Nu cred că au mai fost vreodată atâta decepție și frustrare postelectorale de la revoluție încoace. Klaus Iohannis ne pregătise încă din 2014 pentru „un alt fel de politică” și un nou început în care politicului să-i revină legitim și determinant rolul de bună guvernare, numai că azi descoperim stupefiați altceva și anume că adevăratul jupân al guvernului nu va fi prim-ministrul, ci stăpânul PSD, Liviu Dragnea. Așa că nici vorbă de alt fel de politică, din contra, ne întoarcem la situația dinainte de 1989 când partidul era în toate, iar decizia se afla în mâna comandantului suprem.
Caut cu înfrigurare semne, fie și firave, ale unei schimbări de atitudine, de concepție și nu descopăr decât o posibilitate: președintele să-și poată ține hotărârea de a nu permite celor cu necazuri în justiție accesul la borcanul cu miere al guvernării. Dar, fără un sprijin politic, fără devotamentul unor oameni de presă și organizații civice, nu e exclus ca demersul prezidențial să fie unul zadarnic.
Din păcate, starea actuală e critică și din alte motive: după 27 ani de confruntări politice sterile, cu rezultate mai mult decât mediocre, societatea civilă și forțele progresiste par obosite și lipsite de nerv, de voință în a determina schimbarea. Și asta fiindcă partidele politice care și-o revendicau n-au reușit niciodată s-o ducă până la capăt.
Nu doar în ceea ce privește reformele politice la vârful statului și al partidelor, dar lucrurile stau la fel și apropo de buna guvernare, de transparență, de stadiul democrației, de modernizarea diverselor sectoare mari. Eșecul tuturor reformelor din educație este simptomatic: o lege bună, Marga, a fost stopată înainte de a produce efecte, căci o lege nouă promovată de PSD a anulat aproape tot ce se făcuse până atunci. Au încercat să schimbe macazul pedeliștii Miclea și Funeriu, dar mai nimic nu s-a mișcat. Și tot așa…
La fel s-a întâmplat și în Administrație, și în Transporturi, și Sănătate, și în Cultură… S-a motivat mereu că nu există sprijin politic pentru reforme, dar respectivele guverne n-ar fi putut sta la Palatul Victoria fără o majoritate parlamentară. E clar că partidele, membrii acestora se feresc de reforme și schimbări de frică să nu piardă alegerile viitoare. Un adevărat cerc vicios: de reforme este nevoie acută, partidele câștigă voturi în numele schimbării, dar, în fapt, mult clamatele reforme sunt mereu amânate.
Nici acum nu va fi altfel. Fiindcă n-am văzut partide câștigătoare la urne bătându-se în campania electorală pe programe de reformă, nici adunând voturi pe promisiuni legate de modernizare, schimbare. Voturile s-au obținut cu mesaje populiste, gogoși electorale și spaime induse cetățenilor, cu naționalisme vetuste, cu minciuni și manipulare TV mai groase ca niciodată.
De rău augur mi se pare și totala lipsă de transparență a câștigătorilor actualului scrutin parlamentar: nu s-a știut nimic despre viitorul Executiv, nici de persoana viitorului prim-ministru, nici despre oamenii care vor pune în aplicare programul de guvernare, unul atât de populist, încât soarta Greciei pare inevitabilă. Pe deasupra, dacă despre principiile economice care vor sta la baza viitoarei guvernări am mai aflat câte ceva, despre tipul de relații externe promovate de noua majoritate nu ne spune nimeni nimic. Or dimensiunea externă a activității guvernamentale, a ministrului de Externe, atitudinea față de UE și NATO pomenite în campania electorală constituie o reală amenințare.
Dacă vor continua tendințele naționaliste manifestate înainte de 11 decembrie, dacă vor începe contrele împotriva capitalului străin și a multinaționalelor prin supraimpozitare și favorizarea capitaliștilor noștri de carton, șansele de dezvoltare a României vor sta sub semnul întrebării. Nu-mi dau seama cum se va împăca stânga cu dictonul „însușit” de la liberali „prin noi înșine”.
Așadar, de unde ar putea veni schimbarea? Poate din nou presiunile externe? Cine să le facă în condițiile actuale când UE începe să se teamă ea însăși de viitor, de Brexit și alte… exituri? De aceea rămân foarte sceptic în privința viitoarei guvernări.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 