Niciodată și niciunde normalitatea nu a devenit un vector electoral atât de puternic, încât să aducă la putere un partid, o personalitate și să le măture de pe scena politică pe altele, dar în România, după 25 ani de campanie electorală fără sfârșit și guvernări de dragul guvernării, iată că dorința puternică de normalitate a învins. Ba chiar categoric. De demonstrat.
Fiindcă nu-mi vine a crede că alegătorii l-au votat de altceva pe Iohannis. Ideea că nivelul de așteptare al poporenilor este foarte înalt că nici Dumnezeu nu i-ar putea face față e o manipulare ieftină, gen Ion Cristoiu, cu scopul de a prefigura eșecul „neamțului” și a așeza pe piedestalul opoziției prezidențiale tocmai personajul din pricina căruia s-a născut dorința de normalitate. Iar dl Cristoiu nu e singurul care se strofocă în acest sens.
Democrația lor
Dar ce e aceea normalitate politică? După 25 ani de democrație și libertate, majoritatea populației a înțeles că aproape toți liderii politici au procedat după cum i-a tăiat capul, atât democrația cât și dreptul la libertate fiind puse nu în slujba tuturor cetățenilor, ci în propriul interes: doar acele reguli, legi, articole constituționale sunt bune, dacă și numai dacă le conferă loruși oarece avantaj. Dacă nu, sunt rele și trebuie schimbate. Ceilalți nu contează.
Privind în urmă, realizezi lesne că amatorismul guvernării și dorința de căpătuire au fost mereu dublate de abuzul de putere și limitarea libertății celorlalți competitori politici, inclusiv a cetățenilor. Iar în ultimii ani, ridicarea în funcții a unor inși imorali și incompetenți, restrângerea dreptului la vot al cetățenilor români din diaspora, certurile la vârf și minciunile acoperitoare ale greșelilor, abuzurilor au adus populația la exasperare. Abia în al 11-lea ceas au simțit că doar prin vot pot să-și facă dreptate.
Normalitatea lui Iohannis
Singurul dintre candidații prezidențiali care a venit în fața electorilor cu promisiunea normalității a fost Klaus Iohannis, iar credibilitatea acestuia născută din originea germană și activitatea îndelungată de primar al Sibiului i-au adus un succes răsunător la urne. S-a dat astfel o șansă schimbării.
Mi-aș pune o întrebare firească: va putea un singur om, fie și președinte, să instaureze un climat de normalitate politică într-o țară unde bătălia pentru putere nu cunoaște nicio limită, nici măcar aceea a bunului simț? E greu de crezut. El însuși recunoaște că un mandat de 5 ani îi este insuficient, așadar pare conștient de greutățile care-l așteaptă.
Însă încercarea îi poate aduce simpatia poporenilor sătui de politicieni forțoși, lăudăroși, care au pretenția că numai ei le știu pe toate, că numai ei sunt în stare să facă ceva pentru România, ceilalți fiind toți ticăloși, corupți, neînstare de nimic. În plus, deja normalitatea a devenit un curent important de opinie, faptele de până acum fiind o garanție.
Alt fel de politician
Cel puțin, asta rezultă din presa care îi urmărește cu atenție, nu și cu bună credință, toate mișcările, cuvintele, întâlnirile, deciziile… Că e un altfel de politician se vede cu claritate: nu vine să se împăuneze și să-și spurce dușmanii la televizor, nu se dezice azi de ce-a spus ieri…
Că în România presa te înalță și tot ea te coboară ca politician este o altă realitate. Priviți-i pe jurnaliștii rămași pe dinafară după plecarea lui Traian Băsescu și veți înțelege. „Neamțului” i se reproșează pe de o parte că nu a trecut la „debăsificarea” sistemului politic, iar pe de alta că, în loc să-l demită în secunda a II-a pe Victor Ponta, continuă pactul de coabitare stabilit după suspendarea din 2012.
Război și pace
Deși țara trebuie guvernată, presa, televiziunile, formatorii de opinii, activiștii de partid… vor război. Se vrea criză perpetuă, ceartă și scandal deoarece toate la un loc le aduc bani buni trusturilor media: lumea stă la televizor sau pe Internet, cumpără ziarul, înghite gogoși și reclame, iar politicienii contabilizează la capitolul imagine.
Ei bine, slavă Domnului! S-a terminat. Îl vedeți pe Iohannis venind la ora 18.30 să-și împroaște cu noroi competitorii? Sau să pună ciracii să-i scoată lumea la obor pentru o baie de mulțime? Noi nu. Iar acesta e un început.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 