioada urgenței.

Încât te întrebi: să fi schimbat guvernul actual regimul exporturilor în România? Nici vorbă. La fel stăteau lucrurile și pe vremea voievodului de Teleorman și a premierei Viorica Dăncilă, dar atunci nu se plângea nimeni. Mi-e tot mai clar că actuala Opoziție, o opoziție care dispune de majoritate parlamentară(!), a readus în discuție o veche temă de confruntare, una cu care sperie lumea. Ca și cum pandemia cu sute de victime n-ar fi fost de ajuns.

În ceea ce privește industria alimentară: 1. e adevărat, exportam în jur de 30% produse agricole, mai ales în UE, dar de stocurile de siguranță nu s-a atins încă nimeni. 2. Că este vorba de o manipulare străvezie cu dezastrul alimentar, iată, nu se ia în calcul volumul de produse alimentare importate, de aproximativ 70%. Așadar e vorba de schimburi comerciale, dar ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze este tocmai dezechilibrul balanței de plăți, spun economiștii neimplicați politic, și nu cele 30 de procente.

Ce mai scornesc monștrii acestei perioade de carantină, grea pentru toată populația României? Că Uniunea Europeană ne-a abandonat și că nu ne ajută să învingem molima, că interesele Germaniei și ale cancelarei Merkel primează iar ceilalți trebuie să i se supună. Uite ce au pățit Italia, Spania, așa că în aceste zile UE își dă duhul… Te uiți la „specialiștii“ atotștiutori de la televizor și nu îți vine a crede că astfel de previziuni nefaste sunt spuse cu atâta satisfacție…

Or adevărul e altul: CE va prelua datoriile pentru reînzestrarea spitalelor și pentru plata stimulentelor medicale către personalul medical, iar joi seara a aprobat un fel de plan Marshall în valoare de 500 de miliarde de Euro având ca scop reluarea dezvoltării economice pentru toate statele membre.

Ultimul monstru: plecarea câtorva mii de români la cules fructe în Germania,  Italia, Spania, Marea Britanie, (dar de ultimele nu pomenește nimeni fiindcă tevatura trebuie să se spargă în capul neamțului Iohannis!)… Plecarea la lucru este condamnată cu mânie proletară și înjurături mitocănești, dar libera circulație a cetățenilor nu a fost abrogată, așa că era dreptul lor să se ducă la muncă unde vor. În plus, banii câștigați acolo, peste 1800 € lunar de lucrător, vin în România fără absolut nici un efort financiar din partea statului român! De câtă ticăloșie politică să fii în stare să batjocorești așa ceva?

Dar lipsa de grijă a guvernului și a autorităților locale față de sănătatea lucrătorilor îngrămădiți pe aeroportul din Cluj nu trebuie să rămână nepedepsită!

Petru Tomegea

Ori șef, ori mămăligă!

Ori șef, ori mămăligă!

În aceste zile de grea încercare ies la iveală trăsăturile cu tot cu deficiențele de comportament și caracter ale cetățenilor noștri, mai vizibile fiind acelea ale liderilor, fie aleși, fie numiți, iar ce se vede în spațiul public nu ne face deloc cinste. Cei mai buni dintre noi sunt prinși în bătălia cu adevărat eroică împotriva COVID-19, bucurându-se de aprecierea poporenilor, câteva zeci de mii încearcă să se salveze cu ajutorul doctorilor, al asistentelor, cu încredere în Dumnezeu, iar nu puține personalități, inclusiv medicale, aflate pe lista partidelor s-au luptat / se luptă cu colegii lor din prima linie pentru funcții, posturi și voturi. Bătălia egoistă pentru mărire  li se pare mai importantă decât salvarea vieților amenințate de pandemie. 

Molima însă ne-a prins pe toți, autorități și cetățeni, complet nepregătiți, așa că  lipsuri, motive de critici și atacuri sunt destule, cele mai multe fiind perpetuate de la o guvernare la alta. Din păcate, de fiecare dată când se declanșează o astfel de concurență acerbă pentru posturi și funcții, intră de o parte sau de alta și partidele ca să-și susțină preferații. Cum o fac? Printr-un amestec mediatic sordid de adevăr și minciună, batjocură și scandal, acuzații atât la adresa deținătorilor actuali, cât și a susținătorilor acestora, acuzații cel mai adesea de impact, dar fără suport real, ceea ce nu e deloc potrivit cu situația tragică a atâtor familii la vreme de restriște. Cu atât mai mult cu cât eroii acestor zile au nevoie de susținerea noastră, nu de scandal.

Chiar așa cu nenorocirea în prag, unele partide își pornesc motoarele campaniei electorale și le turează până la gripare: liderii și activiștii lor sunt avantajați de lipsa activității în Parlament și Consilii Locale, așa că acum au liber la tribună, dar specularea acestei situații nenorocite s-ar putea să-i coste mai mult decât iluzoriul câștig electoral. Speriată de zilele negre, lumea nu-i privește cu ochi buni, cu toată agitația lor. Exact asta e și concluzia ultimelor sondaje de opinie. 

Însă nu cred să mai existe pe fața pământului inși atât de morți după funcții ca românii: de mici, copiii sunt dresați de părinți și mai ales de bunici să fie primii în clasă ca să ajungă șefi căci în România ori ești șef, ori mămăligă, ori ajungi în fruntea frunții, ori în fruntea… cozii. Educația pentru a deveni un cetățean de onoare, corect, harnic, om de încredere și valoare, un profesionist, un ins competent trece și azi pe planul al doilea.

Adeseori, pasiunea pentru șefie se îngemănează cu știința de carte, cu expertiza, cu competențele cele mai înalte și atunci avem rezultate extraordinare care ne merg la suflet: peste 40% din managerii marilor firme europene sunt români, iar numărul specialiștilor de talie mondială este și el semnificativ. Din păcate, aceștia nu au beneficiat de susținere și apreciere în România, punând umărul la creșterea bunăstării și a PIB-ului altor state. În lipsa lor, evoluția noastră ca țară șchiopătează, greșelile ne țin pe loc, înalți funcționari ai statului lasă impresia că sunt pierduți în spațiu, iar corupția și corupții încă se zbat să facă legea.

Ei, bine, păruiala asta pentru șefie a atâtor aventurieri, profitori, veleitari și invidioși, inclusiv din mediile politice, nu are nimic a face cu concurența loială de moment ce sunt luate în calcul toate șmecheriile, toate tertipurile, toate strategiile murdare pentru a-și desfigura și apoi distruge rivalii, adică „dușmanii“. 

Cadrul nostru legislativ stabilește cu claritate, ca și în alte țări, locul unde se face politică, unde se iau, se negociază deciziile cele mai importante: în Parlament și în Consilii Locale. Faptul că parlamentul nostru a ajuns la mâna unor „maeștri“ ai manipulării și ai tergiversării, că nu toate inițiativele aleșilor ajung la discuția colegilor, transferă bătălia politică și chiar negocierile în mass-media. Aici politicienii influenți beneficiază de ajutorul televiziunilor și al mercenarilor bine stipendiați în încercarea de a-și impune punctele de vedere. Parțial, sau deloc, așa se petrec lucrurile și la case mai mari, dar acolo există totuși simțul măsurii, al datoriei și al onoarei, la fel cum nu se află decizie politică fără transparență deplină.

Oare nouă ce ne lipsește în afară de educație?

Petru Tomegea

În Bucovina nu mai cântă cucul

În Bucovina nu mai cântă cucul

Rândurilor de față le-aș fi pus titlul „Bucovina, mon amour“, numai că nenorocirea care s-a abătut asupra noastră m-a oprit să mă răsfăț privind imagini cu Rarăul, Pietrele Doamnei și Obcinile Bucovinene, cu oamenii harnici ai șesurilor și ai plaiului „cu flori“, cu Cetatea lui Ștefan și ascultând „Cântă cucu, bată-l vina, / De răsună Bucovina“. 

Fiindcă în Bucovina nu mai cântă cucul, nici n-ar avea cum căci nu i-a sosit încă vremea, dar jelesc bocitoarele care își duc, dacă apucă, morții de covid-19 la groapă, 40-și până acum. Dumnezeu să-i ia în pază! Alături de bocitoare, au venit de ceva vreme și unii politicieni cu mercenarii lor din mass-media în speranța ticăloasă că astfel vor face rost de ceva voturi de pe cadavre, și asta deoarece coronavirusul i-a ocolit, ba chiar le-a dat apă la moară. În loc să pună mâna și ei să ajute spitalul, medicii, populația…

Din păcate, ar fi mai multe de spus: Spitalul „Sf. Ioan cel Nou“ de la Suceava este unul modern, aflat între primele 5 spitale naționale, aici investindu-se zeci de milioane de euro și, cu toate acestea, molima l-a pus la pământ. Greșeli de management soldate cu înmulțirea celor infectați și a decedaților, greșeli sancționate prin demisii și demiteri, dar nici următoarea echipă n-a rezistat mai mult de o săptămână. Poate că managerii militari veniți din Capitală vor reuși. Trebuie.

Ca și pe toți ceilalți din România, dar și din Italia, Spania, Franța, SUA…, pe decidenții suceveni din domeniul sănătății molima i-a prins pe nepregătite și medicii s-au apucat de lucru cu mâinile goale: fără reguli clare și organizare ca la carte, fără măști și mănuși suficiente, fără costume de protecție, fără materiale radicale de dezinfecție, cu puține paturi destinate cazurilor grave, dar cu multe mii de persoane infectate sub ușă. Fără medicamentele necesare, fără logistică pusă la punct. Fără teste suficiente. Fără a-i separa pe contaminați de restul bolnavilor. Așa că  tragedia  s-a produs, virusul și-a făcut de cap, a omorât zeci de oameni și i-a infectat pe majoritatea medicilor, a asistenților…, fiind nevoie de alții chemați de urgență de la spitalele și județele din jur ori din unitățile militare specializate.

Acum materiale de protecție au început să vină, cele mai multe din donații particulare, dar deunăzi nu avea cine să le repartizeze, căci decizia fermă la vârf lipsea. Așadar, totul a ținut și ține de responsabilitate și abnegație, de organizarea internă, de calitatea actului medical, de voința medicilor, a asistenților și a personalului de serviciu, de conștiința acestora și de dragostea lor de meserie, de respectul jurământului. Și de Dumnezeu.

Ca urmare, municipiul și comunele suburbane au intrat în carantină, străzile  s-au golit de oameni, oameni tot mai speriați, magazinele și afacerile mici s-au închis, copiii nu au unde zburda, școala a fost legată de gard… Se mișcă, în schimb cu mare repeziciune salvările și Smurd-ul și … pompele funebre. 

Din pricina atâtor infectați cu coronavirus și a decedaților, mai bine de un sfert din numărul celor din toată România, mass-media locale și naționale au început să arunce cu noroi în suceveni și în breasla medicală locală. Însă acuzațiile împotriva sucevenilor nu-și au rostul deoarece unda de șoc urmează să-i lovească și pe ceilalți. Mă rog Domnului să nu fie adevărată estimarea epidemiologilor. Nu au rost nici acuzațiile împotriva medicilor, a asistentelor, a personalului medical. Depășiți de situație, fără a li se fi pus la dispoziție materialele necesare, cu amenințări directe asupra vieții personale, au așteptat intervenția promptă a organizatorilor și a decidenților administrativi, intervenție care nu a venit la timp. Așa că s-au molipsit cu Covid 19, intrând în blocaj, iar situația îmbolnăvirilor a cunoscut evoluții înspăimântătoare.

S-a cerut ancheta procuraturii, dar sunt sigur că dosarul se va închide foarte repede. Aici e vorba de alt fel de vinovății, cele mai multe netrecute în Codurile Penale. Vor fi sancțiuni, dar asupra altor fapte din diverse sectoare. A nu se omite din discuție vinovăția celor ce din inconștiență au transmis virusul nerespectând obligații elementare. Din nenorocire, viețile pierdute pierdute vor fi.

Petru Tomegea

 

Cică politica, viața nu vor mai fi la fel…

Cică politica, viața nu vor mai fi  la fel…

De vreo câteva săptămâni îmi zgârie urechile astfel de concluzii nu numai pripite, ci de-a dreptul neroade, autorii lor confundând propriile dorințe cu realitatea deloc încurajatoare: cică politica și politicienii nu vor mai fi la fel și nici viața noastră, educația, poliția, armata, medicina și spitalul, relația cu instituțiile statului, politica externă, Uniunea Europeană, politica mondială… Fiecare politician, fiecare cetățean care-și exersează în aceste zile de stat acasă „calitatea“ de comentator atotștiutor, de jurnalist pe rețelele sociale, pe siteurile ziarelor de pe Net… se simte obligat, parcă, să facă pe Nostradamus, pe vizionarul, pe înțeleptul satului și să ne anunțe cu gravitate verdictul: de mâine va fi altfel. Niciunul, însă, nu ne spune pe ce se bazează.

Și asta, deoarece, la o analiză rațională, argumentele lipsesc. Oricât optimism ar năvăli în sufletele noastre. Firește că toți ne dorim schimbări cât mai profunde și benefice, ba chiar vor fi schimbări în anumite sectoare, numai că posibilitatea acestora și orizontul de timp nu se arată cu claritate: se vor schimba relațiile interumane, din aproape în aproape, în sensul însingurării, al izolării de ceilalți, al diminuării posibilităților de comunicare și călătorie. Însă sistemul politic nu se poate schimba decât prin Constituție, prin legi organice adoptate o dată la câteva zeci de ani. Cât despre politicieni, aceștia pot fi schimbați numai prin alegeri, iar în campanii electorale nu prea avem de unde scoate alții… N-am auzit să se schimbe ei înșiși așa peste noapte, să se apuce cu de la sine voință să învețe științele guvernării, să devină competenți în economie ori profesioniști în domenii vitale și să-i apuce așa nitam-nisam  dragostea de semeni. Excepțiile confirmă regula.

Or dacă schimbări la vârful sistemelor politice nu sunt, dacă nu asistăm la un imput masiv de tineri ambițioși, de competență, profesionalism și voință politică, degeaba așteptăm noi schimbări în domenii sensibile precum buna guvernare, educația, sănătatea, cultura, sportul… fiindcă respectivele schimbări au nevoie de o masă critică inclusiv parlamentară doritoare de reforme(?), pe de o parte, și, pe de altă parte, e nevoie acută de lideri luminați, cu proiecte realiste, plus alocări bugetare. De unde noi alocări bugetare când abia ne descurcăm cu coronavirusul?

Din păcate, odată cu pandemia, s-a declanșat această gargară politicianistă apropo de schimbări și de fiecare dată când apar vorbăria, flecăreala politică, pot anticipa la rândul meu cu siguranță că de fapt respectivii nu se vor bate pentru schimbări, ci se vor strofoca pentru conservarea puterii proprii, a avantajelor și a imunităților. Din experiența ultimilor trei decenii, am reținut că cei mai conservatori sunt cei ce fac mai mare caz de necesitatea reformelor și a schimbărilor. Nu a fost așa întotdeauna în acești atâția ani de bătălii politice de sumă nulă?

Alta ar fi situația dacă reformele ar porni de jos, de la cei implicați în administrație, în educație, în cercetare științifică universitară, de exemplu, unde există foarte multe elemente inovatoare și destule personalități valoroase, unele cu rezultate și idei grozave. Pe care, din păcate, nu prea le fac publice. Și ar fi bine, mai ales acum când reformele de sus în jos au dat greș din pricina incompetenței, a lipsei de viziune și îndrăzneală a legiuitorilor, a propunătorilor.

În fond, nu-l oprește nimeni pe profesorul de vocație care își revoluționează modul de interacțiune cu discipolii obținând rezultatele dătătoare de speranță, la fel cum nu-i oprește nimeni pe ceilalți dascăli să aplice aceleași modele inovatoare și la alte clase, școli. Experiența poate fi transmisă prin intermediul platformelor de învățământ la distanță, prin rețelele social-media. Ca să nu mai aduc vorba iarăși de experiențele fantastice ale unor școli celebre precum acelea din SUA (cu 168 premii Nobel!), Marea Britanie (cu 68 premii Nobel!)…, experiențe care nu sunt ținute secrete. Măcar așa, schimbările pot avea loc prin noi înșine, fără participarea directă a politrucilor interesați numai de voturi și de ei înșiși.

Petru Tomegea