Nicicând un eşec politic nu a generat atâta agitaţie în spaţiul public, de la explozii de bucurie şi satisfacţie la îngrijorare şi lamentaţii, ca în cazul PDL, partid învins la recentele alegeri. Vae victis! strigau latinii, ştiind ce li se va întâmpla învinşilor.
PDL merită însă aprecieri pentru simplul fapt că ne-a oferit o lecţie de neuitat: puterea unui partid urcă şi coboară în funcţie de câţiva factori uşor de intuit: calitatea liderilor, organizarea internă, anvergura competiţiei şi forţa ideologic-programatică.
Căci PDL s-a alcătuit, până la urmă, asemeni unei oşti care trebuie să apere sau să cucerească o entitate teritorială, un bun oarecare, o idee, o situaţie… Aceste ţinte, scopuri se numesc ideologii, planuri, programe. În numele lor, cetăţenii acceptă ori refuză votul. Partidul are ca şi armata un comandant, de obicei ales, acesta la rândul său are comandanţi mai mici, responsabili de soarta oştenilor şi a armamentului, iar oştenii se angajează trup şi suflet pentru o cauză, însă trebuie să fie mereu motivaţi să o facă.
Din păcate, după căderea guvernului Boc, trupele nu l-au mai ascultat pe fostul conducător, iar dl Băsescu, în loc să-i sprijine autoritatea, a scos din joben soluţia Mihai Răzvan Ungureanu, pe care trupele au refuzat-o ab iniţio. Cu toate eforturile mediatice şi diligenţele societăţii civile, MRU nu şi-a putut impune autoritatea, iar dezastrul s-a produs: PDL a pierdut Puterea.
În astfel de situaţii, măreţii duci ai antichităţii, după pedepsirea vinovaţilor, comandau decimarea, or după demiterea lui MRU prin moţiune, comandantul n-a avut forţa să-şi reorganizeze armata, plecând în baronatul propriu. Aşa că şefii şi şefuleţii mai mici s-au răzleţit, nimeni nemaiştiind câţi soldaţi are, care sunt obiectivele de apărat ori de cucerit, dacă oştenii mai au motive să scoată paloşul ori se apucă de grădinărit.
În faza aceasta i-a prins campania electorală, una decisivă, pornită sub auspiciile revoltelor pe gerul cumplit al iernii, iar rezultatele nu puteau fi cele din visele şi strategiile aiuritoare cu schimbări de sigle şi culori.
Cititorii au înţeles că greşelile sunt de organizare şi de strategie, iar vinovăţia aparţine în primul rând conducătorului şi principalilor lideri care nu au fost ori nu şi-au angajat buni strategi şi ideologi, lăsându-şi oştenii să acţioneze după capul şi interesele fiecăruia. Or aceasta nu înseamnă oştire, ci haiducie locală şi hoardă de pradă.
Odată impresia aceasta încetăţenită, se pare că PDL a fost ocrotit de Dumnezeu, rămânând totuşi cu 15-16% din electorat. Întrebările însă persistă: de ce n-au reuşit strategii Băsescu, Boc, Blaga, Stolojan, Udrea şi ideologii Valeriu Stoica, Sebastian Lăzăroiu, Ioan Stanomir, Dragoş Paul Aligică, Mihai Neamţu, Teodor Baconschi… să-şi motiveze trupele?
Pentru că de luptat a luptat fiecare cu armele lui ideologice, numai că lipsa coordonării a mirosit de departe a aventuri proprii: unul dorea trofeul pentru creştin-democraţie, altul pentru Mişcarea Populară, câţiva răscoleau praful de pe actele multor partide spre a mai alcătui un pol de dreapta, iar cei tineri se străduiau să facă loc Noii Republici, ca şi cum nu ne-ar fi ajuns cea veche.
Se vede clar că rolul cel mai important, aşadar şi responsabilitatea, au revenit ideologilor: la niciun alt partid românesc ideologiile n-au săpat la temelie mai temeinic decât la PDL: un partid democrat, republican, înscris un deceniu în Internaţionala Socialistă, răsucit apoi la 180o, de la stânga la dreapta, într-o noapte, ajungând în final la popularii europeni în 2006.
Dar ideologii nu şi-au oprit avântul atribuirii noilor identităţi pentru fostul PD. Astfel, prin ruperea unei hălci din PNL, gruparea Stoica a încercat să facă din formaţiunea portocalie unica forţă politică de dreapta din România şi, dacă e posibil, să destructureze partidul istoric al liberalilor.
Din nefericire, zestrea liberală nu le-a folosit la nimic, deoarece la câteva luni au căutat o apropiere de doctrinele conservatoare engleză şi americană a lui Michael Oakeshott şi a lui Craig Duncan. Ba s-a teoretizat o vreme chiar şi libertarianismul dlui Patriciu.
Or din astfel de cacofonie ideologică, PDL n-a avut nimic de câştigat, din contra, fundamentele sale s-au şubrezit, iar viitorul se pare că a devenit trecut.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 