Cine îl manipulează pe Mihai Șora

De când a început seria asta nouă de proteste, și ce proteste! puterea politică îi acuză pe protestatari că nu sunt bine informați și fac jocurile unor forțe obscure și străine. Sub nicio formă n-ar recunoaște că greșește și, ca să nu se vadă fundătura în care a intrat pe mâna unor veleitari, dă vina pe Soros, pe multinaționale și pe agenturi străine. Aceleași agenturi care l-au doborât și pe Ceaușescu nu-i iartă nici pe actualii lideri.
Astfel, sutele de mii de protestatari ieșiți în stradă sunt mereu acuzați că nu cunosc noile reglementări ale sistemului justițiar, că de fapt sunt prostiți de inși interesați să destabilizeze România, că sunt momiți cu bani de aventurieri veniți de prin Turcia sau din Maidanul ucrainean, de infiltrați ai serviciilor secrete ale nu știu cui, că au fost puse la bătaie sume imense de bani pentru a-i motiva pe demonstranți și a schimba puterea politică legitimată prin vot în decembrie anul trecut.
Mi-i și imaginez pe filozoful Mihail Șora, pe actorul Victor Rebengiuc, pe poeta Ana Blandiana și pe atâtea alte personalități ieșite alături de mulțimile protestatare pentru că le pasă de viitorul României cum au semnat ei statele de plată ale agenturilor străine sau ale multinaționalelor și și-au vândut pe trei arginți prestigiul moral câștigat prin opere de prestigiu. N-ar fi totuși decent să acceptăm că în România există nu numai o populație ușor de prostit cu găleți roșii, pungi de zahăr și pet-uri de ulei, ci și oameni integri, cu convingeri civice sincere și puternice, patrioți, cu dragoste de neam și țară?
Ba chiar activiștii de partid și televiziunile de casă au „descoperit” între demonstranți fel de fel de figuri compromise, bătăuși de profesie, aventurieri internaționali, inși cu mulți bani nu se știe de unde, dar gata să-i manipuleze pe cetățenii naivi și să-și atingă scopurile bătăliei cu PSD care vrea binele poporului…
Să apelăm la metoda falsei inducții: „caracatița statului paralel”, îi plătește pe protestatari: 1. nu s-a prezentat absolut nicio dovadă; 2. în stradă nu sunt oameni săraci, nu sunt pensionari care-și duc traiul de azi pe mâine, nici inși care trăiesc din ajutoarele date de social-democrați cu atâta mărinimie, nu sunt nici inconștienți, nici analfabeți ușor de păcălit, ci segmentul de vârf al societății, studenți, angajați în sfera privată unde se cer competențe, lucrători cu înaltă calificare, maturi și pensionari cu studii medii și superioare făcute pe bune… 3. Or fi fiind și săraci, inclusiv cu duhul, dar n-au ieșit la proteste pentru a primi recompense, ci pentru a salva Justiția și România.
Să mai încercăm o falsă ipoteză: dacă actuala majoritate n-ar fi atentat la independența magistraților, nici la buzunarul cetățenilor și al companiilor prin noul regim fiscal, iar cei cu dosare penale s-ar fi prezentat ca tot românul în fața judecătorilor, ei, bine, coaliția PSD-ALDE-UDMR își putea vedea liniștită de guvernare fără a mai fi deranjată de picior de demonstrant.
Din păcate, după chipul și asemănarea lor, liderii majorității de guvernământ își închipuie că toți cetățenii sunt lipsiți de discernământ și așteaptă pomană, că în România câștigătorii alegerilor nu mai trebuie să respecte Constituția și legile țării, că orice se poate băgând frica în poporeni, că se poate cumpăra, mitui cu bani orice, că toți cetățenii trebuie să iubească cu nestrămutată mândrie PSD și pe Liviu Dragnea, ca pe vremuri PCR și pe Ceaușescu.
Cât despre protestatarii care cad în păcat dorindu-și „o țară ca afară”, nu poți să faci propagandă că sunt „băștinași cu pretenții occidentale”, nici că sunt „mercenari ieftini ai unor cauze străine” de moment ce ei luptă împotriva nedreptăților, a hoției și a corupției, iar în România se fură, nu glumă. Și nu o spun eu, ci toate instituțiile statului, UE și organismele financiare internaționale. Căci dacă nu s-ar fura, am fi scăpat demult de spectrul sărăciei. Sau trebuie să ne cinstim de acum înainte hoții și corupții?
Ceea ce doare, însă, este terfelirea în noroiul politicianist a puținilor intelectuali – lideri de opinie precum filosoful Mihai Șora, cel ce la 101 ani a ieșit alături de semeni împotriva unei puteri discreționare.

Petru Tomegea

România din nou în bătaia crivățului

Bătălia politică actuală nu este numai pentru subordonarea Justiției, așa cum se susține îndeobște, ci și pentru distrugerea fibrei morale, câtă a mai rămas, a poporului român și apoi mânarea sa într-o direcție dorită de actualii corifei. Când nu mai poți discerne între hoție și cinste, între abuz și lege, între egalitate în fața judecătorului și imunitate totală, între sărac și bogat, trăsături morale precum cinste, demnitate, onoare, hărnicie, dragoste de țară devin irelevante, iar fără acestea orice popor devine gloată ușor de dus de nas. Mai adăugați mizeria, subfinanțarea din educație / sănătate și cartelarea presei, a audiovizualului ca să aveți tabloul complet al degringoladei unei țări pregătite să capituleze în fața șarlataniei.
Este clasica rețetă de distrugere din interior a unui popor, a unei construcții statale democratice, iar ambasadorul american spune că rușii ne pândesc de după colț. Sunt convins că vorbește în cunoștință de cauză. Cât de orb să fii să nu vezi campania lor de dezmembrare a Uniunii europene și NATO? Cât de orb să fii să nu vezi cum sunt speculate slăbiciunile statelor europene? Sau credeți că România face excepție.
Să nu uităm că, după atâtea invazii, vreo 13, zic istoricii, dar eu aș mai adăuga că ultima nu s-a încheiat, ale armatelor rusești, niciodată venite și rămase în alt scop decât de jaf și robie, e firească atitudinea strămoșilor și a contemporanilor de a percepe și azi amenințarea de la Răsărit, de a se teme nu atât de ruși, cât de veșnica lor foame de noi teritorii, vasali și idioți utili. Singura scăpare a noastră a fost și este apropierea de statele Occidentului democrat, de UE și NATO.
Numai că o economie liberă(?) ca a României a permis capitalului rusesc actual să-și mărească cifrele de afaceri, iar de ceea ce se temeau mulți experții europeni și câțiva analiști obiectivi români tocmai s-a întâmplat: vremea când oamenii de faceri de la răsărit vor controla jumătate din economia românească nu e departe. Firește că banii n-au miros, dar așternerea covorului roșu în fața oligarhilor ruși înseamnă politici guvernamentale proaste, făcute poate cu intenție ori amatoristic.
Din păcate, însă, alegerea între Vest și Est este repusă în discuție, iar în aceste zile se hotărăște destinul României. A câta oară? Deși pentru poporeni integrarea în NATO și UE a fost o opțiune pe cât de copleșitoare pe atât de benefică, elita politică actuală de stânga le atacă vehement, așezându-ne din nou în bătaia crivățului, care, de la Dimitrie Cantemir încoace, nu ne mai slăbește. Oricine poate vedea ce ne așteaptă dacă Justiția se va subordona politicului: ne vom pierde calitatea de aliați ai SUA și de membri ai Uniunii europene sau în cel mai bun caz vom ajunge din nou parteneri de mâna a treia, „la fundul grămezii” (România: the Bottom of the Heap, Tony Judt). Acolo unde se află statele eșuate și nimeni nu se uită la ele. Departe de lumea democrat-civilizată.
Că trăim cu această spaimă în suflet o demonstrează sutele de mii de protestatari ieșiți în stradă după câștigarea alegerilor parlamentare de către PSD. În sprijinul lor au venit aliații americani, ambasadorii statelor prietene, marile agenții de presă internaționale care stau cu ochii țintiți asupra hăcuirii legilor statului de drept în Parlament.
Lovitura de grație, însă, au dat-o funeraliile defunctului rege Mihai I: s-a văzut cu claritate că ne-a revenit mintea cea de pe urmă, cum s-a întâmplat mereu în istoria noastră. Suntem mai uniți ca niciodată asupra ideii că singurul și adevăratul vector al emancipării României ar fi fost monarhia, iar această percepție nu va putea nicidecum fi terfelită de corifeii puterii actuale.
S-a ridicat vălul populist al câștigării ultimelor alegeri, iar clasa politică, în integralitatea ei, are o problemă cât casa: înjosită de statura unui rege demn și cinstit, de o austeră moralitate, nu se mai poate ascunde șmecherește sub declarații sforăitoare despre cât de români suntem noi și cât de plin de bunăstare ne e viitorul, ci va trebui s-o și demonstreze. Ori, ori.

Petru Tomegea

Regele s-a dus pe drumul fără de întoarcere

Și nu s-a dus singur, ci a luat cu sine și speranța că România se va așeza cu demnitate între suratele ei din UE, că va scăpa odată de o clasă politică hrăpăreață, îndepărtată de propriul popor. Se vede treaba că ne urmărește un blestem: un număr foarte mare de cozi de topor, între care o mulțime de intelectuali oportuniști, au îmbrățișat cu bucurie comunismul după război, au făcut pact cu asupritorul sovietic pentru a se așeza la putere, iar poporul nu a contat nici cât o ceapă degerată. Așa cum nu contează nici acum.
Iar cozile de topor și urmașii acestora i-au ridicat osanale tătucului popoarelor, Iosif Visarionovici Stalin, când a zis că-i suntem tovarăși vrednici și, ca aliați ce-i suntem, ne-a dezarmat armata și i-a arestat pe comandanții care n-au făcut sluj, ne-a luat soldații prizonieri, împotriva tuturor legilor și cutumelor internaționale ale beligeranței. În același timp, țara a fost jefuită sistematic, inclusiv de tezaur.
Dar nu e departe clipa când vom afla adevărul despre toate actele trădării conducătorilor noștri vremelnici de atunci și de mai târziu, cei ce au făcut legăminte rușinoase în numele României și ne-au vândut în schimbul păstrării lor în funcții. Poate vom înțelege atunci de ce a fost și este menținut în sărăcie și ignoranță un întreg popor. Din pricina acelor legăminte peste capul nostru am avut o revoluție cu peste o mie de victime și cu atâtea necunoscute, de aceea urmașii cozilor de topor au continuat cutumele regimului comunist și după revoluție și ne țin departe de democrația adevărată.
Regele Mihai a înțeles intențiile sovieticilor și ale cozilor noastre de topor, a încercat să se opună, dar a fost alungat din România, punându-i-se în cârcă vagoane de minciuni pentru a fi urât de popor. Poporul însă nu l-a uitat, iar în 1992, de Paști, l-a regăsit la fel ca întotdeauna: demn, patriot, cald, sincer și drept. Încrezător în șansele României. Înălțător.
Atunci Iliescu și ai lui au înțeles că bătrânul și blândul rege e mai puternic decât ei, iar prezența sa în neamul său e un pericol pentru regimul Iliescu și afacerile tovarășilor săi. Și s-au temut nu doar de rege, cât de refacerea legăturii străvechi între unsul lui Dumnezeu și poporul său.
Dar legătura nu s-a refăcut. Dregătoriile mai-marilor noștri au fost mai importante decât viitorul românilor. Deși era singurul care putea să rezolve înapoierea și defazarea României prin apropierea rapidă de monarhiile Europei, de Occidentul civilizat și dezvoltat, cozile de topor și-au continuat drumul spre „democrație originală”, un fel de regim de putere personalizată, construit în jurul tătucului Iliescu după model ceaușist, model al cărui ultim reprezentant am vrea să fi fost Iliescu. Numai că mereu se ridică noi și noi pretendenți.
Ei, bine, după ce l-au urgisit și în mod conștient nu i-au permis să revină pe tron, probabil după ce a întrebat la Moscova ce și cum, azi toți liderii PSD au devenit regaliști și deplâng moartea fostului suveran. Fără un dram de rușine și decență. Dă bine la electorat. Ca și atunci, demnitatea nu le dă ghes, iar de onoare nu poate fi vorba acum la foștii comuniști, așa cum n-a fost niciodată.
Ba chiar speculează mâhnirea populară și doliul național măcelărind în Parlament statul de drept și legile Justiției, fiindcă statele dezvoltate și democratice, mai cu seamă monarhiile, au ca fundament starea de dreptate și egalitate a tuturor cetățenilor în fața legii, inclusiv a conducătorilor vremelnici. Ceea ce puterea politică de azi nu vrea să înțeleagă și creează un sistem legislativ în care diriguitorii să nu mai poată fi atinși de brațul legii. Iar asta regele Mihai nu ar fi acceptat niciodată.
S-a dus așadar Regele nostru, ne îngropăm speranțele în viitorul României odată cu el și ne trezim din nou goi în fața istoriei și a zilei de mâine. Cu aceeași clasă politică hrăpăreață, lipsită de dragoste de țară, cu aceeași corupție generalizată, cu același nesaț pentru hoție și șmecherie. (Vă rog să mă contraziceți, stimați cititori, dar cu argumente! De promisiuni deșarte și minciuni sfruntate sunt sătul.)

Petru Tomegea

A intrat dihonia în PSD

Însă nici pentru PSD, nici pentru partidele din Opoziție n-ar trebui să fie o bucurie. Momentul nu este unul prielnic răfuielilor interne căci este vremea construirii politicilor publice pentru anul viitor când se va a vedea cu claritate dacă reforma fiscală plină de amatorisme este una profitabilă mediului de afaceri și angajaților, iar prognozele nu sunt deloc încurajatoare. În consecință, partidul ar fi avut nevoie de unitate, forță și determinare pentru a face față unui sfârșit de an aglomerat și cu strada în revoltă.
Care este sursa dihoniei și cine i-a deschis ușa în partid? Ei, bine, sursa este cunoscută demult, dar, angajați într-o perpetuă campanie electorală, membrii comisiilor și ai comitetelor din frunte n-au mai catadicsit să se ocupe „de amănunte”: social-democrații și-au pierdut demult doctrina și ideologia, liantul și atractivitatea, acestea fiind înlocuite cu interesul personal al liderului și al câtorva comilitoni devotați, acum tot mai izolați, zice presa. Decizia politică la vârf nu mai este demult democratică, marea masă a membrilor pierzându-și încet-încet dreptul de a hotărî direcția politică internă și externă, politica de organizare și cadre, asumarea guvernării alături de alte formațiuni…
Ideea de reprezentare a interesului general, atât al membrilor de partid cât și al electoratului propriu, nici nu mai contează de moment ce principalii lideri, naționali ori locali, parlamentarii, oamenii de influență ies pe cont propriu la televizor ori pe rețelele de socializare cu puncte de vedere diferite, arareori în consonanță unii cu alții, toate exprimate în numele partidului. Or asta înseamnă slăbirea coeziunii interne, diminuarea puterii leadershipului central, dezorganizare și renunțarea la principiile democratice. Este clasica rețetă de spargere a unei formațiuni politice.
Lipsa suportului întregului partid pentru decizia politică la vârf este evidentă, chiar dacă liderul suprem se exprimă întotdeauna în numele întregii formațiuni. Uitând că social-democrația înseamnă luptă pentru egalitatea tuturora inclusiv în fața legii, înseamnă luptă pentru dreptate socială și limitarea participării oligarhilor, a claselor avute la exercițiul puterii în stat, PSD are cei mai mulți cercetați penal aflați deasupra legii prin neridicarea imunității parlamentare și cei mai avuți politicieni, evident, în funcții de mare răspundere. Unde a dispărut social-democrația românească în numele căreia a fost fondat partidul lui Ion Iliescu?
Este adevărat că PSD a fost croit de la început de către Ion Iliescu, primul său președinte, ca un partid de lider unic, legându-și soarta de suișurile și coborâșurile, inclusiv cele omenești dar și penale, ale acestuia. Au fost încercări timide de schimbare a acestei realități, dar următorii lideri n-au acceptat-o, ba din contra, de la Iliescu încoace tendințele autoritariste au câștigat teren, iar azi sunt în punctul culminant. Or asta înseamnă că partidul a devenit clan, gașcă, mafie… și poate dispărea odată cu liderul atotputernic, ceea ce nu mai e normal pentru o Românie integrată în UE, nici pentru social-democrații adevărați. Câți mai sunt.
Și iată că inevitabilul s-a produs: Liviu Dragnea a fost condamnat într-un dosar penal, urmând ca Justiția să se pronunțe în alte două cauze mult mai grele decât prima, Belina și TelDrum. Evident că viitorul său politic, cu toate strădaniile sale și ale tovarășilor, e pus sub semnul întrebării. Ce se va întâmpla însă cu partidul, legat ombilical de tribulațiile sale juridice? Dar cu gruparea care-l susține necondiționat?
Că partidul nu este pregătit să gestioneze perioada post-Dragnea se vede cu ochiul liber: în loc să găsească o personalitate care să scoată formațiunea din zona mocirloasă de față, oamenii de încredere ai liderului suprem au dat în mintea copiilor. Scot limba unii la alții, convoacă mitinguri naționale pe teme naive precum statul paralel, atacul lui Soros împotriva României, ajunsă colonie a imperialismului, se joacă prostește cu apartenența la NATO și UE… Ce fel de partid mai e și ăsta?

Petru Tomegea

Liderii slabi se ascund în spatele românilor

Se mai ascund și în spatele unor instituții ale democrației și ale statului de drept fără a se gândi o clipă că prezența lor păguboasă le poate slăbi și chiar compromite. La fel cum se ascund în spatele votului ca și cum acesta ar reprezenta fosta cooperativă ”Nufărul” a cărei treabă era spălarea și înălbirea rufelor pătate.
Dacă pitirea lor în spatele unor instituții stârnește mânia multor cetățeni, chiar a colegilor și a subordonaților, ascunderea în spatele românilor priviți ca masă de manevră, ușor de manipulat, înseamnă o întoarcere în trecutul „mustului care fierbe” al lui Goga, prin „ fierberea mustului” înțelegându-se recrudescența naționalismului mișcărilor legionare în ajunul celui de-al II-lea Mare Război. Asta deși noi ne aflăm în anul 2017, cu unul înainte de Centenarul României.
Dar exemplul cel mai elocvent este acela al lui Nicolae Ceaușescu: i-a ridicat în slăvi pe români și pe strămoșii lor geto-daci, pe Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare, Decebal și Burebista între care și-a pitit tabloul cu sceptrul în mâna dreaptă ca un mare suveran și până în ultima clipă a crezut că Marea Adunare Națională și tovarășii săi îl vor scăpa de mânia popular-proletară și agenturi străine.
Interesant e că, pus în fața revoltei populare din decembrie, a încercat mituirea populației ieșite în fața Palatului său cu o sută de lei… Acum exemplul i-a fost urmat cu aceeași nerozie de actuala putere de guvernământ, înlocuind termenul populație cu români, iar suta de lei, mare cât roata carului atunci, cu nici 3 (trei) lei (o pâine amărâtă) azi.
Dar, dacă ideea cu suta de lei a lui Ceaușescu a fost spontană, ideea mituirii populației după câștigarea alegerilor a făcut parte din programul de guvernare. Poporenii săraci și-au dat astfel votul, fiind îndoctrinați din timp pentru a sări de partea corupților de la vârf când vor ajunge justițiarii la ei, de aceea năzuiesc spre butoanele justiției, ca să-și scape libertatea și averile făcute peste noapte.
Într-o asemenea stare de încleștare cu justiția i-a prins comunicatul oficial al Departamentului de stat al SUA în care li se cere să lase justiția în pace, comunicat venit cu siguranță după epuizarea tuturor mijloacelor diplomatice de care dispune principalul partener militar al României, inclusiv atenționarea directă a celor ce și-au făcut un obiectiv măreț din mutarea sentinței justiției de la Înalta Curte la Palatul Kiseleff.
Așa s-a născut replica plină de năduf și minciuni a „Senatului și a Camerei Deputaților” împotriva celui mai important aliat. Numai că vitejia președinților Dragnea și Tăriceanu s-a pitit în spatele celor două camere parlamentare, în numele cărora au și semnat răspunsul, uitând că orice declarație a Legislativului român se ia prin votul tuturor parlamentarilor. Care au și protestat pe toate canalele făcându-i de rușine.
Iar minciunile sunt următoarele: 1. se vorbește de dosare făcute la comandă politică, dar nu se prezentă măcar o urmă de dovadă a comenzii politice; cine și când a dat ordin? 2. SRI a intervenit în „câmpul tactic” pentru a scoate din prim-planul politicii pe liderii aleși. Nici intervențiile lui Coldea n-au lăsat vreo urmă. 3. SUA se amestecă în treburile interne, iar de la Ceaușescu încoace n-a putut nimeni dovedi că americanii, UE, ambasadorii au impus Parlamentului României sau Guvernului ce decizii să ia.
Dar nu pe adevăr mizează cei certați cu legea, ci pe victimizare în fața propriului electorat ale cărui motivare și încredere încep să slăbească. Nu de altceva au adus 30 de autocare cu susținători la festivitatea Zilei Naționale, deși sus-zișii lideri s-au ascuns de ochii lumii și de camerele de luat vederi ale televiziunilor.
Ei, bine, în joaca asta de-a ascunsul, au renunțat la reprezentarea Legislativului în poza de grup a Puterii politice din România, dezechilibrând imaginea statului prezent doar cu Președinția și Executivul, ceea ce nu cred că mai e posibil în altă țară. Nu cumva lupta cu „statul paralel” atentează asupra ideii de patrie și unitate națională?

Petru Tomegea

România la mâna impostorilor

Ce sunt impostorii? După dicționar, sunt niște șarlatani care încearcă prin minciuni și prefăcătorie să treacă drept altcineva. Cine sunt impostorii politici? Sunt indivizi cu o poftă nemăsurată de putere și avere care prin inducere în eroare, promisiuni fără acoperire și manipulare populistă au păcălit alegătorii pentru a ajunge în funcții și demnități publice, deși cartea lor de vizită, competențele obținute prin studii nu au vreo legătură cu fișa postului râvnit. Ceea ce n-ar fi un capăt de lume dacă ar avea măcar chef să învețe a fi buni profesioniști și buni cetățeni.
Aș mai observa că, de obicei, impostura politicianului face casă bună cu impostura intelectuală, chiar cu repetenția: cei mai mulți au studii derizorii și târzii ori au obținut patalamale care atestă absolvirea unor așa-numite „fabrici de diplome”, aceleași furnizându-le masterate și chiar doctorate, cele mai multe cu lucrări plagiate. Cu alte cuvinte, au debutat în carieră cu un furt intelectual, în general rămas nepedepsit, căci au avut grijă tovarășii legiuitori să dezincrimineze aproape total copiatul. Dar viața se răzbună: inconsistența pregătirii se vede deîndată ce deschid gura sau se apucă a scrie politică pe Facebook, iar numărul acestora la vârful politicii este copleșitor.
Cine a crezut că o țară admisă în NATO și Uniunea Europeană poate fi condusă de amatori, la întâmplare, cu improvizații de azi pe mâine, fără a stăpâni științele politice și economice primește în aceste zile un răspuns rușinos: din pricina impostorilor cățărați în posturi importante, ne lipsesc oamenii înalt calificați pentru împlinirea unor reforme vitale României precum a Justiției, a finanțelor, a administrației, a educației, a sănătății…, iar rezultatele ne umplu de oprobriu la Curțile Europene și nu numai.
De ce nu poate fi încă dislocat sistemul imposturii? Fiindcă impostorii s-au cocoțat într-o superclasă privilegiată și restrictivă în care se pătrunde prin lipsa meritelor, a demnității și a onoarei. Intră acolo oamenii de încredere ai impostorilor, numai yesmeni, iar la loc de cinste stau cei ce au jecmănit statul, au dosare sau condamnări penale. Priviți lista primilor 100 de „bărbați de stat” ai social-democraților și meditați. Nu vă mirați! Au ajuns acolo prin votul nostru liber(?).
Norocul nostru este că în 2016 „strada” s-a trezit după omorul de la #Colectiv când pe altarul incompetenței, abuzului și al imposturii au fost sacrificați 65 tineri nevinovați. Șocul a fost același ca la Revoluție, măturând guvernul Ponta. Lecțiile din 1989 și de la Colectiv au fost repede uitate și a fost nevoie să fie reînvățate după nenorocita OUG 13, iar de atunci strada nu mai are liniște, așa cum nu au liniște nici impostorii corupți care vor să scape sugrumând statul de drept.
Astfel a apărut din neantul gândirii liderului pesedist Liviu Dragnea războiul cu „statul paralel”, adică cu justiția care le face corupților dosare penale, deși au câștigat alegerile, obligându-ne să înțelegem că nu judecătorii stabilesc nevinovăția, ci votul. În consecință, s-au stabilit oștile și combatanții, de o parte și de alta a tranșeului, adică țara, numai că după începerea confruntării „strada” a primit întăriri de la partidele de opoziție, sindicate, Uniunea Europeană și Guvernul SUA.
Că sunt impostori ajunși la vârful politicii românești se vede din necunoașterea istoriei. Dacă nu ne mai aliem cu Occidentul dezvoltat și civilizat spre care ne-au îndreptat pașoptiștii acum aproape două secole, cine ne va garanta că nu ajungem gubernie rusească? Cu cine se va alia PSD în afară de Vladimir Putin, Aleksandr Lukașenko, Viktor Orban…? Și dacă vrea cu tot dinadinsul să ne închine țara Kremlinului și să ne scoată din UE și NATO unde am intrat cu atâtea sacrificii, de ce nu ne spun verde în față și umblă cu alba-neagra?
Firește că întrebările de mai sus sunt legitime atât timp cât planurile impostorilor nu mai au legătură cu idealurile naționale, ci cu propriile interese. Iar interesele lor țintesc scăparea de dosare penale. Așa s-a ajuns ca reformele justiției să le facă înșiși penalii. De aceea iese din nou lumea în stradă.

Petru Tomegea