Cine e preocupat în oarece măsură de spaţiul nostru public nu se poate să nu fi observat revenirea în prim-plan a vechii discuţii din anii 2003 – 2004 despre viitorul european al ţării noastre, odată admisă în UE, în familia popoarelor occidentale civilizate şi emancipate.
Dacă în negocierile de aderare am acceptat o mulţime de intercondiţionări specifice accederii în această uniune de state, ei bine, astăzi lucrurile s-au schimbat: noua putere politică de la Bucureşti, USL, doreşte un alt statut, unul în care să primeze tratamentele pe picior de egalitate pentru toţi membrii, iar vectorii noilor realităţi sunt demnitate, încredere reciprocă şi corectitudine în gestionarea politicilor comunitare.
Nemulţumiri şi urmări
Nemulţumirile părţii româneşti au ieşit la iveală în perioada suspendării preşedintelui Băsescu, în iulie 2012 şi mai cu seamă după ce liderii europeni şi-au manifestat partizanatul făţiş în favoarea anulării prin cvorum a votului tranşant pentru demitere. Cele 11 puncte ale scrisorii preşedintelui Manuel Barroso către Guvernul României au fost interpretate ca amestec în treburile interne ale ţării de către o bună parte a politicienilor şi a presei, iar slăbiciunile Executivului Ponta şi lipsa de curaj a preşedintelui interimar Crin Antonescu consumă şi azi destulă cerneală.
Ultimul raport al CE, al XII-lea, din 30 ianuarie 2013, al Mecanismului de Cooperare şi Verificare a Justiţiei din România a dat naştere, ca niciodată, unei adevărate intifada: se socoteşte îndeobşte că mecanismul respectiv e mai mult de verificare şi control decât de cooperare, că înalţii comisari intervin iarăşi în favoarea preşedintelui Băsescu, că „alegaţiile” raportului sunt părtinitoare: nu doar mediile favorabile USL au desfăşurat campanii de presă împotriva unor judecători şi membri ai CCR, CSM, ICCJ, ci şi cele antiguvernamentale. Vezi acuzaţiile prim ministrului Victor Ponta adresate Evz.
Cine e de vină?
În plus, nu toate necazurile din Justiţie sunt din pricina Executivului şi a Parlamentului, iar câteva greşeli ale ANI, CSM, DNA, CNA…, se spune, au lăsat să se întrevadă influenţe politice evidente. Au mai fost şi comentariile de duminică la prânz ale preşedintelui, multe neavând ce căuta în discursul celei mai înalte oficialităţi româneşti.
În consecinţă, la doar 5 ani de la admiterea în UE, europarlamentarul Adrian Severin propune nici mai mult, nici mai puţin decât „resetarea relaţiilor României cu şi în UE”, sau chiar „retragerea voluntară din Uniune în cazul în care derapajul democratic al acesteia nu încetează”, idei prezente într-o formă ori alta şi în alte luări de poziţie.
Ar mai trebui menţionate şi aspecte ţinând de barometrul euroscepticismului românesc. După suspendarea din vara trecută şi revenirea dlui Băsescu la Cotroceni, procentul românilor încrezători în capacitatea UE de le rezolva doleanţele a scăzut de la 56% în primăvara lui 2012 la 48%, în decembrie, acelaşi an. Ţinând cont de importante scăderi ale eurobarometrului şi în alte ţări, abia acum înalţii comisari propun un buget special pentru acţiuni consistente pentru contracararea acestei tendinţe.
Între percepţii publice şi eforturi de schimbare
Ultima vizită la Bruxelles a premierului Ponta se pare că a avut tocmai acest scop: să sondeze posibilitatea de a reevalua statutul României, deocamdată măcar ca imagine publică, şi probabil să încerce corecţii ale percepţiei înalţilor comisari europeni asupra evenimentelor din România, după alegerile locale şi parlamentare, când, fără vreo lovitură de stat, la Palatul Victoria şi în marea majoritate a Consiliilor Locale s-au aşezat reprezentanţii noii majorităţi politice.
Că schimbarea Puterii în 2012 a fost una de substanţă o dovedesc nu doar majoritatea parlamentară care tinde să depăşească 70% prin reluarea fenomenului păgubos al traseismului, ci şi modificările de optică în privinţa politicilor economice şi bugetare, constituţionale şi administrative, opţiunea pentru reformarea cadrului constituţional şi regionalizare fiind una categorică. Deocamdată.
Schimbarea viziunilor economice şi constituţionale interne vine să demonstreze că tendinţa de reevaluare a statutului internaţional al României nu este, să sperăm, doar învăluire de vorbe a unor activişti de partid, deoarece ea se sprijină pe realităţi politice interne noi, altele decât cele percepute de înalţii funcţionari ai UE.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 