Încheierea carierei politice la români

Încheierea carierei politice la români

Ultima campanie electorală a pus punct unor cariere politice care ar fi trebuit să se încheie demult, câteva dintre ele chiar înainte de a începe. În lipsa unei (auto)evaluări obiective, nu sunt puțini aceia care ies în șuturi sau pe ușa din dos a scenei politice fiindcă n-au știut să se retragă la timp. Dar o întrebare trebuie pusă: ce a câștigat România prin candidaturile faliților, inclusiv ale Elenei Băsescu? De pierdut se știe ce a pierdut: o groază de bani pe publicitate electorală, pe mii panouri cu chipurile lor fotoșopate, multe răspândite prin lanuri de barabule și păpușoi, și pe hectare de bannere legate de stâlpii pentru iluminat public. Ce s-a ales din mandatul EBA la PE în afara rușinii țării, a hohotelor de râs și a greșelilor de exprimare spre deliciul publicului? Nu mai bine își vedea de ale ei? S-a încăpățânat să mai candideze și la recentele alegeri parlamentare, că doar e „fata lui tata“, iar acum colegii o acuză că din pricina ei PMP a rămas de căruță, fiind amenințat cu dispariția / disoluția.

Disoluție la care a pus umărul și tatăl său, fostul președinte Traian Băsescu. Nici el nu stă grozav cu autoevaluarea: și-a închipuit că bucureștenii nu mai puteau de atâta drag „de Băse“ și-l vor alege din nou Primar General, numai că dragostea poporenilor, ca orice dragoste, e frunză în vânt, iar alegerile au fost pierdute destul de rușinos. O foarte mare vină au avut-o și comilitonii care nu l-au tras de mânecă la timp – au sperat că, odată cu fostul Zeus, vor mai prinde și ei o ciozvârtă de putere…

Să privim mai departe la gașca lui Liviu Dragnea, mare șmecher de Teleorman. Era convins că are România la degetul cel mic, iar un braț al Dunării și un lac, Belina îi deveniseră moșie proprie, e drept că nu erau singurele, ca să-l binedispună alături de tovarăși și țiitoare. În același timp, poporenii așteptau cu ochii în soare să scape de belele și de sărăcie. Cu toate că era moșier sadea, deși PSD îi apără pe săraci, în 2016 a adunat o mulțime de voturi de la cei ce așteptau ca fraierii reformele necesare în Justiție, Educație și Sănătate, că în Administrație își pitise mai bine de o mie de prietenași cu tot cu amante. Ce a rămas în urma cetei sale trimise acasă de alegători în sfârșit, ceată aleasă după chipul și asemănarea sa: Cătălin Rădulescu, Liviu Pleșoianu, Nicolae Șerban, Eugen Nicolicea, Codrin Ștefănescu, Viorica-Vasilica Dăncilă…? Echipă care nu s-a remarcat prin nicio competență, dar a scos în stradă sute de mii de protestatari din pricina măcelăririi legilor anticorupție ca să-și scape jupânul de pârnaie.

Un alt mofluz politic, dar învârtit în afaceri, Viorel Cataramă, cândva membru de vază și senator al PNL, tânjind mereu după titulatura supremă, fie în stat, fie la partid, numai că, ce să vezi, „n-are cu cine“! Nici colegii, nici alegătorii nu-l vor, însă el se face luntre și punte, nu se lasă, candidează și iar candidează și … nimic. Rămâne la… saltea. În aceeași oală intră destui inși cu tupeu nemăsurat, genii neînțelese precum Alexandru Cumpănașu, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu, Viorica-Vasilica Dăncilă, Cătălin Ivan, Ramona Bruynseels, Marean Vanghelie…, dacă luăm în seamă doar ultimele campanii electorale, inclusiv aceea prezidențială.

Ce spuneți însă de Călin Popescu-Tăriceanu, fost prim-ministru al României, om de afaceri cu oarece succes, aflat acum la a V-a căsnicie? Nu se strofoca el zilnic pe ecranele televizoarelor să ne arate cât de priceput / important este ca politician și cât de proști suntem toți ceilalți? Evident, în afară de Victor Ponta, alt mofluz, și el fost prim-ministru, îmbătat de sine, cu care a făcut o pereche hazoasă în încropeala lor politică Pro România. Ambii, pe cât de berbanți, pe atât de aroganți. În cazul lor au pus mulți umărul la eșec: o campanie electorală costisitoare / agresivă în mass-media, 24 de ore din 24, croită parcă pentru analfabeți, plină de acuzații aberante la adresa întreg spectrului politic, cu o mulțime promisiuni goale imposibil de pus în practică, cu toți maeștrii manipulatori de la televiziunile lui Dan Voiculescu. Și? Vax albina! Adio și-un praz verde!

Petru Tomegea

Dilema PSD: a câștigat sau a pierdut alegerile?

Dilema PSD: a câștigat sau a pierdut alegerile?

După votul din 6 decembrie, cea mai importantă formațiune politică românească practică un discurs fără legătură cu realitatea, unul demn de narațiuni SF, și anume că a câștigat alegerile, fiind îndrituit să desemneze prim-ministrul și să guverneze țara, iar ceilalți, pierzătorii, „luzării“, recte actuala coaliție de guvernământ, nu ar avea absolut nicio legitimitate să conducă România. Pe deasupra, „guvernul de politruci“ „Mîțu“ propus de faliții liberali și aliații lor „neomarxiști“ ar fi cel mai ticălos, mai incompetent din istoria României, iar prim-ministrul Mîțu, „cel mai mare gropar al României“, cel mai puțin pregătit, cel mai furăcios din toate timpurile, cu comanda la „străini“, la liderul de partid Orban și la Iohannis, cei „pierzători“.

În aceste condiții îl acuză pe președinte de dictatură și încălcarea Constituției că nu vrea să le dea lor, câștigătorilor „la scor“ a alegerilor, guvernarea pe deplin meritată. Așa că au decis să se plângă pretutindeni, mai ales la „Înalta Poartă“ (de care râdeau pe vremea lui Dragnea, voievodul de Teleorman, adică UE, CE, PE), că democrația românească a eșuat, iar social-democrații nu sunt luați în seamă. În consecință, au decis că n-au ce căuta la consultările pentru formarea noului guvern la Cotroceni fiindcă „jocurile au fost deja făcute“ fără ei, câștigătorii legitimi. Cântă pe aceeași voce și la aceeași masă cu „marii patrioți“ de la AUR.

Să încercăm să ieșim din discursul electoralist al lui Marcel Ciolacu ca să putem discerne adevărul de minciună și manipulare: este adevărat că PSD a câștigat cu 219 384 electori în plus față de PNL, numai că partidul singur nu are suficiente voturi pentru o majoritate parlamentară și nici nu are cu cine se alia fiindcă a rămas izolat, iar, în afară de AUR, și acesta nesigur, nimeni nu a vrut să se lipească de pesedei pentru o coaliție de guvernare. Ceea ce înseamnă că nu poate asigura o majoritate favorabilă învestirii unui guvern social-democrat, iar pentru asta nu e vinovat Iohannis, nici Orban, ci numărul mic de voturi ale PSD. 

De ce nu a reușit PSD să încheie o alianță postelectorală pentru a alcătui o majoritate capabilă să susțină un guvern? Fiindcă spectrul electoral a suferit modificări, se pare ireversibile, iar bazinul electoral de stânga cu greu mai depășește 33%, prea puțin pentru a putea guverna. Și nici perspectiva nu se arată optimistă în viitorii 4 ani. Fenomenul bântuie și Apusul european.

Și totuși liderii partidului, cel mai vocal fiind dl Ciolacu, insistă că i s-a furat dreptul de a da prim-ministrul și de a alcătui guvernul în virtutea faptului că are după redistribuire mai mult cu 3 – 4% decât liberalii care, după ce s-au aliat cu USR – PLUS și cu UDMR, au reușit să obțină 260 de voturi pentru învestirea guvernului Cîțu. Și cu asta, basta!

Numai că toate cele ce s-au întâmplat după alegeri pe scena politică sunt prevăzute în Constituție: art. 103 (1) „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.“ De aceea, a continua să susțină încălcarea principiilor constituțional-democratice miroase a altceva. A ce?

Miroase a manipulare: PSD a prins un moment postelectoral de mare vizibilitate publică și a decis să-l fructifice pentru a câștiga un cap de pod necesar relansării mediatice a partidului. Ceea ce este absolut normal. Anormal este altceva: în loc să vină cu proiecte valoroase pentru ieșirea din pandemie și din criza economică, în loc să susțină campaniile de reformare a instituțiilor statului a educației, a sănătății, în loc să susțină campania națională de vaccinare, partidul rămâne cantonat într-o bătălie politică fără sens și fără șansă de reușită, ostilizând întregul spectru politic. 

Firește că populismul l-a ajutat în recenta campanie electorală, dar, în afară de a gâdili la burtă electoratul, mai e nevoie și de altceva: de viziune politică modernă, de ridicarea competitivității economice, de integrare profundă în UE și NATO… De când ne apucăm de treabă?

Petru Tomegea

Cine ne reprezintă?

Cine ne reprezintă?

Am trăit s-o vedem și pe asta: în loc de jocuri politice, de care nu cred că vom scăpa vreodată, avem acum și joacă politică a unor proaspeți parlamentari care nu sunt în stare să înțeleagă că statul se conduce după reguli. De demonstrat.

Un vechi adagio aparținând lui Titu Maiorescu ne sfătuia părintește: „Păzește-te a doua zi după succes!“ Explicația e simplă: scăpați de stresul bătăliei și plini de euforie, lăsăm garda jos, permițând celorlalți, inclusiv concurenților, să ne descopere vulnerabilitățile, să ne vadă părțile ascunse, făcându-ne de rușine față de semeni. Tocmai asta fac liderii AUR acum.

E suficient să privești peisajul politic postelectoral ca să realizezi că selecția unor cetățeni responsabili și competenți pentru activitatea principală a Legislativului, aceea de a concepe și aproba legi necesare dezvoltării economice și reformării sectoarelor vitale ale societății românești pentru următorii 4 ani, funcționează anapoda și ajung să ne reprezinte inși care nu știu cu ce se mănâncă pretențioasa activitate de conducere a unei țări. Inși care, în ignoranța lor, nu înțeleg că politica este o știință complicată, chiar o artă, și trebuie învățate pentru a putea servi cu cinste și abnegație patria. Ne-am cam săturat de ageamii ajunși nu se știe cum în frunte.

Nu e rău că liderii AUR se dau mari patrioți, dar e periculos diplomatic să fluture din nou harta unei Românii Mari cu tot cu Cadrilaterul bulgăresc, cu tot cu Transnistria din pricina căreia avem un contencios dificil cu Federația Rusă, redeschizând absolut inutil vechi răni ale relațiilor cu vecinii noștri. Nu e rău că vor să elibereze țara de staliniști și KGB-iști, aflați acum în ultimii ani de pensie, dar și-au promovat pe listele de parlamentari destui foști securiști, între care doi ofițeri participanți la reprimarea Revoluției timișorene – Francisc Toba și Nicolae Roman plus o mulțime de alte cadre „militare“ controversate.

Cu un tupeu ieșit din comun, copreședintele AUR, George Simion, s-a jeluit în public că „a pierdut vremea degeaba“ întâlnindu-se cu președintele ales de peste 6 milioane de cetățeni, amenințând că altă dată nu se va mai duce și n-am înțeles ce caută insul acesta în politică. Așa va spune și despre Parlament, și despre Guvern, și despre Justiție, fiindu-i probabil dor de Comitetul Central al PCR și secretarul general care făceau totul, iar Marea Adunare Națională aproba în unanimitate.

Continuându-și imberb ofensiva mediatică, a încercat să deturneze comemorarea victimelor revoluției din Timișoara, fiind alungat de către mulțime, de adevărații eroi și protestatari rămași în viață, cu epitete deloc onorabile: „Gunoiule, mincinosule, manipulatorule!”, „Pentru ce am luptat în Revoluția asta? Rușine să vă fie, tâlharilor!”, ”Nenorocitule”, „Provocator nenorocit”…

Debordează de aroganță și-și încordează mușchii la televizor împreună cu tovarășii săi, lăudându-se în gura mare că AUR va demola  sistemul politic românesc învechit în rele, va da jos guvernul ticălos și-l va suspenda pe președinte, va rade de pe fața pământului partidele vechi, pline de hoți și corupți, ca în final să avem un singur partid, AUR, curat ca lacrima, și o țară minunată „Grădina Maicii Domnului“. La fel ne promitea și „cel mai iubit fiu al poporului“, dar, în plus, ne dădea și o sută de lei.

În bătaie de joc față de instituțiile statului, delegația AUR întârzie voit la întâlnirea cu președintele la Cotroceni, iar „Eu, Diana Iovanovici Șoșoacă“ face mișto de președinte punându-și de-al naibii masca sub nas și apoi dând-o jos ostentativ, așteptând probabil o reacție din partea acestuia, reacție absolut necesară pentru a se da măreață apoi și a se victimiza, numai că Iohannis s-a făcut că nu o vede. N-am înțeles totuși ce a păzit SPP. Aceștia să fie „conducătorii pe care îi merită această țară“ așa cum clamează liderii AUR-iți? Vor fi aceștia în stare să-și salveze poporul din ghearele pandemiei, să dezvolte economia, să reformeze Educația și Sănătatea cu astfel de naivități? 

Deocamdată e clar că se pricep doar la o joacă politică nenorocită și la circ mediatic, însă cu așa ceva România nu poate face pași înainte.

Petru Tomegea

Mihai Tudose și maimuța cu briciul

Mihai Tudose și maimuța cu briciul

PSD își continuă campania electorală cu aceeași virulență de la căderea propriului guvern în noiembrie 2019 și până în ziua de azi, așa cum o face din ’90 încoace indiferent că este la Putere ori în Opoziție. Semn că partidul nu-și găsește liniștea spre a se apuca de treabă. Ne amenință mereu că se apucă, dar de a doua zi o ia de la capăt cu beștelirea și desființarea adversarilor. Politică de două parale.

Social-democrații își selectează mesagerii, comunicatorii, fruntașii  în funcție de un singur criteriu: „să aibă cuvintele la ei“, adică să caute cuvântul, nu acela „care spune adevărul“, ci acela care „bubuie“, sperie, îngrozește și înroșește ecranul TV, comentat buluc în mass-media de comilitonii din audio-vizual și presă. Nicidecum nu se cere competență, pricepere, știință de carte, însușirea limbii române corecte, ca să poată interveni cu folos în discuțiile despre dezvoltare economică, reforme sociale, politici educaționale ori ridicarea standardelor din Sănătate. Se cere doar mătrășirea adversarului.

Mihai Tudose este unul dintre mulții comunicatori selectați în baza principiului de mai sus alături de Marcel Ciolacu, Gabriela Firea și, cândva, Liviu Pleșoianu, cu tandemul Codrin Ștefănescu – Olguța Vasilescu. Că la Sorin Grindeanu nu se uită nici ai săi. Nu am dovezi că le scrie altcineva discursurile așa cum a aflat presa, dar nu e exclus văzând cuvintele, ideile stereotipe. „Scriitorii de discursuri“ vin de la „tovarășul Ceaușescu“ și „tovarășa sa, Elena“ care aveau dificultăți chiar în citirea respectivelor texte și înțelegerea lor (codoiul!).

De ce revine în prim-plan Mihai Tudose, fost prim-ministru demis de Liviu Dragnea pentru incompetență? Cel ce a preferat să-și recupereze ficusul de la Palatul Victoria în loc să meargă să-l întâmpine pe prim-ministrul Japoniei Shinzo Abe şi pe soţia sa, Akie, la 16 ianuarie 2018? Fără exagerare, este cea mai mare gafă de politică externă a României! Iată ce declara un oficial japonez din suita lui Abe: „Sunt însoțit de 17 companii de top japoneze din diverse domenii, precum dezvoltarea infrastructurii. Creează mai multe locuri de munca în țara dumneavoastră“. Ei, bine, noroc de președinte, că ditai prim-ministrul Mihai Tudose a făcut țara de rușine cosmică fără a fi tras de nimeni la răspundere, deși avem Justiție, DNA, Parlament, Guvern… Era prima vizită a premierului Japoniei în ultimul secol. Și acum are tupeul să se ceară iarăși „la butoane“?

Să revenim. Iată cuvintele menite să șocheze nu numai spațiul public, ci și bunul simț: ”Nu daţi briciul pe mâna maimuţei!… „Au optat românii pentru guvern PNL sau pentru Mâţu premier?“ „Guvernul Mâțu…“, „Jocurile foamei de Putere…“, „luzării alegerilor“…

Maimuța este Florin-Vasile Cîțu, candidat la funcția de prim-ministru al României, absolvent al Grinnell College, SUA, master în economie la Iowa State University, cu doctorat tot la Iowa State University unde este și profesor titular. Cine este Mihai Tudose: absolvent la 35 ani de Științe juridice la o fabrică de diplome, cu un doctorat la Academia de Informații dovedit plagiat. A și cerut oficial Ministerului Educației să renunțe la titlu. Dar un lucru e cert: învățământul academic făcut pe bune l-ar fi dotat cu ceva înțelepciune și respect față carte și de semeni, ceea ce nu se vede.

Înțelegem bătălia politică, dar stâlcirea numelui de familie Cîțu > Mâțu și porecla „maimuță“ ar putea atrage un proces în instanță în condițiile în care CNA, dominat politic de PSD, nu reacționează decât la adversarii partidului în cauză.

A trecut campania electorală în care dl Tudose n-a intervenit nici măcar să-și susțină programul partidului, darmite să critice cu argumente științifice, doar este specialist în drept, intențiile PNL în domeniul Justiției ori măcar programul economic al „Mâțului“, pentru gestionarea acestei perioade complicate și ieșirea din criză.

În schimb, Mihai Tudose are cuvintele la el cu care dă în cap adversarilor politici, iar genul acesta de comportament de circ a prins la electoratul fără carte din care se alimentează de 30 de ani PSD. Comportament care se întinde ca râia și la alți competitori din același aluat.

Petru Tomegea

Fudulia se plătește

Fudulia se plătește

În România, partidele și liderii s-au obișnuit să-și trateze simpatizanții și adversarii de pe poziții de forță, considerând că voturile se vor aduna la cei ce lasă impresia că au puterea la degetul cel mic. Numai că impresia ține de percepție, nu de realitate, iar aroganții politici mereu le confundă. Acum a sosit scadența. Ei, bine, deși exemplele ratării politice au fost și sunt la tot pasul, aroganții, adică fudulii, trufașii, infatuații politici… s-au înmulțit în ultimii ani. În fapt, ei continuă politica șmecherilor încetățenită demult în fruntea eșichierului național și care a dat ceva rezultate la urne. Până mai ieri.

Odată cu lecțiile învățate de cei peste 4 milioane de români care muncesc și trăiesc în statele dezvoltate și democratice ale lumii, lecții deprinse câine-câinește și de mulți rămași acasă, s-a înțeles că politicienii trebuie să-i servească pe poporenii plătitori de impozite și taxe, că nu sunt supraoameni, zei și zeițe, cum se cred, ci depind de votul alegătorilor. Greu de acceptat pentru politicaștri, sforari, manipulatori și șmecheri! 

În această cheie, să privim cu realism eșecurile politice ale ultimei confruntări electorale: 

• partidele nu au reușit să-și convingă membrii și simpatizații să iasă la urne. Și nu numai frica de pandemie i-a reținut acasă, cât neîncrederea și lipsa de atractivitate a ofertelor electorale improvizate, pline de naivități, dublate de aroganța propunătorilor. Toți se dădeau de ceasul morții să-și arate bicepșii pe rețelele sociale și la televizor, iar opozanții erau discreditați, batjocoriți ca și cum nu le-ar fi fost semeni. Toți făceau și desfăceau gheme politice încurcate, toți se vedeau mari diriguitori, mari conducători de mulțimi dornice să le aplaude propunerile. Însă modelul politicii de forță a lui Trump cu destui imitatori în România s-a dovedit falimentar. Ba a și impus politologilor un nou termen: trumpismul. De aceea, nici o formațiune politică nu a obținut scorul care a fost anticipat cu o veselie suspectă după alegerile locale din septembrie.
• PSD a rămas sub 30% acolo unde l-au așezat aventurile voievodului de Teleorman. Degeaba se împăunează acum cu alcătuirea guvernului fiindcă nu mai are „cu cine“, adică nu mai dispune de nici un aliat pe scena politică, așa că nici măcar nu se poate gândi la un guvern minoritar. Ceea ce stârnește hazul este festivalul de acuzații de hoție la adresa celorlalți competitori, uitând că a pierdut guvernarea din pricina percepției de corupție pe vremea nemeritat uitatei Viorica-Vasilica Dăncilă.
• Cei mai loviți au fost și cele mai arogante și superficiale figuri de politicieni, foștii prim-miniștri: Călin Popescu-Tăriceanu și Victor Ponta. Au căzut în tranșeele statului paralel existent doar în mintea lor și a jurnaliștilor mardeiași, puternic stipendiați de oamenii cu bani din jaf. Grozavă afacere să „furi“ banii hoților!
• PNL a decontat o guvernare problematică generată de numărul mare de decese și infectări, de închiderea școlilor, a bisericilor și a localurilor, de răspunsul debil al sistemului de sănătate, însă eroismul cadrelor medicale, sacrificiul lor constituie piatra de temelie pe care se vor construi noile spitale. Aștept cu nerăbdare să văd un proiect național al sculptorilor și al arhitecților dedicat măreției, sacrificiului, eroismului celor ce și-au dat viața pentru semenii lor.
• Președintele Iohannis și PNL au greșit în abordarea campaniei electorale de pe poziții autoritare, exclusiviste, uitând că, așa nocive cum sunt anumite mișcări politice, ele reprezintă un număr de cetățeni români, iar cetățenii trebuie să fie toți tratați egal în fața legii și a conducătorilor. Aroganța și duritatea procedurilor de distanțare fizică le-au furat dreptul de a se declara învingători. 
• Cât despre AUR, să recunoaștem că circul politic al lui Vadim ne-a lipsit în acești ani, deși n-a făcut decât să învenineze spațiul public fără a crea absolut niciun beneficiu României. Unele partide democratice s-au întărit însă prin existența acestuia, iar „așa nu“ s-a învățat. Să nu ne fie rușine cu Vadim. Și el a fost de-al nostru la fel cum votanții AUR sunt și ei de-ai noștri.

Petru Tomegea

AUR – URA – RAU

AUR – URA – RAU 

Fiecare partid își alege numele și sigla în funcție de atractivitate, ideologie, doctrină, intenția și dorința fondatorilor, de aceea e bine să știm ce și-a propus fondatorul George Simion în septembrie 2019 când și-a botezat formațiunea „Alianța pentru Unirea Românilor“, cu varianta engleză „Alliance for the Unity of Romanians“. O observație ambarasantă: engl. unity înseamnă unitate, nu unire! Simptomatic, confuzia între Unire și Unitate continuă și în manifestul-program cu care AUR a devenit a patra forță politică în România, surclasând aroganța lui Victor Ponta & Călin Popescu-Tăriceanu cu PRO România și PMP-ul altui arogant, Traian Băsescu. Electorii acestora, însă, nu vor rămâne nereprezentați căci voturile li se vor împărți proporțional formațiunilor câștigătoare.

Zice-se că această confuzie ar fi intenționată, unul fiind mesajul pentru spațiul european al corectitudinii politice și altul, mesajul pentru uzul intern: s-a speculat filonul unionist rămas de la romanticul Pod de Flori, încă activ și aducător de ceva voturi. Tot mai puține. Din păcate, politicieni de doi bani și-au băgat coada în ideea de Unire, că Unitatea … se visează doar la 1 Decembrie.

Câțiva analiști spun că sigla a atras voturile, AUR-ul fiind metalul sclipitor, mitic și mitologic, dar nu cred că numai sigla. Anagramele însă scot la iveală inevitabil conținutul: mișcare politică născută din URA fața de de străini, „țigani“, „unguri“ și femei, față de cei neortodocși ori de aceia cu altă orientare sexuală, ura față de celelalte formațiuni politice care trebuie toate demolate, îndreptându-ne din nou spre partidul unic, AUR. E de RAU că nu suntem suverani, ci „la cheremul“ UE și NATO a căror colonie am ajuns și trebuie neapărat să scăpăm de ele… 

E ușor de jucat cu vorbele în fața mulțimilor de follower-i pe Facebook ori Whatsapp, uitându-se sau făcându-se a uita că apartenența la respectivele cluburi selecte a fost stabilită prin referendum național, iar Patria nu ne-a fost niciodată mai în siguranță ca acum.

România rămâne pentru AUR Grădina Maicii Domnului, (ca și Maica Rusie!), iar românii redevin buricul Universului protocronist al lui Edgar Papu. Noroc de noi că altfel biata omenire, fără tunelurile de sub Bucegi și de sub Pontul Euxin, bătea pasul pe loc. Toate acestea împreună cu întoarcerea la vatră, la tradiții cică le-au atras voturile celor ce au cam rărit-o de pe la școală, dar și epitetul de „legionari“. Epitetul acesta demolator nu va ieși niciodată la spălat.

Au apărut la vedere și legăturile cu Sputnik și Russia Today, principalii vectori susținători, cu tot angrenajul și agregatul lor de pe rețelele de socializare, mai ales Facebook, dar și coruperea liderilor romi din mai toată țara pentru „alocarea“ voturilor,  o spune unul de-al lor, sociologul Gelu Duminică, voturi care până acum mergeau de obicei la stânga prin aceleași înțelegeri și combinații subterane. E ca și cum romii și-ar aplauda trimiterea propriei etnii în lagărele din Transnistria și de pe Bug. Nici Biserica, mai ales unele culte, nu au stat deoparte.

Presa vorbește și de o anumită aripă a masonilor, reprezentați la vârful formațiunii AUR, precum și de o serie de oameni de afaceri „controversați“ care au pus „umărul“ la reapariția unui partid naționalist revanșard în prim-plan. De cochetarea unor jurnaliști și a unor personalități publice „din sfera intelectuală“ nu mai zic.

Apariția unui partid extremist și xenofob pe partea dreaptă(?) a eșichierului politic și intrarea în parlament după numai un an și două luni de la constituire a fost o surpriză pentru mediile românești cartelate, obișnuite să nu vadă dincolo de vârful nasului, dar și pentru politicienii noștri care și-au creat cu timpul o bulă opacă din care nu știu să iasă și să trăiască alături de „vulg“. Mereu le pute.

Ei, bine, AUR vine cică din acest vulg marginalizat, tratat cu aroganță, considerându-se „generația revanșei“ care vrea să schimbe clasa politică „îmbătrânită în rele“ și sistemul. „Vreau doar să nu dureze mult“, zice liderul aurit, moment în care mi s-a aprins beculețul: Vadim avea o soluție mai simplă și explicită cu mitralierele folosite pe stadioane în loc de mătură…

Petru Tomegea

Cauțiunea de 1 000 000 de €uro și dreptul la șpagă

Cauțiunea de 1 000 000 de €uro și dreptul la șpagă

Au trecut mai bine de trei decenii de la revoluția sângeroasă din decembrie 1989 și n-a fost zi să nu aflăm vești proaspete despre hoția unor oameni politici și înalți funcționari, despre sumele imense furate din bănuțul public pentru școală și sănătate, dar, cu ajutorul mercenarilor din mass-media, dovezile marelui jaf au fost ascunse de ochii „prostimii“, au fost desființate, beștelite de către politicienii interesați în mușamalizarea faptelor. În paralel, legislatorii majoritari și căpeteniile justiției au făcut imposibilă pedepsirea jefuitorilor care au adunat averi colosale, puse la adăpost prin bănci străine, conturi offshore ori ascunse pe la rude, prieteni, de nu, la saltea, prin pereți dubli și chiar cavouri în cimitire. Și tocmai de către aceia care mureau de grija poporenilor săraci. Acești ticăloși mai pot fi numiți reprezentanți responsabili ai lucrătorilor, ai țăranilor, ai celor ce se duc cu noaptea-n cap la lucru?

De ceva vreme, situația nu mai poate fi ținută sub controlul total al mafiilor politico-justițiare și iată că a bubuit în spațiul public cauțiunea de un milion de €uro pentru pesedistul fruntaș, fost primar al celui mai bogat sector al Capitalei, Daniel Tudorache, plus cauțiunea de 200 000 de €uro pentru Adina Tudorache, fosta sa soție de care era despărțit formal, și 75 000 €uro pentru menajeră! Oare câte alte ticăloșii asemănătoare nu au fost încă descoperite în „țara noastră“ (adică a lor!)?

Însă ticăloșia ticăloșiilor abia acum urmează: au început să se bocească zile întregi cât de săraci și corecți au fost măriile lor, acuzații, dar și-au plătit cauțiunile uriașe urmând să beneficieze de libertate până la pronunțarea sentinței definitive. Cu siguranță s-au decis să plătească după ce presa a publicat dimensiunile nesimțite ale jafului, ale averilor și sumele grele de bani puși deoparte, zecile de ceasuri scumpe de sute de mii de €uro, bijuteriile la kilogram și cantitatea impresionantă de diamante, pietre prețioase.  (Cel puțin așa scrie mai toată presa). De zici că s-a mutat Eldorado în curtea Primăriei Sectorului 1! Nici că se putea o radiografie mai potrivită a acestor 30 de ani de politică ticăloșită! 

Nu e întâmplătoare nici calitatea de membru PSD-PDSR-FSN, la fel cum nu e întâmplătoare nici apartenența la aceeași formațiune politică a unora ca Rizea, Dragnea, Năstase, Mazăre, Șova… De, stânga de caviar! Amintiți-vă cum mureau cu toții de grija pensionarilor săraci, a șomerilor, a bătrânilor plini de boli! Ei și ce dacă a dat legea peste ei? N-au rămas proprietari peste bunurile revendicate de justiție? Mai adăugați-i și pe ceilalți penali ai altor partide ca să avem imaginea sărăciei românești provocată de cei ce s-au angajat prin jurământ cu mâna pe Sfânta Scriptură să bine-guverneze țara și să ne aducă bunăstarea…

Au mai fost cauțiuni uriașe în România, Cristian Boureanu – 1 500 000 €uro, Sebastian Vlădescu – 1 000 000 de €uro, una de 500 000 de €uro pentru fostul manager al Oracle, dar acesta nu fusese ales de poporeni și nici nu reprezenta interesele alegătorilor, și nici nu se bătea cu pumnul în piept cum se sacrifică el pentru eradicarea sărăciei și ajutorarea celor uitați de soartă.

Nu știu cui se va fi adresat dl Ciolacu afirmând că nici urmă de corupt pe listele alegerilor parlamentare din acest an! Dar cei cu dosare penale, unele băgate în sertare, că, de! Justiția e oarbă, între care Eugen Bejenariu, cel ce se îngrijește de atâția ani de „bunăstarea sucevenilor“, Răzvan Cuc, Florian Bodog… sunt modele anticorupție? Dar ciuntirea legilor penale ca să scape de Mititica alte câteva zeci de tovarăși nărăviți la borcanul cu miere ce va fi însemnând?

Partea și mai ticăloasă este, însă, alta: partidul i-a trecut pe respectivii înhățați de Justiție, adică pe cei cu dosare penale, pe listele alegerilor parlamentare, solicitând votul cetățenilor cu specificarea expresă că PSD e singurul partid care și-a făcut curățenie și nu mai are „absolut niciun penal“ propus pentru posturile de deputat și senator. 

A mizat ca întotdeauna pe slaba ținere de minte a poporenilor preocupați acum să scape cu zile de nenorocitul de Coronavirus.

Petru Tomegea

Și-au mai trecut 4 ani! Degeaba?

        Și-au mai trecut 4 ani! Degeaba?

S-a încheiat una din cele mai controversate legislaturi parlamentare și n-am văzut nici măcar o analiză fie și modestă a realizărilor, a pașilor înainte, și a nerealizărilor, a pașilor înapoi. Măcar să ne dăm seama dacă viitorul parlament știe ce are de făcut sau va bâjbâi iarăși prin noianul de restanțe și necesități care de care mai urgente, pentru corectarea greșelilor ticăloase ale anilor 2016-2019. E vorba de mătrășirea Justiției și lipsa reformelor din economie, sănătate, educație, administrație…, de ridicarea plagiatului, a incompetenței, a corupției la nivel de politică de stat.

Știm că și Guvernul, și Parlamentul, ba chiar și alte instituții finanțate de la bugetul public au servicii de diagnoză și prognoză, dar despre activitatea lor nu aflăm mare lucru. Noroc de Institutul Național de Statistică. Din păcate, în comunicatele acestuia nu găsești date despre reformele amânate până la Sfântul Așteaptă în domeniile menționate mai sus. 

De obicei, astfel de referințe apăreau în campania electorală pentru alegeri parlamentare, dar și campania a fost una anostă, fără chef de concurență și nu cred că pandemia a fost cauza cât teama de a nu pierde voturi, că de câștigat pe simple vorbe… De altfel, conform consilierilor politici pe bani grei, boala și biserica au fost caii de bătaie cu care s-a încercat adunarea voturilor (în varianta Vasile Dîncu). În plus, s-a mizat din nou pe o campanie ticăloasă de desființare și beștelire a adversarului, de murdărire a oricărei intenții de emancipare, reformare a instituțiilor, și de aceea nu s-a putut construi absolut nimic. Nici măcar o alianță cât de cât fezabilă pentru guvernare.

Ei, bine, din frica de urne, partidele și candidații nu au abordat problemele spinoase, cu excepția PNL aflat la guvernare care a fost nevoit să ofere explicații mai ales pentru nerealizări. De altfel, liberalii și social-democrații și-au expus planurile viitoarelor guvernări, dar analize, critici serioase din partea concurenților, a economiștilor, a sociologilor au lipsit cu desăvârșire, motiv pentru care voturile s-au adunat în baza altor criterii, fără legătură cu competențele și determinarea de așeza România acolo unde i-ar sta bine pe harta UE.

Nu ni s-a spus cu claritate ce se va întâmpla cu privilegiile și imunitatea parlamentarilor, a altor funcționari înalți ai statului, motiv pentru care speranțele într-o schimbare radicală a comportamentului și a gândirii politice rămân simple iluzii. Dacă se vor ascunde din nou după imunitate și după sticluțe cu mir, reformă, dreptate și egalitate nu vor fi. De reamintit că asemenea speranțe s-au topit după fiecare ciclu de alegeri în acești 30 de ani de republică, de parlamentarism și guvernare cică democratică.

Nici la capitolul pensii speciale nu s-au făcut pași înainte, bătălia fiind doar de ochii lumii. Fosta majoritate tot anunța că respectiva lege a impozitării pensiilor nesimțite, pe care tot PSD le-a creat și înmulțit, va fi supusă îndată aprobării, numai că la vot uitau să se prezinte, invocând ba pandemia, ba sistemul de votare, ba că Opoziția… La fel cum nu a fost tranșată nici situația politizării instituțiilor de stat: în Franța, a cărei Constituție a fost luată de model, politizare înseamnă că puterea politică își impune specialiștii în posturi de răspundere pentru a putea pune în operă deciziile guvernamentale, iar deconcentratele, inclusiv directorii de licee, aparțin guvernului. Fără sfadă, fără beștelirea lor, fără încercarea ignobilă și continuă de a puncta electoral. Activiștii mai trebuie și să muncească, nu numai să stea pe sinecuri și să beștelească opozanții de dimineață până noaptea prin studiourile TV.

Acum că alegerile au trecut, mă așteptam ca de-a doua zi partidele să treacă la treabă în Parlament, în consilii locale, dar, din păcate, a izbucnit cearta pe voturi, iar cearta aceasta va ține o perioadă de timp și lucrurile nu mai pot să aștepte. România trebuie să se concentreze pe folosirea pentru modernizare, dezvoltare a celor 80 de miliarde de €uro ale Uniunii Europene. Folosiți cu cinste și cap, România ar putea scăpa de sărăcie și ticăloșie politică.

Petru Tomegea

Cuibușoare de nebunii pe banii contribuabilului

Cuibușoare de nebunii pe banii contribuabilului

Statul român nu are alți bani în afara acelora adunați de la cetățenii săi prin taxe, impozite și alte dări directe ori indirecte. De aceea e condamnabilă atitudinea profitoare a aleșilor față de acești bani care nu sunt ai lor, ci ai contribuabililor. Firește, sunt legi de gestionare a banului public, numai că aceste legi, de care nu se prea împiedică nimeni, sunt făcute de alți aleși care au avut grijă să lase deschise portițe abuzurilor, cel mai adesea contribuabilii rămânând cu ochii în soare. Ca acum.

Aceasta e adevărata cauză a sărăciei de când politicienii au socotit că libertatea și democrația sunt numai în favoarea dulăilor, nu și a cățeilor, vorba fabulistului. De zeci de ani vorbim de dreptate, egalitate, dar inutil. Iar acum tragem ponoasele: pandemia ne-a prins fără bani, cu spitalele goale de medici, aparate și medicamente, cu școlile aflate în imposibilitate de a-și instrui – educa elevii și studenții fără calculatoare, tablete, platforme e-learning…

În schimb, în fiecare campanie electorală ies la iveală cuibușoarele de nebunii pe banii statului: cele mai mari resurse au mers și merg pe pensii speciale, pe salariile nesimțite ale majorității primarilor și ale funcționarilor din primării, unele intrate din cauza aceasta în incapacitate de plată, urmează apoi investițiile în confortul lor și al subordonaților, mașini, mobilă, ustensile scumpe, perdele, birouri somptuoase și nu în ultimul rând bani cheltuiți pe agape, excursii numite „vizite de lucru“, festivități, întâlniri, simpozioane, conferințe, congrese, de obicei în paradisuri turistice, în marile metropole ori destinații precum Cannes, Miami-Beach, Monaco, Dubai, marile capitale ale desfrâului mondial și ale traiului scump. Plus contracte cu Cumpănașu, Pieleanu, Chirieac…

Dar partea cea mai costisitoare e aceea a manipulării: zeci de milioane de €uro băgați în publicitate la televiziunile, jurnalele, site-urile de casă pentru a le preamări faptele de mari gospodari, de „bună“ gestionare a banului public. Nu puțini se comportă ca niște nababi pe bănuțul văduvei și al sărmanului: subvenționează echipe de fotbal, pofta lor cea mare, ca să se fălească ilustrele lor burți în fruntea galeriilor, fiindcă nu poți fi mare sculă de primar, de baron fără echipă în primul eșalon, plătesc pensionarilor excursii la hramuri, mănăstiri, la Sfintele Moaște, la Sfântul Munte și chiar la Sfântul Mormânt, plătesc apariții la TV ca și cum adică li s-ar lua interviuri, să se laude… Doar nu o fac din banii lor! De diferite forme de recompensă pentru lăudători, pupini… nu mai zic. Oricum zicem degeaba de zeci de ani.

Și mai presus de toate, își angajează mulțimi de bodyguarzi, servitori,  purtători de mapă, șoferi folosiți pe post de argați, menajere, adevărate roabe, croitori,  guvernante, bone pentru copii…, dacă se poate filipineze (4000 lunar, plus cazare, masă, ținută!), fiindcă nasul subțire cu cheltuială se ține, numai că nu pe banii lor, ci ai noștri.

Să nu ne facem că nu știm despre ce este vorba: nici înainte de revoluție nu era altfel. Amintiți-vă de casele de oaspeți, unde oficiau primii baroni roșii, recte primii secretari cu nelipsitele agape, chiolhanuri și dansuri pe mese în fundul gol, de fotbalul cu pui fripți și orgiile nesfârșite. Amintiți-vă de sute de cabane de vânătoare unde chefurile pe ban public nu se mai terminau. Amintiți-vă că tovarășii nu purtau un costum de două ori, că odraslele lor, cele mai multe (semi)analfabete, aveau asigurată succesiunea la tronul tatei… Că frații și surorile, nepoții și strănepoții, neamurile, amantele, în general activiști fără școală, în mintea cărora duduia incompetența, ne conduceau destinele „spre comunism în zbor“. Dezmățul lor, însă, era ascuns de ochii prostimii, nu pe față, ca acum! Nu de asta s-au prăbușit „cârmaciul“ și tovarășii în decembrie 1989?

Ei, bine, din cât se vede, cuibușoarele de nebunii au intrat în tradiție, fiind la mare prețuire în capitală, dar și în ale lor baronate. Nici vorbă să dispară. Din contra: cu cât sunt criza economică, austeritatea mai accentuate, cu atât abuzurile asupra banului public se înmulțesc. Cine sună deșteptarea? 

Petru Tomegea