Cine crede în oameni pe care providența ni i-a scos în cale n-are decât, dar vremea lor a trecut de prin evul mediu. O parte din jurnaliștii noștri s-a lecuit demult de oameni providențiali, o altă parte s-a angajat în solda acestora și luptă în continuare pentru o cauză oricum pierdută, iar ceilalți urmează să scape de astfel de complexe cu timpul. Așa cum s-a întâmplat pretutindeni. Mai greu cu populația care nu citește ziarele, nici nu se uită la televizor.
Când și-a încheiat mandatul prim ministrul Călin Popescu Tăriceanu, presa era divizată: unii erau convinși că s-a renunțat prea ușor la un om providențial, un șef de guvern care a confirmat și, în consecință, deplângeau situația României, iar alții se bucurau văzând în Emil Boc pe salvatorul mult așteptat.
Boc
O „anumită parte a presei”, vorba dlui Iliescu, a susținut până în ultima sa zi de prim ministeriat că dl Boc era singurul care ne poate izbăvi de corupție, subdezvoltare economică și sărăcie, de boli și nedreptăți, deși în mandatul său salariile au fost amputate cu 25% pe hârtie, în fapt cu aproape 40%, dacă luăm în calcul sporurile și inflația. Nici azi economiștii nu pot înțelege în baza căror calcule s-a luat această decizie. Cu toate acestea, după demiterea sa printr-o moțiune de cenzură a Opoziției, s-a declanșat un cor de bocitoare, una mai tragică decât alta, prevestind o nenorocire cu nivelul nostru de trai.
Nu știu cât de providențial și mesianic a fost sau n-a fost dl Boc, dar ideea aceasta cu scăderea nivelului de trai imediat după căderea guvernului său a declanșat lungul șir de nenorociri care s-au abătut asupra propriului partid și a președintelui Băsescu. Cota lor de încredere s-a făcut praf și pulbere, așa cum aveau s-o dovedească cele trei tururi de scrutin din 2012. Cine putea înghiți așa o minciună că Emil Boc și Traian Băsescu s-au îngrijit de nivelul nostru de trai când realitatea l-a lovit pe fiecare la buzunar?
MRU
Degeaba a încercat să mai dreagă busuiocul Mihai-Răzvan Ungureanu, un prim ministru de sacrificiu pentru 78 zile, și el prezentat la fel de providențial și mesianic precum dl Boc. Odată ce credibilitatea și percepția publică au intrat pe o pantă descendentă, nimeni și nimic nu le mai putea opri. Iar procesul nu s-a încheiat încă. Interesant este că jurnaliștii și formatorii de opinii din vremurile lor de glorie nu renunță nici azi la susținerile de atunci. Va fi fiind din conservatorism sau din loialitate?
Numai că, nici după plecarea dlui Tăriceanu, nici după căderea dlor Boc sau MRU, economia și societatea românească n-au sucombat, adevărat e că nici n-au ținut-o într-o fericire. Dar observația aceasta ar fi putut să-i ajute pe jurnaliștii, analiștii și activiștii de partid fideli să înțeleagă că, de fapt, azi oamenii providențiali nu există decât ca metaforă, că, după Iisus Hristos, alt Mesia nu mai vine.
Justiția și Casandrele
Că ne lecuim cu greutate ne-o arată și alte situații: mulțimi de Casandre deplângeau plecarea dnei Kovesi de la Ministerul Public și a procurorului șef Daniel Morar de la DNA și iată că instituțiile dirijate atâta amar de vreme de ei nu dau semne de prăbușire, nici de blocaj. Deoarece, până la urmă, de cea mai mare importanță este activitatea colegilor judecători și procurori, ei pregătesc și dau deciziile în procesele publice. Adevărat este că managementul poate fi un catalizator bun sau rău.
Și totuși ceva s-a întâmplat după plecarea lor, ceva ce ne lasă să răsuflăm și să privim la televizor fără să ne încruntăm: lipsesc stenogramele, adică transcripturile unor convorbiri telefonice „scăpate” din dosare aflate în sertarele procurorilor sau în instanțe, iar justiția televizată nu mai are farmecul de altădată. Să fie o simplă întâmplare, o pură coincidență? Și dacă nu?
Ponta
În zilele acestea, ne-a fost dat să mai auzim de încă un personaj providențial. Ați ghicit. E vorba de dl Victor Ponta, actualul prim ministru: „Țara e pe umerii acestui tânăr”, zice socrul său, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. Așa va fi fiind povestea cu țara, nu ne îndoim, dar afirmația că acțiunile prim ministrului Ponta țin de „realpolitk” nu mai poate fi acceptată, din mai multe motive: nu din prea multă Putere a făcut numirile de procurori șefi, ci din altceva de care nici autorul teoriei, Ludwig von Rochau, nici cancelarul „de fier”, Otto von Bismarck, nu erau capabili.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 