A nu se înțelege că fenomenul maleabilității, al labilității și al gelatinei politice îi privește pe toți actorii de pe prima scenă, dar, din păcate, cumulat cu lipsa coloanei vertebrale, cu oportunismul și egoismul / egolatria, fenomenul a ajuns în această vară secetoasă să domine exercițiul politic. Spunem exercițiu și nu act politic deoarece am intrat într-o zodie a deciziei șovăielnice, a lipsei de predictibilitate, a refuzului regulilor, a lui „fie ce-o fi!” De demonstrat.
Pe principiul enunțat de fostul prim-ministru, Theodor Stolojan, că „numai boul e consecvent”, în România noțiunile de coaliție, alianță, uniune de partide, stânga, dreapta, centru… sunt aleatorii, tocmai pentru că muți actanți politici și-au luat libertatea de a-și schimba opțiunea în funcție de oportunități, interese și conjuncturi. O privire asupra ultimelor evenimente e edificatoare: un sfert dintre parlamentari și-a părăsit partidul care le-a dat mandatul, aleșii PPDD au devenit uneperiști ori s-au împrăștiat pe unde au fost ademeniți, conservatorii s-au unit cu liberalii lui Tăriceanu, șeful Executivului și președintele celui mai mare și mai puternic partid pierde alegerile prezidențiale, dar își păstrează funcțiile, deși spunea, într-un acces de mărinimie și demnitate, că se va retrage.
Vă întrebați de ce credibilitate și reprezentativitate mai dispun aceste partide? Dar un prim-ministru a cărui demisie e așteptată de președinte, de partidele din opoziție și de cea mai mare parte a electoratului încă din 16 noiembrie? Sau vreți să spuneți că nu e adevărat. Iată că dictonul fatalist „fie ce-o fi!” s-a dovedit mai puternic decât cuvântul dat. Nici vorbă de cutuma democrațiilor consolidate unde cramponarea de funcție e un păcat greu de iertat și de uitat.
Rămânem la același personaj, revenit în aceste zile din concediu(?), cel ce confirmă că demnitatea politică și onoarea nu au nicio relevanță: a pornit un proiect politic important împreună cu Crin Antonescu și cu partidele PSD, PNL, dar, după ce s-a văzut prim-ministru, își sapă prietenul și aliatul, pentru a-i lua locul de candidat la președinție!
Aceeași tehnică, a mătrășirii tovarășului de drum, o aplică tuturor celor ce i-au pavat drumul la vârful PSD și al guvernului, motiv pentru care în fruntea partidului nu s-a găsit alt lider reprezentativ, cu o bună imagine internă și externă, decât Liviu Dragnea, condamnat într-o primă instanță. Ceea ce va duce la scăderea puterii de negociere directă cu celelalte formațiuni și la marginalizarea PSD în stânga europeană.
Să nu vă închipuiți cumva că fenomenul acesta bântuie doar stânga românească, fiindcă e o realitate vizibilă încă de la alcătuirea primului guvern postrevoluționar: mai de fiecare dată, stânga vine la guvernare cu un plan căruia, în mare, nu ai aproape nimic de reproșat, membrii Executivului depun jurământul în Parlament și în fața președintelui României, dar, confruntați cu necazurile guvernării și cu propriile interese, uită de jurăminte, uită de programe, axându-se doar pe interesul de partid și eternizarea în funcții. Păcatul nu i-a ocolit nici pe alții.
Așa se face că avem politicieni și demnitari alunecoși, maleabili, motiv pentru care eșichierul politic e într-o continuă fierbere: UNPR, neparticipând niciodată la alegeri, construit din traseiști momiți de la celelalte partide, a înghițit deja PPDD, iar acum ține în șah majoritatea de guvernământ și Opoziția. A confiscat interesul național și numele României, afirmând că este cel mai mare partid românesc. Nu contează că nu a luat niciodată voturi în nume propriu.
Și fiindcă aceasta este starea de fapt a politicii noastre, am voie să mă întreb, ca pe vremea lui Cuza: Încotro, boieri dumneavoastră? Ce am votat și ce a rezultat după preluarea mandatelor? Vom mai putea vorbi vreodată de politici social-democrate, liberale, conservatoare, își va mai asuma cineva guvernarea pe bune a României sau preferăm varianta lui P.P. Carp: „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni”?
Caz în care vom fi conduși în continuare de diriguitori alunecoși, maleabili, care se închină cui promite mai mult, lăsându-se manipulați de umorile unor lideri făcuți nu se știe din ce. Lideri care nu reușesc să vadă dincolo de interesul propriu.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 