Cine privește cu atenție viața politică românească nu poate să nu observe că partidele au renunțat la forma și conținutul activității lor clasice și devin simple formațiuni, mișcări, clanuri, clici, găști… ale cutărui mare și important personaj: PMP-ul e al lui Traian Băsescu, PSD-ul are numai ostași conștiincioși sub comanda lui Liviu Dragnea, iar PNL-ul începe și el să renunțe la ideologie în favoarea unor opțiuni legate de oportunități imediate. Cât despre USR și UDMR, ei bine acestea nici măcar nu au optat pentru o anume ideologie, fiind dependente de segmentele lor electorale destul de bine individualizate.
Nici în alte țări partidele nu stau grozav din punct de vedere ideologic și doctrinar. În Franța, ultimele alegeri au fost câștigate de o „mișcare” (mouvement), „La République En Marche!” a actualului președinte, Emmanuel Macron, iar dihotomia dreapta-stânga nu mai funcționează demult, aglomerându-se zona de centru.
Ceea ce îmi pare interesant este că moartea ideologiilor a fost prevăzută încă de prin anii 1960 (D. Bell, The End of Ideology, (Sfârșitul ideologiei) Princeton, Princeton University Press, iar teoria a fost reluată de Francis Fukuyama în „The End of History and the Last Man” (Sfârșitul Istoriei și Ultimul Om), 1992, ceea ce înseamnă că fenomenul este acum în plin avânt. Dacă Occidentul a beneficiat aproape două secole de ideologii, România nu a trecut nici măcar prin faza de bază a conținuturilor ideologic-doctrinare, iar acum le abandonează, încercând să guverneze după rețete și concepte populiste, rupte de realitate. Rețete în care electoratul e bun numai la dat votul.
E clar că bătăliile politice nu se vor mai câștiga cu formule clasice, ci se vor disputa aceleași teme și interese ale liderilor și ale bazinelor electorale, iar de câștigat vor câștiga acele formațiuni, mișcări, clanuri… care vor dispune de credibilitate și eficiență, adică de o bună manipulare, în campaniile electorale. Ceea ce deja se întâmplă.
Așadar trăsătura comună a activităților noastre politice este îngroparea ideologiilor și renunțarea la doctrine. Dar, îngropând ideologiile și doctrinele, partidele se dezbracă de costumația clasică, apărând în fața publicului în toată goliciunea lor, că li se văd hidoșenia și egoismul intereselor de clan sau personale. Este principalul motiv pentru care ele au devenit tot mai neatractive în România, iar selecția valorilor nu mai e posibilă. Mai luați în calcul cealaltă dramă a politicii actuale, scăderea drastică a numărului membrilor de partid cotizanți, de aici încercările de a face rost de bani prin corupție și delapidare, pentru a susține mașinării complicate de partid.
Ceea ce se vede cu ochiul liber este că partidele nu mai dispun de personal competent și calificat pentru a ocupa funcții și demnități publice în caz de reușită la alegeri. Aceasta este de fapt cauza tuturor eșecurilor actualei majorități de guvernământ. Așa că vom asista în continuare la greșeli și bâlbâieli atât ale Executivului cât și ale Legislativului.
Pe acest fond vine Dacian Cioloș cu încercarea sa de a lansa Platforma 100 urmată de transformarea acesteia în Mișcarea „România Împreună”. Mai lipsea „În marș! ca să reediteze modelul francez. Numai că masa electorală românească se „mișcă” mult mai greu decât aceea franceză. Și apoi în Franța n-a îndrăznit nicio putere politică să vină cu pomeni guvernamentale, nici cu găleți roșii cu zahăr și ulei, iar diferența de educație între popoarele francez și român e evidentă. Câți sunt în stare să discearnă între gogoși electorale și realitate?
Din păcate, părăsirea ideologiei și a doctrinelor lasă loc unor aventurieri cinici, care n-au nicio reținere să se folosească de un populism sforăitor, inși în stare să promită orice pentru a ajunge la beneficiile puterii politice. Or lucrul acesta s-a întâmplat deja la alegerile din 2016. Vedeți dumneavoastră vreo forță politică, o mișcare, clan ori gașcă să schimbe macazul? Cred că mai degrabă vom avea o lungă perioadă de agonie în politica românească.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 