Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

Nu ştiau dl Traian Băsescu şi dna Monica Macovei că în România nu a fost lovitură de stat? Ba da, numai că ideea de a îngrozi şi a pune sub presiune Înaltele Curţi occidentale ca să sară în apărarea preşedintelui a fost considerată unica şansă.
Nu au ştiut membrii Curţii Constituţionale, ai CSM, ai ICCJ, Ministerul Public, DNA, parlamentarii şi activiştii PDL că în România nu a avut loc niciun puci parlamentar, că suspendarea a decurs în cadrele stabilite de Constituţie şi de legile în vigoare? Că schimbările lui Blaga, Anastase… au fost identice cu a lui Năstase în 2006? Ba da, dar le-a convenit inducerea ideii de abuz asupra dlui Băsescu, sperând că-l vor putea victimiza şi va câştiga referendumul.

Ba da

Nu ştiau ce s-a întâmplat în Parlament jurnaliştii de la HotNews, Evz, RL, Adevărul, B1Tv…? Ba da, dar au îngroşat rândurile oştenilor devotaţi lui Traian Băsescu, fiind convinşi că neadevărul poate deveni adevăr dacă va copleşi prin mulţimea susţinătorilor şi prin repetiţie după modelul picăturii chinezeşti.
N-au ştiut Alexandru Levy (Le Figaro), Mirel Bran (Le Monde), Keno Verseck (Der Spiegel), Karl-Peter Schwartz (Frankfurter Allgemeine Zeitung), Vlad Odobescu (USA Taday, cel cu bâtele!)… că fiecare act al Parlamentului a fost validat de CCR sub aspectul constituţionalităţii? Dacă n-au ştiut, probabil că li s-a spus, numai că informaţia respectivă nu le slujea cauza, de aceea a trebuit schimbată în puci, bâte, violenţe…

Între bună guvernare şi farsă

Dacă multă ştiinţă politică nu se învaţă pe malurile Dâmboviţei, măcar un lucru e cert: şmecheria, înşelătoria, cacealmaua, farsa… s-au bucurat până acum de aprecierea vulgului. Din păcate, fără avantaj pentru guvernare, nici pentru creşterea standardului de viaţă. Din contra. Fiindcă speranţa populaţiei într-un trai mai bun nu poate fi păcălită la nesfârşit, iar cine nu ştie să pornească motoarele economiei şi să devină astfel credibil nu are posibilitatea de a câştiga alegerile.
Nu au ştiut dl Barroso şi dna Angela Merkel despre legitimitatea hotărârilor Legislativului? E posibil doar în cazul dnei Merkel care s-a grăbit să-l susţină iniţial pe preşedintele suspendat, dar a tăcut după aceea. În schimb, dl Barroso a ştiut, ca dovadă, reluarea unor puncte esenţiale din cele 11: „trebuie să fim mândri… că am fost în stare să reinstaurăm statul de drept într-o ţară care este membră a Uniunii noastre”.

Cine a salvat ce?

Dl Barroso ca şi Viviane Reding ştiau foarte bine cum au votat 88% dintre participanţii la referendum, că populaţia României nu mai e de 23 milioane ca în 1989 şi totuşi se felicită că a salvat democraţia în România, când copiii învaţă la educaţie civică încă de la 11 ani că democraţia înseamnă votul majorităţii alegătorilor. Iar copiii aceştia vor creşte mari şi vor fi cetăţeni ai UE. Ce fel de cetăţeni vor fi dacă văd că între ce învaţă la şcoală şi realitate s-au inversat raporturile?
În caz că mai-marii UE sunt convinşi că au procedat corect, atunci să aducă dovezi că majoritatea parlamentară care a validat impeachment-ul era una anarhică, una care a trecut peste prerogativele constituţionale, care ameninţă cu Kalaşnikovul instituţiile statului de drept, or CCR a statuat că referendumul a fost constituţional, lipsindu-i doar cvorumul. Trebuie să aducă dovezi că 7,4 milioane de români nu au dreptul să constituie o majoritate, deşi sunt peste 88% din numărul total al participanţilor la vot. Cine le-a anulat dreptul la vot?

De la cvorum la boicot

Democraţie nu înseamnă şmecherie de tipul cvorumului impus cu anasâna, permiţând celeilalte părţi să premediteze boicotul. Mă tem de varianta care circulă în spaţiul public precum că premeditarea a fost varianta de lucru a dlui Barroso, a altor organisme UE şi a lui Philip Gordon, emisarul special al Departamentul de Stat al SUA. Nu vreau să fiu în pielea nimănui când se va afla adevărul. Iată de ce nici demisia lor nu-i va spăla de păcate.
Toată această tevatură constituie un test asupra funcţionării democraţiei româneşti, dar nota nu este una de trecere. De aceea, nu doar în mediile noastre a izbucnit un scandal tipic între metropolă şi colonie: cum-necum, UE şi-a impus condiţiile politice la vârf, ştirbind suveranitatea României. Consecinţele vor fi de durată: cresc alarmant nu doar eufemisticul euroscepticism, ci lehamitea populară, iar protestele în stradă nu contenesc. A mai căzut un mit, acela al imparţialităţii construcţiei europene.

Petru Tomegea