Abia acum înțeleg revolta jurnaliștilor și a analiștilor împotriva clasei politice românești în întregul ei. Ideea lor repetată fără încetare este că nu avem o clasă politică pe măsura dorințelor noastre sau nu avem deloc o clasă politică. Deși revolta le este îndreptățită, totuși clasa politică există, guvernează o țară de 20 de milioane de suflete, chiar dacă priceperile sale sunt minore, iar deprinderile, cam cleptoman-infracționale. Nu vă grăbiți să mă acuzați, fiindcă aceasta este concluzia după numărul uriaș de membri de partid și politicieni cu condamnări și dosare în instanță.
Așadar clasă politică avem, fiind populată de ai noștri dragi guvernanți și diriguitori. Pe unii i-am votat cu mânuța noastră, trimițându-i să ne reprezinte în Parlament și Consilii locale, iar ei, la rândul lor, și-au numit tovarășii, prietenii și cunoscuții în Guvern, instituții naționale sau locale. Cei mai mulți nu s-au remarcat, nu se remarcă prin nimic, nici măcar nu deschid gura să facă ceva pentru noi, ăștia care le-am dat votul, iar țara când merge, când stă. Tot acolo unde au lăsat-o ceilalți dinainte.
Ei alcătuiesc clasa asta politică, dar această clasă nu este locuită, conform standardelor democratice, de partide, ci de grupuri, clanuri, găști, mai exact, oamenii lui Liviu Dragnea, adică PSD, oamenii lui Ponta-Grindeanu-Constantin, adică tot PSD, oamenii lui Tăriceanu, adică ALDE, iar mai încolo, în neagra opoziție, grupul liberalilor care când sunt ai lui Orban, când ai președintelui, când nu se mai știe ai cui sunt, foștii oameni ai lui Nicușor Dan, rămași momentan orfani, apoi oamenii lui Hunor și ai lui Pambucian. Cică minoritari.
Partidele au rămas doar în cărțile de istorie sau de politică, motiv pentru care confruntările politice nu au loc, așa cum vedem în țările democratice, între stânga și dreapta, între social-democrați și liberali, între conservatori și socialiști…, ci între Liviu Dragnea + Călin Popescu-Tăriceanu cu oamenii lor și Nimeni, singurul conflict existent azi în politica românească. Cum să nu fie viteji cu așa o Opoziție?
Ce se întâmplă într-o țară în care oamenii de la putere n-au cu cine se război? Tocmai ceea ce se întâmplă în România: 1. au început o luptă oarbă care pe care nu cu Opoziția, ci cu celelalte două puteri ale statului de drept, Executivul și Justiția, luptă din care a rezultat deocamdată o singură victimă: Executivul, guvernul condus de Sorin Grindeanu. În respectiva luptă au fost sacrificate: mai bine de o lună din viața României și răbdarea românilor, viitorul acestora, moneda națională, cifrele de afaceri, credibilitatea oricărui guvern, de azi-de mâine, și a Parlamentului… Financiar, sunt convins că pierderile sunt mult mai mari decât a încasat statul pe un an întreg. Cui să ceri socoteală?
2. Dragnea a pornit concomitent o bătălie internă cu foștii tovarăși de drum. Cu Victor Ponta, care a fost prigonit, cu Sorin Grindeanu și ai săi, prigoniți și ei, apoi cu primarul Iașilor, cu Teodorovici și un europarlamentar, cu toții buni de gură, urmând ca, într-un final, Liviu Dragnea să rămână singur cu cucuveaua iliesciană în Palatul Kiseleff. Fost sediu de partid, azi reședință de mare autocrat. Demnă de cel mai puternic bărbat rrromân. Chiar dacă de Crăciun în 1989 abia am scăpat de altul. Așa se răzbună istoria.
Unde sunt partidele în ecuația puterii românești? Niciunde. Motiv pentru care m-am gândit să dau respectivul anunț la Mica publicitate. De ce mai ofer și recompensă de moment ce majoritatea românilor abia așteaptă să nu mai vadă picior de partid în țara lor? Fiindcă absolut toate nenorocirile politice de aici ni se trag: un partid puternic luptă pentru o cauză nobilă legată de interesul tuturora, își trage de mânecă membrii atunci când bagă mâna până la cot în bănuțul văduvei și al sărmanului, când mint sau umblă cu fuse strâmbe, promovează doar personaje educate, competente în posturi de răspundere, personaje în stare să bineguverneze, nu indivizi ipocriți, mancurți, care se împopoțonează la televizor…
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 