Archive for the ‘Șopârle electorale în loc de programe politice’ Category

Șopârle electorale în loc de programe politice

octombrie 3, 2014

Întrebați ce-i determină să se înscrie în campania de alegeri prezidențiale, toți candidații afirmă cam aceleași lucruri: vor să slujească cu abnegație poporul român, făcând dreptate eventual până la capăt, și să reprezinte mai bine România în organismele internaționale. Toți își doresc o țară prosperă, toți militează pentru buna guvernare, niciunul nu se îndoiește că va fi un președinte bun și înțelept.
Când e vorba de programe politice însă, dau din colț în colț sau, în cel mai bun caz, publică pe pagina lor de Net cam tot ce cred ei și staff-ul lor de campanie că am dori noi, poporenii, să facă un politician. În aceste condiții, atât candidații cât și oamenii lor de influență mi-e foarte clar că vor face ceea ce au mai făcut: să-și desfigureze adversarii lansând șopârle, să-i pună în inferioritate prin teme parazite, dar cu lipici la public, să le dreseze procese de intenție, să le lipească etichete… De demonstrat.

Un ofițer-surpriză…

Cel mai bine a prins până acum tema parazită a ofițerului acoperit. E adevărat că, psihologic vorbind, ea a beneficiat de un proiect, aproape didactic, pus în operă de oameni talentați: a fost lansat în zi de duminică în prime-time, are dramă și personaj tragi-comic, e dotat cu material intuitiv audio-video pe potrivă, i se asigură promo prin toate emisiunile și jurnalele politice, are o mulțime de regizori, interpreți și fani…
Ce legătură are tema ofițerului acoperit cu președinția, cu buna guvernare și nivelul de trai? Absolut niciuna. Are în schimb a face cu unul sau mai mulți candidați care trebuie scoși din cursă deoarece aleargă pe același culoar cu „alesul” nu știu cui. Iar culoarul trebuie eliberat nu de cei din coada clasamentului, ci de cei din frunte. Altfel de ce ar mai arunca atâta amar de bănet?

Un culoar aglomerat

Numai că mecanismul de „aerisire” a culoarului e mai complicat: oricine își poate servi patria ca ofițer acoperit, de aceea a fost nevoie de lovitura năprasnică a lui Robert Turcescu. Ea ar putea arunca oprobriul public asupra nedoritului candidat, care, compromis, ar fi nevoit să se retragă. (În caz că va fi fost în slujba vreunui serviciu străin.) Asta dacă nu va fi în stare să „schimbe porecla în renume”, ca Peneș Curcanul.
A doua temă-șopârlă, de data asta, e Traian Băsescu însuși, fiind cultivată de PSD și Tăriceanu. Coincidență, safteaua pică tot pe unul dintre fruntași, sau poate pe mai mulți: cică în afară de Victor Ponta și, evident, Tăriceanu, toți ceilalți candidați sunt trimiși în ring de actualul președinte care vrea să fie numit apoi, în compensație, prim-ministru. Se încearcă pe această cale readucerea în ograda candidatului social-democrat a tuturor celor 7,4 milioane de votanți la referendum. Să-și fi luat vreunul dintre ceilalți prezidențiabili în afară de Elena Udrea binecuvântarea Cotrocenilor?

O șopârlă cu două codițe

Șopârlei de mai sus Dan Șova, purtătorul de cuvânt al PSD, i-a atașat recent încă o codiță: cică Traian Băsescu îl șantajează pe Victor Ponta pe tema falsă a agentului acoperit la îndemnul Vocii Rusiei. „Putem spune în acest moment că aceștia s-au dat de partea rușilor?” se întreabă retoric liderul PSD, dovedind fără tăgadă că din anii ’90 încoace foștii feseniști nu și-au mai schimbat nici surtucul, dar nici dedesubturile. Mai lipsea să ne spună că Iohannis e gata să ne vândă rușilor. De nu, nemților, ungurilor…
Iar apelul la vechi spaime ale trecutului legate de „Vin rușii! Vin rușii!”, un cântec vechi și celebru, nu este doar specialitatea lui Dan Șova, ci și a altora care nu mai prididesc să ne amenințe cu Putin, Moscova… Dar nu m-am așteptat la Monica Macovei: „În timp ce era șeful SIE, dânsului i s-au strâns semnături de colonelul Dogaru, care conduce o organizație pro-rusă”. Nu știu cât de „rusă” va fi fiind organizația respectivului, dar însuși T. Meleșcanu declară că nicio semnătură nu provine de la respectivul sindicat al militarilor în rezervă.

Noroc de Constituție

Încă o șopârlă și gata: cică ICCJ îl va elimina pe Iohannis din cursa prezidențială, iar T. Meleșcanu, care și-a așternut covorul roșu amorsând bomba Turcescu, se pregătește să-i ia locul. Numai că, surpriză! Fiecare cetățean are dreptul constituțional de a candida, iar Justiția nu-i va putea bara drumul. Rămâne doar varianta, foarte puțin probabilă, a retragerii de la sine.

Petru Tomegea