Păpușile Matrioșka nu sunt simple jucării, ci exprimă o anume experiență de viață: ridicând păpușa-mamă, o descoperim dedesubt pe fiica acesteia, apoi pe fiica fiicei și tot așa până la cea mai mică reprezentare… Ceea ce vrea să însemne că surpriza oricărui căutător al adevărului este aceea de a afla ascuns în interiorul subiectului uman cercetat tocmai copia acestuia, și la prima încercare, și la a doua ș.a.m.d. Cu alte cuvinte, ridicând carapacea unui personaj descoperim o copie a acestuia. Ca în proverbele noastre: „ce naște din pisică șoareci mănâncă”, sau „din stejar, stejar răsare, din buruiană rea, om rău…”
Transpunerea în politică a simbolului, însă, nu-mi aparține, prima încercare fiind făcută de unul din plăsmuitorii celebrelor păpuși: sub Lenin se afla Stalin, sub Stalin, Hrușciov, sub Hrușciov, Brejnev, sub Brejnev, Cernenko, sub Cernenko, Gorbaciov…, ultimul, cu voia dvs., Vladimir Putin. Dar istoria Matrioșkăi, evident, nu se oprește aici.
Și fiindcă orice strănut al Moscovei se (re)simte de îndată la București de pe la 1700 încoace, politica românească și ante-, și postdecembristă fiind și ea născută din mantaua soldatului bolșevic nemuritor și a pax sovietica, a funcționat și funcționează după aceleași principii și simboluri: de sub găoacea lui Nicolae Ceaușescu „soarele răsare, Iliescu apare”, chit că s-au opus o revoluție sângeroasă și peste o mie de eroi, chit că ar fi fost nevoie de o mișcare rapidă de reluare a contactelor cu Occidentul și de o repunere în funcțiune a principiilor democratice…
La sânul lui Ion Iliescu au crescut apoi și urmașul Adrian Năstase cel Arogant, de sub care s-au ițit repede Mircea Geoană, ceva mai europenizat, apoi pisicuțul Victor Ponta, și, ca să dea măsura autenticității respectivei păpuși, ultima(?) reincarnare a tătucului, Liviu Dragnea – de sub care scoate deocamdată timid capul ghiocelul doamnei Viorica Dăncilă. Însă stofa din care e croită diferă.
Veți spune că aceasta e o simplă interpretare subiectivă ca atâtea altele, că după 22 decembrie 1989 România a scăpat de fantasma dictaturii, că toate personajele mai sus menționate au fost alese democratic de către social-democrați și apoi au primit votul cetățenesc, ceea ce nu se poate nega. Numai că pe toți îi unesc într-o anume măsură comportamentul nedemocratic, abuziv, adânc personalizat, și democrația de fațadă, iar interesele cetățenilor nu au prevalat decât foarte rar față de cele personale.
Așadar, Matrioșka înseamnă în fondul ei continuitate, așa cum apariția lui Liviu Dragnea a însemnat continuitate a metehnelor dinainte de ’89… Concluzia a devenit relevantă după ce ICCJ a prezentat sentința în cazul fostului președinte al PSD, al Camerei deputaților, premierul de facto al României, fapt necontrazis nici măcar de el însuși, fost șef al atâtor alte comitete și comiții. Numai că, între timp, beția puterii absolute devenise cunoscută principalilor competitori interni, cu o rezonanță extraordinară în recenta campanie electorală, ceea ce a și dus la dezastru la urne, căci alegătorii nu mai pot fi prostiți cu atâta ușurință ca până acum.
La aceeași concluzie se ajunsese și la nivelul Uniunii Europene, și al cancelariilor occidentale imediat după apariția celebrei OUG 13 din 2017, când Occidentul s-a convins despre ce e vorba, fiind din nou priviți ca oaia neagră a Europei. În consecință liderul nostru suprem stătea mai mult prin propria curte cu puicuțele sale sau pescuia cu tovarășii pe lacul (propriu?) Belina, iar colegii europeni din Partidul Socialiștilor amenințau PSD cu excluderea.
Și cum șefia la politicienii români majoritari, și nu numai, a însemnat și înseamnă curată jupânie încă de pe vremea când dictaturile carlistă, dejistă, ceaușistă… hălăduiau pe meleag carpato-danubiano-pontic, amenințarea imposturii, a arbitrariului, a autarhiei, a dictaturii a creat o emoție electorală mult mai puternică decât se așteptau tovarășii. Se vede treaba că, dintre toate semințele neaoșe românești, aceea a dictaturii se dovedește cea mai viguroasă. Și nu din pricina Matrioșkăi.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 