Ca versat cititor de gazete şi spectator atent la jocul politic din spatele primei scene, nu poţi rămâne indiferent la evoluţia insidioasă a bătăliei pentru putere. Pe lângă verificarea şi fidelizarea comandanţilor de trupe, a oştenilor şi a ofiţerilor ideologici mai mult ori mai puţin acoperiţi, odată cu deriva actuală a unor instituţii ale statului de drept, asistăm la un război al intelighenţiei româneşti cu ea însăşi.
Dacă în primul deceniu postrevoluţionar, intelectuali însufleţiţi de duh patriotic încercau să civilizeze populaţia prin mass-media învăţând-o ce e aceea democraţie, cum să se folosească de drepturile şi libertăţile recent câştigate, ei bine, mai tot ce atunci era demn de pus în operă azi trebuie aruncat la coşul de gunoi: poporul nu mai e subiect principal al democraţiei, nu mai trebuie atras la rezolvarea treburilor publice, nu mai e partener, ci trebuie strunit, altfel e capabil să dea lovituri de stat prin referendum.
Democraţia ca vorbă goală
Cele trei puteri în stat, legislativă, executivă şi judecătorească, nu se mai controlează una pe alta ca în ţările civilizate, ci justiţia prin falanga ei cea mai puternică, procuratura, face şi desface totul, inclusiv pe prima scenă politică fără a da seamă nimănui; presa, la rândul ei, implicit autorul acestor opinii, constituie vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale …
După 2004, spre a justifica aserţiunea dlui Băsescu despre statutul său de preşedinte jucător, au început să deconstruiască mai tot ce se reuşise până atunci, cu alte cuvinte să ne scoată din minte ce abia învăţarăm noi despre democraţie şi statul de drept: personalizând puterea, ca pe vremuri, toate trebuie să aibă un singur izvor de legitimitate, de la un singur personaj şi acela trebuie să fie preşedintele.
Fandacsie şi politicăreală
Când le citeşti elucubraţiile pline de farafastâcuri şi fandacsii filozoficeşti, rămâi uimit: găsesc argumente pentru limitarea democraţiei şi proslăvirea dictaturii, chiar dacă n-au trecut nici 23 ani de la executarea ultimului dictator român şi abia câteva luni de la uciderea barbară a celui libian; neagă rolul parlamentului în ceea ce priveşte suveranitatea naţională şi importanţa hotărârilor judecătoreşti; cică libertăţile nu mai sunt bune pentru vulg, iar puciul poate fi dat fie de parlament, fie prin referendum… Ca motivaţie supremă se aduc în discuţie cazurile Hitler şi Mussolini, nu şi Elveţia unde forma referendar-plebiscitară de guvernământ se aplică de ceva decenii fără a mai accede la tiranie.
De ce libertăţile şi drepturile trebuie limitate pentru vulg am înţeles abia în săptămânile din urmă: fiind aşa de periculos pentru democraţie, vulgul trebuie învăţat minte. De aceea, cei ce prin anii ’90 ne învăţau temeiurile democraţiei, acum încearcă să ni le scoată din cap, într-o mână cu otuzbirul şi în alta cu biblia: bine au făcut procurorii că au confiscat listele electorale, bine le fac inconştienţilor care au dat lovituri de stat votând „da” la referendum, bine ne mai fac ascultându-ne telefoanele, filmându-ne 24 ore din 24, violându-ne intimitatea…, toate pe banii contribuabilului.
Spioni şi terorişti de bine…
Nu spun măreţii intelectuali nimic despre serviciile secrete care au a ne păzi de spioni şi de terorişti, dar trebuie să-l servească până la supuşenie totală pe comandantul suprem. Poporul e bun doar să-şi plătească dările la stat din care li se trag uriaşele salarii, logistica şi maşinile scumpe. Fiindcă în ultima vreme cam cârcoteşte, poporul ar trebui disciplinat. Şi chiar aşa se întâmplă fără ca aproape nimeni să mai protesteze: mii şi mii de anchetaţi, peste 500 de dosare în instanţă la ultimul referendum, deşi mulţimile de dosare ale alegerilor locale ori ale celor prezidenţiale din 2009 încă n-au fost finalizate, deşi câteva mii bune de infractori condamnaţi şi câteva zeci de mii de alţii neprinşi zburdă în libertate comiţând câte infracţiuni vor… Deşi corupţia ne-a adus la sapă de lemn…
Deşi lista ar putea continua, abia zilele acestea realizăm că democraţia, libertăţile, drepturile omului, statul de drept erau nişte proiectile pe care intelighenţii şi le aruncau în cap unii altora într-o bătălie surdă pentru putere şi influenţă politică, mai cu seamă când nu se urmăreau o sinecură, un post înalt în nomenclatura de partid şi de stat. Poporul? Dă bine doar în discursurile politice şi în nesimţitele băi de mulţime.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 