De fiecare dată, grevele, mitingurile și protestele din învățământul românesc trebuie privite cu foarte mare atenție deoarece această categorie de lucrători constituie cea mai importantă parte a elitei intelectuale. Dacă în alte sectoare poate fi ușor vorba de manipulare, de ducere cu zăhărelul, ei bine, când analizează revendicările cadrelor didactice, întotdeauna de bun simț, guvernanții trebuie să caute soluții, altfel consecințele se văd la viitoarele alegeri.
Cum se pierd alegerile?
Fenomenul s-a manifestat pentru prima oară la alegerile din 1996, când, duși mereu cu vorba de guvernul Nicolaie Văcăroiu, educatorii au rămas categoria plătită cel mai prost. Atât de prost, încât ajunseseră bătaia de joc a necalificaților din alte domenii. În consecință, s-a întâmplat că partidul dlui Ion Iliescu a pierdut alegerile.
Situația s-a repetat ca trasă la xerox în 2000: cu toate măririle destul de consistențe ale salariilor, din pricina inflației și a discrepanței uriașe între ei și alte categorii cu aceleași studii, dascălii nu s-au ales cu mai nimic. De aceea au reacționat identic, iar Convenția Democratică a pierdut alegerile, țărăniștii primind lovitura de grație, după care nu și-au mai revenit nici astăzi.
Nici PSD-ul anilor 2000 – 2004 nu și-a schimbat atitudinea față de școală, așa că a pierdut puterea la sfârșitul guvernării. În schimb, Alianța DA și guvernul Tăriceanu au încercat să rezolve cazul flagrant de desconsiderare a unei întregi clase sociale, dar de reușit au reușit doar parțial.
Povestea celor 50%
Spre finalul mandatului său, însă, prim ministrul a avut parte de o provocare insidioasă din partea Opoziției și a președintelui Băsescu, doritor de un nou mandat. De aceea, au venit cu un proiect de lege de creștere a salariilor la catedră cu 50%, cam atât ar fi fost necesar pentru echilibrarea salariilor din educație cu a colegilor din alte domenii. Deși la orice calcul pe buget, banii necesari unei asemenea creșteri de poveste nu se găseau, proiectul a trecut, dar n-a putut fi pus niciodată în practică integral, reajustările ulterioare nefăcând decât să țină pasul cu inflația. Da, dar PDL a câștigat alegerile cu 33%.
Dovedind că politicienii nu învață nimic din greșelile trecutului, multele guverne Boc și Ungureanu i-au abandonat cu totul pe dascăli, iar tăierile de salarii cu aproximativ 37% în 2010, percepute de ei drept curbe de sacrificiu, le-au pecetluit situația de categorie socială defavorizată. În consecință, PDL a ajuns în 2012 la doar 15%. Unde se află și acum.
Dascălii nu sunt singuri pe lume
Adevărat este că nemulțumirile slujitorilor școlii s-au suprapus mereu peste cele ale tuturor lucrătorilor, dar ceea ce a determinat trendul procentelor electorale a fost de fiecare dată influența extraordinară a educatorilor. Explicația? Nu e familie să nu fie legată cumva de școală, văzută de cetățeni ca un fel de barometru.
Acum din nou profesorii se află în stradă. Din nou frustrare și nemulțumire. „Noi v-am votat, voi ne-aţi trădat”, „Fără şcoală = popor analfabet”, „Fără educaţie, moare orice naţie”…, iar studenții și elevii, evident, ca pretutindeni, sunt de partea mentorilor lor. Atâta doar că protestele lor civilizate nu amenință momentan statu-quo-ul guvernamental.
Și tot așa mai departe…
Din păcate, ca întotdeauna în ultimii 24 ani, guvernul are alte priorități, iar alegerile generale sunt încă departe. Pentru ca lucrurile să nu degenereze, probabil că educatorilor li se va cere, tot ca întotdeauna, să manifeste înțelegere față de situația bugetară precară și să lucreze din dragoste față de copii și patriotism. Oricum o făceau. De reforme nu mai amintim.
Iar situația ar putea continua ca și până acum. În schimb, USL e posibil să se confrunte cu aceleași motive care au dus la pierderea puterii în 1996, 2000, 2004, 2008, 2012. Pentru că niciuna dintre majoritățile postdecembriste n-a pus mare suflet în dezvoltarea învățământului, a culturii, pierderea sau câștigarea alegerilor ar putea deveni indiferentă oamenilor școlii, dar peste ani și ani educația se va confrunta cu aceleași lipsuri. Ceea ce nu mai e de acceptat.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 