Nimicul care nimicnicește

După filosoful german Heidegger, căruia îi aparține titlul, nimicul nu atrage către sine, ci respinge, el coexistând totuși cu ființarea. Așadar conștientizarea nimicului din viața noastră ar putea genera anumite virtuți. Poate la nemți.
La noi nimicul a însemnat mereu continuitate: câte din deciziile politice au generat evoluție și bunăstare pentru cetățenii români? Foarte puține. A constituit leadershipul politic poarta de intrare a reformelor care să ne realizeze visul de secole, acela de a ne apropia de civilizația occidentală? În prea mică măsură.

Nimicul se învață la școală

Firește, într-o țară care reușește cu mare greutate să-și găsească drumul, să-și gestioneze corect resursele, toate categoriile sociale au de suferit. Orice studiu de caz ar scoate în evidență inadecvarea celor câteva programe incluzive pentru tineri, impredictibilitatea zilei de mâine și a carierei, a recunoașterii meritelor personale, imposibilitatea accederii în funcții fără a fi umiliți de factorul politic, absența modelelor morale de succes.
În plus, reformarea educației nu depășește stadiul încăierărilor politice, iar standardele de viață, coeziunea socială au fost alterate de permanentele modificări legislative. Pe deasupra, puține familii se mai încumetă să aibă copii, așa că perspectivele noastre ca națiune par sumbre. Arareori în lume scăderea populației a fost mai dramatică, iar reacție politică serioasă la cele enunțate practic nu există.

Descurajare și lingușire

Normal că descurajarea publică e mare. După 24 ani de așa-zisă democrație, nu se poate să-i împarți pe români în buni și răi, în funcție de opțiunea lor politică, nici să ostracizezi ziarele care te critică și să le preamărești pe cele lingușitoare, așa cum nu se pot alege capitaliștii buni de cei răi după cum participă la bunăstarea unui anume partid. Nicăieri în lumea civilizată nu se mai întâmplă asemenea parascovenii.
Tot așa au apărut și instituțiile nelegitime, decredibilizate, și funcționarii abuzivi. Sunt abuzivi deoarece se simt protejați. De zeița dreptății dezlegată la ochi ori zăcând îngropată până la gât în dosare nu mai zicem.

Voturile împart puterea, nu liderul suprem

Când ai pretenția să construiești un stat de drept, nu te ițești în piața publică drept cel mai tare din parcare zicând că doar tu reprezinți binele și poporul. Fiindcă în virtutea aceluiași vot popular s-a delegat puterea și Parlamentului, și Justiției, și Executivului, și Președinției. Nu într-un singur coș. Peste care nu ne facem stăpâni după poftă. A apus vremea cârmaciului atotputinte. Respectăm toate legile democrației, sau doar pe cele ce ne convin?
Desigur, nu ne plac scorțoșii comisari ai CE, nici popularii europeni care acum îi scarpină între coarne doar pe unii. Numai că, peste câțiva ani vom descoperi că percepeau corect realitatea românească, iar consecințele le vom vedea și le vom simți pe pielea noastră. Numai dacă vrem să citim în presa lor și altceva decât ceea ce vrem să auzim.

Politica nimicului

Și fiindcă în afară de vorbărie și iar vorbărie, de ceartă ori neînțelegeri, arareori programele și legile se aplică, iată că nimicul nostru politic nimicnicește, adică transformă decizia politică în nimic. Nici vorbă de progres sau evoluție. Se știe că, de obicei, din lupta contrariilor, adică din confruntarea între Putere și Opoziție, ar trebui să rezulte proiecte, programe, decizii politice corecte și importante pentru cetățeni. Or în loc de aceasta, rezultă demolări: mai toate legile și programele fostelor guvernări au fost desființate de următorii decidenți.
După referendumul de suspendare, s-au creat două centre de putere divergente: ce hotărăște unul, desființează celălalt. Aproape nimic din ce face unul nu convine celuilalt: revizuirea actualei Constituții, deși făcută conform legii, nu e bună fiindcă nu convine unuia, regionalizarea, modernizarea administrației sunt și ele neconstituționale, pentru că așa le declară Curtea Constituțională…
Din păcate, înalții specialiști în astfel de domenii au stat deoparte când a fost vorba de întocmirea legilor. Or fără implicarea acestora nimeni nu poate spera la politici publice viabile. În schimb, așteaptă la cotitură să le dea în cap celor ce mai încearcă să facă ceva… Până când nu va mai face nimeni nimic… Nimicul care nimicnicește.

Petru Tomegea