Archive for the ‘Traian Băsescu nu renunță’ Category

Traian Băsescu nu renunță

octombrie 27, 2013

Un proiect născut în mințile înfierbântate ale ciracilor lui Traian Băsescu după alegerile prezidențiale din 2009 ridică din nou temperatura vieții politice românești. Cu atât mai mult cu cât, de astă dată, se implică însuși președintele. Este vorba despre rocada lui Vladimir Putin care din 4 în 4 ani schimbă posturile de președinte și de premier cu Dmitri Medvedev. Atâta doar că în România, deocamdată, lipsește actorul care să joace rolul lui Medvedev. Dar căutarea continuă.
Tocmai de aceea, recentele evenimente și declarații politice în centrul cărora s-a aflat președintele indică o activitate febrilă, fără precedent, de degajare a unui culoar favorabil pentru candidatul său preferat. Mutările neașteptate pe tabla de șah au fost sesizate cu promptitudine de mass-media, dar șansele unui astfel de scenariu scad cu fiecare zi ce trece.

Ce vrea Traian Băsescu?

După analiști, două sunt principalele ținte ale lui Traian Băsescu: să rămână ca premier după expirarea mandatului la Cotroceni pentru a se putea apăra împotriva dosarelor penale închise pe perioada președinției, motiv pentru care are nevoie de o forță politică în stare să câștige viitoarele alegeri, ori măcar de un președinte care să accepte să-l nominalizeze indiferent de rezultatul scrutinului. După alții, fostul președinte suspendat încă își caută puterea pierdută la referendum.
Însă lucrurile s-au complicat imediat după Convenția (de alegeri) a PDL din 23 martie, când niciunul din apropiații săi, Elena Udrea, Emil Boc, Monica Macovei… nu a reușit să-și adjudece șefia portocaliilor, iar cu Vasile Blaga nu s-a înțeles să bată palma nici atunci și, se pare, nici la Țebea sub gorunul lui Horea. A urmat în seara aceleiași zile de 23 martie despărțirea melodramatică de propriul partid, dar nici aceasta n-a creat un curent de opinie favorabil intențiilor sale.

Ce vrea el nu vor alții

Neînțelegerile fiind mai vechi, a început să transvazeze materialul uman al PDL în Mișcarea Populară încă înainte de Convenție, însă și această mișcare de personal a fost stopată de Vasile Blaga, iar Partidul Mișcării Populare se vede nevoit să accepte o alianță cu Forța Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu și cu un PNȚCD existent doar în scriptele gălăgiosului Aurelian Pavelescu pentru a depăși măcar cifra fatidică de 5%.
Or, în situația în care nu va putea beneficia de un mare partid sau de o alianță puternică, nici șanse să se întâmple ceva semnificativ până la alegerile din primăvară nu prea sunt. Și asta deoarece trendul de creștere a USL continuă prin primirea tuturor traseiștilor PPDD, ceea ce-l determină pe Traian Băsescu să renunțe cu totul la eticheta prezidențială, amestecându-se fățiș în evoluțiile politice.

Cine e alesul sau aleasa?

Astfel, după o întâlnire cu Elena Udrea și Emil Boc la un restaurant unde ca din întâmplare a fost prezent și un jurnalist-fotograf, se pare că a căzut la înțelegere cu Elena Udrea spre a candida la prezidențiale și asta deoarece Emil Boc declarase public că-și va continua mandatul de primar al Clujului.
Așa se și explică acțiunea ulterioară de degajare a terenului în favoarea preferatei sale prin atacul, nedemn, după o bună parte a presei, asupra candidatului PDL la prezidențiale, Cătălin Predoiu. Un atac dur care i-a desființat din două fraze și un zâmbet sarcastic statura de fost ministru de Justiție independent și cu cumpăna dreptății în mână.

Lovitură după lovitură

De aceea i-a și scos în evidență caracterul sinuos al prezidențiabilului PDL rezultat din intervenția acestuia la Traian Băsescu spre a fi menținut la Justiție și în primul guvern Ponta. După aceste revelații prezidențiale, Predoiu își poate retrage liniștit candidatura: voturi de la electoratul fidel lui Traian Băsescu nu-i vor veni, iar de la USL, nici atâta.
Nu a scăpat nici Crin Antonescu iureșului prezidențial. Numai că în cazul său, atacul va fi încununat de o victorie à la Pyrrhus: prin tăierea de pe lista invitaților la Cotroceni, liderul liberal atrage atenția asupra sa, întărindu-și statutul de principal oponent al actualului președinte. Ca dovadă că i-a convenit, nici n-a reacționat la aluzia joasă cu îmbătatul și urcatul pe masă.
Deși detractorii lui Traian Băsescu pomenesc de funie în casa spânzuratului, totuși acesta se îmbată în continuare cu apă rece.

Petru Tomegea